ELEGIE ÎN IMAGINI, Autor: Gheorghe Apetroae, Sibiu

 ELEGIE ÎN IMAGINI

Autor: Gheorghe Apetroae dlB, Sibiu.

*

În verdurile despărțite de clipe, când înfloresc crinii

și arthemisiile, azvârli în buchete nevăzutul crezut

dincolo de suflet, de tine bătrânul suverind, necrezut…

Pe calea-n amurg, însângerată de al ei telluric

și fascinat de ochii albaștri ai iubitei, cu ultimul gând

poți să alinți aura irisului ei din privirea Lunii…

*

Dincolo de neant, ea, învăluită și dezbrăcată de tot

cu mâinile cerului-ajuns și el de mult cărunt,

te ține îmbrăcat, tot mai aproape de sânii flăcării –

de izvorul rozelor îmbălsămate, în cântec aprinse.

Pe runa lâncedă alunecă cuvintele din titva ta,

zuruind elegant glasul clipelor din veșnicia țărânei…

*

Cresc pe locuri din oriunde, se aruncă umbrele

și se înfierbântă în sărutul trecerii tale, muzele:

ideile îți curg cu freamătul nisipului în valuri:

trăirile tale bolnave de plăceri și de mari neliniști,

curg prin oasele aspre și plumbuite, configurând

chipul tău boem-trupul descărnat de carnea luminii…

*

E trunchiul tău, cuprins de prospețimile veciei…

Vulturul fără glas, sfâșiind nemarginea ta nevăzută,

dincolo de cer în zbor, a coborât și el în tine flămând…,

își înfige ghearele lungi și clonțul, vulturul sadic,

în inima-ți de înger, sfârtecând-o lesne, precum

pe zarea în tine azură și ceruită dincolo de adînc…

*

Liniști sfâșiate sângerează o eritrină lumină!

Din iubirea înălțimilor îți cresc stânci și se întind

aripi solare, iar ochii tăi rămân demiurgic deschiși,

scânteind etern în substanța tainicelor neînceputuri…

E timpul clepsidric agresiv, al opririi din cursă

a unei vieți cu proprie lumină, avidă de Absolut…!

Sibiu, 21 august 2014, G.A.

COELI MANUS Autor: Gheorghe Apetroae dlB.

 

 

COELI MANUS

Autor: Gheorghe Apetroae dlB.
*

Să te admir din clarul turnului, de aici,

de Coeli manus, pe tine, Demiurge,

perdelele de-opal ți le feresc oglinzii,

în oglinda ta de grații

să pot să te privesc și să-ți vorbesc

prin semne de lumină și azur.

*

O rază să te culc, în patul rece-al închinării,

stai duh cu-albastre torțe-n mâini

și îmi asculți dorința numai de iubire...

Tăria flăcării pe care-o porți

cu limpezimi de-abis mi-a renăscut,

la fiecare pipăit al cărnii care mi-o desfaci,

cuprinsul florilor, venustul clipei întregirii...

*

Necredincios, vrăjit de forța ta,

ușor mă scol ușor și urmele-ți adulmec…;

a smirnă și pământ miroși,

să-ți port semnul măririi demiurge,

îți concertez în nopțile de-amor

aceeași rugă crudă, iar Tu,

mi-aduni soboarele de îngeri, câte sunt în cer,

de îngeri să mă-ndrăgostesc…

*

Dar, iată că și-n agonii cuvântul ți-l rostești

Prea cu-nlesnire-n alte limbi și legi…,

iar mugurii ce îți plesnesc de ne-nceput

pe firave tulpini de oase,

îi înflorești, mi-i dăruiești și îi hrănești

cu stârvul stelelor de primăvară sfântă

s-aștept, sătul, să-mi treacă-albastră, clipa…

*

Și, înțeleg, că tu mai mari plăceri decât

să te sărut de sărbătorile-ți cerești,

…de ziua Ta, nu-mi spovedești...!

Cu brațele deschise spre adânc, de mult

un cerc de nemurire-mbrățișezi.

Tu, turnul cel imens de logos și triumf,

poți să-nțelegi că între noi, în Coeli manus,

e ultima-ntâlnire rece din altarul mut…!

 

Sibiu, 1991

Tu, în cădere. sfâșii ceața de pe Haos; autor: Gheorghe Apetroae dlB, Sibiu

 

TU,  ÎN CĂDERE, SFÂȘII CEAȚA DE PE HAOS
Autor: Gheorghe Apetroae dlB, Sibiu
*
Cu irişii lor de ametist nourii stibinici iarăşi trec
pe vremelnicul cer apollinic;- sunt îngerii tăi, Demiurge,
înzăpeziţi în flori și altoiți cu veşminte de vis

pe jumătatea sferei tale văzută, cu vergile abisului...
*
În albastrul măzgălit cu ai tăi fiori învie în nevoințe
pomii, încă cu sevă, și-ți zoresc nimfele în iubiri apofatice,
te încântă, în cor vegetal, cu covorul primăverilor...
Le recunoști, în seri, în flori, glasul de raze al stelelor...
*
Zboară în șiruri fluturii în culori hematice și fluorine
peste largul necuprins, deasupra zărilor tale virgine...
În sărutul lor învărați, înțeleg bine ne-începutul cuvintelor:
glasul iubirii în decoruri rupestre cu pâraie de sânge...
*
Îşi deşartă vara din amfore vrerea ta, în flăcările jăruite

ale bacantelor, însetate de licorile limpezi, de ele sorbite,
seduse de miresme, amăgite de liberul tău cântec
și dezleagate de podoabele din rugul altarelor sfinte...
*
Tu, Demiurge, în cădere, sfâşii ceaţa gri și groasă de pe Haos,
când stele-n corole își pierd turcuazul în interzisele tale cuvinte
în dansul cu cerul, în înlănţuiri, cu heruvimii și serafimii,
 sărutate pe buzele zorilor tale hyacinthe...!
*
Tot, Tu, îi admiri mării valul smarald, iar Lui îi admiri Absolutul...!

 

 

 

 

 

CE DACĂ Autor:Gheorghe Apetroae (dlB, Sibiu)

 

 

CE  DACĂ

Autor:Gheorghe Apetroae (dlB, Sibiu)

***

Ce dacă, timpul e-n curs liber și îl porți cu-vântul razei arămii

prin ploi, prin vânturi iuți și aspre,în zacere pe dunga vieții…,

când din salcâmi curg frunzele demonice-n foșniri bacante,

cu dans stellar pe caldarâm și-un aer greu, de tine așezate

covor de frunze limonii, melancholiile în clipe să-ți sporească…!

***

Ce dacă te cuprind ninsori polare și ți s-aștern nămeți pe zile,

spre a-ți grăbi prezența la cursa altei clipe, peste tine…

Să nu-ți poți ține casa-n rost, grădina…, iar firea să-ți deschidă

un drum în necuprinsul cel cuprins de triste, multe nostalgii…,

un efemer, cu cerul să-ți petreci în azi mari stelele-asfințite…!

***

Ce dacă-n miez de viață-ți ostoiești destinul crud, cântând

durerilor din lespezi și din lut, de veșnicii numai crezute;

când jocul tău e- al „Lirei” netăcute, de-a fi, pentru a nu fi,

decât un rest căzut în ne-nceput din clipele-ți dezmărginite…

Din putreziri să te renaști sfințit, un stâlp la cer,înalt și singur…!

***

Ce dacă-n fuga de finit, ferestre spre lumină lesne îți deschizi,

zorind, spre asfințit, a răsări din Andromeda, galactic și în nemurire,

a nu mai fi decât un rest rămas aprins- aceeași fire-n despărțire,

replămădind din lutul argiliu, alt eu, cu vreri poetice, re-nsuflețit:

-statuie vie în neant; cu grai și simț, cu duh curat, de sfântă…!

***

Ce dacă, din finit ți-ai ridicat din bezna lui, un templu de lumină…!

Când trinitar în Ne-nceput, tu cazi saturnean un meteor și-arunci

din timpul tău, inflorescențe albe-n Haos... Ce dacă te dezlimitezi,

în absolut să te înveșnicești, dedus de duhul semnelor stelare,

într-o lăuntrică-nsumare, în tot ce vezi și-n tot ce poți să simți…!

***

Ce dacă nu îmbrățișezi Neantul și îți desparți lumina ta de lume…?! Ce dacă…?

Sibiu, sâmbătă, 12 septembrie 2026

 NOTE CRITICE LA POEM: DORINA  DINU:

 ·

O meditație poetică de o profunzime tulburătoare, în care domnul Gheorghe Apetroae transformă efemeritatea într-o treaptă spre eternitate, iar suferința, într-o formă de renaștere spirituală.

Între teluric și cosmic, între neant și lumină, versurile devin o căutare a sinelui dincolo de granițele timpului și ale ființei.

Repetiția interogativă „Ce dacă” capătă forța unei sfidări metafizice, un imn al spiritului care refuză să se stingă.

Felicitări poetului pentru o poezie a marilor întrebări existențiale, în care cuvântul se înalță asemenea unei rugăciuni către nemurire!

NOTE CRITICE LA POEM: DANIELA ALUPI:·

Un poem profund, de o înaltă reliefare filozofică și cosmică, în care zborul spre absolut devine forma supremă de rezistență în fața timpului. Metaforele stelare și forța stihurilor creează un templu de lumină adânc impregnat de nostalgie și dor de nemurire.

Felicitări alese, domnule Gheorghe Apetroae, pentru această creație deosebită, plină de substanță, har și sensibilitate!

Interior autumnal, autor: Gheorghe Apetroae dlB, Sibiu

 

INTERIOR AUTUMNAL

Autor:Gheorghe Apetroae dlB, Sibiu

*

Tu, renăscut din lung descânt al razei-duh,

ești zbatere de cer și îți pălesc luminile

antofilii pe crisotilii sâni ai lumilor venite

din începutul firii, fiorul lor etern fluid…

*

Și-acum, în limoniul toamnei tale zaci,

cum ruginite-frunzele, pe-alee așternute,

cum sfinții mucenici pe vetre-ncinse,

ce le mocnesc plăcerile de limite, umbrite…

*

Magnetic ești în reveniri, în multe alte vreri,

de osia de cer îți spânzuri trăirile copile,

trecutul tău stellar- slujbaș al pomenirii,

visând să treci încă ușor căderile neîncepute…

*

Porți gândul cerului într-un argilic trup,

Sămânţa Lui, de febra infinitului cuprinsă,

din ea să-ți tot răsari mileric- noul „rug”,

din meristemul firii lui,tomnaticul Cuvânt…

*

De axa lumii arcuit, mereu purtat pe crug,

aduni, de pe buze de copile fluvii de surâs-

granate crise-n celestine zări, ce le dezveli,

șiroiul lor de duh autumnal,în lacrimi limpezit…

*

Și le resorbi dulceața florilor deși-s trecute

grimase-n anatasul nopților senine-n tine,

iar din potirul limoniu- astral, din veșnicie,

sorbi un fior etern fluid, neînceputul firii…!

 

Schitul „ Foltea” din Săliștea Sibiului

10 septembrie, 2016

NOTE CRITICE LA POEM:

Alupii Daniela: ·

În Interior autumnal, poetul Gheorghe Apetroae creează o arhitectură sacră a trecerii, unde toamna nu reprezintă o simplă stingere, ci un prag de devenire spirituală. Trupul argilic și duhul se împletesc într-o cosmogonie a luminii, unde materia se reculege, iar Cuvântul tomnatic răsare ca un rug necurmat al ființei. Poezia devine astfel o rugăciune tăcută, o întoarcere spre axa lumii și spre infinit.

Felicitări, domnule Apetroae, pentru această creație de o profundă rezonanță metaforică și mistică, ancorată atât de frumos în liniștea duhovnicească a Schitului Foltea!

NOTE CRITICE LA POEM:

Fira Rotaru: ·

Poezia „Interior autumnal” este o meditație lirică și filozofică asupra trecerii timpului, a transformării interioare și a legăturii profunde dintre om, natură și eternitate. Imaginile poetice, încărcate de simboluri și metafore, construiesc un univers misterios, în care lumina, cerul, trupul și spiritul se întâlnesc într-o continuă renaștere. Deși poartă în sine semnele trecerii și ale degradării, ființa umană păstrează mereu sămânța unui nou început. Da, dincolo de frumusețea efemeră a lumii, omul caută acel „fior etern” care îl leagă de începuturile firii și de misterul infinitului. Felicitări pentru versurile care sugerează că fiecare sfârșit ascunde o posibilitate de regenerare, iar sufletul își poate regăsi puritatea prin contemplare, iubire și apropierea de divinitate!

·

NOTE CRITICE LA POEM:

Carolina Jeredea:

Un poem al toamnei interioare, al tainelor și al renașterii, în care autorul reușește să împletească într-un mod unic lumina, natura, timpul și spiritul. Imaginile poetice, bogate și surprinzătoare, creează un univers aproape mistic, în care fiecare vers deschide o nouă fereastră către profunzimile sufletului și ale existenței.

Felicitări, domnule Gheorghe Apetroae, pentru această creație de o expresivitate aparte, rafinată și profundă!

Cântul abisului fără sens, cu sens; autor: Gheorghe Apetroae dlB, Sibiu

 

CÂNTUL ABISULUI FĂRĂ  SENS, CU SENS

Autor: Gheorghe Apetroae dlB,Sibiu.
*
M-ai surprins demiurgule prin Cosmosul Tău,
cel în Tine, pe mine, în lupta nedreaptă
cu Tine- cel în nemurire, pe văile spre Haos,
rodosii- chihlimbare,rozasii și cyanice…;
cu Tine războinicule,cel sigur de victorie,

învățându-mă mereu căderea în Tine…,

pe Toate, deodată și pe rând, ți le știu…
*

M-ai sueprins în lupta cu timpul Tău, al meu, 

fără sens, cu sens în rostul meu de griji-
stropii mei de idei și picurii de putere,
iubirea pentru selene, luceferi și stele…;
- cu razele astrelor tale din Unica sferă,
pe care le frâng în plăceri, în cădere
și le preschimb sensul cu rostul tăcerii…
*
Ești în UNUL,cu mine în dimensiunile Tale:
- sunt în Toate ale tale, pe Câmpiile Elisee;
- în iubirea nesfârșită a ninsorilor de stele;
- în sonanța duhului nevinovat al stâncilor

 și în sângele neîntinat al sufletului scurs
 în torenții adânci de pe buzele cerului…
Toate-s înălțimile tale și ți le cant, de atunci…,
*

De când zorile le tot ningi azurii și astrofilii,
și îți fac plecăciuni să mi le dăruiești plăceri,
voluptatea-ți cu privirea de azur și corindon…
Știu că îți port chipul cu prețul neștiut
al luminii și hematicelor umbre în adâncul
adamit al fețelor sferei Tale- celeste…,

tot în caderi din pretutindeni și din oricând…
*

Unul, Același, Tu, ești Tu, în Totul Tău
în glia mea și pe largurile mărilor smaralde...

De aceea, îți spun: în lupta nedreaptă cu Tine

Toate în imanența revelațiilor Demiurgice,

Începutul, Prezentul și Ne-începutul,

prinse de osia Ta- magneticul absolut-le tot tragi

și le plimbi fără sens, cu sens, prin genuni…!

NOTE CRITICE LA POEM:
CAROLINA JEREDEA: ·
Universul poetic al acestei creații ne poartă într-un spațiu al confruntării cu Demiurgul, cu timpul și cu propriile limite, acolo unde haosul și revelația se întâlnesc într-o singură respirație. Limbajul dens, imaginile cosmice și succesiunea de contraste — „fără sens, cu sens”, lumină și umbră, cădere și înălțare — dau poemului amplitudinea unei meditații metafizice.
Felicitări, domnule Gheorghe Apetroae, pentru această construcție poetică vastă, în care întrebarea despre rost nu caută un răspuns simplu, ci îl transformă într-o călătorie prin abis, lumină și infinit!

DANIELA ALUPII: ·
Poezia deschide o poartă cosmică amplă, în care eul liric se confundă cu infinitul și cu divinitatea. Versurile pulsează de o dinamică a căderilor mântuitoare și a înălțărilor astrale, construind un univers unde haosul și sensul se împletesc într-un dans demiurgic fascinant. Cromatica intensă (chihlimbare, rozasii, cyanice, smaralde) și tensiunea dialogului cu absolutul transformă fiecare strofă într-o meditație profundă asupra timpului și a eternității.
Admirație, domnule Gheorghe Apetroae, pentru această creație de o rară intensitate vizuală și filozofică, o adevărată călătorie prin tainițele cosmosului și ale sufletului!

 

 

 

Temple în zori- dor de veșnicii; autor: Gheorghe Apetroae dlB,Sibiu

 

TEMPLE  ÎN ZORI- DOR  DE  VEŞNICII

Autor  Gheorghe Apetroae dlB,Sibiu

 

*

Azurul boraciu l-ai acoperit cu roze -

ziua ta cu vălul lor de calde sărutări,

iar în munţi, pe liniştea serilor, 

cu Chaterton şi cu muzele lui ai învăţat

să cânţi alături de izvoare, cu iubire,

lui Thetys; să arzi din inima lui necuprinsul

ivit ca o dâră din marea clepsidră:

sângele neînceput în reciful mării...!

*

Furtunile de atunci, le-ai tot alungat,

destrămându-le timpul în zbucium

pe  albastrul celestin al pădurii;

pe Soare de început îl dezbraci

ca pe un copil, uşor,

de   privirea-i de corindon,

învelindu-l în linţoliu de... neguri,

eonul himeric al vieții tale...

*

Ai strâns în braţe mereu lazurul

dar şi mijlocul cerului  axiniu

din nopţi cu evantaie selene,

ca pe un cuvânt viu, viscolit în suflet...!

În plutirea stelelor, flebeței „Fecioara”,

ai vibrat sideral, arzând în adânc,

iar uşurinţa în zbor ai luat-o

de la „Lebăda” cu aripi de flăcări…!

*

Tu, nicicând nu ai abătut  naiadele -

surorile tale, de la  izvodiri:

pâraiele repezi și fulgerele în jasp-crisoberil,

le-ai condus în cântecul lor-

cântecul  tău în alegro, printre stânci-

şi le-ai slobozit din al tău cer:

doruri aprinse de veşnicii -

Noi melodii  pe portative de stele….!

 

Era un Cuvânt sfinţit cu armonii:

sonanţele fericirii veșniciei în dor…!.