FIECARE ÎN EL, EONUL INDIFERENT Lui Lucian Blaga Autor: Gheorghe Apetroae (dlB,Sibiu)

 

FIECARE ÎN EL, EONUL INDIFERENT
Lui Lucian Blaga
 Autor: Gheorghe Apetroae (dlB,Sibiu)
***

Să pot să ascult din nelimită

verbele Lui, încă nerostite,

să te pot auzi și să te pot vedea

mai înainte de cu-vinte,

între El – demiurgul și între  mine, tu:

-inflorescență  mirifică de lumină-,

în căutarea nemărginirii

ți-ai ales, cu siguranță, ziua…!

***

Și,Tu, fără El, mi-ai sorbit zorii,

iar eu, fără El, m-am îmbătat

de parfumu-i demiurgic:

prundul și gândul amestecate

în femeie…!

Cu ea ne-a împletit, la amândoi,

vârstele în jocuri cu fire de raze,

într-un carnaval de lumină…!

 ***

Noi, cu El, cel într-o indiferență,

trinităm în poeme neștiutul

luminii pe care o trecem

prin deșertul vieții în cuvinte

răscolitoare de colburi telurice…!

Ardem în pământ toate oasele,

Iar El ascultă în flăcări, arderea lumii…!

***

Când Tu- mereu altul, între El și mine

ai sfărâmat dogmelor-Eonul…

Eu, ți le-am aruncat cu-vinte,

ca pe niște scoici cu spirala erelor…

ca să-mi spună,mai înainte  gândurile…

Nu am mai rămas doi:

 în El, am rămas doar o ființă

 într-o indiferență eternă…!

-Text recurrent, din volumul„Despre neînceput”,

Editura HERMANN Sibiu, 1992

 

 

METAFIZICA GÂNDULUI autor: Gheorghe Apetroae (dlB, Sibiu)

 

METAFIZICA GÂNDULUI

autor: Gheorghe Apetroae (dlB, Sibiu)

 

NOTĂ: din tinerețe, prieten cu Cartesius și Kant, ai învățat de la primul, rațiunile spiritului, iar de la al doilea despre imanența rațiunii morale și, astfel, ai reușit să lesivezi umbrele multor gânduri din craterele canioanelor dedalice ale sufletului, pe care să ți-l poți, apoi, hărui, din plin, cu duhul bunătății și umilinței, smereniei și răbdării, cu duhul îngăduinței și al libertății luminii…! Să poți să înțelegi și să te exprimi răspicat:

 

***

De-ți vrei ieșirea din cercul vâltorii,

 pe căi de împlinire,înspre demiurg ,

apuci printre spiralele de stele

 și-i buciumi cerului, să îl încânți…

Urmându-i drumul devenirii,

închizi doar porțile ce duc spre Haos...!

***

 Tu, nici nu speri l- alt loc în cer,

 când sensul Lumii nu îl schimbi,

cât gândul ei e-n a ta strălucire

 și cât trăiești în Totul ei și-l simți…

În tine-i vezi nisipul-jar din astre,

 cum și-l adună-n veșnicii…!

***

Când, toate câte sunt n-au preț,

 decât o viața scrisă cu ales Cu-vânt-

sălașul umbrei vieții pe pământ-,

 rămâi acolo unde ești…, tăcut…,

 în licărul luminii stelei tale, surd,

 să poți struni pe Tot în a lui fire…! *

***

 Că din ce-ai fost, rămas doar duh,

 ești fericit. De ce? Pentru că îi urmezi luminii

 și-noți pe valurile ei de Ne-nceput,

topind clepsidrei timpul ei- nisip…,

spre-a deveni dram de-ndumnezeire,

 substanță clipelor, în Trupul Veșniciei-…!

SEMNE SUB ZODIE Autor:Gheorghe Apetroae(dlB, Sibiu)

 

SEMNE SUB ZODIE

Autor:Gheorghe Apetroae(dlB, Sibiu)

***

- Ți-ai închis calea în acest umed-lasciv amurg

aproape de sufletul tău nevindecat-haos dincolo de cer,

pătruns de golul crescut în sine-i al lutului mocirlos,

în limpeziri cu zâmbetele liticului recelui adânc...!

***

Un recif e ultimul gând, marianic, al stelei tale,

de tine văzută demult cum pleacă-n eternal uitare…!

Știi să-l alinţi cu mâinile albe galactice și să-i furi

ecstatică aura, cum privirea rece, în risipire, a Lunii…!

***

Al celei care te încântă cu tot neantul, atunci când

tresare dezvelită de braţele cerului gârbov-bătrân:

căruntul mereu pipăind sânii de gemă ai stâncilor,

conici și încrescuți în tot jarul milericelor flăcări...!

***

Nu e timpul opririi tale la o margine a sinelui,

cel plans de nevăzut în marea cursă a viselor-vuiet

al acelora ce odihnesc în frica înalţimilor tale- purtat

de aripile solare de pe auriile larguri deschise…!

***

Cu ochii de sticlă, înscânteind azurul în iureșul sfinx,

vulturul tău tot coboară cerul alb în tine-n nefrică

și își înfinge clonțul în inima ta de înger-axă a firii,

sfârtecând-o ca pe zarea vieții ceruită de fulgere...!

***

Dar bucăţile stibinice de cer îți sângerează lumină

ca să-ți înfierbânți în sărutul bacantei ideile simple,

freamătând sub călcâiele zodiei nisipul orb din tina

mării bolnave de plăcerile câmpului rorurat de neliniştii...!

Ți-ai plumbuit chipul cris și bland, în adamice oase,

descărnate de nefirescul carnal al sufletului luminii …!

Miezul lor e o măduvă, e tot cuprinsul zodiei -

cu marii idoli ai sufletului, înfrigurați și bolnavi...!

***

Să-ți crească din pustiu, în luptă, umbrele din lumină

îți zac pe irugă în ierburi zâmbetele plâng pe runa lâncedă

de facere, osemintele tale drepte vuiesc în cuvinte:

cresc verduri înflorite, cernite, închise în ele, clipele...!

***

Văzutul să nu îl împarţi la cei reveniți din nevăzuturi

spre vindecări de taină și cuget, în iubiri sincere,

în care ai crezut și atunci, ca și acum și oricând,

Neînceputul îl ascunzi în al stelelor gând și surâs …!

***

Ți-alunecă din tidvă, zuruie în tine tainic pământul

cum izvorul vieții în clocot din irişii cerului- trandafiri

ce îmbălsămează vântul galactic al Neînceputului…,   

obscurul, rostindu-ți cu razele clare din adâncul semnelor...!

***

Să călătorești sigur, în cortegiul etern, de la lumină la umbră…!

                     

 

Ce dacă la finit renunți și nu îmbrățișezi neantul, autor Gheorghe Apetroae

 CE DACĂ LA FINIT RENUNȚI ȘI NU ÎMBRĂȚIȘEZI NEANTUL

Autor:Gheorghe Apetroae (dlB, Sibiu)

***

Ce dacă timpu-ți curge liber în cu- vântul luminii arămii

Ploi reci în vânturi iuți și aspre, pe carâmbul vieții,

peste copaci cu frunzele demonice-n foșniri bacante,

cu dans stellar pe caldarâmul ud în aer greu, în el, dedus,

covorul gros de frunze, melancholia clipei s-o trezească…!

***

Ce dacă te cuprind zăpezile polare, se- aștern pe clipa ta

în fuga de finit, spre a-ți grăbi tăcerea în cursa altei clipe…?

Să nu-ți mai țină casa-n rost, grădina, iar firea să-ți croiască

un drum în necuprins- cuprins de triste nostalgii,

un efemer, cu cerul să-ți petreci, tot clipe de- asfințire…!

***

Ce dacă-n miezul vieții tale-ți ostoiești, cântându-ți

durerile din lespezi efemere și din lut, de veșnicii crezute;

destinul tău e al „Lirei” netăcute, de-a fi, pentru a nu-i fi în fire,

decât un fost-căzut al clipei ne-ncepute, al desmărginirii…!

Din putreziri să te renaști sfințit, la cer, stâlp de destin…!

***

Ce dacă-n fuga de finit ferestre spre lumină îți deschizi,

zorind în asfințit mereu a răsări stea„Lira„-n nemurire...,

a nu mai fi, decât un rest aprins de-o fire-n despărțire,

replămădind din lutul argiliu, alt eu, în vreri re-nsuflețit,

-statuie vie în neant, cu grai și simț, cu duh sfințit…!

***

Ce dacă, din finit ți-ai construit, din bezna lui, un templu de lumină…!

Când trinitar, în Ne-nceput te spulberi meteor ca să-ți configurezi

din timpul tău, inflorescența-n Haos... Ce dacă, te dezlimitezi

în absolutul tău și te înveșnicești în duh și poți a renunța,

într-o lăuntrică-nsumare..., la tot ce vezi acum și tot ce simți…!

***

De lumea ta, când îți desparți lumina, nu-mbrățișezi Neantul…!

LUMEA MIRABILIS- ELEGIE ÎN IMAGINI - COPACUL Autor: Gheorghe APETROAE(dlB, Sibiu)

 

 LUMEA MIRABILIS- ELEGIE ÎN IMAGINI - COPACUL

Autor: Gheorghe APETROAE(dlB, Sibiu)

***

Copac, te creşti din tine drept și liber,

o boltă călătoare lesne păstorind-o

dorinţa unor stele-n coborâre,nude,

la tine pe irugă, în căderi, urcând

în stoluri de columbe pe ceresc tărâm…!

***

Tu le petreci cu-vânt prin ale tale frunze,

austră-nflăcărare, inimii, sporind…!

Nu eşti copacul pentru alţii slugă... !

Cât din robie tu i-ai scos și-ți cântă

sfinţiți cu-al florilor de rai, balsam,

izvor al frăgezimilor din clipa sfintă,

cu har celest, misterul ți-l inunzi…!

***

Însângerezi cu razele ce curg din stâncă,

să creşti vânjos din fire, prea-înalt

și dai din cercul nopţii, Lunei, strălucire,

iubirii- arcă, cu-vântul mării în turcoaz…!

Și te-nfrunzeşti copac cu strai bogat

pe- altar străin să arzi, în El, de sărbătoare

prea plin de sevă liber și-mpăcat,

neîntomnat, strin de vremi ucigătoare… !

***

Ca să rămâi neclătinat, ne-ncovoiat,

porți seva unor primăveri în fibre,

să-ți crești din clipă trunchi înalt,

cât steaua ta de ramul tău stă prinsă-

un ruginiu cu-vânt al nopților din vise-…

Acum, tu regele pe-al mărilor cuprins

cu sarea lacrimii ce o ucizi, zâmbind,

când idol, ei, plăceri i-o porți aprinsă…

***

Copacul ars şi biciuit de ploi, nu ești

în vreri adamic, umbră de păcat nu porți…

nu ești copacul cel demult în el trecut,

uscat de ani, în rugii de pe hat și-n porți!

Că lor le cânţi și ceruri le subjugi

cât duhu-ţi încă mai pogoară crud

din vălul altor raze să-nverzeşti curat,

ţinând de rug încins şi veşniciei pat…!

***

Te-ntorci în cer, copac din lunga rătăcire

pe calea sevei vieții întru re-nflorire,

din paradis, cu frunze ruginite de păcat… !

ODĂ MATERNITĂȚII Autor: Gheorghe Apetroae (dlb,Sibiu)

 

ODĂ MATERNITĂȚII

 Autor: Gheorghe Apetroae (dlb,Sibiu)

 ***

Tulpină-mamă, sfântă în Ardeal,

 cu trunchiul nobil de român stejar,

tu de despici frumos, să înfrățești…!

Și orice aspru vânt pătruns în ram,

 tu știi să-l potolești, copiilor s-aprinzi

lumina sacră-pură, ești dimineața lor  

din primăveri de duh, în grație și dor…!

***

 Cu chip angelic și senin, astral,

din zorii de iubire prinzi lumina lor…!

Ești grație, izvor de vis și veșnicie,

și dimineață christică-n iubire  

pe drumul vieții lor de nobilă-mplinire,   

când trupul tău ți-e miez de-nmugurire

și arzi matern cu dragoste și dor……!

***

Pe zorii tăi- solari arbori în temple,

 cu brațele-ți din ramuri tari și drepte

din tine odrăsliți, îi crești în nemurire

și îi slujești mereu cu dimineți senine…

Cu ale tale primăveri sfinte-i hrănești

și seva le împarți- astrala ta iubire…!

Zeiță-mamă, toate-s zestrea ta

 și bucuria lor de-ncredere în tine...!

 ***

Cununa ta de laur - materna aură,

e Soarele din cer, la ale tale flori,

e tot ce strangi în ei de nesfârșire…!

Iar ce-ai ajuns cu duh ca să le dai,

lor, să te bucuri, mamă…nu le ceri…,

atunci când tot le semeni primăveri

cu albe mâini, prea-obosite de poveri

pe cheiul vieții încercat de valuri…!

 

 Gheorghe Apetroae, text apărut în pagina literară, Tribuna Sibiului, nr. 9517 din 10.03.1989.

 Redactor pagină: Octavian SUCIU, versiune reactualizată.

 

 

Sonata astrelor- Iertare; autor: Gheorghe Apetroae(dlB, Sibiu)

 

SONATA ASTRELOR- IERTARE

Autor: Gheorghe Apetroae (dlB, Sibiu)

***

Lui nu-i păsa de colindul  zăpezilor mari-

cântecul în sonanţe albe de dragoste,

frumos scris de Ea,altcuiva- altcândva,

cântat şi auzit, întâmplător de EL, cel nevăzut,

pe când își creștea cu iubire dragostea-

bulgăre de stea care cădea un vis dedus

din tornada nocturnă a razelor de Lună…!

***

Lui, nu-i păsa că din seminţele florilor timpurii

scuturate pe  trecerea Lui şi a ei,

de fluturii  irizaţi cu duh, rozii, verzi  şi  negri,

în petreceri fluorine de iubire, în zbor 

 peste tremolul ierbii , prăbușite în lut,

răsăreau simţirile aprinse ale astrelor -

cuvântul tainic al columbei albastre-n mistere…!

***

Lui, dintr-un necunoscut, îngerii cunoscutului

coborâți în iertare, de pe cartea de rugă,

și așezați pe frunza ruginită  de ceaţă

cu păcatele neiertate, într-o  ascunsa irugă,

îi înverzeau cerul, unul  în Unul celuilalt

şi se iertau,cântărind cu anii Lor gânditori,

adevărul stellar al cuvintelor, pe balanţă…!

DE ATUNCI - EVER SINCE Autor: Gheorghe Apetroae (dlB, Sibiu)

 

DE ATUNCI - EVER SINCE

Autor: Gheorghe Apetroae (dlB, Sibiu)

***

Efebul, mai mult in transă, în jocuri cu pauze

ascultai cum susură arhetipal izvoarele anotimpurilor,

răstignite de povarnişul căutarilor,

sângerând prin fiecare rază - cântecele astrelor,

mai intâi in zambile, apoi în crini și trandafiri, și...

***

De atunci, tot cobori pe lunci stelele

şi le păstorești în portocaliul de sânzâiene,

cochetând cu certăreţul Eol...!

***

De atunci, batjocorești cugetul adanc al stâncilor

prabuşite în pârâul pe care l-ai coborât deseori

în ale tale stihuri, cu ritmuri din ele cioplite,

şi le stropești cu amintirile ploilor reci de aprilie...!

***

De atunci, tot asculți simfoniile albe ale zefirului

cu melodica uverturii de început-

curgerea placidă a clipelor tot în alt Neînceput-,

în bemolii gravi ai cerului,

pe care i-ai îngropat,alturi de trilurile ciocârliei,

împreuna cu primăverile,

sub grindina verii, căzută în ochii izvorului gând…!

***

Izvorul-gând, pe care l-ai dezgropat, atunci,

de sub albaştrii trandafiri ramaşi infloriţi

și l-ai îngropat în copilăria simbolurilor,

în aşteptarile verbe ale celor adormiţi...!

De atunci, te iubești cu obiceiurile si aberaţiile

și te bucuri de timpul cel beat, de tine, fara habar...!

De atunci…!

(Volumul „ Depășirea trecerii”, Editura FIAT LUX, București, 2000)