TRUNCHIUL DE SEMNE PE ABSOLUT
Autor: Gheorghe Apetroae dlB, Sibiu
*
În verdura întâlnirii cu ea au înflorit stelari crinii,
absintul Arthemisei îl împarți acum cu un nevăzut
de ea crezut, să nu-l crezi, dincolo de suflet ajuns…!
În ochii lazurii, însângerați cu ultimul gând,
i-ai închis calea iubitei, o Lună, în al tău amurg…!
*
Din mâinile cerului, și el ajuns cărunt,scăpată
în Haos, nu ai dezbrăcat
cu totul pe Lună,
să poți să-i alinți aura irisului, în risipire…
Ai fost scăpat și tu, mai aproape de sânii flăcării:
izvorul tău îmbălsămat de roze și cântec…!
*
Pe runa lâncedă ți-alunecă din titvă cuvintele,
zuruind cu eleganță, prea devreme-n țărână…!
Repede cresc, pe locuri din nicăieri, umbrele…
Se înfierbântă-n sărutul tău de trecere bacantele:
ideile tale cu freamăt de nisip în valurile mării
*
bolnavă de plăceri neritice și de neliniști în cuget…
Trupul tău descărnat de carnea luminii, e un trunchi
cuprins de vecii și roditor de semne pe absolut…!
Îți curg prin oasele aspre - plumbuite și genele,
chipul nostalgic la timpul opririi din cursa viselor… !
*
Din jumătatea nevăzută de nemarginea ta,
A cobort dincolo de cer, în tine, flămând,din zbor,
vulturul, să-și înfingă ghearele ascuțite
și clonțul în inima-ți de înger, sfârtecând-o
ca pe o zare ceruită, în carnalice franjuri…!
*
E dincolo de adînc liniștea ta pictată pe Haos,
sângerând din zorii lui o solară eritrină lumină…!
Din iubirea de înălțimi îți cresc și ți se întind aripile,
ochii tăi să rămână deschiși pe adâncile larguri…,
tot așteptând scânteierile tainelor în Neînceput…!
-poem publicat în „Negru pe alb”,cu titlul
„Elegie în imagini”, 14
iunie, 2014
Versurile explorează tensiunea extremă dintre fragilitatea efemerului și infinitatea absolutului, creând un univers în care elementele naturii (crinii, azura, luna, marea, vulturul) devin mărturii ale unei patimi mistuitoare.
Imaginile poetice sunt de o rară densitate: de la „verdura întâlnirii” și „absintul Arthemisei”, până la tragicul zbor al vulturului care sfâșie „inima-ți de înger”. Autorul construiește un peisaj interior dominat de nostalgie și de o sacralitate dureroasă, în care trupul devine „un trunchi/cuprins de vecii și roditor de semne pe absolut”. Întregul parcurs liric este o elegie a trecerii, o coborâre în adâncurile eului unde tăcerea pictată pe Haos se luminează, în final, de o aripă a înălțării și a eternității.
Toată admirația, domnule Apetroae, pentru această densă și profundă confesiune lirică! Forța metaforelor, vibrația cosmică și măiestria cu care ați transfigurat trăirea în artă dovedesc un condei de o remarcabilă noblețe artistică.
NOTĂ CRITICĂ:
Este impresionant modul în care autorul construiește un univers poetic dens, în care simbolurile, imaginile cosmice și metaforele profunde se împletesc într-o meditație asupra existenței și a absolutului. Limbajul elaborat și forța imaginilor poetice creează o atmosferă de mister și contemplare, invitând cititorul să descopere sensuri dincolo de aparențe.
Felicitări, domnule Gheorghe Apetroae, pentru această creație de o remarcabilă expresivitate, în care poezia devine o călătorie spre profunzimea sufletului și a universului!
