SĂ NU NE DESPĂRȚIM
Autor: Gheorghe Apetroae (dlB, Sibiu)
***
În „Strunga” amintirii serilor de-atunci,
pe- alei lemone, cu balsam de roze,
iubeai culorile și în al lor parfum-,
sub stelele pe boltă ninse, în
carmin,
cântai ”Păpușii Lilli”, mai erai copil…!
Și…, în revolta florilor stelare - aprinse-,
pe buzele în crome argilii, de zâmbet crin
în lungul șir al clipelor de vise
înflorite
din multe nopți cu Luna de Sienna, lungi…,
el te îmbrățișa, te săruta și răsfăța cu clipe fericite…!
***
Dar într-o zi, în gara Târgului Frumos,
ajunși, îndrăgostiți, de despărțire
triști,
erați primiți aici cu-n sfânt- duios refren
cântat la saxofon și un acordeon
de doi dintre colegi, ce în adins îl repetau:
„Să nu ne despărțim”, „Să nu ne despărțim”…!
Și
vă cântau, ajunși în gară, toți colegii
în cor, cu tot peronul, în al lui tumult…
cu ei, într-un răsunet, tristă, cânta Gara:
„Să nu ne despărțim”! „Să nu ne despărțim…!”
și fiecare tren cânta din roțile-i de fier,
prin gara Târgului Frumos, trecut…!
***
Tu, te-ai urcat, într-un regret, să nu-l mai vezi
în trenul tău în corindon- urât și trist
și cu-n surâs la geamul de vagon,
ce l-ai deschis spre zarea allanie, alergând
îi fluturai în mers, un văl de borangic…!
El, pe peron rămas visa la clipa re-ntâlnirii
în care mai crede și azi…?!
- Nu…! Iubirea -i numai Ne-iubire,
e o gară tristă- a despărțirii,
că nu i-ai fost alesul, să-l poți a-l ferici…!
***
De câtă-nsuflețire-ați dat voi doi, atunci, iubirii
în gara tristă-a despărțirii, viața v-a rămas
un lung regret, cu zile reci și viscolite,
răceala lor să o primiți, dar n-ați crezut…!
Și ați plecat pe rând, și ea și tu, atunci,
tot cu alt tren, de dor, de amintiri și duioșii,
purtați și azi prin rosturile vieții amăgite
de trenu-n care ați urcat, atunci,
cu anii voștri tineri…, din gara amintirii sfinte…!
Stațiunea balneară Strunga - Iași,
Tabăra studențească din vara anului 1966.
Poem scris în Iași, la 20 octombrie 1966.
