FĂRĂ ÎNTOARCERE autor: Gheorghe Apetroae dlB*.,Sibiu

 

FĂRĂ ÎNTOARCERE

autor: Gheorghe Apetroae dlB*.,Sibiu

*

Veacuri multe hoinare

fug din clepsidră

și zac fără griji

în leagănul adânc

al umbrelor viselor-albe;

se preschimbă în gând...

tu, singur trăiești

netrăind

să alungi întoarcerea…!

*

În stăpânirile apuse

ai pătruns nepătrunsul

știut de clepsidră…

Ai descoperit veșmântul

de rouă al primei flăcări

și infinitul- între doi

cardinali-, mai slab

decât imperiul

celui mai vârstnic atom...!

Din clipa începerii,

inima haosului în tronul ceresc-

e un arc între bolți,

slăbit de clepsidră-...

Încă tânără,ea în el,

galactică, cu fiorii iubirii

în arcuirea fulgerelor

pulsează ne-ntoarcerea...!

De ce-n mormântul fiecărei raze

își cântă gândul ne-nceputul,

tot Neînceputul,în el liber, va ști....

E sigură himera de dimineață

și seară, de adevărul- mister,

dar... niciodată... de o altă zi....!

ADEVĂRUL DIN REST… Gheorghe Apetroae dlB.,Sibiu

 

 

GHEORGHE APETROAE (dlB,Sibiu)

 

MOTTO: Să înveți de la stele că toate care au fost și toate care sunt gravifică material și spiritual în sisteme cosmice, purtate de osia „tronului ceresc”, că toate sunt energii operatorii cronome în fluidul trecerii, iar de la oameni să afli că cei frumoși în interiorul lor, chiar neprețuiți, fiind, nu mor! Ei rămân în substanța lor duală, precum stelele din constelații, în rostul universalei gravitații, întru sfințenia armonică a trupului veșniciei!(Gh.Apetroae).

           

ADEVĂRUL DIN REST…
Gheorghe Apetroae dlB.,Sibiu
***
Prăvălite pe ulucul de cer vetust,

zorile le asculţi netrezite, vaietul
şi plânsul:-resturi de adevăr...!
Și erelor, obosite în ele și chinuite
de şarpele fidelităţii tale pe trecere...!
Nu ai uitat de stele, tu, şi, la ele reîntors-

înaltele stânci ale cerului-
le îmbrăţişezi cu un zâmbet firesc…!
***

Până în zorii târzii le tatuezi fruntea

şi braţele cu mâna ta de Dumnezeu…
Ele îţi ascultă grija zilei tale:
meta - adevărul aletheic -rest
în oasele timpului demiurgic scurs ...
În al copilăriei crâng ai știut

să le adormi gândul stellar cu alint de cântec...! 
***

Un trâmbiţat lung de tunet apaş

cu joc de fulgere-în jasp-crisoberil,
în curgere, îţi tot cuprinde cuvântul:
Pe trilul filomelei ucise de atunci,
calci obraznic pajiştea în anatas…;

pe urmele tale calcă misterul zăpezilor triste
din existenţa restului tău,încinse…!
***

Braţele ochilor minţii caută și cuprind
adevărul din restul meschin -
puhoiul  de buluciri nesfârşite 
în urletul firii, căzând ca dintr-un Everest,

adevăruri din rest, dar, înjumătățite

Sinele, ţi-a străpuns ochii de copil!...
***

Prin desişul de cireși și mălini,călcând
destrami ne-începutului tăcerea,

primenind credinţa cezarică a copilului,

acum bătrân:
- e impulsul materiei virgine-e adevărul-

un rest de lut cu duhul firii razelor

adânc pătrunse-n ultimul mister
de demiurg, de El să-ţi  aminteşti…!
***

Izvoarele trezite în susurul lor lin,

cântă cu tine în tine și în clepsidră
la petrecerea credinţei tale în rest...
Nepăcătuit, trecutul trecut:
cu – vântul în fire-pretext,
îl asculţi de atunci curat şi absurd…!
În  adâncul tău-un rest decăzut,
din zborul rămas cad întregi numai clipele…!

PLOAIA; Autor: GHeorghe Apetroae dlB., Sibiu

 

DECORAȚIUNI LIRICE PE CLEPSIDRA CERULUI

PLOAIA

Autor: Gheorghe Apetroae dlB.,Sibiu

*

Adusă zilei, ploaia-n ropot

și-n cuvânt de linişti…

Se nasc în umbră-i raze pure,

demonice dorinţi;

se-mpăduresc largi zările, cu norii,

colinele în văluiri crisale

și cresc în cer înalți syringii,

din flăcări celestine,

pe bolți crisoberile...;

se - agăţă-n stei, stelare,

noi albe sfinte taine !…

*

În cer sălbăticesc cyanic

cervizi stelari în turme, cu centaury,

spre-a re-nflori stibinic

cu-nfiorări pe greabăne

în plânset ropotind cu raze …

Se-mbracă-n re-nflorire,

reci, fragezi, liliecii…

Ei, în cunună-s prinşi cu clipe,

să îţi rănească crin duhul amăgirii,

să-nsemne-n cer iubirea

cu sânge de fecioară

în chipuri de petale…,

cuvinte -n isabela floare !…

*

Prin luminişuri clare,

ieri candele, azi astre,

mai trec, spre asfințiri,

în tropot ploi calde și rebele,

să te… învioreaze…

Băltesc și azi, în lungi visări, pe lunci,

la glezne reci, stele

din vuiet re-nflorind cu-vântul,

în râuri de lumină, liliecii

bătuţi în roz-marin, cu lacrimi

şiroiți,sfinţiti cu rugi

în valuri de miresme…!

Iași, Parcul „Copou”, mai, 1967

Vezi mai puţine

MITUL ȘATREI; autor: Gheorghe Apetroae d.l.B.,Sibiu

 

MITUL ȘATREI
Autor:Gheorghe Apetroae (dlB, Sibiu).
***
Pe când erai copil, de-o șchioapă
și-n joc timpu-ți risipiai,
de-auzeai că trec tiganii,
„la fântână” alergai,
să vezi tribul lor nomad,
pribegind în caravane…!
***
În căruțe cu poclit,
trase de cai și măgari,
căutând un paradis,
își cărau vesela șatră:-
copii mulți, țigănci frumoase-,
diamantii-mândri țigani…!
***
S-opreau la izvor, în „Crâng”,
ridicau corturi pe prund
și, să-și facă de mâncare,
adunau lemnul din șleau
și-n foc mare-și perpeleau
carnea calului-mârțoagă…!
***
Neștiind de Christ și Cruce,
primăvară, toamnă, iarnă,
gerul, vântul nu-i oprea…
Invadau strada cea mare
și în porți băteau,strigând:
„Am alame de vânzarrre….!”
***
Între timp țigănci cu salbe,
cu privirile smaragde,
-baiadere cu ghioc-,
din buric, săltându-și nurii,
să-ți vinzi taina în magie,
te vrăjeau de mult noroc…!
***
Dar, de când în prăvălii
bricolau toate pe raft,
s-a strivit mitul nomad:-
paradisu-acelui timp
pe vecie l-ai pierdut…;
- nu mai trec țigani prin sat…!
***
din Tigan, în pribegie,
cu căruțe-n caravane,
Europa au cuprins-o…!
Și-ai rămas cu nostalgia
libertății absolute…:-
karma tribului hindus…-,
Rigveda și brahmanismul:
„Paradisul„ e în mitul lor „Apusul”_…!

DESPRE CUPRINS z; autor: Gheorghe Apetroae dlB., Sibiu

 

DESPRE CUPRINS z

 

Gheorghe Apetroae dlB., Sibiu

***

Norul aluniu de  fluturi e  mintea ta,

plutind  o fantoşă  în  ireal,tremolă,

atinsă de o unică fluorescenţă nocturnă ...

Mereu în zbucium, de sine e împinsă,

să îi admiri câştigul frumuseţii târzii,

ca unui  Protagoras-mercenar de sofisme…

***

Chiar şi sfârşitului, în clar, i-ai văzut

jocul  pleoapei mari- negre pe iris...

și, de-simţindu-i gândului, umbrele

adânci, tot mai încerci iubirile în iubirea

unui clar Nevăzut... În el, ai simţit

pulsul  crescut oricât cu sângerie măsură…!

***

Eşti un Gorgias, fără scrupule…!

De Socrate hulit, adevărul înțelegi să-l porţi

fără sine, numai de teama  preţuirii…

Statornic în vreri și de plăceri încă răpit,

pe traveea puterii care te-a  atins,

te plimbi,vestind halucinaţiile lumii...!

***

Capul în crisotil maculat ţi se desgheocă

numai de necunoaşterea vieţii din urmă,

iar vindecarea de convingeri rebele

ţi-e cu-vântul-zefir şi... te înfricoşează

când, armonic adiind, naşte din tine un sfânt…

Munca ta liberă, etern  neplătită: Da!

***

Cât despre cuprins,Neînceputul și cuprinsul

în necuprins, firi himerice, se însumă…!

Se îmbracă-n îngeri, liliecii; autor: Gheorghe Apetroae dlB.; Sibiu

 

SE ÎMBRACĂ-N ÎNGERI LILIECII

Autor: Gheorghe Apetroae dlB.,Sibiu

*

Spre-a re-nflori-n stibin și azi pe cerul firii tale,

aduse-s ploile din veri, în ropote-cuvintele de linişti-

pe zări, a-mpăduri cu ele văi, colinele crisale

și umbra fiecărei raze pure din jumătăți stelare…

*

Din duhul lor se hăruiesc iubiri în Parce- râuri

de flăcări Celestine:lilieci bătuți în roz-marin

cu lacrimi alabastre șiroind pe zări crisoberile,

o ploaie de miresme- în flori de liliac-destine...

*

Ieri candele sfințite, azi astre-n luminişuri clare,

din firea lor și-aprind icoana, în lilla liliecii…

Re-mbracă-n reînfloriri cu îngeri- serii duhuri-:

mistere în syringi cu duh și doruri minerale...

*

Și azi își plâng răceala firii, ca să înmiresmeze

pe râna bolții îngeri-lilieci, sălbăticind cyanic,

și-n ei și-n al tău vis, pe lunci cu filomele,

cu astrele în card-pologi cu umeziri la glezne!

*

Mai trec prin asfințiri cu ploile în ropot stele,

îmbălsămând petalele în sânge de fecioare,

cu clipe zarea șiroind-o, spre a spori lumina

amurgului înzăpezit cu lilieci, în straie isabele…!

 

 

 

 

IRIȘII EI DIN ULTIMUL BAL; AUTOR: Gheorghe Apetroae dlB., Sibiu

 

IRIŞII EI DIN ULTIMUL BAL

Autor: Gheorghe Apetroae dlB.,Sibiu

***

Îi apăruse din slăvi în destin nechemată ispita

și, rezidind în El o ultimă dragoste,

îl cuprinse, ca pe un alt cer, cu multe neînţelesuri:

cum că în senectute irişii gândului Lui

petrec cu dorinţele de neînceput a începutului,

a-și regăsi în Ea un alt cer albastru!

***

Ea îi pregătea de sfârşit, un nou cântec:

răsfăţul faustic al nopţii valpurgice…!

Simţul i-l testa, tot Ea, dezvelindu-şi,

câte puțin, câte una, formele și, în marş nupţial,

în oglinda cerului nou, de cristal îi arăta Lui

chipul angelic, buzele-i în surâs ireal!

***

El o privea magul iubitor de început:

al mării val crisal însângerat în ultimul bal…!

Ea, cântându-și partitura, pentru El la pian,

îi desprinse uşor sufletul de trup,în armonii bacante

şi i-l plimba gând înhăruit cu vreri prin salonul oval-

zarea-i ultimă siderală în simfonii de Haydn-...

***

În locul crucii, ispita îi încrucișa cuvintele

cu fulgerări crisoberile i le însângera în jasp!

El, de pe hău, se grăbea a-i culege ei astrele

alb-roze,anemone și maci îmbălsămați în fulgere,

cu scânteieri cinabre și irişii-în ametist,

buchete de vise din selenicul clar…

***

Cristale albastre se spâmzurau prinse în cearcăne-

peisaje andaluze pe irișii obosiți, ce revărsau

razele regăsirii ispitei în alt cer albastru...!

Ascultau împreună “Aida, nocturn Marşul triumfal”.

El, în iambi îngâna cântecul de leagăn și-i fura amintiri:

iubirea și sângele irișilor gândului din ultimul bal...!