IRIŞII EI DIN ULTIMUL BAL
Autor: Gheorghe Apetroae dlB.,Sibiu
***
Îi apăruse din slăvi în destin nechemată ispita
și, rezidind în El o ultimă dragoste,
îl cuprinse, ca pe un alt cer, cu multe neînţelesuri:
cum că în senectute irişii gândului Lui
petrec cu dorinţele de neînceput a începutului,
a-și regăsi în Ea un alt cer albastru!
***
Ea îi pregătea de sfârşit, un nou cântec:
răsfăţul faustic al nopţii valpurgice…!
Simţul i-l testa, tot Ea, dezvelindu-şi,
câte puțin, câte una, formele și, în marş nupţial,
în oglinda cerului nou, de cristal îi arăta Lui
chipul angelic, buzele-i în surâs ireal!
***
El o privea magul iubitor de început:
al mării val crisal însângerat în ultimul bal…!
Ea, cântându-și partitura, pentru El la pian,
îi desprinse uşor sufletul de trup,în armonii bacante
şi i-l plimba gând înhăruit cu vreri prin salonul oval-
zarea-i ultimă siderală în simfonii de Haydn-...
***
În locul crucii, ispita îi încrucișa cuvintele
cu fulgerări crisoberile i le însângera în jasp!
El, de pe hău, se grăbea a-i culege ei astrele
alb-roze,anemone și maci îmbălsămați în fulgere,
cu scânteieri cinabre și irişii-în ametist,
buchete de vise din selenicul clar…
***
Cristale albastre se spâmzurau prinse în cearcăne-
peisaje andaluze pe irișii obosiți, ce revărsau
razele regăsirii ispitei în alt cer albastru...!
Ascultau împreună “Aida, nocturn Marşul triumfal”.
El, în iambi îngâna cântecul de leagăn și-i fura amintiri:
iubirea și sângele irișilor gândului din ultimul bal...!
