CUVÂNT DE DESCHIDERE LA EDIȚIA A  V- A A LUCRĂRILOR  COLOCVIULUI SOCIOLOGIC DE LA SIBIU– ”ACTUALITATEA  FILOSOFULUI ANTON DUMITRIU”, organizator și raportor- autor Gheorghe Apetroae dlB., Sibiu.

 

    În ziua de 27 decembrie, anul 2005, în sala de conferinţe a Ordinului Arhitecţilor din România, Fliala Sibiu, din str. Tribunei  nr. 6, Sibiu, a avut loc ediţia a 5-a a Colocviului Cultural-sociologic de la Sibiu, cu tema: “Actualitatea filosofului Anton Dumitriu”. Manifestarea a avut ca obiectiv marcarea anului 100 de la naşterea filosofului-logician roman şi s-a desfăşurat sub patronajul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Sibiu. Evenimentul a fost organizat, la fel ca şi cele 4 ediţii anterioare, de scriitorul sibian Gheorghe Apetroae dlB. Colocviul a reunit personalităţi din viaţa culturală și socială locală şi naţională şi din mediul universitar. Desigur, rostul principal al acestui colocviu, reflectat prin tematică, este acela de a-l actualiza, într-un dialog direct și prin expuneri, pe fostul universitar mathematician-logician de la Universitatea din București, Anton Dumitriu, la 100 de ani de la naşterea sa, considerat cel mai mare filosof şi logician roman, apropiat prin generaţie şi factură intelectuală de cel care a fost prezentat în ediţia anterioară a colocviului, pe Mircea Vulcănescu.

     Personalitatea profesorului universitar de logică - matematică de la universitatea bucureşteană, Anton Dumitriu, a fost conturată prin studiile sale aprofundate în domeniul logicei matematice şi de preocupările cu accent pe studiile ştiinţifice neopozitiviste, ca un distins exeget, apropiat, prin prestaţiile savante în studiul logicei şi prin contribuţiile filosofice şi sociologice, de ceilalţi filosofi şi sociologi români ai perioadei interbelice, relevându-i pe : Constantin Rădulescu - Motru, Nae Ionescu,  P. Negulescu, Constantin Antoniade, Dimitrie Drăghicescu, Ion Petrovici, D.D. Roşca, Dimitrie Gusti, Traian Herseni, Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica, Petru Comarnescu, H. Stahl, Mihai Codreanu, Mircea Vulcănescu, Mircea Florian şi pe cei ai perioadei postbelice, relevându-i aici pe Ştefan Lupasco,Dan Barbilian ș.a..

       La acest colocviu au conferenţiat: prof. univ. dr. în filosofie Alexandru Hudiţean, conducător de Școală doctorală în filosofie:- “Despre actualitatea lui Anton Dumitriu”; prof. univ.ing. Alexandru Cinteză: -“Filosofia implicată în fundamentarea concepţiei logico-matematică. Punctul de vedere al filosofului Anton Dumitriu; prof. dr.  ing. lector univ. Gheorghe Apetroae dlB.:- “ Structura axiomatică a ştiinţei şi limitele sistemelor formale în preocuparea filosofului matematician şi logician Anton Dumitriu”.... Putem nota și faptul că acad. prof.  univ. dr. Alexandru Surdu - director al Institutului de Filosofie al Academiei Române - savant filosof-logician român contemporan, care şi-a anunţat de la început  prezenţa la lucrările colocviului sociologic de la Sibiu, cu tema:- “ Anton Dumitriu, muzica, filosofia şi poezia în spaţiul mioritic românesc”, din cauza angrenării într-o manifestare internațională la Academia Romană, neprevăzută, cu regretul lipsei domniei sale de la lucrările colocviului, m-a rugat să transmit, în schimb, în numele domniei sale, un salut tuturor participanţilor și success deosebit lucrărilor colocviului sociologic...

         S-au primit, de asemenea, urări de succes pentru lucrările colocviului de la o seamă de personalităţi ale societăţii culturale sibiene, care au apreciat organizarea unei astfel de manifestăriștiințifice și și-au exprimat apropierea cu inima și gândul,cu tot sufletul de acest eveniment.

       Aceștea sunt dintre universitarii sibieni prezenti cu comunicări importante, pe diverse teme, în ediţiile anterioare ale colocviului sociologic, caracterizate prin evidența celor mai importante doctrine și curente filosofice contemporane, cu un însemnat impact cultural-sociologic și prin confruntarea de idei de actualitate, de rezonanță locală și națională sau cei foarte aproapiaţi de activitatea noastră, printre care:  prof. univ. dr. Matei Pamfil, decanul Facultăţii de Litere şi Arte a Universităţii Lucian Blaga din Sibiu; conf. univ. dr. Anca Sârghie-Facultatea de Litere şi Arte  a Univ. Lucian Blaga din Sibiu; prof. univ. dr. Ilie Moldovan-Facultatea de Teologie a Univ. Lucian Blaga din Sibiu; prof. univ. dr. Ion Dur–decanul Facultății de Filosofie şi Jurnalistică a Univ. Lucian Blaga din Sibiu; conf. univ. dr. Dumitru Chioaru-Facultatea de Litere şi Arte a Univ.Lucian Blaga din Sibiu, redactor şef al revistei literare “Euphorion”; conf. dr. Clementina Mihăilescu-Facultatea de Litere şi Arte  a Univ. Lucian Blaga din Sibiu; drd. teolog Florin Oancea; prof. Virginia Hodorogea, vicepreşedinte al ASTREI Centrale; prof. univ. dr., doctor honoris causa Victor Grecu-Facultatea de Litere şi Arte a Univ.Lucian Blaga din Sibiu, vicepreşedinte al ASTREI Centrale; prof. univ. dr. Ioan Mariş-Facultatea de Litere şi Arte  a Univ. Lucian Blaga din Sibiu; prof. univ. dr. Corneliu Bucur-Facultatea de Istorie și Patrimoniu a Univ. Lucian Blaga din Sibiu, senator în Parlamentul României; scriitorul, prof. filolog. Eugen Jitariuc, director al revistei literare “Cenaclul de la Păltiniş”ş.a…

   De  consemnat și cadrul protocolar al manifestării creat, prin activitatea de secretariat a colocviului, pe întreaga perioadă de desfășurare a acestuia, ca și a celorlalte ediții, de către prof. ing. Ana Apetroae.

      Colocviul a fost deschis tuturor mediilor de informare cultural și socială, studenților, prin valența sa extensională, cat și publicului inițiat, interest în argumentările gnoseo și epistemo-sociologice ale gandirii și existenței logico-onto-fenomenologice sociale, dincolo de principiile categorial-filosofice de adevăr și fals, de afirmație și negație, cărora logicianul roman le-a acordat o notă axiologică obiectiv-ontologică,” acordând și neantului valoare metafizică și trancendentală(Al. Cinteză)…    Cu acest prilej au fost abordate principiile ontice și gnoseologice ”Aletheion”și ” Insolubilia” ca părți categorematice și sincategorematice propoziționale, cu valențe de axiomatizare în logica formal și ca principii ale cunoașterii noetice, așa cum au fost problematizate de către stoici și cum au fost teoretizate-epistemologic de logicieni, începând cu cei scolastici, până la Anton Dumitriu.

     Suntem aici şi pentru a constata cu deplină satisfacţie că în cei 15 ani de reală agonie a subiectelor-cultural şi sociologice românești există, totuşi, la Sibiu o “ mână de cărturari”, ca să relev textul articolului de presă înserat de redactorul Ioana Căpăţină în paginile ziarului “Obiectiv”, scris cu ocazia ediţiei a 4-a a colocviului nostru, din anul 2004, organizat cu tema “Existenţialismul ca doctrină filosofică, un bilanţ la 100 de ani de la naşterea lui Mircea Vulcănescu...

     Există, dar, câţiva oameniai Agorei sibiene care, prin acţiunile lor culturale şi sociale dezinteresate, debordează în energii culturale și prosociale şi nu lasă, astfel, să piară subiectul cultural- social contemporan, tot mai marcat astăzi de bricolările agresive ale conştiinţelor subculturale din zona socială median sau din cea antisocială, care încearcă atenuarea lor prin tendinţele clare de consumism social sporit şi o barare a direcţiei prin unidimensionalizare socio/umană a societăţii postcomuniste în România, şi nu numai, să pozitiveze în nihilism  demersul social romanesc. Faptul unidimensionalizării umane în societăţile de consum a fost semnalat, după cum ştiţi, încă de prin anii 1960-1970  de Herbert Marcusse, reprezentant de seamă al Şcolii sociologice de la Frankfurt...

        Herbert Marcusse, acest interpret desăvârşit al sociologiei civilizaţiei contemporane occidentale, va constata şi releva cu amărăciune desublimarea represivă a erosului şi esteticului în umanul social, a satisfacţiilor rezultate din împlinirile existenţial-umane, conform naturii umane, postulate de David Hume, când acesta cerceta intelectul uman şi constata o tendinţă socială ireversibilă, de a se ajunge printr-o permanentă degradare antropomorfică, scăpată de sub controlul cultural- social, la doar o dimensiune unică- cea pur instinctual-existențială, caracteristică doar masei subiecţilor sociali din această perioadă socialmente materială.

      Ne situăm, dar în arealul construcției și analizei sistemelor logice formale ca principale sisteme axiomatice, acolo unde se identifica caracterul ontic al argumentării nedeterministe la Anton Dumitriu, formalizat în raport cu cunoașterea noetică la Aristotel și Platon;

      Ori, colocviul nostru, cu valenţele sale culturale şi sociologice, caută să exprime şi să emane  dorinţa vădită de agregare a unui puternic curent cultural- sociologic, aici, la Sibiu, care să abordeze şi să pătrundă epistemologic şi hermeneutico-axiologic scientist, de a influența societar toate fenomenele culturale şi social-ideologice actuale, să intuiască perspective directorii ale acestora prin prizma implementării doctrinelor filosofice contemporane spre restructurarea pozitivă a ordinii politice în România şi , de ce nu, a ordinii internaţionale...

       În logica formal a savantului Anton Dumitriu, să fie identificate, în acelaşi timp, unele posibilităţi de relaţionare reflexivă a condiţiilor  social-culturale, cele istorice, dar în special, cele prezente şi de perspectivă ale societăţii româneşti din ansamblul cultural şi sociologic naţional,acestea să fie axiomatizate ca principii  culturale şi sociale care să fundamenteze  şi să contribuie axiomatic, de data aceasta, prin concursul logicii lui Anton Dumitriu, la soluţionarea problematicii sociale complexe în spaţiul sibian – transilvănean, cu extrapolare la cel naţional...

    Mai înainte de a intra în tematica de astăzi a colocviului,ne poate fi îngăduită realizarea unei retrospective a colocvii cultural-sociologice desfășurate la Sibiu, nominalizând principalele teme și participanții de la edițiile anterioare.

 

 

    La organizarea primului colocviu, în anul 2001, cu tema : ”Rolul raționalismului în dezvoltarea societății umane” au răspuns reputații magiștri universitari, cu o prodigioasă activitate universitară și de cercetare pe domeniul cultural-sociologic și stiințific, amintind pe prof. univ. dr. Alexandru Hudițan, doctor în filosofie, pe care îl considerăm, prin participarea sa constantă cu comunicări în edițiile colocvilui, ca un prim exponent al acestei nobile activități și care a prezentat în prima ediție tema ”Raționalismul cartezian și raționalismul contemporan la Ferdinand Gonseth, Jean Piaget, Gaston Bachelard, Karl Popper și Thomas Kuhn. Tot la această ediție a mai comunicat prof. univ. col. Ing. Alexandru Cinteză despre ”Opoziția dintre raționalismul cartezian și empirism, cât și conf. univ. dr. Anca Sârghie care a prezentat conferința ”Opera filosofică a lui Rene Descartes comentată de Constantin Noica… Personal am fost onorat de a comunica” Despre principiile raționalității sociale și culturale admise în concepțiile sociologice de reprezentanții Școlii de la Frankfurt și ai ”Noii filosofii” cu interpolări, extrapolări și cu valorizări în planul politic și social-cultural al societății românești contemporane.

   La a doua ediție a colocviului, din anul 2002, s-a abordat domeniul cultural și sociologic national, având ca protagonisti pe alte personalități ale vieții culturale și sociale sibiene, relevându-i, de această data pe prof. univ. dr. Ioan Mariș de la Facultatea de Litere și Arte din cadrul Universității din Sibiu, cu comunicarea ” Conceptul de blagism  în filosofie și literatură”, prof. Virginia Hodorogea, vicepreședinte al ASTREI, care a comunicat eseul ”Goga, poet al lacrimei”. Profesorul univ. dr. Ilie Moldovan a expus tema ”Despre valorile culturale și compatibilitățile axiologice între religie și cunoașterea științifică sociologică, cu referire la Soren Kierkegaard, Toma d`Aquino și Louis Lavelle. De asemenea, prof. univ. dr. Alexandru Hudițeanu a comunicat despre”Critica antropologiei existentialiste și deschiderile Asociației Transilvane pentru Literatura și Cultura Poporului Român (ASTRA) spre promovarea valorilor cultural- științifice”.

       În ediția a 3- a a colocviului, din 26 decembrie 2003, s-a abordat o temă mai generală, intitulată” Considerații filosofice cu privire la evoluția valorilor culturale și rolul culturii în evoluția sistemelor sociale contemporane”. Au fost abordate, din spectrul cultural-sociologic, aspecte privind conflictul valorilor în ansamblul culturii, despre liberalismul cultural, libertatea naturală a creației, raporturile dintre cultură, religie și știință, precum și unele aspecte privind protecționismul cultural”. Relevarea multitudinii de aspecte din sfera culturală a socialului contemporan a fost realizată de prof. univ. dr. Alexandru Hudițeanu în comunicarea ”Definirea valorilor culturale, în contextual evidenței raportului dintre subiectul cognoscibil și realul social-cultural în actele creației social- umane, accentuând asupra discuțiilor purtate de acesta cu Richard Rorty despre pragmatismul cultural contemporan cu cuantificările rațional-obiective de planul dat(-) și planul adus (+) în planul creației cultural și științific uman al cunoașterii epistemologice sociologice, în genere, și despre ipoteza filosofului american asupra ”Morții epistemologiei”. În același colocviu, prof. Adina Vlaicu, reprezentant al Direcției de Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național a județului Sibiu, instituție sub patronajul căreia s-a desfășurat a treia ediție a colocviului, a comunicat despre ”Cunoașterea și valorificarea talentelor și geniilor creatoare, premise ale marii culturi în evoluția sistemelor sociale contemporane. Prof. univ. Alexandru Cinteză a comunicat despre ”Definirea conceptului de cultură în sistemele sociale contemporane, iar drd. Florin Oancea, în eseul reușit, ”Ascultăși cealaltă parte” a comunicat despre conflictul valorilor și despre liberalismul cultural, argumentând pozițiile nemeritate ale unor scriitori și pseudo-gânditori apăruți conjunctural în peisajul cultural și social românesc. Personal, am încercat să abordez problematica și doctrinele filosofice contemporane pe domeniul culturii într-o sinteză program intitulată ”Manifestul cultural de la Sibiu în 16 puncte”, expunere care a reflectat o puternică ancorare a obiectivelor sociale de structurile culturale, însăși problematica cunoașterii sociologice analitice, o critică a valorilor culturale cu caracter constructiv-intuitiv, așa cum a fost acest manifest a fost apreciat și de prof. dr. în filosofie Alexandru Hudițeanu.

         Ediția a 4- a a colocviului, din 14 decembrie 2004, s-a desfășurat la sediul Direcției de Cultură, Culte și Patrimoniu  Cultural Național a județului Sibiu, cu temele: 1. Despre contribuția lui Mircea Vulcănescu la definitivarea sistemului sociologic românesc fundamentat de Dimitrie Gusti și ceilalți reprezentanți ai Școlii sociologice de la București și- 2. Raportarea problematicii sociologice românești contemporane la sistemele sociologice create de Auguste Comte, Herbert Spencer, Gabriel Tarde, Emile Durkheim, Teodor Adorno, Jacob L.  Moreno, Herbert Marcusse, de alți reprezentanți ai Scolii de la Frankfurt și ai Școlii Sociologice Franceze și completările acestor sisteme de Max Horkheimer, Antonio Gramsci,  Georg Lukacs, Jurgrn Habermas, Cesare Ambroso, Robert K Merton, Gustave Le Bon, Claude Levi-Strauss, Walter Benjamin ș.a.

      La această ediție, a 4-a, au conferențiat: prof. univ. dr. în filosofie Alexandru Hudițeanu, cu tema ”Mircea Vulcănescu. Despre influența factorilor etico-psihologici în dinamica societății românești; conf. univ. dr.  Dumitru Chioaru,scriitor, cu tema: ” Mircea Vulcănescu  și dimensiunea românească a existenței”; prof. univ. dr. Ioan Mariș, comunicarea: Așezarea modelului Mircea Vulcănescu în cultura românească”; prof. univ. doctor în filosofie Ion Dur , comunicarea ” Mircea Vulcănescu,  gazetarul și publicistul la ”Criterion” și ”Gândirea”; prof. univ. dr, Ilie Moldovan, comunicarea ” Prezența divină în studiile laice-sociologice întreprinse de Mircea Vulcănescu și Ioan Covrig Nonea; preot drd. scriitor Florin Oancea, comunicarea ”Mircea Vulcănescu și dimensiunea religioasă a existenței„ și, personal, am prezentat comunicarea ”Raportarea sistemelor sociologice românești la existențialismul social promovat de Herbert Marcusse și de alți reprezentanți ai Școlii de la Frankfurt. Despre alienare și depersonalizare în societatea unidimensională (vezi comentariile din cotidianul ”Tribuna, 14 decembrie 2004” și cotidianul ”Evenimentul, marți 28 decembrie 2004” ).

    Revenind la tema acestui colocviu, la a 5-a ediție, ca organizator, am căutat ca în prim planul colocviului să fie abordate cât mai multe elemente de structură ale gnoseologiei și epistemologiei sociale, spre configurarea ontologică a construcțiilor filosofice contemporane.

    Voi realiza, dar, o sumara incursiune istorică în domeniul pragmatismului sociologic, având în vedere caracterul pronunțat sociologic al manifestării noastre, care să se constituie referential în abordarea sistemică cu valențe axiomatice al operei logicianului Anton Dumitriu.

    Dar cine a fost Anton Dumitriu? A fost și a rămas universitarul filosof, mathematician și logician român născut la Brăila la 32 martie 1905. În anul 1926 devine student al Facultății de Științe, secția Matematică, a Universității din București, avându-i ca profesori pe: Gheorghe Țițeica, Traian Lalescu, Octav Onicescu, Dimitrie Pompeiu ș.a.. În 1934 devine asistent la cursul de geometrie descriptivă la Politehnica din București. Studiază cursuri de filosofie și în anul 1938 își susține doctoratul în filosofie cu teza ”Bazele filosofice ale științei”,cu teza prezentată în comisia de doctorat, având ca președinte pe Constantin Rădulescu Motru și referent pe Petru P. Negulescu. Primind titlul științific de doctor în filosofie,Anton Dumitriu primește asistența la cursul de Logică de la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București, parcurgând succesiv funcțiile de conferențiar și profesor titular al catedrei de Logică. Este în aceeași perioadă, din 1942 până în anul 1947, directorul publicației universitare ”Caiete filosofice”, iar  între anii 1944-1946 este directorul săptămânalului ”Democrația”. Din anul 1948 până în anul 1954 este întemnițat pentru acțiunile sale societare, în calitatea de director al ”Societății Creditul Minier”, iar din anul 1964 este numit cercetător la Centrul de logică al Academiei Române și apoi seful sectorului de cercetări privind logica clasică.

        Devine membru al Academiei Mediteranea del Dialogo din Roma, al Academiei Marchese din Ancona, professor onorific la Facultatea liberă de filosofie comparată din Paris și la Institutul superior de științe umane din Urbino.

        Activitatea sa științifică pe domeniul logicii matematice este răsplătită cu  o serie de premii, printre care amintim: Marele premiu de Stat acordat de Academia Română pentru ” Logica nouă”, 1940; Premiul Academiei Române pentru” Soluția paradoxurilor logico-matematice”, 1968; Premiul Academiei Române pentru ”Aletheia”, 1984.

        Publicațiile sale cele mai importante sunt: Valoarea metafizică a rațiunii, 1933, logica nouă, 1940; Logica polivalentă, 19543, Paradoxurile logice,1944; Soluția paradoxurilor logico-matematice, 1968; Mecanismul logic al matematicilor,1968;  Istoria logicii, 1969;Teoria logicii,  1973; Philosofia mirabilis, 1974; Cartea întâlnirilor admirabile, 1981; Aletheia, 1984; Eseuri, 1986; Culturi eleate și culture heraclitice, 1987; Homo universalis. Încercare asupra naturii realității umane, 1990.

         Apariția logicii este legată de „sofistica”, ca tehnică a argumentării – adevărului.

         Se știe, dar, că a existat un referential lărgit în abordarea logico-sistemică, cu valențe axiomatice a operei logicianului Anton Dumitriu și că în antropologia social-umană este nevoie de o legitimare a construcției sociale, prin descoperirea și valorificarea de arhitecți sociali, precursori ai sistemelor noi, din perspectiva sociologică.

         Desigur, și Anton Dumitriu, ca și Mircea Vulcănescu, se vor inspira, în configurarea sistemelor logice formale intuitive și de studiile sociologice din cadrul Școlii sociologice de la București, condusă de marele sociolog roman Dimitrie Gusti, școală remarcată prin promovarea în domeniul structurării sociologice a cunoașterii științifice, a epistemologiei sociologice, percepute în multitudinea interelațiilor subiectului rational cu viața social politică a epocilor existențiale și, desigur, în extrapolare, din perspectiva logico-sociologică, în evoluția material și spirituală a societății umane, în cunoașterea adâncă și completă a rapoartelor sociale în interiorul societății umane, implicațiilor positive ale logicii clasice și matematicii superioare în elaborarea epistemologiilor sociale, în soluționarea problematicilor sociale ale umanității.

      Voi releva, dar, în trecere, câteva etape de reflexii logico socio-filosofice cu rol determinant în evoluția socială, în condiționarea socială a cunoașterii logice, rationale, atestate de umanitate. Să luăm, ca o primă etapă sosiologică, sofismul. Potrivit acestui current-scoală, eleat, fiecare om, desigur, în contextual social, are adevărul lui, va afirma Protagoras…  Orice judecată, cu referire la subiectul social, este adevărată și tot el va susține: Nici o judecată, bineînțeles, în contextual interrelațiilor sociale, nu este adevărată, va susține Gorgias!  Sunt afirmații cu calitatea de functori propoziționali, apparent contradictorii, în realitate, echivalente, de unde se identifică o realitate a adevărului în conștiința istorică a societăților!!

     Dar doctrina sofiștilor este combătută cu tărie de Socrate. Acesta, arătând că știința are ca obiect generalul și ca instrument (de percepere  și măsurare a generalului). Conceptul ”prin instrumentul ”concept” se realizează acordul omului cu el însuși și cu alții… Iată, deci, evidența unor interrelații logice axiomatice sociale. Și Socrate va arăta prin concept că certitudinea adevărului-aletheion este subiectivă, deci adevărul va avea o semnificație subiectivă relativă, uneori chiar insolubilă, paradoxală.

    Platon, încercând să dea certitudinii o semnificație obiectivă (în raportul dintre subiect și social), afirmă existența conceptelor socratice în  afara noastră, deci nesubiective. Este vorba, dar, de epistemologia ”realistă” greacă, născută din reflexiile lui Platon asupra matematicii și ale lui Aristotel, asupra logicii, ca științe neexperimentale, la acea dată, deci intuiționiste sensual. 

          Ideile platoniene(matematica sa) se relevă într-o lume exterioară subiectului, deci transcendentală. Desigur, teoria ideilor sale-matematice vor deveni la Platon și teorie a existenței, realitatea devenind, astfel, direct, dependentă ontologic și fenomenologic de inteligibilitate, Așadar, pentru Platon, ceea ce nu este inteligibil, nu există pentru el… Dar pentru fiecare dintre noi, un  subiect social real???

     Aristotel va atribui ideilor-în logica sa, sau formelor – în geometria lor, și o perspectivă socială, ”o existență și un rol independent de subiect și al cărui rol, al ideilor și formelor este însuși subiectul, subordonat, dar nu va respecta locul/toposul ideilor și formelor, cum Platon, într-o lume exterioară subiectului”, abandonându-le într-un cadru relativ, fie exterior, fie interior subiectului.

      Vor trece apropape 20 de secole de incertitudini asupra cunoașterii în general și asupra cunoașterii sociologice, douăzeci de secole  de alternanțe ideologice între obscurantism și semi-iluminare, culminând, desigur, cu acel dogmatism scholastic inchizițional al neconștientizării condiției social-umane ale subiectului uman, la zecile de generații de antropologi, filosofi religioși și mistici ori eretici, până la apariția epistemologiei ”metaștiințifice” inaugurate de Descartes (1650). Acesta, pe baza programelor matematicii rationale, geometriei analitice- referențiale și ale științelor experimentale-deducționiste ( fiziologie, patologie,chirurgie anatomică…,) a descoperit, în sfârșit, existența subiectului cunoscător(în sine) / ipsum și expuse în tratatul „Pasiunile sufletului”.   

       Vom vorbi, dar, mai mult despre gândirea axiomatică a lui Anton Dumitriu, care a generat mai multe axiome și tautologii - ca expresii adevărate în cadrul oricărui sistem formal și prin care logicianul filosof a reușit să definească grupurile axiomatice și să grupeze taxonomic sistemele logice formale bivalente și polivalente- lukasiewicziene, dar și stylistic-metaforic, despre întâlnirile admirabile ale lui Anton Dumitriu cu Orfeu și Dante Aleghieri pe tărâmul Terrei mirrabilis.

       Pentru că, așa cum cum încercă să-l portretizeze drd. Florin Oancea, acesta,asemănându-lcu Socrate, ”Socrate sau înțeleptul din cetate”,acesta fiind o întruchipare a logicianului Anton Dumitriu.

      Vom aborda, de asemenea, în colocviu definirea structurală a sistemelor logico-formale din punct de vedere sindinamic și sinmorfologic ontologic și sin-factorial-axiologic ființial hedeggerian, cât și unele aspect de implementare a relațiilor logice de echivalență, implicație, contradicție și similitudini în gnoseologia socială, precum și unele sisteme logice formale, de la Euclid la Aristotel, de la Hyspanus la Otto Fermat , Nikolai Lobachevsky, Ludwig Wittgeinstein, Alfred North Whitehead, Bertrand Rusell, David Hilbert, Gottlob Frege, Rudolf Carnap, Octav Onicescu, George Boole și Anton Dumitriu.

        Pentru că, vorbind de personalitatea logicianului și filosofului roman , Anton Dumitriu, acesta  a fost preocupat de problematica filosofică a științelor, domeniu în care și-a susținut teza de doctorat și în mod deosebit de logica matematică, de formalizarea raționamentului logic în gândire și cunoaștere-realitate, fiind ”racordat la rigoarea și spiritual pozitiv al științei” (Al. Cinteză). Pentru că raționalismul consecvent al lui Anton Dumitriu se contrapune iraționalului și credinței în absurdul misticii sofisticii și paranormalului, tot mai pronunțate în spatial cultural românesc la acest început de mileniu. Pentru că profesorul univ. Anton Dumitriu s-a distins ca un strălucit exeget român, apropiat prin prestația sa savant în studiul logicii de contribuțiile filosofice și, în speță, sociologice  ale lui Constantin Rădulescu- Motru, Dimitrie Gusti, Traian Herseni, Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica, Petru Comarnescu, H. Stahl, Mircea vulcănescu, Mircea Florian ș.a..

        A excelat, prin seria studiilor întreprinse în planul logicii clasice și intuiționiste, în dezvoltarea gândirii axiomatice și în implementarea sistemelor logico-formale în gnoseologia socială, promovând, în principal, o logică a diferențierilor formale și obiectuale ale mecanismelor care acționează și în sistemele sociale, în corespondență cu viziunea lui Bertrand Russell, de multă luciditate în implementarea sistemelor logico-formale în gnoseologia socială, de promovare axiomatic-axiologică, întru trezirea axiomatic-axiologică formalizată și ideologic demonstrată a intelectualismului românesc, pentru găsirea unor modele gnoseo-epistemo-fenomenologice sociale logico-științifice cu fundament husserllian, de o abordare științifică unitară, de corelări logice formale și de ecuații de optimizare și rentabilizare adecvate, de maximizare a utilizării și ale utilităților economice, prin implementarea modelelor logico-matematice pe principii axiomatice  în toate sferele vieții sociale actuale, slab și vicios structurate economic și socio-cultural, grevate de lipsuri material-financiare și de sofisticări în educație, investiții și economie, corespondente în înmulțirea termenilor liberi factoriali gaussieni transpartinici în ecuațiile sistemelor logice, greu determinabili în sistemul de ecuații sociologice ai socialului românesc, gestionat nerational și aceasta în timp ce se întețește diabolic, greu de controlat, curentul jefuirii naționale, aici, debordând în justificările năbuirilor neocapitalismului, prin transferal necontrolat al produsului muncii sociale-al întregului popor roman creat de zeci de ani și de veacuri în mâinile câtorva prosperi, prin abila jefuire a avuției naționale în dauna celor mulți, prin subminarea și acapararea unor sectoare economice de bază cu obiectivul slăbirii structurilor de bază ale statului national, răpunerii premeditate a acestuia și prin aservirea de interesele străine națiunii române, cum ar fi atomizarea funciară a pământului agricol, în schimbul dezagregării în exploatare a acestuia, lipsirea de tehnologii moderne și de activități tehnologice rentabile în agricultuiră și în alte ramuri importante ale economiei naționale, fapte în contradicție cu argumentarea logică a normalizării ecuației între factorii economici și cei sociali implicativi în cadrele naturale și sociale sistemice, ca termeni ai ecuațiilor sociale logico-matematice-termeni logico-matematici determinanți, ce ar putea menține și dezvolta unitar un stat sistemic national.

     Condiția lui Anton Dumitriu este cea de încadrare, prin concept și studii logice în curentul filosofic neopozitivist, mai précis în pozitivismul logic.

     De ce aici, Anton Dumitriu? Există explicații? Pentru că o ipoteză în evoluția filosofiei analitice o constituie neopozitivismul sau pozitivismul logic. Acesta se va confirma, la sfârșitul deceniului al 3-lea al secolului 20, când Anton Dumitriu începe teoretizările logico-matematice, când centrul vehiculării ideilor pozitiviste în formulări logico-matematice se mută la Viena, unde avea să se constituie ”Cercul de la Viena”, din care făceau parte, între alții: Moritz Schlichk (Șlic), Rudolf Carnap, Otto Neurath, Phillipp Frank, Hans Hahn, Herbert Feigl, Kurth Friedrich Godel ș.a., aceștea fiind marii actori scientisti-epistemologici, gânditori pe domeniul științei. Acest cerc a intrat în legătură cu ”Societatea de filosofie experimentală” din Berlin, condusă de Hans Reichenbach și cu școala poloneză de logică de la Lwov-Varșovia și de la Cracovia, în frunte cu renumiții logicieni Jan Lukasievics, Tadeusz Kotarbinski, Kazimierz Ajdukiewics, Alfred Tarski ș. a.

       Dar,în promovarea principiilor logice socio-topologice, mai puține contacte aveau să realizeze aceștia cu neopozitiviștii din Anglia, reprezentați de Alfred Ayer, cu neopozitiștii din USA, reprezentați de filosofii logicieni Charles William Moris, Alonzo Church (Curci) și  Willard Van Orman Quine, cu cei din Franța, reprezentați de Marcel Boll și de Louis Rougier. România, la acea vreme, începea, doar, să-și contureze un sistem filosofic. Venirea la putere a hitlerismului i-a determinat pe membrii Cercului de la Viena, ca și pe cei ai Școlii de la Frankfurt, gânditori cu vederi politice progresiste să emigreze în USA și în Anglia, determinându-le, și mai mult, o evoluție favorabilă a concepțiilor neopozitiviste și utilitariste, de la subiectivism spre poziții realiste, bineînțeles printr-un filtru al argumentărilor logice, axiomatic în spațiul american.

       Spre deosebire de vechiul pozitivism promovat de Auguste Comte, John Stuart Mill, Herbert Spencer ș.a., neopozitivismul va pune accentul pe dimensiunile praxise ale socialului și pe analiza cunoașterii logice rationale.

         Esența sa o constituie concepția subiectivistă, convenționalistă despre logică și matematică și legile lor, principiu ce va determina renunțarea la pozitivismul promovat de Auguste Comte ș.a., la empiriocriticismul promovat de Ernst Mach și Richard Avenarius, având o atitudine abstract ”antimetafizică” dusă până la negarea rosturilor logice, în ontologie, antropologie și axiologie…

        Convenționalismul constituia o caracteristică filosofică și nu o doctrină, numai un current filosofic și aici s-a încadrat Anton Dumitriu, un adept al cunoașterii științifice pozitive, în sensul că legile și adevărurile logice erau considerate a fi convenționale, dar fără a reflecta ceva din realitate, totuși, un domeniu vast de studiu și de cercetare a logicianului.

        În fapt, neopozitivismul combina teoria tautologică  asupra logicii și matematicii elaborate de B. Russell în ”Principia mathematica” cu teoria formulată de E. Mach, după care în științele naturii nu se poate acorda credit decât la ceea ce este strict verificabil prin experiență direct, considerând prin aceasta căștiința s-ar elibera de metafizică. Se va elabora, în același timp, o teorie reducționistă asupra cunoașterii, care nu va reține, ca având sens științific decât logica și matematica, pe de o parte, cu enunțurile lor formale și științele experimentale cu enunțurile lor empiric verificabile, pe de altă parte. Dar în curând neopozitivismul va ajunge să considere logica și matematica independente și rupte de orice experiență, rupte, prin aceasta, de realitate.

       Problematica neopozitivistă se va referi, cu deosebire, la criteriile adevărului în diferite științe. Aici, Anton Dumitriu apare ca un neopozitivist sau un positivist logic în abordarea raportului dintre logică și filosofie, accentuând pe simbolistica matematică și lingvistic- propozițională și pe rolul limbajului ontologic ființial în cunoașterea științifică…  Se va constata, astfel, ceea ce are comun neopozitivismul cu vechiul positivism, absolutizarea criteriului pozitivității, toate ideile fiind judecate prin prizma verificării lor, prin metode strict științifice, fie experimentale, fie logico-matematice. Neopozitivismul apare ontologic produsul unei culturi în care eficiența tehnologică și biotehnologică trec drept valoari supreme. Este ideologia scientismului și a tehnocrației, care respinge judecățile de valoare, trecând sub tăcere conflictele și antagonismele reale, fiind în fond o justificare statu-quo-ului de clasă actual, de imobilitate existențială socială.

      Ori, în aceste condiții își desfășoară Anton Dumitriu activitatea științifică pe tărâmul logicii matematice. ”A face logică înseamnă a face un act intellectual aristotelic”, afirma Anton Dumitriu în lucrarea sa – o adevărată capodoperă universală – Istoria Locicii. Atunci când, plecând de la însemnătatea reală a folosirii în știința contemporană a simbolurilor, a axiomatizării, formalizării și modelării, pozitivismul logic ajunge la susținerea unor interpretări extremist formaliste, convenționaliste și la negarea oricăror legături a științelor formale cu realitatea.

      Metoda pozitivă este extinsă de neopozitivism dincolo de limitele ei de aplicativitate. Atunci când scientismul neopozitivist reduce adevărul la verificabilitatea experimentală și la logică propozițională, iar filosofia, având un caracter de generalitate maxima și neîncadrându-se  în această modalitate de verificare a propozițiilor științei, filosofia este respinsă la un moment dat, ca fiind domeniul propozițiilor fără sens.  Se știe că neopozitivismul a dus respectul pentru știință și aversiunea pentru metafizică, până la opoziția extremă, până la negarea însăși a filosofiei ca „Weltanschaung”, ca filosofie, în genere, cu metafizica speculativă sterilă.    Era o perioadă în care influența filosofiei neopozitiviste, ajunsă la apogeu asupra unor oameni de știință,  începuse deja să decline, mulți fizicieni, începând cu Albert Einstein, Niels Bohr, Louis de Broglie, Werner Heisenberg ș.a., începuse deja să manifeste o atitudine critică față de acel conventionalism neopozitivist rigid și să afirme concepții epistemologice mai largi, străbătute de elemente de realism și de dialectică…

     Pornind de la teoria neopozitivismului asupra enunțurilor (judecăților) proprii științei, de care face uz Anton Dumitriu în cunoașterea noetică ca teorie cu caracter logic și gnoseologic, aceasta va servi drept fundal al tuturor argumentațiilor neopozitiviste asupra cunoașterii, fie acestea și sociale, prin împărțirea enunțurilor (propozițiilor) științei în două mari categorii:

-             a) enunțuri (propoziții) sintetice sau factice (adevărul propozițiilor sintetice sau factice este determinat pe baza datelor de observație, empirice, enunțurile au un character aposteriori în ontologia și cunoașterea, sociale  și .

-             b) enunțuri analitice sau tautologice- sunt enunțurile cu caracter aprioric.

După Anton Dumitriu, în structura unei științei se disting – grosso modo- două părți:

1.    O parte data – concept acceptate fără definiție și propoziții considerate adevărate fără demonstrație – apriori – axiome prime;

2.     Concept derivate prin diverse titluri de definiție (précis enunțate ) și propoziții derivate cu ajutorul unor reguli de deductive (précis enunțate).

        Separarea și studierea cu grijă de acea parte axiomatică a teoriei   formează din metoda axiomatică, instrumentul indispensabil oricărei cercetări științifice și aceasta a revenit matematicii (David Hilbert).  ” …înaintând spre straturi tot mai adânci de axiome (…)  se obține totodată și o înțelegere din ce în ce mai adâncă a esenței gândirii științifice și devenirii conștiente, în tot mai mare măsură, de unitatea cunoașterii noastre. Sub auspiciile metodei axiomatice, matematica, specialitatea logicianului Anton Dumitriu, este chemată să dețină rolul conducător în cadrul științelor. știind că Metoda axiomatică ia o dezvoltare exponențială prin cercetările matematicianului David Hilbert și aplicată riguros în ”Elementele lui Euclid” .

        Dar Anton Dumitriu își fundamentează principiile sale filosofice-logice asupra științelor apelând și la teoretizările axiomaticii realizate de  Aristotel. După Aristotel, Universalul, fie în unul din aspectele lui, este esența lucrurilor – eidos-, și este sesizat prin definiție. Din această cauză, o definiție nu poate fi exprimată decât printr-o „propoziție universală”.

     Introducerea universalului se face astfel prin definiție, care indica genul (ghenos) și diferența specifică (diafora: eidopoios). Logica studiază ideile (omului)–noțiunile, judecățile, raționamentele, ca obiect de studiu al logicii formale, forma logică a unei idei fiind structura ei, modul în care sunt legate între ele elementele argument ale conținutului ideei.

    Valențele axiomatizării în logica formală, sunt percepute ca principii ale cunoașterii noetice problematizate de stoici, începând cu Zenon din Kition și continuând cu Seneca, Epictet și Marc Aureliu, teoretizate de logicieni, începând cu cei scolastici: Toma d`Aguino, Petru Hyspanus, Albert de Saxonia și Ocam, până la Wittgeistein, Witehead, Bertrand Russell, Hilbert și Bernays, până, desigur, la cel omagiat astăzi, Anton Dumitriu… 

     Așadar, Anton Dumitriu în studiile sale științifice de logică a ținut seama de formalizarea logică a ideilor, de faptul că  în logică termenii unei teorii - sau conceptele - sunt introduși prin definiție, care, după cum arată și numele – definiția = orismos-, este o ”limitare” sau ”delimitare”, așa cum ne-o spune și cuvântul latin ”definition”, o condiție necesară pentru atingerea adevărului aletheic ca o concordanță dintre gândire și realitate, în procesul obținerii cunoștințelor deduse.

    Pentru că un raționament să se poată desfășura și să poată fi definit, acesta trebuie să plece de la ceva dat, iar punctul  de plecare a unui raționament poate fi: 1) Definiția (orismos); 2. Axioma (axioma); Afirmația (thesis); 4. Ipoteza (ipotezis); 5. Postulat (aitema).

·        Definiția nu pune ca punct de plecare, problema existenței unui lucru–cum fac celelalte patru referențiale ontologice sau ideatice, ci arată numai ce este un lucru și nu că acest lucru este identitar, entiv sau sociologic, fenomenologic și ontologic-ființial;

·        Axiomele–spune Aristotel, sunt principiile pe care trebuie să le pătrundă acela care vrea să învețe ceva. ”Numesc principiul imediat al unui silogism o ~teză (afirmație) dacă aceasta nu poate fi demonstrată și dacă nu este nevoie să fie pătrunsă de acela care vrea săînvețe ceva” (este atât de evident încât nu mai trebuie demonstrată și nici nu poate fi demonstrată).

·        Ipoteza – dacă o teză admite o parte ori alta dintr-o enunțare, adică afirmă ori existența, ori inexistența unui lucru – eveniment fizic unitary-entiv sau sociologic, atunci este o ipoteză.

·        Postulatul este o propoziție care este considerată ca adevărată fără să fie evidentă.

Logica studiază ideile (omului), forme ale gândirii gnosi-epistemologice –noțiunile, judecățile, raționamentele, -utilizând iInstrumentul deductiv-silogismul, prin care dându-se unele lucruri ajungem la altele, până la aflarea adevărului logic, prin silogism, căruia Aristotel i-a acordat un studiu larg, închinându-I în întregime capitolului de logică din „Organon”, intitulat ”Primele analitice”- capitolul ”Analitica secundă”, în care este elaborată și descrisă amănunțit teoria raționamentului și a demonstrației.

Judecata se constituie ca act semnificativ prin care se afirmă judecata ca un act luminous al Nous-lui, prin care se afirmă sau se neagă raportul dintre idei.

Desigur, se va reține, de la început, din studiile lui Anton Dumitriu despre ”Aleetheion” și ”Insolubilia” ceea ce este logic- principial, termenii-părțile categorematice și sincategorematice propozițional- logico-sistemice.

     Eseu publicat în Rețeaua Literară în anul 2017.

BIBLIOGRAFIE:

1. Pilonul Logico-Filosofic: Opera lui Anton Dumitriu

Pentru a înțelege logica polivalentă, structurile axiomatice și dimensiunea metafizică a rațiunii abordate în discurs:

·        Dumitriu, Anton – Istoria logicii, Editura Tehnică, București, 1993 (reeditare a operei fundamentale din 1969). Esențială pentru înțelegerea evoluției sistemelor formale de la stoici la logica matematică modernă.

·        Dumitriu, Anton – Aletheia. Încercare asupra ideii de adevăr în Grecia antică, Editura Eminescu, București, 1984. Tratează conceptul de adevăr socratic și platonician invocat direct în text.

·        Dumitriu, Anton – Philosophia Mirabilis, Editura Cartea Românească, București, 1974. O lucrare hermeneutică ce explorează dimensiunea spirituală și simbolică a cunoașterii.

·        Dumitriu, Anton – Homo Universalis. Încercare asupra naturii realității umane, Editura Eminescu, București, 1990. Pentru fundamentarea antropologiei și gnoseologiei sociale din perspectiva autorului.

2. Pilonul Sociologiei Critice și al Unidimensionalizării (Școala de la Frankfurt)

Pentru decodificarea criticii aduse societății de consum, subculturii și „desublimării represive” a erosului și esteticului:

·        Marcuse, Herbert – Omul unidimensional: Studii asupra ideologiei societății industriale avansate, Editura Idea Design & Print, Cluj-Napoca, 2006. Cartea de căpătâi pentru argumentul central privind degradarea antropomorfică în capitalismul târziu.

·        Adorno, Theodor W.; Horkheimer, Max – Dialectica Iluminismului, Editura Polirom, Iași, 2012. Analizează modul în care raționalitatea tehnică și industria culturală alienează subiectul uman.

·        Hume, David – Tratat despre natura umană, Editura Nemira, București, 2009. Invocat în eseu pentru cercetarea intelectului și a tendințelor instinctual-existențiale.

3. Epistemologie, Neopozitivism și Logică Matematică Universală

Pentru contextualizarea curentelor menționate (Cercul de la Viena, Școala poloneză) și a fundamentelor științei:

·        Carnap, Rudolf – Vechea și noua logică (în volume de sinteză ale filosofiei analitice). Explică mutarea de paradigmă spre pozitivismul logic.

·        Wittgenstein, Ludwig – Tractatus Logico-Philosophicus, Editura Humanitas, București, 2012. Sistemul axiomatic de referință pentru definirea tautologiilor și limitelor limbajului formal.

·        Descartes, René – Pasiunile sufletului, Editura Științifică, București, 1984. Lucrarea menționată în text pentru descoperirea subiectului cunoscător în sine (ipsum).

·        Lupasco, Ștefan – Logica dinamică a contradictoriului, Editura Politică, București, 1982. Pentru înțelegerea functorilor propoziționali non-bivalenți și a structurilor sindinamice.

4. Fenomenologie Transcendentală și Ontologie

Pentru înțelegerea modelelor cu fundament husserlian și heideggerian (sin-factorial-axiologic ființial):

·        Husserl, Edmund – Criza științelor europene și fenomenologia transcendentală, Editura Humanitas, București, 2014. Fundamentează critica adusă reductionismului științific și propune reorganizarea gnoseologică prin intenționalitate.

·        Heidegger, Martin – Ființă și timp, Editura Humanitas, București, 2003. Pentru conceptele de structură ființială și situare a eului în lume.

5. Modelul Românesc: Școala Sociologică de la București și Generația Interbelică

Pentru analiza integrării logicii în „ecuațiile sociale” naționale și a modelelor culturale românești:

·        Vulcănescu, Mircea – Dimensiunea românească a existenței, Editura Fundației Culturale Române, București, 1996. Eseu fundamental de hermeneutică și ontologie etnică, punct de legătură cu edițiile anterioare ale colocviului.

·        Gusti, Dimitrie – Opere, Vol. I-IV, Editura Academiei RSR, București, 1968-1971. Sursa epistemologiei sociologice aplicate și a doctrinei sociologiei militante.

·        Noica, Constantin – Devenirea întru ființă, Editura Humanitas, București, 1998. Reflectă tensiunea dintre abstractul geometric și concretul trăirii românești.