Autor:Gheorghe Apetroae (dlB, Sibiu).
***
Pe când erai copil, de-o șchioapă
și-n joc timpu-ți risipiai,
de-auzeai că trec tiganii,
„la fântână” alergai,
să vezi tribul lor nomad,
pribegind în caravane…!
***
În căruțe cu poclit,
trase de cai și măgari,
căutând un paradis,
își cărau vesela șatră:-
copii mulți, țigănci frumoase-,
diamantii-mândri țigani…!
***
S-opreau la izvor, în „Crâng”,
ridicau corturi pe prund
și, să-și facă de mâncare,
adunau lemnul din șleau
și-n foc mare-și perpeleau
carnea calului-mârțoagă…!
***
Neștiind de Christ și Cruce,
primăvară, toamnă, iarnă,
gerul, vântul nu-i oprea…
Invadau strada cea mare
și în porți băteau,strigând:
„Am alame de vânzarrre….!”
***
Între timp țigănci cu salbe,
cu privirile smaragde,
-baiadere cu ghioc-,
din buric, săltându-și nurii,
să-ți vinzi taina în magie,
te vrăjeau de mult noroc…!
***
Dar, de când în prăvălii
bricolau toate pe raft,
s-a strivit mitul nomad:-
paradisu-acelui timp
pe vecie l-ai pierdut…;
- nu mai trec țigani prin sat…!
***
din Tigan, în pribegie,
cu căruțe-n caravane,
Europa au cuprins-o…!
Și-ai rămas cu nostalgia
libertății absolute…:-
karma tribului hindus…-,
Rigveda și brahmanismul:
„Paradisul„ e în mitul lor „Apusul”_…!
