LUMEA MIRABILIS- ELEGIE ÎN IMAGINI - COPACUL Autor: Gheorghe APETROAE(dlB, Sibiu)

 

 LUMEA MIRABILIS- ELEGIE ÎN IMAGINI - COPACUL

Autor: Gheorghe APETROAE(dlB, Sibiu)

***

Copac, te creşti din tine drept și liber,

o boltă călătoare lesne păstorind-o

dorinţa unor stele-n coborâre,nude,

la tine pe irugă, în căderi, urcând

în stoluri de columbe pe ceresc tărâm…!

***

Tu le petreci cu-vânt prin ale tale frunze,

austră-nflăcărare, inimii, sporind…!

Nu eşti copacul pentru alţii slugă... !

Cât din robie tu i-ai scos și-ți cântă

sfinţiți cu-al florilor de rai, balsam,

izvor al frăgezimilor din clipa sfintă,

cu har celest, misterul ți-l inunzi…!

***

Însângerezi cu razele ce curg din stâncă,

să creşti vânjos din fire, prea-înalt

și dai din cercul nopţii, Lunei, strălucire,

iubirii- arcă, cu-vântul mării în turcoaz…!

Și te-nfrunzeşti copac cu strai bogat

pe- altar străin să arzi, în El, de sărbătoare

prea plin de sevă liber și-mpăcat,

neîntomnat, strin de vremi ucigătoare… !

***

Ca să rămâi neclătinat, ne-ncovoiat,

porți seva unor primăveri în fibre,

să-ți crești din clipă trunchi înalt,

cât steaua ta de ramul tău stă prinsă-

un ruginiu cu-vânt al nopților din vise-…

Acum, tu regele pe-al mărilor cuprins

cu sarea lacrimii ce o ucizi, zâmbind,

când idol, ei, plăceri i-o porți aprinsă…

***

Copacul ars şi biciuit de ploi, nu ești

în vreri adamic, umbră de păcat nu porți…

nu ești copacul cel demult în el trecut,

uscat de ani, în rugii de pe hat și-n porți!

Că lor le cânţi și ceruri le subjugi

cât duhu-ţi încă mai pogoară crud

din vălul altor raze să-nverzeşti curat,

ţinând de rug încins şi veşniciei pat…!

***

Te-ntorci în cer, copac din lunga rătăcire

pe calea sevei vieții întru re-nflorire,

din paradis, cu frunze ruginite de păcat… !

ODĂ MATERNITĂȚII Autor: Gheorghe Apetroae (dlb,Sibiu)

 

ODĂ MATERNITĂȚII

 Autor: Gheorghe Apetroae (dlb,Sibiu)

 ***

Tulpină-mamă, sfântă în Ardeal,

 cu trunchiul nobil de român stejar,

tu de despici frumos, să înfrățești…!

Și orice aspru vânt pătruns în ram,

 tu știi să-l potolești, copiilor s-aprinzi

lumina sacră-pură, ești dimineața lor  

din primăveri de duh, în grație și dor…!

***

 Cu chip angelic și senin, astral,

din zorii de iubire prinzi lumina lor…!

Ești grație, izvor de vis și veșnicie,

și dimineață christică-n iubire  

pe drumul vieții lor de nobilă-mplinire,   

când trupul tău ți-e miez de-nmugurire

și arzi matern cu dragoste și dor……!

***

Pe zorii tăi- solari arbori în temple,

 cu brațele-ți din ramuri tari și drepte

din tine odrăsliți, îi crești în nemurire

și îi slujești mereu cu dimineți senine…

Cu ale tale primăveri sfinte-i hrănești

și seva le împarți- astrala ta iubire…!

Zeiță-mamă, toate-s zestrea ta

 și bucuria lor de-ncredere în tine...!

 ***

Cununa ta de laur - materna aură,

e Soarele din cer, la ale tale flori,

e tot ce strangi în ei de nesfârșire…!

Iar ce-ai ajuns cu duh ca să le dai,

lor, să te bucuri, mamă…nu le ceri…,

atunci când tot le semeni primăveri

cu albe mâini, prea-obosite de poveri

pe cheiul vieții încercat de valuri…!

 

 Gheorghe Apetroae, text apărut în pagina literară, Tribuna Sibiului, nr. 9517 din 10.03.1989.

 Redactor pagină: Octavian SUCIU, versiune reactualizată.

 

 

Sonata astrelor- Iertare; autor: Gheorghe Apetroae(dlB, Sibiu)

 

SONATA ASTRELOR- IERTARE

Autor: Gheorghe Apetroae (dlB, Sibiu)

***

Lui nu-i păsa de colindul  zăpezilor mari-

cântecul în sonanţe albe de dragoste,

frumos scris de Ea,altcuiva- altcândva,

cântat şi auzit, întâmplător de EL, cel nevăzut,

pe când își creștea cu iubire dragostea-

bulgăre de stea care cădea un vis dedus

din tornada nocturnă a razelor de Lună…!

***

Lui, nu-i păsa că din seminţele florilor timpurii

scuturate pe  trecerea Lui şi a ei,

de fluturii  irizaţi cu duh, rozii, verzi  şi  negri,

în petreceri fluorine de iubire, în zbor 

 peste tremolul ierbii , prăbușite în lut,

răsăreau simţirile aprinse ale astrelor -

cuvântul tainic al columbei albastre-n mistere…!

***

Lui, dintr-un necunoscut, îngerii cunoscutului

coborâți în iertare, de pe cartea de rugă,

și așezați pe frunza ruginită  de ceaţă

cu păcatele neiertate, într-o  ascunsa irugă,

îi înverzeau cerul, unul  în Unul celuilalt

şi se iertau,cântărind cu anii Lor gânditori,

adevărul stellar al cuvintelor, pe balanţă…!

DE ATUNCI - EVER SINCE Autor: Gheorghe Apetroae (dlB, Sibiu)

 

DE ATUNCI - EVER SINCE

Autor: Gheorghe Apetroae (dlB, Sibiu)

***

Efebul, mai mult in transă, în jocuri cu pauze

ascultai cum susură arhetipal izvoarele anotimpurilor,

răstignite de povarnişul căutarilor,

sângerând prin fiecare rază - cântecele astrelor,

mai intâi in zambile, apoi în crini și trandafiri, și...

***

De atunci, tot cobori pe lunci stelele

şi le păstorești în portocaliul de sânzâiene,

cochetând cu certăreţul Eol...!

***

De atunci, batjocorești cugetul adanc al stâncilor

prabuşite în pârâul pe care l-ai coborât deseori

în ale tale stihuri, cu ritmuri din ele cioplite,

şi le stropești cu amintirile ploilor reci de aprilie...!

***

De atunci, tot asculți simfoniile albe ale zefirului

cu melodica uverturii de început-

curgerea placidă a clipelor tot în alt Neînceput-,

în bemolii gravi ai cerului,

pe care i-ai îngropat,alturi de trilurile ciocârliei,

împreuna cu primăverile,

sub grindina verii, căzută în ochii izvorului gând…!

***

Izvorul-gând, pe care l-ai dezgropat, atunci,

de sub albaştrii trandafiri ramaşi infloriţi

și l-ai îngropat în copilăria simbolurilor,

în aşteptarile verbe ale celor adormiţi...!

De atunci, te iubești cu obiceiurile si aberaţiile

și te bucuri de timpul cel beat, de tine, fara habar...!

De atunci…!

(Volumul „ Depășirea trecerii”, Editura FIAT LUX, București, 2000)

Literatura: Gândul irișilor din ultimul bal; autor: Gheorghe Apetroae(dlB, Sibiu)

 

GÂNDUL „IRIŞILOR” DIN ULTIMUL  BAL

autor  Gheorghe Apetroae (dlB, Sibiu)

 ***

Îi apăruse nechemată lui „Pollux” ispita„ Hidra”

și, rezidindu-i o dragoste de cer,demiurgică,

îl cuprinse, Ea, cu multele lui neînţelesuri:

cum că în senectute irişii sidefii ai gândului

petrec în dorinţele astrelor cu lumina de neînceput…,

a-și regăsi prin Ea odihnă în cerul albastru...!

 ***

Ea îi pregătea, de sfârşit, cântecul ei nesfârșit:

tot răsfăţul faustian al nopţii valpurgice...!

Simţul i-l testa, tot Ea, dezvelindu-şi ușor,

câte una, formele impure și, în marş nupţial,

în oglinda cerului cristal, și le arăta Lui:

chipul angelic, buzele-i- raze în surâs ireal...!

 ***

El, magul, tot iubitor de neînceput, îi privea

Hidrei, vălu-i crisal- valul joc din ultimul bal...!

Apoi, tot  Ea, cântând pentru El la pianul celest,

îi  desprinse uşor de  trup, sufletul- cuvânt

şi i-l plimba gând-deja vou, prin salonul oval-

al zării siderale, în simfoniile de Haydn..!.

 ***

În locul crucii, îi încrucișa cuvintele hierofanice

- fulgere chrisoberile, spre a I le însângera...!

Dar, se grăbea a-i culge de pe hăul galactic

anemone din Gemeni, toate astrele-i alb-roze,

chiar și pe El , cel ce mustea în selenicul clar

cu scânteieri ametiste…, în buchete de vise…!

 ***

Irișii aceluiași gând aveau acum, aceeași vrere,

ispitirea Hydrei constelare cu lumina lui( Pollux):

christale albastre li se prindeau în cearcăne:

peisajele andaluze pe iriși se revărsau în raze

de împlinire- refugiul magului în cerul albastru...!

Din „Aida” ascultau împreună “Marşul triumfal”…

***

Ritmau cu galaxiile căzute în cerul lor amintirile,  

-iubirea lor uitată pe marmore, în celestul bal...!

Sibiu, 20.05.2021

 

Literatura:CUVÂNTUL TĂCUT, STÂNCA DIN SUFLET Autor: Gheorghe Apetroae (dlB.Sibiu)

 

CUVÂNTUL TĂCUT, STÂNCA DIN SUFLET

Autor: Gheorghe Apetroae (dlB.Sibiu)

***

Ești magul prăvălit pe trupul flasc al unei nopți bacante,

cu străluciri selene, cu drept între Pleiade…!

Iar sufletul ți-e re-nviat în Christ cu resorbiriri de har

din sânii stelei „Sica” și al ”Fecioara”, în Hiade,

cu abundență de lumină prin Haosul crisal…!

Te porți cu ea-n petreceri nud în iernile din sud,

înzăpezit și-ntre troiene, de Venus fascinat, sedus…!

***

În lut, viscerele-ți trecute, doar gândul ți-l ascund

de fulguirea iernii lungi, ți-l cerne- un ales nisip

clepsidric argilit divin, în zbor cu albele vedenii;

ți-l poată duh sfințit în ochii oaselor cu descărnări de ger...!

Dar, Eul tău rămâne zid de temniță și de palat

și lutul stâncii tale pat, prielnic, iubitor-stâlcit Cuvânt

de suflet adormit în „moaște” cu blesteme…!

***

Cu fruntea, fața, albe, cu buze fluorine, în rugă-i duhul tău;

fecioarele prințese-l înconjură, ți-l trece-n vămuiri;

prin poarta unor inimii coralic, el iese sângerând,

în oase chipeșe, cu chipul areniu de stâncă, triumfal...!

E-mbrățișat, plăcut și e iubit, în sine trecător hulit

pe drumul vieții iarnii nesfârșite..! Serafimi, în cor, îi cântă

într-un festin etern, pe locul Totului din Ne-nceput…!

Literatura:SARMISEGETUZA REGIA Autor: Gheorghe Apetroae (dlB, Sibiu)

 

SARMISEGETUZA  REGIA
Autor: Gheorghe Apetroae (dlB, Sibiu)
***
Străbunii ne înalţă-n rang - o moştenire sacră,
călcată fără simț de naţii fără hat şi cântec…!
Stelare ni-s cetăţile și dacice, în stirpe-nsângerate
iar Clopotiva-Grădişte e-n semnul de răscruce…! 
***
Din marmori-colonade păzesc Sarmisegetuza
regescului popor român cu obârşia în stele;
mileniile-I stau în rost, în moţi şi-n basarabii
ce-şi arcuiesc din frângeri o nobilă cunună…!
***
Cu duh divin din locuri reci răsar getuzi şi sarmi
cu braţe tari din Tisa şi din Nistru, cu trupul din Ardeal

şi cresc în suflete vânjoşi din seva sfântă tracă,
ne-nalţă rangul vieții din daci, sciţi şi bastarni…!
***
Goruni cu rădăcinile-n iubirea străbunului hotar,
cu rost la bolta Ţării Mari, de sfinte colonade
zidite-n arc stelar de carpi…, durând o Românie
pe geana  mândrei zări, veghind-o cu ochii veșniciei…!
***
-Se ţine țara- Dacia cea Mare vie-regină-n nemurire!
din Decebal şi Iancul, din Ştefan al Moldovei...!
Cu flăcări de istorie sporesc lumini în templul României,
...stejarii-stâlpi ai Daciei cupolă, s-o neclintească pe arcele Unirii…!

 

 

Literatura:CUVÂNTUL TĂCUT, STÂNCA DIN SUFLET Autor: Gheorghe Apetroae (dlB, Sibiu).

 s

Snotpdoreu3 gibcma21u4u g202uel52t72hefr7m03f1020u1r2m86f22 ·

Distribuit pentru: Public

CUVÂNTUL TĂCUT, STÂNCA DIN SUFLET

Autor: Gheorghe Apetroae dlB.

*

Ești magul prăvălit pe trupul unei nopți bacante,

cu străluciri selene, cu drept între Pleiade…!

Iar sufletul ți-e re-nviat cu resorbiriri de har

din sânii stelei „Sica”, din ”Fecioara”, în Hiade,

cu abundența de lumină în luciul ei crisal…!

Te porți cu ea-n petreceri în iernile din sud,

înzăpezit, între troiene, de Venus fascinat, sedus…!

*

În lut, viscerele-ți trecute ți gândul ți-l ascund

de fulguirea iernii lungi, ți-l scutură, ales nisip

clepsidric argilit divin, în zbor cu albe reci vedenii;

ți-l poată duh și-n oasele cu descărnări de ger...!

Dar, Eul, tău etern rămâne, zid trainic de palat

și lutul stâncii tale pat, prielnic, iubitor Cuvânt

cu suflet adormit în „moaște” cu blesteme…!

*

Cu fruntea, fața, albe, cu fluorine buze, în rugă-i duhul tău;

fecioarele prințese-l înconjură, ți-l trece-n vămuiri

prin poarta inimii alese. Coralic, el iese triumfal,

în oase chipeșe, cu chipul areniu de stâncă...!

E-mbrățișat, plăcut și e iubit, în sine-i e trecut

prin iarna nesfârșită..! Și, serafimi, în cor, îi cântă

într-un festin etern, pe locu-n Totul ne-nceput…!