CE DACĂ Autor:Gheorghe Apetroae (dlB, Sibiu)

 

 

CE  DACĂ

Autor:Gheorghe Apetroae (dlB, Sibiu)

***

Ce dacă, timpul e-n curs liber și îl porți cu-vântul razei arămii

prin ploi, prin vânturi iuți și aspre,în zacere pe dunga vieții…,

când din salcâmi curg frunzele demonice-n foșniri bacante,

cu dans stellar pe caldarâm și-un aer greu, de tine așezate

covor de frunze limonii, melancholiile în clipe să-ți sporească…!

***

Ce dacă te cuprind ninsori polare și ți s-aștern nămeți pe zile,

spre a-ți grăbi prezența la cursa altei clipe, peste tine…

Să nu-ți poți ține casa-n rost, grădina…, iar firea să-ți deschidă

un drum în necuprinsul cel cuprins de triste, multe nostalgii…,

un efemer, cu cerul să-ți petreci în azi mari stelele-asfințite…!

***

Ce dacă-n miez de viață-ți ostoiești destinul crud, cântând

durerilor din lespezi și din lut, de veșnicii numai crezute;

când jocul tău e- al „Lirei” netăcute, de-a fi, pentru a nu fi,

decât un rest căzut în ne-nceput din clipele-ți dezmărginite…

Din putreziri să te renaști sfințit, un stâlp la cer,înalt și singur…!

***

Ce dacă-n fuga de finit, ferestre spre lumină lesne îți deschizi,

zorind, spre asfințit, a răsări din Andromeda, galactic și în nemurire,

a nu mai fi decât un rest rămas aprins- aceeași fire-n despărțire,

replămădind din lutul argiliu, alt eu, cu vreri poetice, re-nsuflețit:

-statuie vie în neant; cu grai și simț, cu duh curat, de sfântă…!

***

Ce dacă, din finit ți-ai ridicat din bezna lui, un templu de lumină…!

Când trinitar în Ne-nceput, tu cazi saturnean un meteor și-arunci

din timpul tău, inflorescențe albe-n Haos... Ce dacă te dezlimitezi,

în absolut să te înveșnicești, dedus de duhul semnelor stelare,

într-o lăuntrică-nsumare, în tot ce vezi și-n tot ce poți să simți…!

***

Ce dacă nu îmbrățișezi Neantul și îți desparți lumina ta de lume…?! Ce dacă…?

Sibiu, sâmbătă, 12 septembrie 2026

 

 

Interior autumnal, autor: Gheorghe Apetroae dlB, Sibiu

 

INTERIOR AUTUMNAL

Autor:Gheorghe Apetroae dlB, Sibiu

*

Tu, renăscut din lung descânt al razei-duh,

ești zbatere de cer și îți pălesc luminile

antofilii pe crisotilii sâni ai lumilor venite

din începutul firii, fiorul lor etern fluid…

*

Și-acum, în limoniul toamnei tale zaci,

cum ruginite-frunzele, pe-alee așternute,

cum sfinții mucenici pe vetre-ncinse,

ce le mocnesc plăcerile de limite, umbrite…

*

Magnetic ești în reveniri, în multe alte vreri,

de osia de cer îți spânzuri trăirile copile,

trecutul tău stellar- slujbaș al pomenirii,

visând să treci încă ușor căderile neîncepute…

*

Porți gândul cerului într-un argilic trup,

Sămânţa Lui, de febra infinitului cuprinsă,

din ea să-ți tot răsari mileric- noul „rug”,

din meristemul firii lui,tomnaticul Cuvânt…

*

De axa lumii arcuit, mereu purtat pe crug,

aduni, de pe buze de copile fluvii de surâs-

granate crise-n celestine zări, ce le dezveli,

șiroiul lor de duh autumnal,în lacrimi limpezit…

*

Și le resorbi dulceața florilor deși-s trecute

grimase-n anatasul nopților senine-n tine,

iar din potirul limoniu- astral, din veșnicie,

sorbi un fior etern fluid, neînceputul firii…!

 

Schitul „ Foltea” din Săliștea Sibiului

10 septembrie, 2016

NOTE CRITICE LA POEM:

Alupii Daniela: ·

În Interior autumnal, poetul Gheorghe Apetroae creează o arhitectură sacră a trecerii, unde toamna nu reprezintă o simplă stingere, ci un prag de devenire spirituală. Trupul argilic și duhul se împletesc într-o cosmogonie a luminii, unde materia se reculege, iar Cuvântul tomnatic răsare ca un rug necurmat al ființei. Poezia devine astfel o rugăciune tăcută, o întoarcere spre axa lumii și spre infinit.

Felicitări, domnule Apetroae, pentru această creație de o profundă rezonanță metaforică și mistică, ancorată atât de frumos în liniștea duhovnicească a Schitului Foltea!

NOTE CRITICE LA POEM:

Fira Rotaru: ·

Poezia „Interior autumnal” este o meditație lirică și filozofică asupra trecerii timpului, a transformării interioare și a legăturii profunde dintre om, natură și eternitate. Imaginile poetice, încărcate de simboluri și metafore, construiesc un univers misterios, în care lumina, cerul, trupul și spiritul se întâlnesc într-o continuă renaștere. Deși poartă în sine semnele trecerii și ale degradării, ființa umană păstrează mereu sămânța unui nou început. Da, dincolo de frumusețea efemeră a lumii, omul caută acel „fior etern” care îl leagă de începuturile firii și de misterul infinitului. Felicitări pentru versurile care sugerează că fiecare sfârșit ascunde o posibilitate de regenerare, iar sufletul își poate regăsi puritatea prin contemplare, iubire și apropierea de divinitate!

·

NOTE CRITICE LA POEM:

Carolina Jeredea:

Un poem al toamnei interioare, al tainelor și al renașterii, în care autorul reușește să împletească într-un mod unic lumina, natura, timpul și spiritul. Imaginile poetice, bogate și surprinzătoare, creează un univers aproape mistic, în care fiecare vers deschide o nouă fereastră către profunzimile sufletului și ale existenței.

Felicitări, domnule Gheorghe Apetroae, pentru această creație de o expresivitate aparte, rafinată și profundă!

Cântul abisului fără sens, cu sens; autor: Gheorghe Apetroae dlB, Sibiu

 

CÂNTUL ABISULUI FĂRĂ  SENS, CU SENS

Autor: Gheorghe Apetroae dlB,Sibiu.
*
M-ai surprins demiurgule prin Cosmosul Tău,
cel în Tine, pe mine, în lupta nedreaptă
cu Tine- cel în nemurire, pe văile spre Haos,
rodosii- chihlimbare,rozasii și cyanice…;
cu Tine războinicule,cel sigur de victorie,

învățându-mă mereu căderea în Tine…,

pe Toate, deodată și pe rând, ți le știu…
*

M-ai sueprins în lupta cu timpul Tău, al meu, 

fără sens, cu sens în rostul meu de griji-
stropii mei de idei și picurii de putere,
iubirea pentru selene, luceferi și stele…;
- cu razele astrelor tale din Unica sferă,
pe care le frâng în plăceri, în cădere
și le preschimb sensul cu rostul tăcerii…
*
Ești în UNUL,cu mine în dimensiunile Tale:
- sunt în Toate ale tale, pe Câmpiile Elisee;
- în iubirea nesfârșită a ninsorilor de stele;
- în sonanța duhului nevinovat al stâncilor

 și în sângele neîntinat al sufletului scurs
 în torenții adânci de pe buzele cerului…
Toate-s înălțimile tale și ți le cant, de atunci…,
*

De când zorile le tot ningi azurii și astrofilii,
și îți fac plecăciuni să mi le dăruiești plăceri,
voluptatea-ți cu privirea de azur și corindon…
Știu că îți port chipul cu prețul neștiut
al luminii și hematicelor umbre în adâncul
adamit al fețelor sferei Tale- celeste…,

tot în caderi din pretutindeni și din oricând…
*

Unul, Același, Tu, ești Tu, în Totul Tău
în glia mea și pe largurile mărilor smaralde...

De aceea, îți spun: în lupta nedreaptă cu Tine

Toate în imanența revelațiilor Demiurgice,

Începutul, Prezentul și Ne-începutul,

prinse de osia Ta- magneticul absolut-le tot tragi

și le plimbi fără sens, cu sens, prin genuni…!

NOTE CRITICE LA POEM:
CAROLINA JEREDEA: ·
Universul poetic al acestei creații ne poartă într-un spațiu al confruntării cu Demiurgul, cu timpul și cu propriile limite, acolo unde haosul și revelația se întâlnesc într-o singură respirație. Limbajul dens, imaginile cosmice și succesiunea de contraste — „fără sens, cu sens”, lumină și umbră, cădere și înălțare — dau poemului amplitudinea unei meditații metafizice.
Felicitări, domnule Gheorghe Apetroae, pentru această construcție poetică vastă, în care întrebarea despre rost nu caută un răspuns simplu, ci îl transformă într-o călătorie prin abis, lumină și infinit!

DANIELA ALUPII: ·
Poezia deschide o poartă cosmică amplă, în care eul liric se confundă cu infinitul și cu divinitatea. Versurile pulsează de o dinamică a căderilor mântuitoare și a înălțărilor astrale, construind un univers unde haosul și sensul se împletesc într-un dans demiurgic fascinant. Cromatica intensă (chihlimbare, rozasii, cyanice, smaralde) și tensiunea dialogului cu absolutul transformă fiecare strofă într-o meditație profundă asupra timpului și a eternității.
Admirație, domnule Gheorghe Apetroae, pentru această creație de o rară intensitate vizuală și filozofică, o adevărată călătorie prin tainițele cosmosului și ale sufletului!

 

 

 

Temple în zori- dor de veșnicii; autor: Gheorghe Apetroae dlB,Sibiu

 

TEMPLE  ÎN ZORI- DOR  DE  VEŞNICII

Autor  Gheorghe Apetroae dlB,Sibiu

 

*

Azurul boraciu l-ai acoperit cu roze -

ziua ta cu vălul lor de calde sărutări,

iar în munţi, pe liniştea serilor, 

cu Chaterton şi cu muzele lui ai învăţat

să cânţi alături de izvoare, cu iubire,

lui Thetys; să arzi din inima lui necuprinsul

ivit ca o dâră din marea clepsidră:

sângele neînceput în reciful mării...!

*

Furtunile de atunci, le-ai tot alungat,

destrămându-le timpul în zbucium

pe  albastrul celestin al pădurii;

pe Soare de început îl dezbraci

ca pe un copil, uşor,

de   privirea-i de corindon,

învelindu-l în linţoliu de... neguri,

eonul himeric al vieții tale...

*

Ai strâns în braţe mereu lazurul

dar şi mijlocul cerului  axiniu

din nopţi cu evantaie selene,

ca pe un cuvânt viu, viscolit în suflet...!

În plutirea stelelor, flebeței „Fecioara”,

ai vibrat sideral, arzând în adânc,

iar uşurinţa în zbor ai luat-o

de la „Lebăda” cu aripi de flăcări…!

*

Tu, nicicând nu ai abătut  naiadele -

surorile tale, de la  izvodiri:

pâraiele repezi și fulgerele în jasp-crisoberil,

le-ai condus în cântecul lor-

cântecul  tău în alegro, printre stânci-

şi le-ai slobozit din al tău cer:

doruri aprinse de veşnicii -

Noi melodii  pe portative de stele….!

 

Era un Cuvânt sfinţit cu armonii:

sonanţele fericirii veșniciei în dor…!.

 

 

Mitul obârșiei- Ucis de un mistreț flămând; autor: Gheorghe ApetroaedlB, Sibiu

 

MITUL OBÂRȘIEI-UCIS DE UN MISTREȚ FLĂMÂND
Autor: Gheorghe Apetroae dlB, Sibiu
*
Erai la locul unde zei, pe codrii împăraţi,
îți cuvântau ales din înfoşnirea frunzei;
goruni şi fagi pe-obârşii, de doruri retezaţi,
zăceau agest, în prăvăliri de fulgere sub Cruce…!
*
Haiduc iubit de codru, de codru răsfăţat,
din margini i-ascultai corul de filomele… ;
arțari și brazi, cu umbra lor te ploconeau
şi te iubeau naiade pe hăul Pădurenii…!
*
În salt, din fârf în vârf de fag, un jder te urmărea
cum pe mistreţii cei cu colţi, însângerând poteci,
din sihla greu pătrunsă, în ciurdă-i alergai
și cum cu şiretlic, din lupării, lupanii alungai !
*
Şi prăbușeai din cer, din zbor înalt, totemic,
uliul, cu aripile strânse, în alice ţintuite,
salvând de clonţu-i oţelit, din gheara morţii,
mici, vulpile carmine- ascunse prin ruguri răvășite…!
*
Din drumul drept de-odată te-abăteai, tăind
pieziş desişurile-n tinse peste stânci albastre…
Sfidai magneticul hăţaş - un şarpe viu, în arc
crestat de ani, pe fruntea zărilor sihastre!
*
Ajuns pe stei, tu, duhul rătăcit al unui pui de cerb,
curând ieşit în luminiș, în salt înalt şi liber
ca soarele scăpat din lăţul marelui adânc,
îl alergai, vuind cu un glas nemilos de corn în crânguri…!
*
Dar te sfiiai l-acea neagră vestire, cum aici,
Tu, cuget sclav Obârşiei, la ea re-ntors, curând,
aici, unde-ți zvâcnea în inimă trecutul sfânt
de dragul de străbune plaiuri, revenit,
*
cădeai sub geana rece-a unui blestemat amurg,
cu drag de loc, în dor, cu libertatea-n duh,
în fulger tras din uşa-acioalei tale și ucis
cu colţii lungi-tăioși, de un mistreţ flămând…!
*
Ai morții tale îngeri, din oasele-ți sfințite cu-amintiri
ți-au resorbit „Obârșia”, în a ei libertate..., să rămâi…!

Cătunul Pădureni , Slimnic, Sibiu

NOTE CRITICE:

Alupii Daniela:

·

Versurile desenează o frescă mitologică a codrului transilvănean, unde omul și natura se contopesc într-o simbioză ancestrală, marcată de măreție și de un tragism implacabil. Tabloul feeric al sihastrelor din Sibiu este străbătut de un fior solemn, în care libertatea absolută a spiritului se stinge brusc sub colții destinului, lăsând în urmă ecoul etern al obârșiei.

Felicitări, domnule Apetroae, pentru această creație profund evocatoare, care transformă o legendă a locului într-o confesiune lirică de o rară intensitate!

Grațiela Cristina Herghelegiu:

·

O poezie impresionantă, de o mare forță evocatoare, în care natura, omul și mitul obârșiei se împletesc într-o poveste aproape legendară. Fiecare vers poartă ecoul codrului, al libertății și al legăturii sfinte cu locurile natale. Finalul, cutremurător, transformă destinul vânătorului într-o adevărată legendă a locului, iar „Obârșia” devine nu doar un spațiu, ci o parte din suflet și memorie. Felicitări, domnule Gheorghe Apetroae, pentru această creație densă, simbolică și profund legată de spiritul pădurii și al plaiului sibian!

Mariana Bejenariu:

·

Un poem de o forță imagistică aparte, în care codrul, Obârșia și libertatea devin repere ale unei existențe trăite în comuniune cu natura. Versurile poartă cititorul printr-un univers sălbatic și mitic, populat de goruni, fagi, jderi, ulii, cerbi și mistreți, dar dincolo de această lume fascinantă se simte o profundă meditație asupra rădăcinilor, a întoarcerii și a destinului. Finalul este tulburător: întoarcerea la Obârșie se împlinește prin moarte, iar libertatea rămâne, paradoxal, mai puternică decât moartea. Felicitări pentru această creație impresionantă, în care codrul pare să devină însuși altarul memoriei și al libertății!

În cerul din duh; autor: Gheorghe Apetroae dlB, Sibiu

 

ÎN CERUL DIN DUH

Autor: Gheorghe Apetroae dlB, Sibiu

 

*

Păstor fidel al turmelor de stele

treci magnetic în substanța lor

și întorci cu sete minerală sferele,

fluieri cu luminiscențe în rai eterul

și îți lași la cârmă inima, cerului-

triumful gândului tău călător…

*

Culegi, de pe urma lor, în joc fulgere

de pe traveile bolții jăruite,în jasp;

în amintiri neprețuit, cu totul ce-a rămas

dansezi un cer din al tău duh:

fulgii în prasenul ninsorilor stelare

pe altarele de rugă, stau îngeri agăţaţi

de sufletul mereu umblător al mamei...!

*

Din corindonul flăcării sorbi numai sfințenia,

șerpuind pe fereastra largă a inimii

răceala clipelor albastre din stele,

împărțind-o cu universul avid de plăceri…!

Visezi adânc la cântecele pasărilor

și la glasul freamăt al brazilor înalți:

stâlpii celești la cuhla demiurgă…

*

Îți asculți în ierburile moi și în flori

pe steiul malachiu –chemările divine:

prezența-n ritm a frunții ne-nceputului…

Rătăcești pe lunci cu stelele şi plângi,

în lințoliu cinabru, la Crucea din drum

cu demonii torturați de liniștea

din serile verii, înlăcrimându-ți trecerea...

*

Obraznic, săruți solar buzele reci ale Lunii

și învârți pe zările de patimi ostenite

cerul din duh, să sporești respiri clipele

calde în roze, în narcise, zambile,

în irișii verii și în magnoliile înflorite...!

La cumpăna rece a vieții, reînvii

izvoarele, pe care le înspumezi în priviri

care-ți pătrund cu ultimul gând în suflet,

*

să poți întoarce anotimpurile, în cerul din duh...!

 

 

 

PE PÂRTIA ANILOR Autor: Gheorghe Apetroae dlB, Sibiu

 

PE PÂRTIA ANILOR

Autor: Gheorghe Apetroae dlB, Sibiu

*

Era atunci când hoinăreai în magia bolţii

Acoperite de un senin emerald

și pe ploile dese și calde ale verilor

în tunete și-n jaspul fugerelor, la concertul cerului…

*

Privindu-I sălbatic, coborai de multe ori

La picioare Munţii Stânișoarei tremoli şi bălani

și înălţai zmei nervoși de carton şi mucava,

sub alintul de briză al serilor …

*

De atunci păstoreşti pe lunci, eritrine, stelele,

și pe văile axinii ale bolţii, prin cu-vinte

cu balsam de Philadelphus şi cimbru,

de tei tomentoși, crini argilii şi de narcise…

*

Din mugetul soarelui ajuns la crepuscul,

Înţelegeai ecoul vrerilor din rubiniul cerului-

Începute din neînceputul plăcerilor lui-

de atunci, în culorile serilor și de acum…

*

În căldura inimii tale ai pârguit, căptușite cu macii

granați, lanurile de pâine cu miezul de iulie

și ai izvorât din visele tale apele fântânilor,

cu fiecare gând în cu-vinte le-ai limpezit…

*

Ai hoinărit prin crâng la braț cu zorii înrourați,

printre cireşii violeţi şi mălinii înfloriţi în aprilie,

în undele de clestar, să-ţi asculţi, izvorând

glasul ce-l susură în eternitatea lui pârâul…!

*

Ciutele serii - „stelele” fierbinți erau iubitele

pe care le păstoreai de pe albastrul tăpşan al luncii…

le sărutai cerbicea sub salcâmii în flori zăpeziți

şi le scuturai pe irişi cerul, de ele aprins…!

*

Te urmau toate iubitoare, în zâmbet și în Corul Iernani,

dăltuindu-ţi chipul pe răstoacele vieții…

Pe pajişti crisalide tremole le tot alergi tu,

de atunci, spălându-le gleznele lor în roua dimineţii…

*

Fiecare vis îți zboară cu aripi de cer- emulul

printre florile bolţii bătută în travertin și- ametist,

lăsând urme albe pe pârtia anilor,

oglindiri solare în sonanțele unui Neînceput…!