SEMNE SUB ZODIE Autor:Gheorghe Apetroae(dlB, Sibiu)

 

SEMNE SUB ZODIE

Autor:Gheorghe Apetroae(dlB, Sibiu)

***

- Ți-ai închis calea în acest umed-lasciv amurg

aproape de sufletul tău nevindecat-haos dincolo de cer,

pătruns de golul crescut în sine-i al lutului mocirlos,

în limpeziri cu zâmbetele liticului recelui adânc...!

***

Un recif e ultimul gând, marianic, al stelei tale,

de tine văzută demult cum pleacă-n eternal uitare…!

Știi să-l alinţi cu mâinile albe galactice și să-i furi

ecstatică aura, cum privirea rece, în risipire, a Lunii…!

***

Al celei care te încântă cu tot neantul, atunci când

tresare dezvelită de braţele cerului gârbov-bătrân:

căruntul mereu pipăind sânii de gemă ai stâncilor,

conici și încrescuți în tot jarul milericelor flăcări...!

***

Nu e timpul opririi tale la o margine a sinelui,

cel plans de nevăzut în marea cursă a viselor-vuiet

al acelora ce odihnesc în frica înalţimilor tale- purtat

de aripile solare de pe auriile larguri deschise…!

***

Cu ochii de sticlă, înscânteind azurul în iureșul sfinx,

vulturul tău tot coboară cerul alb în tine-n nefrică

și își înfinge clonțul în inima ta de înger-axă a firii,

sfârtecând-o ca pe zarea vieții ceruită de fulgere...!

***

Dar bucăţile stibinice de cer îți sângerează lumină

ca să-ți înfierbânți în sărutul bacantei ideile simple,

freamătând sub călcâiele zodiei nisipul orb din tina

mării bolnave de plăcerile câmpului rorurat de neliniştii...!

Ți-ai plumbuit chipul cris și bland, în adamice oase,

descărnate de nefirescul carnal al sufletului luminii …!

Miezul lor e o măduvă, e tot cuprinsul zodiei -

cu marii idoli ai sufletului, înfrigurați și bolnavi...!

***

Să-ți crească din pustiu, în luptă, umbrele din lumină

îți zac pe irugă în ierburi zâmbetele plâng pe runa lâncedă

de facere, osemintele tale drepte vuiesc în cuvinte:

cresc verduri înflorite, cernite, închise în ele, clipele...!

***

Văzutul să nu îl împarţi la cei reveniți din nevăzuturi

spre vindecări de taină și cuget, în iubiri sincere,

în care ai crezut și atunci, ca și acum și oricând,

Neînceputul îl ascunzi în al stelelor gând și surâs …!

***

Ți-alunecă din tidvă, zuruie în tine tainic pământul

cum izvorul vieții în clocot din irişii cerului- trandafiri

ce îmbălsămează vântul galactic al Neînceputului…,   

obscurul, rostindu-ți cu razele clare din adâncul semnelor...!

***

Să călătorești sigur, în cortegiul etern, de la lumină la umbră…!

                     

 

Ce dacă la finit renunți și nu îmbrățișezi neantul, autor Gheorghe Apetroae

 CE DACĂ LA FINIT RENUNȚI ȘI NU ÎMBRĂȚIȘEZI NEANTUL

Autor:Gheorghe Apetroae (dlB, Sibiu)

***

Ce dacă timpu-ți curge liber în cu- vântul luminii arămii

Ploi reci în vânturi iuți și aspre, pe carâmbul vieții,

peste copaci cu frunzele demonice-n foșniri bacante,

cu dans stellar pe caldarâmul ud în aer greu, în el, dedus,

covorul gros de frunze, melancholia clipei s-o trezească…!

***

Ce dacă te cuprind zăpezile polare, se- aștern pe clipa ta

în fuga de finit, spre a-ți grăbi tăcerea în cursa altei clipe…?

Să nu-ți mai țină casa-n rost, grădina, iar firea să-ți croiască

un drum în necuprins- cuprins de triste nostalgii,

un efemer, cu cerul să-ți petreci, tot clipe de- asfințire…!

***

Ce dacă-n miezul vieții tale-ți ostoiești, cântându-ți

durerile din lespezi efemere și din lut, de veșnicii crezute;

destinul tău e al „Lirei” netăcute, de-a fi, pentru a nu-i fi în fire,

decât un fost-căzut al clipei ne-ncepute, al desmărginirii…!

Din putreziri să te renaști sfințit, la cer, stâlp de destin…!

***

Ce dacă-n fuga de finit ferestre spre lumină îți deschizi,

zorind în asfințit mereu a răsări stea„Lira„-n nemurire...,

a nu mai fi, decât un rest aprins de-o fire-n despărțire,

replămădind din lutul argiliu, alt eu, în vreri re-nsuflețit,

-statuie vie în neant, cu grai și simț, cu duh sfințit…!

***

Ce dacă, din finit ți-ai construit, din bezna lui, un templu de lumină…!

Când trinitar, în Ne-nceput te spulberi meteor ca să-ți configurezi

din timpul tău, inflorescența-n Haos... Ce dacă, te dezlimitezi

în absolutul tău și te înveșnicești în duh și poți a renunța,

într-o lăuntrică-nsumare..., la tot ce vezi acum și tot ce simți…!

***

De lumea ta, când îți desparți lumina, nu-mbrățișezi Neantul…!

LUMEA MIRABILIS- ELEGIE ÎN IMAGINI - COPACUL Autor: Gheorghe APETROAE(dlB, Sibiu)

 

 LUMEA MIRABILIS- ELEGIE ÎN IMAGINI - COPACUL

Autor: Gheorghe APETROAE(dlB, Sibiu)

***

Copac, te creşti din tine drept și liber,

o boltă călătoare lesne păstorind-o

dorinţa unor stele-n coborâre,nude,

la tine pe irugă, în căderi, urcând

în stoluri de columbe pe ceresc tărâm…!

***

Tu le petreci cu-vânt prin ale tale frunze,

austră-nflăcărare, inimii, sporind…!

Nu eşti copacul pentru alţii slugă... !

Cât din robie tu i-ai scos și-ți cântă

sfinţiți cu-al florilor de rai, balsam,

izvor al frăgezimilor din clipa sfintă,

cu har celest, misterul ți-l inunzi…!

***

Însângerezi cu razele ce curg din stâncă,

să creşti vânjos din fire, prea-înalt

și dai din cercul nopţii, Lunei, strălucire,

iubirii- arcă, cu-vântul mării în turcoaz…!

Și te-nfrunzeşti copac cu strai bogat

pe- altar străin să arzi, în El, de sărbătoare

prea plin de sevă liber și-mpăcat,

neîntomnat, strin de vremi ucigătoare… !

***

Ca să rămâi neclătinat, ne-ncovoiat,

porți seva unor primăveri în fibre,

să-ți crești din clipă trunchi înalt,

cât steaua ta de ramul tău stă prinsă-

un ruginiu cu-vânt al nopților din vise-…

Acum, tu regele pe-al mărilor cuprins

cu sarea lacrimii ce o ucizi, zâmbind,

când idol, ei, plăceri i-o porți aprinsă…

***

Copacul ars şi biciuit de ploi, nu ești

în vreri adamic, umbră de păcat nu porți…

nu ești copacul cel demult în el trecut,

uscat de ani, în rugii de pe hat și-n porți!

Că lor le cânţi și ceruri le subjugi

cât duhu-ţi încă mai pogoară crud

din vălul altor raze să-nverzeşti curat,

ţinând de rug încins şi veşniciei pat…!

***

Te-ntorci în cer, copac din lunga rătăcire

pe calea sevei vieții întru re-nflorire,

din paradis, cu frunze ruginite de păcat… !

ODĂ MATERNITĂȚII Autor: Gheorghe Apetroae (dlb,Sibiu)

 

ODĂ MATERNITĂȚII

 Autor: Gheorghe Apetroae (dlb,Sibiu)

 ***

Tulpină-mamă, sfântă în Ardeal,

 cu trunchiul nobil de român stejar,

tu de despici frumos, să înfrățești…!

Și orice aspru vânt pătruns în ram,

 tu știi să-l potolești, copiilor s-aprinzi

lumina sacră-pură, ești dimineața lor  

din primăveri de duh, în grație și dor…!

***

 Cu chip angelic și senin, astral,

din zorii de iubire prinzi lumina lor…!

Ești grație, izvor de vis și veșnicie,

și dimineață christică-n iubire  

pe drumul vieții lor de nobilă-mplinire,   

când trupul tău ți-e miez de-nmugurire

și arzi matern cu dragoste și dor……!

***

Pe zorii tăi- solari arbori în temple,

 cu brațele-ți din ramuri tari și drepte

din tine odrăsliți, îi crești în nemurire

și îi slujești mereu cu dimineți senine…

Cu ale tale primăveri sfinte-i hrănești

și seva le împarți- astrala ta iubire…!

Zeiță-mamă, toate-s zestrea ta

 și bucuria lor de-ncredere în tine...!

 ***

Cununa ta de laur - materna aură,

e Soarele din cer, la ale tale flori,

e tot ce strangi în ei de nesfârșire…!

Iar ce-ai ajuns cu duh ca să le dai,

lor, să te bucuri, mamă…nu le ceri…,

atunci când tot le semeni primăveri

cu albe mâini, prea-obosite de poveri

pe cheiul vieții încercat de valuri…!

 

 Gheorghe Apetroae, text apărut în pagina literară, Tribuna Sibiului, nr. 9517 din 10.03.1989.

 Redactor pagină: Octavian SUCIU, versiune reactualizată.

 

 

Sonata astrelor- Iertare; autor: Gheorghe Apetroae(dlB, Sibiu)

 

SONATA ASTRELOR- IERTARE

Autor: Gheorghe Apetroae (dlB, Sibiu)

***

Lui nu-i păsa de colindul  zăpezilor mari-

cântecul în sonanţe albe de dragoste,

frumos scris de Ea,altcuiva- altcândva,

cântat şi auzit, întâmplător de EL, cel nevăzut,

pe când își creștea cu iubire dragostea-

bulgăre de stea care cădea un vis dedus

din tornada nocturnă a razelor de Lună…!

***

Lui, nu-i păsa că din seminţele florilor timpurii

scuturate pe  trecerea Lui şi a ei,

de fluturii  irizaţi cu duh, rozii, verzi  şi  negri,

în petreceri fluorine de iubire, în zbor 

 peste tremolul ierbii , prăbușite în lut,

răsăreau simţirile aprinse ale astrelor -

cuvântul tainic al columbei albastre-n mistere…!

***

Lui, dintr-un necunoscut, îngerii cunoscutului

coborâți în iertare, de pe cartea de rugă,

și așezați pe frunza ruginită  de ceaţă

cu păcatele neiertate, într-o  ascunsa irugă,

îi înverzeau cerul, unul  în Unul celuilalt

şi se iertau,cântărind cu anii Lor gânditori,

adevărul stellar al cuvintelor, pe balanţă…!

DE ATUNCI - EVER SINCE Autor: Gheorghe Apetroae (dlB, Sibiu)

 

DE ATUNCI - EVER SINCE

Autor: Gheorghe Apetroae (dlB, Sibiu)

***

Efebul, mai mult in transă, în jocuri cu pauze

ascultai cum susură arhetipal izvoarele anotimpurilor,

răstignite de povarnişul căutarilor,

sângerând prin fiecare rază - cântecele astrelor,

mai intâi in zambile, apoi în crini și trandafiri, și...

***

De atunci, tot cobori pe lunci stelele

şi le păstorești în portocaliul de sânzâiene,

cochetând cu certăreţul Eol...!

***

De atunci, batjocorești cugetul adanc al stâncilor

prabuşite în pârâul pe care l-ai coborât deseori

în ale tale stihuri, cu ritmuri din ele cioplite,

şi le stropești cu amintirile ploilor reci de aprilie...!

***

De atunci, tot asculți simfoniile albe ale zefirului

cu melodica uverturii de început-

curgerea placidă a clipelor tot în alt Neînceput-,

în bemolii gravi ai cerului,

pe care i-ai îngropat,alturi de trilurile ciocârliei,

împreuna cu primăverile,

sub grindina verii, căzută în ochii izvorului gând…!

***

Izvorul-gând, pe care l-ai dezgropat, atunci,

de sub albaştrii trandafiri ramaşi infloriţi

și l-ai îngropat în copilăria simbolurilor,

în aşteptarile verbe ale celor adormiţi...!

De atunci, te iubești cu obiceiurile si aberaţiile

și te bucuri de timpul cel beat, de tine, fara habar...!

De atunci…!

(Volumul „ Depășirea trecerii”, Editura FIAT LUX, București, 2000)

Literatura: Gândul irișilor din ultimul bal; autor: Gheorghe Apetroae(dlB, Sibiu)

 

GÂNDUL „IRIŞILOR” DIN ULTIMUL  BAL

autor  Gheorghe Apetroae (dlB, Sibiu)

 ***

Îi apăruse nechemată lui „Pollux” ispita„ Hidra”

și, rezidindu-i o dragoste de cer,demiurgică,

îl cuprinse, Ea, cu multele lui neînţelesuri:

cum că în senectute irişii sidefii ai gândului

petrec în dorinţele astrelor cu lumina de neînceput…,

a-și regăsi prin Ea odihnă în cerul albastru...!

 ***

Ea îi pregătea, de sfârşit, cântecul ei nesfârșit:

tot răsfăţul faustian al nopţii valpurgice...!

Simţul i-l testa, tot Ea, dezvelindu-şi ușor,

câte una, formele impure și, în marş nupţial,

în oglinda cerului cristal, și le arăta Lui:

chipul angelic, buzele-i- raze în surâs ireal...!

 ***

El, magul, tot iubitor de neînceput, îi privea

Hidrei, vălu-i crisal- valul joc din ultimul bal...!

Apoi, tot  Ea, cântând pentru El la pianul celest,

îi  desprinse uşor de  trup, sufletul- cuvânt

şi i-l plimba gând-deja vou, prin salonul oval-

al zării siderale, în simfoniile de Haydn..!.

 ***

În locul crucii, îi încrucișa cuvintele hierofanice

- fulgere chrisoberile, spre a I le însângera...!

Dar, se grăbea a-i culge de pe hăul galactic

anemone din Gemeni, toate astrele-i alb-roze,

chiar și pe El , cel ce mustea în selenicul clar

cu scânteieri ametiste…, în buchete de vise…!

 ***

Irișii aceluiași gând aveau acum, aceeași vrere,

ispitirea Hydrei constelare cu lumina lui( Pollux):

christale albastre li se prindeau în cearcăne:

peisajele andaluze pe iriși se revărsau în raze

de împlinire- refugiul magului în cerul albastru...!

Din „Aida” ascultau împreună “Marşul triumfal”…

***

Ritmau cu galaxiile căzute în cerul lor amintirile,  

-iubirea lor uitată pe marmore, în celestul bal...!

Sibiu, 20.05.2021