TRIMITE_MI VEȘNICIA APUSULUI DE SOARE, de Maria Munteanu Analiză exegetică de Gheorghe Apetroae dlB, Sibiu

 TRIMITE_MI VEȘNICIA APUSULUI DE SOARE, de Maria Munteanu

Analiză exegetică de Gheorghe Apetroae dlB, Sibiu

*

Trimite-mi veșnicia apusului de soare

Să-mi bată-n gânduri limpezi ce s-au pierdut prin lume

Trimite-mi zbuciumatul și-albastrul val de mare,

Care sărută malul înconjurat de spume.

Trimite-mi bucuria să-mi fie iar maramă

Și caută-mi prin suflet, poate găsești o floare

Și strânge-mă în brațe duioase, ca o mamă

Și plânge-mi iar tristețea pierzând mărgăritare.

În ochii tăi zâmbesc toți fluturii din lume

Și ai pe buze flori de-un roșu înfocat

Prin părul tău găsesc povești fără de nume

Cu făt frumos bălai pe calul însetat.

De ce-ai pleca o vreme de prin poieni frumoase

Cu fluturi și cu flori amirosind a viață

Și cui mă lași amară cu ofuri dureroase

Fără de câmp bogat și fără de verdeață?

Te mai implor o dată să-mi lași măcar o floare

Să-mi îndulcească timpul trecut între vecernii

Și după toamna mea care se vede-n zare,

Să-mi încălzească ochii de frigul crud al iernii.

Te-mbrățișez sfioasă și te privesc buimacă

Iar tu zâmbind șăgalnic te-ndepărtezi de mine

Când alte anotimpuri se-ngrămădesc să tacă

Tu, vara mea fierbinte vorbești trezind destine.

Când toamna va ploua peste grămezi de visuri

Pe unde să te caut să-mi încălzești destinul?

Prin care lumi nebune pășind peste abisuri

Vei sta fără de veacuri sorbind alene vinul?

16.08.2026 Maria Munteanu

         Abordarea textului „Trimite-mi veșnicia apusului de soare” de Maria Munteanu necesită o deconstrucție a straturilor sale de semnificație, pentru a-i stabili riguros coordonatele exacte în spațiul literaturii.

          Eeste un poem care se integrează perfect în filonul lirismului elegiac, tradiționalist-neoromantic românesc (linia Pillat - Goga - Isanos). Sublimarea concretului („maramă”, „făt frumos”) în abstract („abisuri”, „veacuri”) denotă o maturitate a reflecției ființiale. Tensiunea Abstract-Concret este motorul poetic al textului. Concepte abstracte precum „veșnicia”, „bucuria”, „tristețea”, „timpul” sunt ancorate în materialități tangibile: „apusul de soare”, „maramă”, „mărgăritare” (lacrimi), „vecernii”.

            Poemul se remarcă prin sinceritate emoțională vibrantă și  cadență clasică bine stăpânită. Sublimarea durerii personale în simboluri universale (toamna, iarna, marea, abisul) îi conferă greutate ontologică. Deși folosește un instrumentar metaforic tradiționalist, de extracție neoromantică (mărgăritare, făt-frumos), reușește să creeze o tensiune autentică între spaima de neant și foamea de iubire.

           Ontologia ființială a poemului se bazează pe dualitatea Prezență / Absență. Subiectul cere imperativ („Trimite-mi”, „Caută-mi”, „Strânge-mă”) recuperarea substanței ființiale pierdute. Destinul („trezind destine”, „să-mi încălzești destinul”) nu este un dat imuabil, ci un construct ce poate fi modificat prin intervenția celuilalt.  

         Vocabularul pendulează lexical-lingvistic între registrul teluric, tradițional românesc („maramă”, „vecernii”, „făt frumos bălai”) și cel cosmic-existențial („abisuri”, „veacuri”).

          Din punctul de vedere al imagisticii și muzicalității, ritmul poemului este unul amplu (versuri de 13-14 silabe, cu rimă încrucișată), amintind de incantațiile doinelor sau de romanțele interbelice. Imagistica este preponderent vizuală și tactilă, dominată de culori tari (albastru, roșu înfocat) în prima parte, care se estompează treptat în nuanțele cenușii ale toamnei și abisului.

           Poemul propune o gnoseologie a afectului. Cunoașterea se realizează  printr-o fuziune senzorială cu elementele naturii (marea, apusul, toamna). Eul liric încearcă să cuprindă inefabilul („veșnicia”) printr-un proces de decantare a memoriei și a percepției („Să-mi bată-n gânduri limpezi ce s-au pierdut prin lume”) și trăiește o angoasă ontologică generată de „frigul crud al iernii” – metaforă absolută pentru neființă, moarte sau alienare totală.

         Cosmologia poemului este una melancolică: un univers care se restrânge treptat dinspre poienile luminoase către „lumi nebune” și „abisuri”.

         Din punct de vedere hermeneutic, textul se deschide ca o rugăciune profană, o invocație a unui alter-ego sau a unei divinități personificate în ipostaza „verii fierbinți”. Trecerea, un amplu proces de interpretare a declinului uman. Semnele lumii („fluturii din lume”, „roșu înfocat”, „făt frumos”) sunt hermeneutizate ca fragmente de vitalitate care trebuie salvate din fața timpului devorator.Felicitări! 

Nostalgia obârșiei, autor: gheorghe Apetroae dlB,Sibiu

 

 

NOSTALGIA  OBÂRŞIEI

 Autor: Gheorghe Apetroae dlB, Sibiu    

 

*

Era  pe când în primăveri curgeau solar sudorile

cu iz de mosc pe-alama feţelor  agreste,

când ochii de-ametist  ai pietrei tale vii,

de cer lazur sculptați, de- amor păgân  aprinşi,

se-ncremeneau în large arcuiri pe creste…!

*

Erai la locul unde zei, pe codrii împăraţi,

îţi cuvântau în sinfonii, din înfoşnirea frunzei …,

când fagii și gorunii pe obârşii, de doruri retezaţi,

zăceau agest în lunge prăvăliri sub „Cruce”…!

*

Tu, haiducul cel iubit de codru, de codru răsfăţat,

din marginile sihlei i-ascultai corul de filomele !

Molizi şi brazi, cu umbra lor te ploconeau

şi te iubeau naiade pe hăul Pădurenii…!

*

Și, hoinăreai, aşa, cu clipa duhurilor sfinte,

păşind stelar lumina lor pe tăinuite plaiuri,

nelinişti  răscolind  în sufletele retrezite

de flăcările vii de-aici, din abisale raiuri…!

*

Din drumul drept de-odată te-abăteai, tăind pieziş

desişurile-n tinse peste stânci albastre,

sfidai magneticul hăţaş: un şarpe viu în arc

încolăcit,crestat de ani pe fruntea zărilor sihastre…!

*

Când locuri neştiute ieri, azi lesne-ţi repornesc

trăiri celeste-n flăcări mari şi-o tainică nălucă…,

… poţi tu să uiţi de mit, de unde magic creşti,

de unde, încă, steaua înspre seară lesne-ţi urcă…?

 *                                         

Iar, când în tine ele mai împătimit se-aprind,

 poţi a scapa de-amorul -jar al clipei din cuvânte,

de locuri-de obârşii?... când nouri de-amintiri

se-mbălsămează-n chip de flori livezilorcu-absint bătute?!

*

 

 Cătunul  Pădureni , în timpul serviciilor profesional-cadastrale la

Slimnic - Sibiu, 28.05,2004

 

 REFERINȚE CRITICE:

Fira Rotaru:

Titlul acestei creații concentrează tema fundamentală: „obârșia”, care nu înseamnă doar locul de unde provine omul, ci și matricea sufletească în care s-au format amintirile, sensibilitatea și identitatea sa. Nostalgia devine, astfel, o întoarcere interioară către un spațiu mitic al copilăriei și al începuturilor. Lecturând această poezie cititorul poate observa că natura ocupă un loc central. Pădurile, fagii, gorunii, molizii, brazii, stâncile și livezile par să aibă viață, căci autorul le însuflețește prin trăirile sale. Eul poetic pare să retrăiască un timp în care potecile, codrii și plaiurile aveau o putere aparte asupra sufletului. Personificările și imaginile poetice creează impresia unei lumi în care omul comunică direct cu natura. „Corul de filomele”, „duhurile sfinte” și „naiadele” transformă peisajul într-un univers aproape mitologic, încărcat de mister și sacralitate. Finalul aduce întrebarea esențială: poate omul să uite locurile din care „magic crește”? Răspunsul este implicit: nu. Obârșia rămâne imprimată în ființă, iar amintirile se reactivează atunci când sufletul reîntâlnește locurile, imaginile și miresmele trecutului. .

Felicitări pentru această creație care este construită în jurul dorului de locurile de origine și al legăturii aproape sacre dintre om și spațiul în care își are rădăcinile.

TEMPLE ÎN FLĂCĂRI-CURCUBEUL FIRII Cuprinsul cu Neînceputul himeric se însumă. Autor: Gheorghe Apetroae(dlB,Sibiu)

 

TEMPLE ÎN FLĂCĂRI-CURCUBEUL FIRII

 Cuprinsul cu Neînceputul himeric se însumă.

 Autor: Gheorghe Apetroae(dlB,Sibiu)

***

Ești lut de fluture-auriu în vântul

clipei unei raze, de trecut sedusă

în șerpuirea umbrei lungi a nopții,

cu aripi largi de cer, cu șiroiri azure,

de ploile ce-ți bat sfioase-n geam  

a ți-l grava cu sfinte amintiri…!

***

Un văl brocard de tainică urzeală

cu ace vii de flori, de-adânci fiori-

veșmânt crisal porți serii, în culori-,

croit să ți- așezi pe sânii cei rotunzi-

cuminți, de ceruzea ai zânei-

în frăgezimi, stropiți cu-nsângerări…!

***

Pământu-l ții departe, sub călcâi

și-un deget de prințesă ți-l mângâie

în lumi galactice, misterele să curmi

cu-n mozaic de crini și iresine…

În tine, Sinele ți-l colorezi și-i cânți,

cât singur ești, de mult în Paradis…!

***

De-apus te înfricoșezi și te-nțeleg…!

Dar cât în voie spada-ți taie alămind,

cu capătul tăios adânc în simț-

un arc de cer în curcubeul firii-,

un tribunal celest decide să-ți primești

felicitările cu șnur de lut în Cruce…!

*

Din volumul „ Selected Poems” by Gheorghe Apetroae,

 Editura Universității  „Lucian Blaga” din Sibiu, 2015,

 Editori Clementina Mihăilescu și Preda Daniela.

 

 

GHEORGHE APETROAE DLB, SIBIU, O EXEGEZĂ LA POEMUL „HORTUS DELICIARUM” de Daniel Corbu.

 

GHEORGHE APETROAE DLB, SIBIU,   O EXEGEZĂ LA POEMUL „HORTUS  DELICIARUM” de Daniel Corbu.

„Nici soldaţii nu sunt de mâncare, Moarte

lasă-I să viseze victorii!

Ieri am fost mai puţin viu

Şi poate bucuria ta fără margini.

Barbituricele propanololul şi toate

Preparatele prietenului John farmacistul

s-au dovedit inutile precum IDEILE

CU CARE FĂCEAM CÂNDVA DRAGOSTE

într-o cafenea uitată de lume.

Ieri am fost mai puţin viu

şi în preajmă bucuria ta fără margini.

M-am rostogolit în jurul sâmburelui acrişor

De lumină ţi-am refuzat cătuşele, Neînduplecato,

Am recitit din memorie marile cărţi

Prin ele am peripatetizat ca prin

Grădina plăcerilor

Am probat mirarea idioată în faţa cenuşii

Şi până seara am sporit numărul idiosincraziilor.

Retras în secrete odăi

TOTAL IRITAT DE PREZENTUL ETERN

AM PLÂNS BULVERSANT

ŞI-AM  RÂS POSTMODERN.

Daniel CORBU”

  

        Poemul HORTUS DELICIARUM de Daniel Corbu constituie o piesă reprezentativă pentru postmodernismul românesc de maturitate (generația ’80-’90), edificată pe o tensiune tragicomică între conștiința finitudinii ontologice și reflexul livresc al supraviețuirii prin cultură, abordând temele angoasei existențiale, ale confruntării cu moartea, ale farmacopeii/degradării biologice și ale ironiei salvatoare prin livresc. Se folosește fragmentarismul, intertextualitatea și livrescul ca rețea de susținere a unei lumi în descompunere, asemeni lui T.S. Eliot în poemul, intitulat „ Tărâmul pustiit (The Waste Land)”.

        Titlul poemului evocă enciclopedia medievală iliminată a stareței Herrad von Landsberg (Hortus deliciarum – Grădina desfătărilor), însă Daniel Corbu re-semantizează spațiul paradisiac într-un refugiu al memoriei afective și culturale, asediat de Thanatos, somatizare și degradare biologică.

o            Poemul gravitează în jurul confruntării dintre Ființă și Thanatos („Neînduplecata”). Moartea este umanizată și interpelată într-un registru familiar- ironic („Nici soldaţii nu sunt de mâncare, Moarte / lasă-i să viseze victorii!”). Statutul ontologic al eului liric este marcat de decrepitudine și reducere graduală a vitalității („Ieri am fost mai puţin viu”), suspendat într-o zonă liminară unde existența se derulează în jurul unui „sâmbure acrişor / de lumină” – imagine a nucleului spiritual rezidual, alterat de angoasă. Recluziunea în „secrete odăi” și acumularea de idiosincrazii ar avea rădăcina directă în nevroza baudelairiană, deși la Daniel Corbu apare derizoriul farmacologic contemporan.

           Autorul situează cunoașterea la granița dintre falimentul științei empirice și uzura abstracțiunilor speculative. Farmacopeea modernă („Barbituricele propanololul şi toate / preparatele prietenului John farmacistul”) se dovedește la fel de ineficientă în alinarea suferinței existențiale precum „IDEILE / CU CARE FĂCEAM CÂNDVA DRAGOSTE”. Se produce o demitizare a epistemologiei clasice: rațiunea și conceptele pure, altădată investite cu o erotizare intelectuală într-o „cafenea uitată de lume”, își pierd energia mântuitoare.

          Salvarea de la colapsul ontologic se încearcă prin anamneză și peripatetism livresc. Re-lectura din memorie a „marilor cărți” echivalează cu o reconstrucție a oazei interioare, un peripatetism epicurean, prin „grădina plăcerilor”. Totuși, fenomenologia percepției este perturbată: eul încearcă „mirarea idioată în faţa cenuşii” (uimirea constitutivă în fața neantului) și își sporește „idiosincraziile”. Experiența transcendentală nu mai conduce la o revelație divină, ci la confruntarea cu un „PRESENT ETERN” opac și iritant, care blochează devenirea.

         Textul construiește un binarism stilistic violent. În planul concret, regăsim terminologia clinică, cotidiană și farmaceutică (propanolol, barbiturice, farmacist, cafenea), iar în planul abstract, mari teme metafizice (Moartea, ideile, prezentul etern, peripatetizarea). Tensiunea se rezolvă prin finalul cathartic și antitetic scris cu majuscule: depășirea disperării nu se mai face prin epos tragic clasic, ci prin dublul filtru al afectivității brute („AM PLÂNS BULVERSANT”) și al distanțării ironice, livrești („ŞI-AM RÂS POSTMODERN”).

          Daniel Corbu introduce în acest poem salvatorul „râs postmodern”, refuzând împietrirea bacoviană absolută din PLUMB și, spre deosebire de Ion Barbu, care caută mântuirea prin sublimarea lumii în idee, în „Joc second”, constată falimentul ideii pure în fața biologiilor suferinde și modernizează „marea trecere” Blagiană, transformând-o într-un parcurs cotidian marcat de ritmuri farmaceutice…, preluând, în același timp, criza stănesciană a neputinței trupului de a susține spiritul (Elegia a zecea) și o convertește în discurs postmodernist.

             Poemul lui Daniel Corbu se impune ca o capodoperă a lirismului românesc optzecist/postoptzecist, textul strălucind prin densitatea formulei: topirea farmacopeii contemporane în pasta memoriei livrești, dinamica dintre lamentație și sarcasm, și sintetizarea unei stări de spirit generaționale în distihul final („AM PLÂNS BULVERSANT / ŞI-AM RÂS POSTMODERN”). FELICITĂRI, drag poet ieșean cu filiații culturale nemțene! GHEORGHE APETROAE dlB, Sibiu

Îtoarcerea la veghe; autor: Gheorghe Apetroae dlB, Sibiu

 

 

ÎNTOARCEREA  LA VEGHE

„Patria - locul unde am văzut lumina şi vechimea neamului”

Autor: Gheorghe Apetroae dlB, Sibiu

*

Cât clopote cu dangăt românesc mai înfierbântă Blajul

şi din Sibiu Bărnuţiu încă ne declamă libertatea-n zodii…,

cât vârful lăncii e-n triumph- izvor de legământ- eroic,

ne trec prin firea Iancului tribun chemările la arme…!

*

Nu-i loc de şedere, nici de–nchinări! De ni-s umbrite glorii…,

de ţara e în noi dureri şi lacrimile-i curg pe şarul Vidrei,

de-i plânge Arieşul neliniştea din mersul greu al zilei,

contăm pe Iancul şi pe moţi!…prin ei, pe toţi românii…!

*

Chemări de le-nălţăm, ei le-nţeleg şi ştiu să le răspundă;

gorunii veacului eroic ne cuvântă în aprinse graiuri...!

Înalți și groși în trunchi, în crezul lor, o taină, ascunzând în ramuri,

cresc în coroană largi și drepți, înnobilând Ardealul…!

*

În glorie , cu faptele de arme mari, împovăraţi de stele

păşesc- lumina lor-, iar lângă ei, în rostul transilvan românii

ce-l ştiu pe Iancu crai și-n fruntea lor, cu cerul scut,

de pavăză, în fii…,înalţă-n strălucire Tricolorul…!

*

Sub semnul stâncii pe- Apuseni, în Ei, ni-s veşniciţi Eroii…

cu Iancul ne veghează Sever, Pumnul, Dobra şi Buteanu…!

Cu legământ străbun şi-n strajă demnă pentru neam,

le venerăm oricând jertfirea, ne-n flăcărăm  curajul…!

*

Cu glasul torţei vii, când ei cuvântă se aprinde cerul…!

Noi le-am pus cruci şi flori pe osemânt, în loc de arme,

credinţa lor să le- aromeze-n noi- în lanuri şi livezi-

şi s-amiroase-a primăveri- fraged-române, noile vlăstare !

…………………………………………………………….

*

Iar flăcări, care s-au aprins, să ardă viu în candele

cu soarele ce-şi varsă duhul, să ne-nfrăţească neamul,

cresc vocile de pomenire sacră, în glas de binecuvântare…!

Românii mei! Voi sunteţi liberi, cât e de veghe-Ardealul…!

 

CHEMĂRILE SFINTEI MĂNĂSTIRI PUTNA-variantă Autor: Gheorghe Apetroae dlB

 

CHEMĂRILE SFINTEI MĂNĂSTIRI PUTNA-variantă

Autor: Gheorghe Apetroae dlB

*

Români, ce v-ați durat din geți

și carpi, din tirageți ființa,

în sfânta glie și străbuna limbă,

nu v-auziți fiicele voastre:

o Basarabie și-o Bucovină,

jelind din Nistru și din Tisa…?

*

Cât ele-n grai român vă plâng,

veniți la mine…, lângă Ștefan…

și-mi trageți clopotele sfinte...!

Ele- or rosti la cer, din Putna,

de un singur neam, român în viță,

de un sigur românesc pământ…!

*

Voi moldoveni, vlahi, transilvani-

români de-un sânge, limbă, glie-,

veniți la Putna…, lângă Ștefan...!

Vă chem la El, cu glasul cristic

și-mi trageți clopotele sfinte…,

să vă sfințiți cu harul lui, veniți…!

*

Acum cât glasul vă mai cântă,

veniți, dar și striviți tăcerea

de ger pe un străbun pământ,

la glas de clopot, toți românii,

veniți, să v-apărați hotarul sfânt...!

*

În glasul meu, al clopotelor sfinte,

vă cheam într-o străbuna limbă,

din Ceremuș, până la Istrul,

din Tisa, Mara, pân-la Nistrul,

să v- adunați de-un neam, de-o gintă,

cum vă-ndeamna și Cantemir…!

*

S-audă cei orbi că românii

sunt demni de viță, de al lor trecut,

stăpâni pe loc, din început...!

-Voi, Decebal, Corvin, Mihai,

voi știți și-acum ce-i de făcut...!

*

-Vă chem la mine, lângă Ștefan,

pe  sfintele-române și iubite fiice:

o Basarabie și-o Bucovină,

unite-n cuget, glie, limbă,

la pieptul țării voastre să le strângeți

cu rost în adevăr și românesc triumph…!

 

Poem, pe care l-am înscris într-o primă variantă în  Hrisovul-pisanie al Mănăstirii Putna, în anul 1991.

 

 

 

 

IMNUL TERASELOR ANTROPICE DE LA OCNA SIBIULUI;Autor: Gheorghe Apetroae dlB, Sibiu.

 

IMNUL TERASELOR ANTROPICE DE LA OCNA SIBIULUI

NOTĂ: Poem pe care l-ai scris în anul 1985, când funcționai inginer șef la marea cooperativă din orașul Ocna Sibiului și ai luat în exploatare cu mult curaj puzderia teraselor profilate istoric pe versanții abrupți ai Ocnei, lăsate de comuniști în paragină, de mulți ani. Acum, la senectute, ți-ai ales un loc de veci lângă aceste terase, în „Cimitirul Căciulata” al Ocnei Sibiului…!

Autor: Gheorghe Apetroae dlB, Sibiu

*

Terasele își aruncau săgeți de rugă-n lumea ființei tale,

cuprinse de speranța unor zări senine,

învăluind cu raze vii, în jocuri de lumină,

adâncul lor de rod din ancestrala glie...!

*

Sunt templele din alte vremi, ce-n rod au răsplătit

de generații, munca grea, augustă în cunună,

dar asprul ger pe veacuri cu moartea le-a cernit

și dezmierdarea gliei le-a rămas străină...!

*

Dorința lor o simți și tu…! Să le cobori în tine

rodirea ancestrală din altă fire-a vremii

și crezul să le-aprinzi pe cerul vieții tale,

la ele-ai mers, spre-a le reda lumina de „nouă înviere”…!

*

La vechile zidiri, ajuns, ai început să cânți

imnul lor antropic-dacic și glia s-o frămânți,

pentru primii semăntori pe transilvan pământ,

cu vlaga lor sub cruci-neliniștile în mormânt...!

*

Că un aspru vânt le-a pustiit trecutul milenar,

le-a îmbrăcat în doliu cu țelina din deal

și le-a jertfit rodirea pe rugul stinsului altar

cu umbra celor morți, întinsă pe Ardeal...!

*

Acum, la horă iarăși le petreci și-n jocurile noi

alt ev le slobozi: întoarcerea-n ființă,

reverberând din secole lumini de noi chemări,

din inima țărânei, izvoare de credință...!

*

Zidite-n ani de-ai gliei lor supuși, din fiecare deal

cu plugul tras de boi și trudă de țăran,

azi le rescrii mileniul devenirii, într-un mănos hotar,

simbol al jertfei lor, de infinit uman...!

*

- De veți rămâne-n rostul lor, cu ele-n legământ,

răsplata muncii voastre cât holda e de mare...!

- Terase de milenii! În lumea voastră să rămâi și tu,

adopți în „Căciulata Ocnei” un creștinesc mormânt…

*

și-arunci săgeți grele de rod cu vârfurile-n floare!!!

REFERINȚE CRITICE:
Alupii Daniela: ·
O creație lirică de o profunzime emoțională deosebită, în care munca ingineriască și dăruirea față de pământul străbun se împletesc cu spiritul sacrificiului și al reînvierii. Textul surprinde un veritabil act de restituire: salvatorul nu doar că a redat fertilitatea și demnitatea teraselor degradate ale Ocnei Sibiului, dar și-a contopit propriul destin cu această glie ancestrală. Trecerea de la efortul tehnic și fizic la alegerea locului de veci în cimitirul „Căciulata” încheie un cerc existențial sacru, transformând munca într-un legământ de eternitate.
Felicitări din inimă, domnule Gheorghe Apetroae, pentru această mărturisire poetică plină de demnitate, credință și atașament față de valorile străbune! Este un exemplu rar de simbioză între omul faptei și omul condeiului, un omagiu durabil adus muncii, Transilvaniei și memoriei celor care au sfințit acest pământ.

Angela Satmar: ·
❤Imaginile sunt profund culturale si patină de limbaj arhaic; "rodirea ancestrală”, "vechile zidiri”, "vlaga lor”, "neliniștile în mormânt”. Intenție emoțională , textul respiră un atașament față de pământ, muncă, strămoși, jertfă. Terasele sunt memoria pământului, "antropic‑dacic”, "Căciulata Ocnei”, "transilvan pământ”, "Ardeal”............o lumină veche ce caută din nou să se aprindă în ființă.

Mariana Croitoru-Ilina: ·
Această creație impresionează prin încărcătura sa simbolică și prin modul în care truda pământului capătă valențe sacre. Între dăruirea inginerului care a readus la viață terasele Ocnei Sibiului și legământul de neam stăpânit de credință, versurile ridică o punte peste timp între trecutul dacic, generațiile de țărani și prezent. Decizia de a-și lăsa somnul de veci în aceeași țărână pe care a reîntregit-o conferă operei o dimensiune profund umană, unde munca devine o profesiune de credință și un act de continuitate.
Felicitări alese, domnule Gheorghe Apetroae, pentru o operă de o caldă autenticitate, care cinstește memoria locului și lasă o moștenire morală de neprețuit.


Gabriela Harasim:
O restituire plină de măreție și evlavie, în care destinul personal devine una cu memoria și rodul pământului transilvan. Poezia zugrăvește cu forță renașterea teraselor de la Ocna Sibiului, transformând un gest de curaj ingineresc într-o adevărată misiune spirituală. Alegerea de a rămâne pentru totdeauna la temelia acestor zidiri străbune pecetluiește un legământ de o rară frumusețe existențială, unde munca, credința și veșnicia se întâlnesc în același hotar.
Mii de felicitări pentru această pagină de suflet și de istorie trăită!