}n crepusculul firii, autor> gheorghe Apetroae dlB, Sibiu

ÎN CREPUSCULUL FIRII

Autor Gheorghe Apetroae dlB, Sibiu

MOTTO: Să înveți de la stele că toate care au fost și toate care sunt toate gravifică material și spiritual în sisteme cosmice, toate, în cădere, purtate de osia (axa demiurgică) a „tronului ceresc”, că toate sunt energii operatorii cronome-cosmic fluide, iar de la oameni să afli că cei frumoși în interiorul lor, chiar neprețuiți, fiind, nu mor! Ei rămân în substanța lor duală, precum stelele din constelații, în rostul universalei gravitații, întru sfințenia armonică a trupului veșniciei! (Gheorghe Apetroae dlB., Sibiu).

*
Magnetic ax de tron ceresc,
arzi rugul violet al Firii
și tot întorci treceri cu rest,
cântând cu cerul, să încânți
copilării, în tropii serii…
Cu dangăte-n treziri rebele,
se resfințesc tremole stele…!
*
Cuprinsul de prasen al zării,
magnetic ax de tron ceresc,
i-l colorezi dens cu poeme…
La anemone, ne-nceputul
l-arunci sămânța-n sol veneric,
pe pajiști de-anatas cu rost
îți joci seara cu sufletul…
*
Cu patimi reaprinzi în roze
plăceri în rod din re-nflorire
din muguri noi: izvod iubirii…
galantul cris…l-aduni și-l legi-
flori în buchete de nelinişti-,
pe trecerea din depăşiri,
toți crinii tăim stelari, pribegi…
*
Iar din clepsidră verși tot cerul
peste oceanul apollinic…
Damnate-n grota lor cu legi,
împrăştii umbrele, zâmbind…
În insomnii de mult aluneci
şi razelor le furi adâncul,
să le oferi Firea în schimb…
*
La întâlnirea cu mormântul,
magnetic ax de tron ceresc,
dai rest din vreri ceri necuvinte…:
plăceri, ce ştii să le închini
icoanei vii din stânci...; revii
în Fire, ca să fii prezența
secundelor ce-ntorc lumini…
*
Aprinse-n candele-nvechite:
magnetic ax de tron ceresc,
simțirile le porți fierbinți…!
De cât iubeşti,te odihneşti
în alte lumi... din galaxii, te știi
un demiurg pătruns de zi-,
cobori în aluniu, amurgul…
*
Cu cerul, spre a-i fi mereu-
magnetic ax de tron ceresc-,
pe Ne-nceput îl amăgești
cu un nou rest de adevăr…! 

 

 

Din limită, nicicând nu poți să pleci; autor: Gheorghe Apetroae dlB, Sibiu

 

DIN LIMITĂ NICICÂND NU POȚI SĂ PLECI
Autor: Gheorghe Apetroae dlB
*
Cât știi că tot ce ai și tot ce este nu au preț,
cu pământescul firii, vulcanic în simțire,
deși cuprins de ritmul poeziei tainicii căderi,
regal în suferințe și în culorile iubirii,
de ce ai fost învingător, ai fost iubit și ești,
din limită, nicicând nu poți să pleci...
*
De-ți vrei mereu ieșirea din vâltoari
și căi pe creste cu străfund adânc, atinse,
tu, mântuit, angelic, plâns, necontenit în rugă,
siren, pribeagul în abis, rătăcitor în lune,
cu tot ce-ți cauți zilnic spre reîmplinire,
din limită, nicicând nu poți să pleci...
*
Din eul tău, cât stelele îți mușcă cu plăcere,
nu poți să ieși biruitor, cu al lor eu,
dar poți zidi în toate nemurirea…
Când sufletul îți e zidit cu trăinicie-n trup
și Ne-nceputul ți-e-n rost cu har și duh,
te-alegi, în fond, cu rostul pomenirii,
din limită, nicicând nu poți să pleci...
*
Chiar de-ți alungi misterul de pe bolți și hăuri,
pământ încins sub necuprinsuri de ninsori,
stăpân pe rai și pe abis, pe îngerii din tine,
pe florile-n verduri stelare și pe sine,
pe zei și poezie, surâsuri de fecioare,
din limită, nicicând nu poți să pleci...
*
Cât cu un ritm de zbor din zbucium te însuflețești,
de crezi mereu în zări cu nemurire,
într-un alt ev de foc, nu crede, nu-l spera…
În cel ce nu îi vezi lumina din a sa prezență,
ajunsă-n eul tău, n-ai cum să o reverși,
din limită, nicicând nu poți să pleci...
*
Deși ești un abisal în umbre și un trecător
în stele, mări, grădini pline de flori,
și-o fierbere-n căderi e-a ta gândire,
să fii sigur că vei rămâne doar substanță-duh:
–matricea unei vieți din trupul veșniciei...,
din limită, nicicând nu poți să pleci…!

Teză de doctorat-Studiu geobotanic; Autor: Gheorghe Apetroae dlB

 

IMAGINI AUTUMNALE - POIANA ALBASTRĂ A LUMINII APUS CU CERB Autor: Gheorghe Apetroae dlB, Sibiu *

 

APUS CU CERB ÎN POIANA ALBASTRĂ A LUMINII

Autor: Gheorghe Apetroae dlB, Sibiu

*

În largul însorit al poienii din pădurea albastră,

la izvoarele reci ale serii, colorate de toamnă,

cerbul svelt și plin de trufie în inima turmei-

arcaşul de ciute și al întregii celeste coroane,

*

adulmecă bolta-n adânc și în boncăn suflarea şi-aprinde,

săgeată cu vârful de sceptru se-aruncă,

ia stelele-ciute în coarne şi cerul la fugă…

toți arborii, cu freamătul lor, îi sângerează în vene…!

*

În haită sosiți, din Cornul de Lună desprinși

și de un vânt din apus îndemnați înspre pradă,

ai Proserpinei câini se-aruncă spre cerb și-l aleargă,

din turmă-l desprind și de pe zare-l alungă…,

*

Colţii de raze-și înfing în coapsele-i albe-fragede,

gambele-i sfâşie, stele-n șiroaie de salbe-n iureș

pe cerb îl petrec…, copitele-i scapără fulgere;

și-n siderale țâșniri sângele-i curge de sub chişiţa neagră…

*

Un astru cervid din ziuă apus, sub stei alunecă

și, sleit de puteri, de pe bolta toamnei târzii,

în hău se prăvale cu spasme în ultimul muget,

suflarea și-o curmă sub stâncile-n culori andaluze…

*

Depărtate de cerb, cu vrerile mari, de El, în ele trezite

pe urletul apelor din văile însângerate de seară,

ciutele-stele își sorb plăcerile din al nopţii izvor,

de pe boltă își pasc neliniștile din al zilei crepuscul...

*

Pe lazurul zării, ele,fără regret, își lasă cerbu-n uitare

și-n valuri de raze cu Centaurul, găsindu-l, petrec,

împreună se scaldă, se-mpreună, se-adapă din cornul de lună

și-n mersul bolţii își pasc celestine flăcări:- zorii veciei…

*

 E logodna cervidă cu Centaurul în galacticul apus,

a ciutelor-stele cu vrerile-n ele,de cerb, dianic aprinse…

Și e nuntă în tot cerul ruginiu al poienii luminii

din pădurea albastră, în apusul de toamnă târzie…!

Neînceputul din început înmugurit, autor: Gheorghe Apetroae dlB,Sibiu

 

NEÎNCEPUTUL, DIN ÎNCEPUT ÎNMUGURIT

Autor:Gheorghe Apetroae dlB, Sibiu

*

Pomii tăi virili de tumultul sevei, au înebunit

și le abundă plânsul în aprilie, constelar…

Îşi scot la lumină toți dinţii rupţi - muguri:

explodând proiectile în schije tremole

în coronae desmine cu fragezimi anuale,

pe ramurile cu dorinţe de drept natural,

în vinovăţii înflăcărate,dar toate sincere:

explozii în jumătăţi de fecunde bucurii-

neînceputul lor, înmugurit din început…!

*

Se înalţă-n serpentine natura în cântece: 

cântă mugurii, dansează pe jarul dragostei

năuciţi de lumina vernală, bătuciţi şi regali,

aşezaţi în șiragul ceremonial de fluturi-

în ghirlande fierbinți pe frunţile de aprilie,

în absint şi-n anatas, iar plăcerile le cresc,

în trezii, înfierbântați toți se dezvelesc 

cu gândul înfloririi în décoruri de corole

pe acordul Lirei razelor pe harpa iubirii: 

*

Simţirile devin idei și din ramuri irump,

zmulg balsamuri cu suflet, limbile vernale,

sorbind din Apollo, solare nostalgii….

Polenul adamic al cerului din anemone, viole 

arde făclii în amforele Mellisei cu amăgiri:

sunt fresce lipite-n altar, pe rugul facerii...

E virtutea monahă- potența tainei cainei

golită în triumph,în aceză de ultimul duh

și acoperă iar scena neînceputului…!

*

Stele cu braţele reci se agăţă de hăul virgin

și-l învaţă, tacticos, să le urmeze-n slujire,

cântându-i sevei înfierbântate pe clavir-

florilor înmugurite din ieri în talazurile mării,

care au înecat atâtea glasuri angelice…

Cu irizări hematice și privirile stropite pe zare,

ochii tăi lazurii îți înfloresc sub pleoape

în livezile tale gânditoare rodul târziu:

din început e înmugurit ne-nceputul, în fluorine făclii…!

 

 

ELEGIE ÎN IMAGINI, Autor: Gheorghe Apetroae, Sibiu

 ELEGIE ÎN IMAGINI

Autor: Gheorghe Apetroae dlB, Sibiu.

*

În verdurile despărțite de clipe, când înfloresc crinii

și arthemisiile, azvârli în buchete nevăzutul crezut

dincolo de suflet, de tine bătrânul suverind, necrezut…

Pe calea-n amurg, însângerată de al ei telluric

și fascinat de ochii albaștri ai iubitei, cu ultimul gând

poți să alinți aura irisului ei din privirea Lunii…

*

Dincolo de neant, ea, învăluită și dezbrăcată de tot

cu mâinile cerului-ajuns și el de mult cărunt,

te ține îmbrăcat, tot mai aproape de sânii flăcării –

de izvorul rozelor îmbălsămate, în cântec aprinse.

Pe runa lâncedă alunecă cuvintele din titva ta,

zuruind elegant glasul clipelor din veșnicia țărânei…

*

Cresc pe locuri din oriunde, se aruncă umbrele

și se înfierbântă în sărutul trecerii tale, muzele:

ideile îți curg cu freamătul nisipului în valuri:

trăirile tale bolnave de plăceri și de mari neliniști,

curg prin oasele aspre și plumbuite, configurând

chipul tău boem-trupul descărnat de carnea luminii…

*

E trunchiul tău, cuprins de prospețimile veciei…

Vulturul fără glas, sfâșiind nemarginea ta nevăzută,

dincolo de cer în zbor, a coborât și el în tine flămând…,

își înfige ghearele lungi și clonțul, vulturul sadic,

în inima-ți de înger, sfârtecând-o lesne, precum

pe zarea în tine azură și ceruită dincolo de adînc…

*

Liniști sfâșiate sângerează o eritrină lumină!

Din iubirea înălțimilor îți cresc stânci și se întind

aripi solare, iar ochii tăi rămân demiurgic deschiși,

scânteind etern în substanța tainicelor neînceputuri…

E timpul clepsidric agresiv, al opririi din cursă

a unei vieți cu proprie lumină, avidă de Absolut…!

Sibiu, 21 august 2014, G.A.

COELI MANUS Autor: Gheorghe Apetroae dlB.

 

 

COELI MANUS

Autor: Gheorghe Apetroae dlB.
*

Să te admir din clarul turnului, de aici,

de Coeli manus, pe tine, Demiurge,

perdelele de-opal ți le feresc oglinzii,

în oglinda ta de grații

să pot să te privesc și să-ți vorbesc

prin semne de lumină și azur.

*

O rază să te culc, în patul rece-al închinării,

stai duh cu-albastre torțe-n mâini

și îmi asculți dorința numai de iubire...

Tăria flăcării pe care-o porți

cu limpezimi de-abis mi-a renăscut,

la fiecare pipăit al cărnii care mi-o desfaci,

cuprinsul florilor, venustul clipei întregirii...

*

Necredincios, vrăjit de forța ta,

ușor mă scol ușor și urmele-ți adulmec…;

a smirnă și pământ miroși,

să-ți port semnul măririi demiurge,

îți concertez în nopțile de-amor

aceeași rugă crudă, iar Tu,

mi-aduni soboarele de îngeri, câte sunt în cer,

de îngeri să mă-ndrăgostesc…

*

Dar, iată că și-n agonii cuvântul ți-l rostești

Prea cu-nlesnire-n alte limbi și legi…,

iar mugurii ce îți plesnesc de ne-nceput

pe firave tulpini de oase,

îi înflorești, mi-i dăruiești și îi hrănești

cu stârvul stelelor de primăvară sfântă

s-aștept, sătul, să-mi treacă-albastră, clipa…

*

Și, înțeleg, că tu mai mari plăceri decât

să te sărut de sărbătorile-ți cerești,

…de ziua Ta, nu-mi spovedești...!

Cu brațele deschise spre adânc, de mult

un cerc de nemurire-mbrățișezi.

Tu, turnul cel imens de logos și triumf,

poți să-nțelegi că între noi, în Coeli manus,

e ultima-ntâlnire rece din altarul mut…!

 

Sibiu, 1991

Tu, în cădere. sfâșii ceața de pe Haos; autor: Gheorghe Apetroae dlB, Sibiu

 

TU,  ÎN CĂDERE, SFÂȘII CEAȚA DE PE HAOS
Autor: Gheorghe Apetroae dlB, Sibiu
*
Cu irişii lor de ametist nourii stibinici iarăşi trec
pe vremelnicul cer apollinic;- sunt îngerii tăi, Demiurge,
înzăpeziţi în flori și altoiți cu veşminte de vis

pe jumătatea sferei tale văzută, cu vergile abisului...
*
În albastrul măzgălit cu ai tăi fiori învie în nevoințe
pomii, încă cu sevă, și-ți zoresc nimfele în iubiri apofatice,
te încântă, în cor vegetal, cu covorul primăverilor...
Le recunoști, în seri, în flori, glasul de raze al stelelor...
*
Zboară în șiruri fluturii în culori hematice și fluorine
peste largul necuprins, deasupra zărilor tale virgine...
În sărutul lor învărați, înțeleg bine ne-începutul cuvintelor:
glasul iubirii în decoruri rupestre cu pâraie de sânge...
*
Îşi deşartă vara din amfore vrerea ta, în flăcările jăruite

ale bacantelor, însetate de licorile limpezi, de ele sorbite,
seduse de miresme, amăgite de liberul tău cântec
și dezleagate de podoabele din rugul altarelor sfinte...
*
Tu, Demiurge, în cădere, sfâşii ceaţa gri și groasă de pe Haos,
când stele-n corole își pierd turcuazul în interzisele tale cuvinte
în dansul cu cerul, în înlănţuiri, cu heruvimii și serafimii,
 sărutate pe buzele zorilor tale hyacinthe...!
*
Tot, Tu, îi admiri mării valul smarald, iar Lui îi admiri Absolutul...!