ETOSUL
MEU: BOROAIA - BALADA LOCULUI ETERN
MOTTO>„Patria
- locul, lumina şi vechimea neamului tău”-
o fereastră de
dor la spiritul solar al lazurei Bucovine-.
Autor: Gheorghe Apetroae dlB., Sibiu
*
Priveliști, de
braţul chrisal al zorilor prinse,
farmec
copilăriei: izvoare stelare- eritrine vise,
prin floarea
fiinţei îți curg primenite
și veșnicia
lor o asculţi:
-Te aleargă
gătite: - Stânişoara în soare,
la vârful
Pleșu în „Cerdac” și stropit pe zare;
Moişa, Râșca,
Suha, munți răsfirați-răsfrânți la poale,
prin hora lor
să treci, copil la Slătioare...!
*
Te strigă în
susur, de-atunci, pârâul în munte, (p. Moişa),
de maluri
prăbuşit în valuri de cristal
-la meandrele
adânci și umbrite de sălcii
cu pletele
despletite de undele repezi;
în freamătul
lor grav arinii, cireşii şi mălinii
pe coasta
re-nverzită şi lunca ta de flori,
la primăveri
solare, te cheamă înapoi...!
*
Pe drumul
vieții- al lumii fiinţei tale
bătrână,
te-așteaptă casa-ntre livezi, ascunsă,
și azi să-ți
râdă-n rod și încă în povară...;
izvorul rece-n
fântână, grăbit pe uluce,
florile mamei-
narcișii- însetați să-l soarbă...
Și plopii:-în
brâu tremoli izvoru-nmătăsind,
iar cei piramidali,
pe boltă măturând
tot cerul cu
vârfurile lor în vânt
şi brazii
drepți-înalți și prinși de cer,
în strajă pe
alei, părinţii tăi plecați din lut,
îndrăgostiţi
de zări...!
*
Pe lira
soarelui tot cântă închipuite în tine:
colorate și
senine, păsări, primăveri
inefabile-
lumi din fragede vremi…,
când păstoreai
crângul copil
cu stelele din
cer, pe înflorite lunci
şi salutai din
vad pădurile de brazi,
iar pe poteca
adâncită-n munți,
repezită de
stânci spre însoritele poieni,
în veri, te
strecurai zburdalnic
cu ploile în
fulgere de jasp și-n vreri,
prin pasul de
joc al fraţilor tăi...!
*
De culmea
Stânişoarei şi cerul Bucovinei
porţi
sufletul-atârnat, de-atunci, fiorul...;
maternă
Boroaia:- vis, de muze profețit
şi împlinit pe
zare- cea mai frumoasă
și iubită
floare, îţi înţelege dorul...!
Să îi asculți
sfințenia în lut, chemarea,
azurul să i-l
cânţi şi s-o admiri…,
mireasa noilor
culori îţi râde de copil...!
..........................................................
La raiul tău,-
Boroaia-, în brațele-i cu duh,
oricând revii, de ea înhăruit,
să-i frângi
plaiul de cer şi să-ţi asculţi izvorul…!
Boroaia
Sucevei, Suseni, 1963, text în recurență.
