SOSIREA FELIPPEI
Autor: Gheorghe Apetroae (dlB,Sibiu)
*
A adasta în Chios, i se părea Felippei
că zările cuprinse în nemargini fluorine
spre alte lumi din cer, din Porto Santo, pleacă
pe madeiricul ocean, spre a-și lăsa în urmă
Azorele și Sao Jorge, corabia de visuri …!
*
Felippa, prințesă cu dragoste de prințul Christ
pe arca razelor, prin strâmtul Gibraltar ea trece
ca-n levantin palat să cadă stea aprinsă,
lumina dorului lui Christ, de cugete sfinte pătrunsă…,
plutind acum columbă pe larg mediteranian…!
*
Zări castelu-n depărtări, pe înălțime, străjuit de mare,
în Chios, unde prinţul agonea de al ei dor,
luptându-se din greu cu vălul gros al ceții,
ea să-i relege lui, rupt fir din ghemul vieţii…
valsa pe caravelă, pe valuri, spre cerul egeean…!
*
Ajunsă-n port, Felippa urca pe- alei orientale
cu roze marmoree și tei platifilii, bătrâni,
de vreme răsleţiţi și-n ritmul fiecărui val,
valsa-n zefirul bland cu florile de rodii și magnolii,
în mers spre turn, pe calea spre palat deschisă...!
*
Cu dragoste de prinț, își flutura, lung, vălul…
Pe poarta prinsă-n umerii lazuri să treacă,
cu sprijiniri de bolți înalte-n arce melantire,
sub rochia ei lungă albă şi sub voalul vieții
purta crini alanii și roze, simbolul fericirii…!
*
Urca pe trepte-nalte cu oglindire-n mare,
de marmură, pictate de raze lazurii- olive,
spre large încăperi cu ziduri nalte aurite,
acolo unde în iatac el, Crist, cu gândul la Felippa,
de lipsa ei, zăcând, îl învingea ursita…!
*
Se legăna în mers Felippa pe gleznele-i ivorii
pudrate-n recele crisal de larg cu roua dimineţii,
spre-alcovul prinţului livid, în zacere, deschis…
Ajunsă-n turn, cu un surâs ea-l smulse pe iubit
din gheara morții și îi reda, cu marea ei iubire, viața…!
