SOSIREA FELIPPEI
Autor: Gheorghe Apetroae (dlB,Sibiu)
*
A adasta în Chios, i se părea Felippei
că zările cuprinse-n nemargini fluorine
spre alte lumi din cer, din Porto Santo, pleacă
pe madeiricul ocean, spre a-și lăsa în urmă
Azorele și Sao Jorge, în arca unor vise …!
*
Felippa, prințesă cu dragoste de prințul Christ
pe arca razelor, prin strâmtul Gibraltar ea trece
ca-n levantin palat să cadă-o stea aprinsă,
lumină-n dor, de cugete sfinte pătrunsă…,
plutea-n azur columbă pe largul portugal…!
*
Zări castelul pe-nălțimi în Chios, străjuit de mare,
acolo unde prinţul agonea de al ei dor,
luptându-se din greu cu vălul gros al ceții,
să îi relege, ea, rupt firul din ghemul vieţii…,
din port, lua acum în piept tot cerul egeean…!
*
Urca Felippa sa pe-alei orientale încă nepătrunse
cu roze marmoree și tei platifilii, bătrâni,
de vreme răsleţiţi și-n ritmul fiecărui val,
în dansul cris al florilor de rodii și magnolii,
în mers spre turn, pe calea-I spre palat deschisă...!
*
Cu dragoste de prinț, își flutura, lung, vălul…
Pe poarta prinsă-n umerii lazuri, să treacă
cu sprijiniri de bolți înalte-n arce melantire…
Sub rochia ei albă şi sub voalul vieții
purta crini alanii și roze, simbolul fericirii…!
*
Urca pe trepte-nalte cu oglindire-n mare,
de marmură, pictate de raze lazurii- olive,
spre large încăperi cu zidurile aurite,
acolo unde în iatac el, Crist, cu gândul
la Felippa,
de lipsa ei,zăcând, îl învingea ursita…!
*
Se legăna în mers Felippa pe gleznele-i ivorii
pudrate-n recele crisal de roua dimineţii,
spre-alcovul prinţului livid, în zacere, deschis…
și îi redă, cu marea ei iubire,viața…!
