Literatura: Iustin Panţa şi
“ OBIECTELE SIMPLE”
Eseu - Gheorghe Apetroae, Sibiu
Poetul sibian Iustin Panţa a plonjat în
mijlocul şi sub privirile generaţiei de poeţi optzecişti, din Mathesis-ul lui
Constantin Noica cu similitudini între
lucrurile - obiecte simple şi teza bucuriilor simple, în plin curentul postmodernist.
Îl găsim în plutiri angelice şi în deplină siguranţă în cerul versurilor sale, simple
şi glaciale, cu multe reflexii arhetipale, alături de puţinii poeţi
contemporani consacraţi principial acestui curent neoexpressionist, fără a
dezamăgi prin deconstrucţiile sale stilistice cu obiectivări livreşti, reuşind,
în schimb, aşa cum reuşise predecesorii postmodernismului literar, precum Charlles
Baudelaire, Stephane Mallarme, George Bernard Shaw, Allan Edgar Poe, Arthur Rimbaud, Paul Valery, Guillaume
Apollinaire, Ihab Hasan ş.a, să trăiască şi să gândească într-un alt registru
poetic, decât cel classic. Iustin Panţa, boemul cu ţigara mereu în mână şi
taciturn, vibra necontenit pe adîncimile
din lăuntricul cu principii literare în cavalcade de aritmii şi în simbioze,
până la contopirea eufonică cu revelatul şi nontemporalitatea ontologică a universalului...
Va spune, dar, în context, poetul Panţa:
“Numai
lucrurile simple nu dezamăgesc niciodată”.
Cu un
liant ivănescian consistent în ironie şi paradox, furnizat
în permanenţă de Mircea Ivănescu, în jurul şi în spiritul căruia poetul se
găsea frecvent, mixajul textualizat împărtăşit
- în poemele sale - cu spovedaniile în euritmii disonante ale magistrului, Iustin Panţa este present şi participă la renaşterea postbarocă a poeziei pe
filiera postmodernismului hedeggearian şi Freudian.
El, diseminând,
în acelaşi timp, în zonele expresionismului literar, multe din platitudinile expresiilor nonvalente, formele naraţiunii
deconstruite , va marca prin indiferenţa de stilistica clasică, metafizica
literaturii individuate într-o poezie cu amprentă livrescă şi dorită a fi extrapolată
în social, spre a fi descifrată în
mediile încă obscure, sociale: “fereastra
prin care priveam lumea indiferentă trecând prin faţa porţii”.
Obiectul mişcat este adus din orizontul ontic al obiectivizării în cel
al negândirii şi al negării interioare “după-amiezile când coboram fără să mă
gândesc la nimic”, dar şi încifrând, cu o iscusinţă ingenuă în
simplitatea versificată, principii substanţiale cu formulari meristemice, esenţe
din care emerg condiţiile altor tendinţe literare determinante în reacţia poetului
apofantic învolburat, împresurat de iluminare şi devenit un locatarul indus şi
persuasiv, ne-voit al bestiarului şi al nihilismului nietzscheian, al neantului
derridean cu referenţial stenic: “casa umbrită în care dormeam dimineaţa până târziu”. În discursul său poetic se regăsesc termenii
ecuaţiei stilistice şi se identifică facil meniscurile eluviilor livreşti consistente,
juxtapuse într-un spaţiu lingvistic ce disonează cu cel clasic, diseminând cuvintele gândite ale iubitei în
expresiile condiţiei sociale la momentul epistemic al asocierii în dezechilibre
ontice: “ O singură dată gândisem la vorbele ei”. Vocaţia predilectă a poetului este aceea
de a parodia în texte, asemenea lui Mircea Ivănescu în deconstrucţia unor
conţinuturi, în expresie ternă, spre a
stârni şi amplifica contrastele existenţenţiale, dezechilibrul dintre
nihilismul geanni-vattimoean - cu negarea naturii stărilor existenţiale din
cotidianul viciat husserlian şi linia comportamentală a neîncrederii lyotarde a
poetului în creaţia sa literară asonantă cu inducerea sevrajului... ”Nu mă interesează. Oamenii vor să se
drogheze”. Sublimatul simplităţii
faptelor omului simplu neobiectivate metaforic sunt cele narate în versurile poetului
sibian, cel cu o fizionomie mesianică şi cu o anvergură literară naţională, arhitectul
construcţiilor simple arte-facte în poeme şi toţi pot fi beneficiarii obiectelor
sale - lucruri simple, obiecte vitalizate cu valori lavelliene, mişcate într-un
dialog axiologizat. Poezia se reformulează cu întreaga generaţie optzecistă, simplu
imaginată şi obiectiva-tă identificată şi cu sufletul mare naţional, Iustin Panţa, un intelectual
model în breasla scriitoricească, un promotor nedeterminat al confluenţelor şi
armoniilor culturale în România, o ţară, una în eternitate şi numai Una şi nu
atomizată în spaţii multiculturale - “spaţiu
geo-cultural de afinitate congenială”, aşa cum încearcă să le inculce
poporului roman transilvan “rezistenţa prin cultură şi a interiorizării” , “
retragerii în ontologie” , etnocentrismul, unii potentaţi literali, pretinşi elitişti,
fie ei chiar şi clujeni, cu atitudini comerciale şi pseudoistoriste confuse,
cei care “miticesc” cu vădită insolenţă şi cu o incredibilă perseverenţă, pe
scriitorii români care, zic aceştia, nu ar face parte din spaţiul cultural
transilvan??!! “ Sunt atâţia bani în lumea asta şi atâtea
feluri de-ai obţine.”... Asistăm la mai mult, la o atitudine expresivistă spre o împlinire
viscerală de similarităţi stilistice în disonanţe cu tendinţe post -
postmoderniste, la o fracturare esenţială, de stil în versificaţie, în manipularea principiilor literare pe care le reformulează
simplu pentru a copleşi şi fascina, prin inducerea valorii poetice în
monocordul asonanţelor nonaxiologice şi neexegetice...: ” Eu mănânc o prăjitură, beau un suc,
merg, adică, pe drumul drept.” Reiterăm, din nou, la Iustin Panţa o metafizică a fiinţei în acceptare
mundană, în simplitatea abordării versificaţiei, nehermeneutică, rectă genomic de
către poetul dandy, pentru o dominantă constantă în relativizarea contrariului
: ” Sunt o fiinţă
liniştitoare, nu crezi? Sunt un om simplu, liniştit. Desigur, minţea”...Taciturn şi cu ideea simplităţii
lucrurilor, încredinţat, acesta, pe filiera posmodernă a nihilismului heideggerian orientată în negare, ştie
a nega monismul şi universalizarea. Poetul îşi începe dialectica simplităţii lucrurilor
simple cu vectorizarea liniştii propriului eu, în contrast cu liniştea metafizică, prin
demantelarea poeticii de standardizarea rigidă, de dogmatismul literar. “ Liniştea nu este deloc un lucru simplu,....”.
Ieşirea poetului din ambiguităţile atmosferei terne
şi pătrunderea triumfală în cadrul larg al templului modernităţii în sipet cu
teza filosofului german Jurgen Habermas “aşa cum am crezut mai demult/ uneori simţi cum cade ceva de la o
înălţime imensă / în tine un obiect despre care nu ştii nimic”prin
psihologia
funcţiei fatice a zilelor fruste în maturitatea devenirii în idealismul kantian
ale cărui paradigme li se reuşeşte configurarea cu dimensiunile raţionalităţii
apocaliptice : “şi în
liniştea aceea aştepţi bubuitul care să însemne/ sfârşitul căderii.”. Nu este o negare a imposibilului, ci o acceptare antitetică conştientă
a existenţei posibile în omniscienţa infailibilului genezic, în fluxurile
creaţiei conştiente : “
Înălţimea este nebănuită” Ipostaza : timp present, un cronos ontologic, esenţă a sufletului şi
ideie a existenţei unui adevăr obiectiv subiectivat în sustentaţie cu visele
ieşirii din gravitaţie “obiectul
se mai află mult timp în cădere, ţinându-te încordat” este o reproducere fenomenologică a
destinului fiinţial pe un defileu aletheic cu sens parmenidian în stereografie katharsisă:
“Cu puţină şansă ai putea să
uiţi”. În timpul mitic al cosmicului ontofanic asistăm la
evanescenţa creaţiei panţiene: “Nimeni
nu ne-a simţit lipsa nici prezenţa.” Nevorbind despre sine, poetul ecstaziază în
spaţiile perspectivale dincolo de existenţă, în simboluri, simplifică şi banalizează
substanţa primară a creaţiei, principiile şi sensurile fiinţiale considerându-le
hilare şi compensatorii: “ Ne
gândim la preocupările simple, casnice sau de sfârşit de săptămână, când,
poate, vom ieşi câteva ceasuri la aer curat, să fumăm mai puţin.” ... Asistăm la o luptă fictivă, pusă sub lupa lirismului
lingvistic, la o întoarcere a totului holistic la sensurile simplităţii, a
poetului la ludism prin destructuralism, spre bestseller, pentru a le banaliza
şi eluda cu obiectele sale simple,
mişcate facil în intenţia de pierdere a luptei lungi de către eul gânditor aureolat
în deconstrucţie ideatică şi axiologică, de transcendentalul creaţiei, într-o
poetică a spaţiului lingvistic ce oripilează cu simple reconstrucţii canonice
auctoriale substituite de adevărate colaje estetice tzaristice din fracturări euliterare:“... Spunem cuvinte obişnuite, ca în primele
clase de şcoală, când copiii învaţă despre subiect şi predicat şi dau exemple
de propoziţii: Calul paşte iarbă pe deal. Oamenii se întorc de la câmp.” ... Se constituie această atitudine într-o
sfidare a sensurilor din cuvinte şi o
livrare de panteisme în tropii ideilor - imagini, într-o metafizică a uitării
întâmplării iconice bachellardiene??? “ Sau atâtea altele /aşa cum am dat uitării întâmplarea din gară” . Refugiul este evenimenţial, timp al sosirii
iluziei în clipă, flou al fluxului neoexpressionist
postmodernist, “ în maniera Virginiei Wolf sau a lui James Joice “când am sosit prea târziu la peron, trenul plecase”, o disperare a negării cunoaşterii valorii
realului “şi
făceam cu mâna cuiva nevăzut.”, pentru o eludare a postmodernismului în literatura română estetizată
(Alexandru Ştefănescu).
Asistăm
la o detaşare de realism, în asteptarea imaginară a creaţiei bachelardiene cu
implicaţii panteistice sinecdoce în dualitate holistică: “din tren nu ştiam ce mână îmi răspunde sau
dacă îmi răspunde vreuna”.. În resentiment se sfidează şi se simplifică,
precum uitarea, cronia categorial - psihologică a trecerii, fibraţiile
discursului postmodernităţii: “Nici uitarea nu este deloc un lucru
simplu.” ... Şi pentru că Iustin Panţa, poetul obiectelor simple, mişcate, cel pe care
l-am cunoscut bine în activităţile
Cenaclului literar al revistei ”Euphorion” de la Sibiu, deşi de profesie inginer, se releva, dominând
constant şedinţele cenaclului, ca un
literat desăvârşit, am considerat că trebuie să încerc un exerciţiu de demontare
a liniei sale literare, câte puţin, din mecanismele simple ale creaţiei sale,
pentru a constata că substanţa poeziei sale se constituie monolită prin
contactele ingénue ale ansamblurilor literare, tributare liniilor specifice postmoderne,
cu liantul simplităţii cuvintelor, dar fără a fi totul reductibil la
postmodernism, şi pentru a asista, în
acelaşi timp, în creaţia poetului Iustin Panţa, la constanţa viziunii sale de
nealiniere la oricare din curentele literare ale sfârşitului de secol 20.
Asistăm la Iustin Panţa la o ieşire din tiparele lirismului şi la o despărţire ireversibilă de impressionismul
clasicizat prin destrucţia universaliilor şi obiectivarea acestora în
simplitate, la o depărtare facilă şi evidentă de demitizarea materială şi ideatică, până la
persiflarea esteticii clasice a literaturii, în alinierea sa la metaexpresionismul
promovat în autoreflexii de deconstrucţie a canoanelor estetice ale iluminismului
şi raţionalismului, de bricolarea informaţiei - atât de evidentă la Iustin
Panţa, ca şi la John Fowels, Julian Barnes, David Foster Wallace, Paul Auster, la
o dezobiectivare ideatică pozitivistă a naturalismului prin filiera
neopozitivistă a Cercului de la Viena, la T.S. Kuhn, David Bohm, Ludwig Wittgenstein,
H. Smith, J. Derrida, J.F. Lyotard, G. Watimo, Richard Rorty, Daniel Bell ,
Alvin Toffler ş.a. în ecuaţiile exerciţiul ui literar-filosofic al mişcării
literare postmoderniste de depăşire a trecerii prin structuralismul cu formulări
behavioristic - radicaliste, pe care Iustin Panţa a ştiut să-l soluţioneze şi
să se impună exponenţial în literatură, în preascurta sa existenţă ampretată cu
talent poetic autentic şi abordată cu
reală competenţă.
Bibliografie:
¤ - Panţa, Iustin,
Obiecte mişcate, vol. I şi vol. II, criitori români,Editura VINEA, Bucureşti,
2003;
¤ - Mihăilescu,
Clementina, Journal of Romanien Literary Studies, Vol. 8, pag. 915-921,
Gheorghe Apetroae - poems from the perspective of the connotations specific to
cultural imagology;
¤ - Postmodernism
- concept, Wikipendia, enciclopedia liberă;
¤ - Callinicos,
Alex., Against Postmodernism: A Marxist
Critique (Cambridge: Polity, 1999) ;
¤ - Apetroae, Gheorghe, Postmodernismul lui Mircea Ivănescu, Revista „Oglinda literară”, 2013 şi revista
Certitudinea, 26.08.2016;
¤ - Apetroae,
Gheorghe, ADRIAN GRAUENFELS: " NEVOIA
DISONANŢEI" şi "DUPĂ PARADIS", comentariu , revista Certitudinea , 28.09.2016;
¤ - Apetroae,
Gheorghe, Postmodernismul
lui Mircea Ivănescu, Oglinda literară, 2014, revista Certitudinea, 26.08.2016;
¤ - Apetroae,
Gheorghe, Izvoare filosofice, Valori ale eseisticii contemporane - Liviu
Antonesei, “ În ostroavele Azore”, revista Oglinda literară, 2015;
¤ - Lyotard, Jean
- Francois, La condiţion post-moderne, Paris, Minuit, 1988;
¤ - Borbely,
Ştefan, APOSTROF, anul XXVII, nr. 10 (317), De la Goga la postmodernism;
¤ - Vattimo,
Geani, Sfârşitul modernităţii, nihilism şi hermeneutică în cultura postmodernă,
Editura Pontica, 1993;
¤ - Tiutiuca,
Dumitru, Postmodernismul, revista Limba Română nr. 1-3, anul XVI, 2006.
Gheorghe
Apetroae, Sibiu
