vineri, 11 septembrie 2026

REVEDEREA DIN ZORI - FANTASMELE COPILĂRIEI Autor: Gheorghe Apetroae dlB.,Sibiu

 



REVEDEREA DIN ZORI - FANTASMELE COPILĂRIEI

Autor: Gheorghe Apetroae dlB.,Sibiu

*

La Altarul copilăriei întors, cânţi bucuriile

cerului, cum şi atunci, puțin înţeles…,

când cântai priceasne lungi cu glas de izvoare

și ademeneai inima fierbinte a stelelor,

a le coborî de pe cinabrul-stibinic al bolţii,

pe lunci și a le păstori printre "arini și mălini,"

ca un Cirene, turma sa plutitoare…!

*

Ajuns, aici,din nou, cu cutremur în semne,

buciumi ecoul undelor din lumina

stâncilor lăsate în strâmta trecătoare...

În acelaș altar, luceferii palizi, mângâiaţi

de irișii tăi cu privirea, sângele lor

le mai ţâşnește imnic din havuzele zării...

întronându-ţi și ție dragostea de zbor…!

*

Într-o celestă dimpreună plimbare,

în murmurul cântecului de dor, în iubirea

cu soarele în lințoliu nins cu lumină,

dansezi rodul gliei în ritmul sinelui tău,

din ce i-ai dat, să nu îi ceri copilăriei....

Zăpezile topite-n flăcări le petreci, ca atunci,

prin inima-ţi vernal, la altarul de dor…

*

Tu, buchete de crini ai cules de pe cerul

copilăriei- în buchete reci de graţii,

să-ți sporești fantasmele în profunzimi divine…,

când ucizi cu irişii tăi verzi și zglobii

pe sirenele cântătoare în amurguri alunii…:

prelinse lacrimi reci din obosite gene

pe faţa melanie a norilor în amintiri…

*

La semnul cerului cyanic- lazuriu, din revolta

serii, cu-vinte mai rupi, la-atingerea filei

din zăpeziri, mistui grele,reci tăcerile,

când zarzării, totuși, plâng cu flori în primăveri,

cu profunde ninsori pe umerii tăi goi…

Te mângâie-n vorbire, cum briza seninul,

în arderi să-nfloreşti privirea rece-a Lunii...

*

Iar în semnele cu multă lumină îți citești

nelimita rodirii, de care și acu te bucuri,

cât stele, altele, le mângâi în semnele vrerii,

în farmece-altarul minții, în tine,adâncind

izvoarele ce îţi zoresc fantasmele copilăriei:-

credința cerului senin cu flacări din Cefeu, în tine:

- a cerbului sălbatică dorință, în violetul serii…!

 


luni, 7 septembrie 2026

DIN ZBOR NU CAD DECÂT CLIPELE Autor: Gheorghe Apetroae dlB, Sibiu


DIN ZBOR NU CAD DECÂT CLIPELE

Autor: Gheorghe Apetroae dlB, Sibiu

*

Alunecate pe ulucul de cer vetust,

tu,zorilor nu le asculţi decât vaietul

razelor antofilii şi plânsetul umbrelor….

Erele par tot mai obosite, chinuite

de şarpele fidelităţii tale pe treceri

prin nopțile senine cu ninsori de stele…!

*              

Dar, nu uiţi de cuvintele de întoarcere

printre stâncile vorbitoare ale cerului,

pe care le îmbrăţişezi, zâmbindu-le firesc

până târziu, în fiecare noapte…!

Zorilor, le tatuezi fruntea şi braţele

cu mâna secretă a Demiurgului…!

*

Ele- stelele ninse pe cer îţi ascultă grijile

și în trâmbiţatul de tunet

cu joc de fulgere jasp-crisoberile

și meta – adevărul aletheic, unduind

în oasele unui timp, în ele adâncit…

le adormi cu alintul de cântec…!

*

În curgere pe crug ești sedus de melodicul

tril de filomelă ucisă în frăgezimi,

în al copilăriei tale crâng…,

calci obraznic pajiştea pe urmele

misterului, din existenţa lui desprins…!

De El, să-ţi aminteşti, când nu iubeşti…!

*

Braţul ochilor minţii caută mereu zorii-

adevărul fraged din resturi meschine –

puhoiul din bulucirile stelare nesfârşite-

al izvoarelor trezite de susurul lor lin,

în urletul firii, ca dintr-un Everest… !

Sinele ţi-a străpuns pleoapa ochiului de copil…!

*

Dar, tu îi destrami neînceputului, tăcerea

din desişul de mălini şi cireşi timpurii,

primenind credinţa-n impulsul materiei,

al copilului: bătrân din ultimul mister,

când cântă cu tine în clepsidră demiurgul,

la petrecerea credinţei cu rest…!

*

Trecutul  din al lui început a trecut

cu- vântul-pretext să-i urmărești extincția

de atunci… Ești tot în fugă curat şi absurd…,

sub condensul stellar ne-nțeles-nevăzut.

Din adâncul lor adânc,în zborul etern,

pe oglinda albastră nu cad decât clipele…!

 

 

 

 

 

vineri, 4 septembrie 2026

ANOTIMPUL MIRACULOASELOR COMBUSTII- ÎNTR-UN NOU SURGHIUN SIDERAL Autor:Gheorghe Apetroae dlB.,Sibiu

 


ANOTIMPUL MIRACULOASELOR COMBUSTII-

 ÎNTR-UN NOU  SURGHIUN  SIDERAL

Autor:Gheorghe Apetroae dlB.,Sibiu

 

***

Când adâncuri îneacă cu lacrima clipei cerul în ametist 

şi buzele de sidef, sărate ale mării de furii cuprinsă,

ating celestul și se rostogolesc pe faţa-i crisă valurile…,

Silful, în adieri, le mângâie, cum stelele obrajii Lunii…

 

***

Pe ţărmul de dacit-melanian, în siderale reverii…,

din bolta brumată cu absint, amnarul luminii scânteie

la Tomis, în turcoazul mării, pe cântecul brizei serile…!

În toge albastre și în plăceri adamice, zeii ți-acoperă zarea…!

***

Înverzită e faleza de platanii roiali, de zinii şi irişi…;

e un incendiu de corole pe ţărm şi în pojarul luminii

nisipul împietrit în scoici: cristale-spirale din început

pe neritice locuri, în repetat avatar, te cheamă-n abisuri...!

***

Tu, la Tomis, lui Ovidiu, suferindu-şi surghiunul

tot mai nefericit, îi sporești geniul vestal al Sulmonei,

și, copil lui Thetis-, prinţesei în veșmânt smarald, în ritmuri

cu frica despărţirii de cerul adamic, porți tristețile mării…!

***

Din valurile de topaz, argint și smarald, muzele ies și te privesc;

la gât au salbe de spumă și-ți cântă solar din viola mării…;

pe ţărmul înflorit de Alysum şi de juna Silene (acaulis):

vrerile lor pelagice le sorbi din pocalul de stibiniu al serii …,

***

precum Achelous din Pind, bând din izvor, iubit de Sirene…,

generozitatea clipei o reverși paternă în valuri turcoaz,

nimfelor tolănite în nisipul fierbinte-al Ionei, fecunde,

în deliruri vergine cu faunii… Dansând, paternul și-l revarsă…!

***

La Tomis, lângă Ovidiu, exilat și tu, într-un nou surghiun sidereal,

și-n ritmuri cu stele-sirene- flori ale bolţii captive, aprinse

în dezmierdări selenice- declami pe buzele mării- falezei,

”Ars amatoria” și „Tristele”, valuri lazure să vieze balsamuri

LUMEA MIRABILIS - SUBIACENȚE- TIMP ÎN IMAGINI Autor: Gheorghe Apetroae dlB.,Sibiu * Primordiului vieţii, i-ai oferit cruzimile trecerii…

 

 


LUMEA MIRABILIS - SUBIACENȚE- TIMP ÎN IMAGINI
Autor: Gheorghe Apetroae dlB.,Sibiu
*
Primordiului vieţii, din a ei neființă,
i-ai oferit cruzimile trecerii…,
când, în verile toride
din ”ele”, în grele furtuni,
coborai pădurea acasă,
albastră, stropită de multă lumină,
după ploile reci și repezi...,
Pădurea flagelată, în sine-i,
se golea în tine zbuciumul norilor alunii
și de apăsătoare neguri…!
*
Fulgere mari- cobre încolăcite
și revărsate în jasp-ul-rubin,
din miezul zilei, în evantaie xiline,
brăzdau bolta adânc
și se ascundeau toate ucigașe
în lutul zăvoaielor tale de cireşi
și de mălini-liliechii..., toate
sub pleoapa sidefie a luncii
largi, bătută cu gențiene...,
într-un carnaval cu cerul rebel,
procopsit, și el, cu toate stele...!
*
Buştenii grei și lungi de brad,
unşi cu myrrth, îmbălsămați cu smirn
amirosind a mosc și răşini,
și purtaţi de puhoaiele-stihii,
pe umerii adâncului văii,
pe greabănul undelor repezi,
îți fremătau zarea sinistră
cu mistere căzute în blesteme...!
Volburi în celeste oglinzi,
rupeau ecoul pădurii albastre…!
*
De pe stâncile Stânișoarei, admirai
Susenii copilăriei tale, atunci,
albindu-ți în milerice raze credinţa
ce creştea în bucurii și mâhniri
din canicula verii...!
Reușeai să descoperi, în seninul nopții,
umbra luminii stelei demiurge ce singură
ascundea tot cerul haosului și adevărului…!
Moișa-Suseni, 8 iulie 1966

duminică, 30 august 2026

EPISTOLA DE LA ȘUGAGE; Autor:Gheorghe Apetroae dlB, Sibiu

 


EPISTOLA DE LA ȘUGAGE
Autor:Gheorghe Apetroae dlB, Sibiu
*

La Vârtoape, în munţi, din neguri coborâţi,
diavolii povestesc până târziu
cu colibele pustii ale jinarilor
şi cu stâncile înnegrite de fulgere,
despre tunete şi iubirile din vară,
despre mitul creşterii stelare a ierbii
ideile siluindu-mi-le !

*

… îţi scriu de unde împărăţesc
cu începutul crestele Măgurii
misterele, împreună cu mioarele…
… dar, dinspre Tâlvă, un miros sălbatic de lup
răspândit peste ţancul
înnegurat din Şugage
reneagă procreaţia!

*

… îți scriu de aici, de unde

am rămas cu culmile sinistre
și pajiştile albe ale Tomnatecului,
înfipte în cerul Vârtoapelor
şi cu sălaşele reci ale nopţii,
la care cerbii Lebei, adăstând
rumegă semnele primăverii!…

*

Îţi scriu de aici, în privirile înăsprite
cu vântul, surle şuierând printre ramuri de pini–
învăţându-mă zborul,
învăluind stindardele rotunzi-în chiciură…
Îţi scriu în mine, simţind
frumuseţea cu care coboară
turmele, revenind la datini!

 

Îți scriu de la Vârtoape, de unde

m-am spălat în izvorul
adânc de timpul netimp în abis
din mine căzut în păcat;
cuvintele grele în el le-am bolborosit,
fluierându-le pe grindul sterp de griji!
…în ele am descoperit cristalul opal al luminii
şi limpezirile din apus!
*

… toiagual orbului, alb de aici îl port
pretutindeni, în oricând plăsmuit
cu arabescurile primei mele filosofii
de aici, de unde îţi scriu!

Sibiu – Jina, 1996

 

joi, 27 august 2026

ELEGIE ÎN IMAGINILE DEVENIRII; autor: Gheorghe Apetroae dlB,Sibiu

 




ELGIE ÎN IMAGINILE DEVENIRII

Autor:Gheorghe Apetroae dlB, Sibiu

poem publicat în „Negru pe alb”, 14 iunie, 2014

*

În verdura despărțirii de lume au înflorit crinii

și absintul Arthemisei îl împarți acum

cu nevăzutul pe care, de ea crezut,

nu-l crezi, până nu-l simți dincolo de suflet…!

*

Ți-ai închis calea în acest amurg stelar

însângerat în lutul tău - ochii limpeziți

cu ultimul gând sincer sărut al iubitei,

să poți să-i alinți aura irisului în risipirea Lunii!

*

Dincolo de neant, ai fost dezbrăcat cu totul

de mâinile cerului - și el, ajuns cărunt…,

învățat tot mai aproape de sânii flăcării –

un izvor îmbălsămat de roze și cântec!...

*

Pe runa lâncedă alunecă pe cuvinte, din titva ta,

zuruind cu eleganță, devreme, uscată țărâna…!

Repede cresc în locuri de nicăieri, umbrele…

Se înfierbântă în sărutul trecerii tale, bacantele…!

*

Ideile tale au freamătul de nisip al valurilor

și îți curge prin oasele aspre și plumbuite

chipul nostalgic al începutului, trupul descărnat

de carnea luminii- trunchiul tău, cuprins de veșnicii…!

*

Ești bolnav de ultime plăceri și de mari neliniști,

roditor de semne stelare, paterne în cuget…!

La o nemargine a ta, demult nevăzută,

dincolo de cer, a coborât în el, flămând, vulturul…

*

Tocmai să-și înfingă ghearele stelare și clonțul

în inima-ți de înger, sfârtecând-o ca pe o zare

ceruită, dincolo de adânc, de liniștea ta lazurie

acum sângerând milerice și eritrine lumini…!

*

Din iubirea înălțimilor îi cresc și își întind aripile

solare, iar ochii tăi rămân deschiși larg bolții,

scânteind în scoicile pelagice, tainice neînceputuri…

E timpul opririi din cursa viselor…! 

 

NOTĂ CRITICĂ:

-Un adevărat regal de metafore cosmice și trăiri abisale. Textul sondează cu o măiestrie rară pragul dintre material și absolut, transformând trecerea într-o veritabilă transfigurare solară. Versurile transmit o eleganță tragică și o profunzime vizionară deosebită, în care dorul, lumina și veșnicia se împletesc într-un tablou de o forță hipnotică.
Toată admirația, domnule Apetroae, pentru această creație de o sensibilitate copleșitoare și o încărcătură poetică excepțională!

luni, 24 august 2026

ACORD HERACLITIAN Autor: Gheorghe Apetroae dlB, Sibiu *

 


 


ACORD  HERACLITIAN

 

 Autor: Gheorghe Apetroae dlB, Sibiu

*

În mari imperii cu puzderii de cetăți stelare,

din flăcări ce se stăpânesc toate în sine,

flori, vise și plăceri în noapte și fiori în zile…,

sunt toate ale lor, dar locuiesc în tine...!

 *

Poți să le-oferi, la schimb, raiul de roze-

buchetul astrelor- un viu balsam de crini

şi fulgere în jasp pe bolta-nfiptă-n creste-

caninii lungi ai lupului flămând-...!

*

Cât orice val din valuri se pornește, să nu te-nfricoşeze

cutremur, trăznet, demonice-n dezlănțuiri furtuni...,

nici trecătoarele zăpezi cuprinse-n avalanşe-

puhoaie reci de umbre ascunse prin genuni...!

 *

Că toate într-un cerc de flăcări prinse gravitează

iar în absurd, dorinţele-n cădere le sporesc-

ale stelelor cărări, în drumul lor spre Haos:-

neliniștile lor ascunse în destinul tău-…!

 *

Cât astrele din existenţa ta cu existența lor

te-nsuflețesc şi-ţi ard cuvintele aprinse-n zbor,

transferă-le, când știi că poți, eternității-

și-nfruntă-le cu zâmbet din zâmbetele lor…!

*

Etern în împlinire, Tu, boem, în flăcări-diacron...!

 

 

AICI RĂSCOLEAI PE STRĂBUNI DIN NEÎNCEPUTURI În însoțirea inginerului ILIE FÂNTÂNĂ, la obârșie, în Pădurenii Slimnicului. Autor: Gheorghe Apetroae dlB,Sibiu

 

AICI RĂSCOLEAI PE STRĂBUNI DIN NEÎNCEPUTURI

În însoțirea inginerului ILIE FÂNTÂNĂ, la obârșie, în Pădurenii Slimnicului.

Autor: Gheorghe Apetroae dlB,Sibiu

 

*

Curând, la templul tău străbun stellar, ajuns,

fântâna încă deborda în flori cu apa-i rece- vie…,

mesteacănul acoperise cerul lazuriu al casei…

Pe lada bunei, stând, te lumina icoana-i...!

*

Te primeneau,aici, cybilic tot alte ne-nceputuri…

și-n pajiştile de cer înroite de culori rebele,

izvoarele,curgând din patul moale-al Proserpinei;

pârleazul vechi sărindu-l, te înfloreau în ele…!

*

Aici, pe duhul rătăcit-sfios al unui pui de cerb,

curând ieşit din codru, zvelt în salt şi liber

ca soarele scăpat din lăţul marelui adânc,

Îl fugăreai, vuind cu glas de corn prin crânguri…!

*

Din cer, din zbor înalt, totemic, pe uliu-l coborai

cu aripile-n alici negre-ntinse, ţintuite,

salvând de clonţul oţelit şi ghiara morţii

mici,vulpile carmine-ascunse, prin rugurile răvăşite…!

*

Aici,din brad în brad, în salt, un jder îl urmărea

pe al tău Vector, fugărind spre ne-nceput mistreţii

cu colţii, sângerând  poteci prin sihla nepătrunsă,

cum el din lupării, cu şiretlic, lupanii izgonea…!

*

La via răsleţită, alergând, pe şerpi, tu îi simţeai

încolăciţi sub rugi, și cum plăcerea verii o adastă,

cum în dogoarea din cărări, veninul lor şi-l varsă,

pe Eros să îI poată- atinge pe aripa-i albastră…!

Aici îşi lepădau de-ntoarcere hlamidele, irozii,

Cum tu, de patimile grele-a cărnii prinse-n zodii…

Te-mpreunai cu glia sângerândă, răscolind străbunii…,

faunice și tainice trăiri…,balsamurile în canine roze…!

 

 

duminică, 23 august 2026

TRIMITE_MI VEȘNICIA APUSULUI DE SOARE, de Maria Munteanu Analiză exegetică de Gheorghe Apetroae dlB, Sibiu

 TRIMITE_MI VEȘNICIA APUSULUI DE SOARE, de Maria Munteanu

Analiză exegetică, de Gheorghe Apetroae dlB, Sibiu

*

Trimite-mi veșnicia apusului de soare

Să-mi bată-n gânduri limpezi ce s-au pierdut prin lume

Trimite-mi zbuciumatul și-albastrul val de mare,

Care sărută malul înconjurat de spume.

Trimite-mi bucuria să-mi fie iar maramă

Și caută-mi prin suflet, poate găsești o floare

Și strânge-mă în brațe duioase, ca o mamă

Și plânge-mi iar tristețea pierzând mărgăritare.

În ochii tăi zâmbesc toți fluturii din lume

Și ai pe buze flori de-un roșu înfocat

Prin părul tău găsesc povești fără de nume

Cu făt frumos bălai pe calul însetat.

De ce-ai pleca o vreme de prin poieni frumoase

Cu fluturi și cu flori amirosind a viață

Și cui mă lași amară cu ofuri dureroase

Fără de câmp bogat și fără de verdeață?

Te mai implor o dată să-mi lași măcar o floare

Să-mi îndulcească timpul trecut între vecernii

Și după toamna mea care se vede-n zare,

Să-mi încălzească ochii de frigul crud al iernii.

Te-mbrățișez sfioasă și te privesc buimacă

Iar tu zâmbind șăgalnic te-ndepărtezi de mine

Când alte anotimpuri se-ngrămădesc să tacă

Tu, vara mea fierbinte vorbești trezind destine.

Când toamna va ploua peste grămezi de visuri

Pe unde să te caut să-mi încălzești destinul?

Prin care lumi nebune pășind peste abisuri

Vei sta fără de veacuri sorbind alene vinul?

16.08.2026 Maria Munteanu

         Abordarea textului „Trimite-mi veșnicia apusului de soare” de Maria Munteanu necesită o deconstrucție a straturilor sale de semnificație, pentru a-i stabili riguros coordonatele exacte în spațiul literaturii.

          Eeste un poem care se integrează perfect în filonul lirismului elegiac, tradiționalist-neoromantic românesc (linia Pillat - Goga - Isanos). Sublimarea concretului („maramă”, „făt frumos”) în abstract („abisuri”, „veacuri”) denotă o maturitate a reflecției ființiale. Tensiunea Abstract-Concret este motorul poetic al textului. Concepte abstracte precum „veșnicia”, „bucuria”, „tristețea”, „timpul” sunt ancorate în materialități tangibile: „apusul de soare”, „maramă”, „mărgăritare” (lacrimi), „vecernii”.

            Poemul se remarcă prin sinceritate emoțională vibrantă și  cadență clasică bine stăpânită. Sublimarea durerii personale în simboluri universale (toamna, iarna, marea, abisul) îi conferă greutate ontologică. Deși folosește un instrumentar metaforic tradiționalist, de extracție neoromantică (mărgăritare, făt-frumos), reușește să creeze o tensiune autentică între spaima de neant și foamea de iubire.

           Ontologia ființială a poemului se bazează pe dualitatea Prezență / Absență. Subiectul cere imperativ („Trimite-mi”, „Caută-mi”, „Strânge-mă”) recuperarea substanței ființiale pierdute. Destinul („trezind destine”, „să-mi încălzești destinul”) nu este un dat imuabil, ci un construct ce poate fi modificat prin intervenția celuilalt.  

         Vocabularul pendulează lexical-lingvistic între registrul teluric, tradițional românesc („maramă”, „vecernii”, „făt frumos bălai”) și cel cosmic-existențial („abisuri”, „veacuri”).

          Din punctul de vedere al imagisticii și muzicalității, ritmul poemului este unul amplu (versuri de 13-14 silabe, cu rimă încrucișată), amintind de incantațiile doinelor sau de romanțele interbelice. Imagistica este preponderent vizuală și tactilă, dominată de culori tari (albastru, roșu înfocat) în prima parte, care se estompează treptat în nuanțele cenușii ale toamnei și abisului.

           Poemul propune o gnoseologie a afectului. Cunoașterea se realizează  printr-o fuziune senzorială cu elementele naturii (marea, apusul, toamna). Eul liric încearcă să cuprindă inefabilul („veșnicia”) printr-un proces de decantare a memoriei și a percepției („Să-mi bată-n gânduri limpezi ce s-au pierdut prin lume”) și trăiește o angoasă ontologică generată de „frigul crud al iernii” – metaforă absolută pentru neființă, moarte sau alienare totală.

         Cosmologia poemului este una melancolică: un univers care se restrânge treptat dinspre poienile luminoase către „lumi nebune” și „abisuri”.

         Din punct de vedere hermeneutic, textul se deschide ca o rugăciune profană, o invocație a unui alter-ego sau a unei divinități personificate în ipostaza „verii fierbinți”. Trecerea, un amplu proces de interpretare a declinului uman. Semnele lumii („fluturii din lume”, „roșu înfocat”, „făt frumos”) sunt hermeneutizate ca fragmente de vitalitate care trebuie salvate din fața timpului devorator.Felicitări!