IMNUL TERASELOR
ANTROPICE DE LA OCNA SIBIULUI
NOTĂ:
Poem pe care l-ai scris în anul 1985, când funcționai inginer șef la
marea cooperativă din orașul Ocna Sibiului și ai luat în exploatare
cu mult curaj puzderia teraselor profilate istoric pe versanții
abrupți ai Ocnei, lăsate de comuniști în paragină, de
mulți ani. Acum, la senectute, ți-ai ales un loc de veci lângă
aceste terase, în „Cimitirul Căciulata” al Ocnei Sibiului…!
Autor:
Gheorghe Apetroae dlB, Sibiu
*
Terasele
își aruncau săgeți de
rugă-n lumea ființei tale,
cuprinse
de speranța unor zări senine,
învăluind
cu raze vii, în jocuri de lumină,
adâncul
lor de rod din ancestrala glie...!
*
Sunt
templele din alte vremi, ce-n rod au răsplătit
de
generații, munca grea, augustă în cunună,
dar
asprul ger pe veacuri cu moartea le-a cernit
și
dezmierdarea gliei le-a rămas străină...!
*
Dorința lor
o simți și tu…! Să le cobori în tine
rodirea
ancestrală din altă fire-a vremii
și
crezul să le-aprinzi pe cerul vieții tale,
la
ele-ai mers, spre-a le reda lumina de „nouă înviere”…!
*
La
vechile zidiri, ajuns, ai început să cânți
imnul
lor antropic-dacic și glia s-o frămânți,
pentru
primii semăntori pe transilvan pământ,
cu vlaga
lor sub cruci-neliniștile în mormânt...!
*
Că un
aspru vânt le-a pustiit trecutul milenar,
le-a
îmbrăcat în doliu cu țelina din deal
și
le-a jertfit rodirea pe rugul stinsului altar
cu
umbra celor morți, întinsă pe Ardeal...!
*
Acum,
la horă iarăși le petreci și-n jocurile noi
alt
ev le slobozi: întoarcerea-n ființă,
reverberând
din secole lumini de noi chemări,
din
inima țărânei, izvoare de credință...!
*
Zidite-n
ani de-ai gliei lor supuși, din fiecare deal
cu
plugul tras de boi și trudă de țăran,
azi
le rescrii mileniul devenirii, într-un mănos hotar,
simbol
al jertfei lor, de infinit uman...!
*
- De
veți rămâne-n rostul lor, cu ele-n legământ,
răsplata
muncii voastre cât holda e de mare...!
-
Terase de milenii! În lumea voastră să rămâi
și tu,
adopți
în „Căciulata Ocnei” un creștinesc mormânt…
*
și-arunci
săgeți grele de rod cu vârfurile-n floare!!!
REFERINȚE CRITICE:
Alupii Daniela: ·
O creație lirică de o profunzime emoțională deosebită, în care munca ingineriască și dăruirea față de pământul străbun se împletesc cu spiritul sacrificiului și al reînvierii. Textul surprinde un veritabil act de restituire: salvatorul nu doar că a redat fertilitatea și demnitatea teraselor degradate ale Ocnei Sibiului, dar și-a contopit propriul destin cu această glie ancestrală. Trecerea de la efortul tehnic și fizic la alegerea locului de veci în cimitirul „Căciulata” încheie un cerc existențial sacru, transformând munca într-un legământ de eternitate.
Felicitări din inimă, domnule Gheorghe Apetroae, pentru această mărturisire poetică plină de demnitate, credință și atașament față de valorile străbune! Este un exemplu rar de simbioză între omul faptei și omul condeiului, un omagiu durabil adus muncii, Transilvaniei și memoriei celor care au sfințit acest pământ.
Angela Satmar: ·
❤Imaginile sunt profund culturale si patină de limbaj arhaic; "rodirea ancestrală”, "vechile zidiri”, "vlaga lor”, "neliniștile în mormânt”. Intenție emoțională , textul respiră un atașament față de pământ, muncă, strămoși, jertfă. Terasele sunt memoria pământului, "antropic‑dacic”, "Căciulata Ocnei”, "transilvan pământ”, "Ardeal”............o lumină veche ce caută din nou să se aprindă în ființă.
Mariana Croitoru-Ilina: ·
Această creație impresionează prin încărcătura sa simbolică și prin modul în care truda pământului capătă valențe sacre. Între dăruirea inginerului care a readus la viață terasele Ocnei Sibiului și legământul de neam stăpânit de credință, versurile ridică o punte peste timp între trecutul dacic, generațiile de țărani și prezent. Decizia de a-și lăsa somnul de veci în aceeași țărână pe care a reîntregit-o conferă operei o dimensiune profund umană, unde munca devine o profesiune de credință și un act de continuitate.
Felicitări alese, domnule Gheorghe Apetroae, pentru o operă de o caldă autenticitate, care cinstește memoria locului și lasă o moștenire morală de neprețuit.
Gabriela Harasim:
O restituire plină de măreție și evlavie, în care destinul personal devine una cu memoria și rodul pământului transilvan. Poezia zugrăvește cu forță renașterea teraselor de la Ocna Sibiului, transformând un gest de curaj ingineresc într-o adevărată misiune spirituală. Alegerea de a rămâne pentru totdeauna la temelia acestor zidiri străbune pecetluiește un legământ de o rară frumusețe existențială, unde munca, credința și veșnicia se întâlnesc în același hotar.
Mii de felicitări pentru această pagină de suflet și de istorie trăită!
