TRATAT
DE COSMOLOGIE LIRICĂ A NEÎNCEPUTULUI
Autor: Gheorghe Apetroae dlB., Sibiu
*
De ne-nceput cuprins și de ădâncul
lui pătruns,
nepăsător, curtat de dor și de înșelăciuni,
în leagăn, șarpe azuriu de cerul înspre ne-nceput
te prinzi, te știi a fi stăpânul porții libere a
lumii…!
*
În zarea erelor pe care tu le vezi cum pier,
căzute-n joc, îngenunchiat de libertatea lor,
apui și tu o stea recif, al „Șarpelui”, în rugi
cuprins…
la ne-nceput, cât urci, pe frânghia neliniștii
cobori…!
*
Cu vrerile din duh rotunde-n rostul lor, divine,
din creste albe, furi doar neființa crisei amintiri-
făclia eritrină-a sângelui carnal-
lumina sevei-
a clipei ce o porți cu rost pe pajiști fluorine…!
*
Rămas cu gându-n nesfârșita fire-a zilei eritrine
în game de lumini, prin care glăsuiești ascuns,
trezești zorii stelari și-i smulgi din dulcele
lor somn…!
Porți cerul alb, brumat, sub cruce așteptat…!
*
Nelocul- loc îl înconjuri zelos, precum „Almah”
bătută cu azur, topaz, în valuri de smaragd,
iar clipele le-mparți cu ea, în ultimul răvaș,
magneticul fluid înrourat abstract în neființă…!
*
În freamătul dorinței astrelor albastre-n zbor,
de trecere păzit, la ele să revii
mereu, zâmbind,
tăcerea colțului de rai cu rotunjimi albastre
o vlagă-a sânilor de stele, tu le resorbi avid…!
*
Iar, de-ai putea visa la zarea unui ultim drum,
la îngerii copilăriei, cruzi, cei care încă
n-au murit,
clepsydra rece- vidă la-ntâlnire-n lacrimi
o trimiți
și-i muți nisipul orb din loc în loc, spre-a nemuri …!
*
În nicăieri și-n tot, bătrân, îți hăruiești prin rugă
lumina care stins-o porți, să-ncânți
stele-zeițe…,
din jumătățile de cer le tot cobori, ca să renaști
viețile abstrase firii din marea neființei…!
*
Pe râna colțului de rai căzut,
sub vălu-i boraciu
neînceputul după început l-ascunzi într-o înzăpezire…!
