REVEDEREA DIN ZORI - FANTASMELE COPILĂRIEI
Autor: Gheorghe Apetroae dlB.,Sibiu
*
La Altarul copilăriei întors, cânţi bucuriile
cerului, cum şi atunci, puțin înţeles…,
când cântai priceasne lungi cu glas de izvoare
și ademeneai inima fierbinte a stelelor,
a le coborî de pe cinabrul-stibinic al bolţii,
pe lunci și a le păstori printre "arini și mălini,"
ca un Cirene, turma sa plutitoare…!
*
Ajuns, aici,din nou, cu cutremur în semne,
buciumi ecoul undelor din lumina
stâncilor lăsate în strâmta trecătoare...
În acelaș altar, luceferii palizi, mângâiaţi
de irișii tăi cu privirea, sângele lor
le mai ţâşnește imnic din havuzele zării...
întronându-ţi și ție dragostea de zbor…!
*
Într-o celestă dimpreună plimbare,
în murmurul cântecului de dor, în iubirea
cu soarele în lințoliu nins cu lumină,
dansezi rodul gliei în ritmul sinelui tău,
din ce i-ai dat, să nu îi ceri copilăriei....
Zăpezile topite-n flăcări le petreci, ca atunci,
prin inima-ţi vernal, la altarul de dor…
*
Tu, buchete de crini ai cules de pe cerul
copilăriei- în buchete reci de graţii,
să-ți sporești fantasmele în profunzimi divine…,
când ucizi cu irişii tăi verzi și zglobii
pe sirenele cântătoare în amurguri alunii…:
prelinse lacrimi reci din obosite gene
pe faţa melanie a norilor în amintiri…
*
La semnul cerului cyanic- lazuriu, din revolta
serii, cu-vinte mai rupi, la-atingerea filei
din zăpeziri, mistui grele,reci tăcerile,
când zarzării, totuși, plâng cu flori în primăveri,
cu profunde ninsori pe umerii tăi goi…
Te mângâie-n vorbire, cum briza seninul,
în arderi să-nfloreşti privirea rece-a Lunii...
*
Iar în semnele cu multă lumină îți citești
nelimita rodirii, de care și acu te bucuri,
cât stele, altele, le mângâi în semnele vrerii,
în farmece-altarul minții, în tine,adâncind
izvoarele ce îţi zoresc fantasmele copilăriei:-
credința cerului senin cu flacări din Cefeu, în tine:
- a cerbului sălbatică dorință, în violetul serii…!
