Literatura: Întoarcerea la Genova; Gheorghe APETROAE,Sibiu

CÂNTECUL LUI CRISTOPHOR
ÎNTOARCEREA PRINȚULUI LA GENOVA (7)
Gheorghe APETROAE, Sibiu

*

-Voi raze smulse din nemărginit
cu glas de linişti - asteri vii - căzute
ninsori rebele peste orbul Sfinx
și peste viață-mi rătăcite,
de ce-mi zoriți spre moarte paşii?

*

- De ce mă-mpresurați cu umbre,
mușcând din mine-ntr-o risipă,
cum viermii cei hapsini din stârv...?
- De mare-ndrăgostit și-aprins,
sfârşitul meu vi-l vreți alai...,

*

de-n turnul princiar îmi stingeți
cuprinsul de vâltori albastre...?
Dorințe adânci-trăiri, simţiri
voi mi le vreți doar ofilite
sub negre stânci necunoscute...?

*

Ca să-mi revin mă plimb prin turn
de braț cu-adâncul din Cipangu
l-al pasărei de noapte ţipăt
sinistru- prins în uragane
pe-oceanul răzvrătirii oarbe...!

*

- Să nu-n târzii îmi spune marea!
În Tirr doar tu îmi ești iubit...!
- Când cerul mi-o dansează-n valuri
cum pot s-o las...? De brațul mării,
să plec cu ea, cobor din turn...!

*

Cu visul meu din duhul serii
las văluri liniștii pe frunte,
galera mea curând să-mi cearnă
cu briza pe- a Egeei mare
cărări, magneticei Genove...!

*

Dezgheţul Lunei să nu-ntârzii,
un colier cu fir de ametist și crist
l-am prins de gâtul diamantin al mării,
ca-n flacări-valuri să-și topească
pe larg zăpezile andaluze...!

*

Cu ea în ea grăbit, eu plec din Chios
ca să ajung în grația Genovei
și-apoi să merg sub cerul portugal
cu caravela vârfuită-n stambe,
... la Madeira, să îmbrățișez oceanul…!

Literatura: În vraja trecerii; Gheorghe APETROAE, Sibiu

 

ÎN VRAJA TRECERII

autor:Gheorghe Apetroae DLB

*

Când Totul nu-i decât o lungă revărsare,
enigme prinse-ntr-o magnetică vâltoare
a cerului căzut în mările astrale,
de faceri gem și-n sine-nsângerează
sub roți de car, bulboanele solare:
fluide căi de regăsiri, iubiri în inelări barbare...!

 *

Sunt flori stelare-n mângâieri răpuse
și plâng în tine azi, ca ieri, în pajiște bătute
spre exilarea lacrimilor reci, căzute
sub trecerea ecvestrelor copite...
Și cântă în dureri, prin şiroiri, prelinse
pe faţa libertăţii fiecărei clipe…!

 *

Iar tu, din trecere s-oprești iubirea în iubire
pe locuri neștiute - ntru sfințirea bolții,
îți tot rechemi din hău prin rostul rugăciunii
la revărsări de zori, pe-Alcor din Ursa Mare
cu glasu-ți orfic, de bine-cuvântare,
din somnul ei adânc pe tăinuita Vale...!

* 

Și-n chip de clopot tras, spre o re-nsuflețire-
condor cu aripile-ntinse spre lumești ispite-,

în zborul tău vrăjit, pe calea tainei criste,
cel de rostire caldă dinspre umbra nopții,
porți raze încă vii din Pollux, cu semnele prunciei,
rămase-n rest lumina vieții tale ne-ncepute...!

Literatura: HARISMA ÎNVIERII, Gheorghe APETROAE

HARISMA INVIERII - rev.
Gheorghe Apetroae, Sibiu

Pe sub bolta aurită cu lacrimi de lumină
primitoare în suflet și cu sânge înhăruită,
în Iisus să ajungi, cu smerenie păşești
în glasul de crez al clopotelor sfinte,
… de graţie, te închini şi Cerul slăvești...!

Duhul în Duh pogorât, te înalţă-n Treime
într-un miracol cristic, de iubire, ne-stins…
Reverberează în altar lumini inefabile
ce smulg din glasul razelor nemurirea,
sfințenia din sine și sufletul din vis …!

Din Pacea Creştină înfloresc inimile
în plutiri serafice, într-un alai de dorinți...,
Irump nădejdi pentru o Lume-n Iisus
cu adevărul Crucii, cel ce se revarsă-n slava
milericilor raze peste cinabrul Apus …

Prealargul albastru, Mântuitorul îl coboară
cu duhuri din flăcări de stele, înhăruit,
în- Dumnezeit în trup, celest prin Cuvânt...!
- Mărturişeşti crezul tău în Iisus, Mariei
şi- o Renaştere a Cerului prin Ea, pe pământ …!

Poem cuprins în ciclul " Porunca iubirii",
din volumul de versuri" Depăşirea trecerii",
Editura " FIATLUX", Bucureşti, anul 2000

Literatura; În turnul de cristal

Literatura: CÂNTECUL LUI CRISTOPHOR -

ÎN TURNUL DE CRISTAL

Gheorghe APETROAE

Cu salbe de culori se-nveșmânta castelul...

apusu-l iriza cu facla lui din nesfârșite gene...

Curtenii îl slujeau cu și mai mult elan

și-l însoţeau pe prinț în turnul de cristal…!

Dar și ursita îl urma și umbrele-i sporea

cu-ai ei fiori, cântând cu lira-i să-l atragă

pe Cristofor, bolnav de-al mării dor,

neîmplinit de răzvrătirea miilor de valuri...

Hălăduia cu Cristofor în turnul de cristal,

în pasiuni Lilith, cu steaua-i strâsă-n braţe-

miresmele aleelor de roze și de crini

lui Crist lungi, insomniile să-i crească...

Era castelul prins de-o egeeană vrajă,

de undele-nspumate, care șiroiau pe zări

cu game de fantasme havuzele cinabre

pe necuprinsul cel însângerat de rodii…

În turn era vegheat de slugi și-n orele târzii,

de Sfinxul ostenit, de mult ajuns în port,

frânt de al mării zbucium, de înalte valuri

tot mai tăcut și tot mai orb, de chei legat

cu lanțul faptelor lui rele și în neputință,

iar stoluri de columbe, în zboruri peste turn,

cu cerul în azur dansau în ritm de val

și-l urmăreau pe prinț în marea suferință...

Din turnul de cristal și-n gama caldei brize,

cu valuri în hlamidă, marea credință îi jura

și îl chema pe prinț la un banchet cu largul,

pe cel care zăcea-n alcovul princiar...

Dar visul lui, cu marea a se revedea,

crescut în El de larg întru magia serii

i-l întrerupse Ibis în zorii stăpâniți de Chios,

cocoşii levantini, cu cântul dimineaţii...!

Pe împânzirile cu-mbălsămări de rodii,

privirea prințului era, în celestinul mării,

spre zările stropite-n crome emeralde,

spre valul înspumat în zbucium, la galere...!

Simțea, din turn, cum valul îl renaște

pe El, un tânăr doge iubitor de larguri,

acum pe insula ce-i deschidea cu cerul în ogive,

adâncul lui din suflet, iubirea sa-oceanul...

Zăcea-n castelul vechi pe stei, cu zidurile reci,

el, Crist, cântând din harpă la surâsul mării

iar liniştea nu o putea nicicând a și-o găsi,

decât gonind printre delfini, pe caravelă,

pe valuri argilii, în spume, zarea, șiroindu-i

o cristă princiară cale, Levantul, prevestindu-i

Azorele în anatas, cu-nvăluiri smaralde...!

Va urma.

METANOIA, Gheorghe APETROAE, Sibiu

METANOIA

Gheorghe APETROAE, Sibiu

Ea vine aici aplecată, în crisotil,

tot de câte ori un sfânt

pelerin vagabond,

cu „ Cartea facerii” în desagi

și cu moartea virală în El,

vrea să întrerupă pâclei

neînceputul -

colindul ei în oriunde...!

Iar tu,

de-ți vrei ieșirea din vâltoare

și căi înalte de-mplinire

prin lumea ta, în devenire,

când totul n-are nici un preț,

iluzii sunt...

rămâi acolo unde ești ...

Să nu le speri..., ci doar atât:

fii bucuros c-ai fost, că ești

și mândru că ai să rămâi

ceva din îndumnezeire -

substanța: câmp al veșniciei...!

CÂNTECUL LUI CRISTOFOR- LA CHIOS-0DIN PORT LA CASTEL- GHEOTGHE APETROAE,SIBIU

CÂNTECUL LUI CRISTOFOR

LA CHIOS - DIN PORT LA CASTEL

Gheorghe Apetroae, Sibiu

Nerăbdător de a-şi vedea castelul,

El, Cristofor, cârmaci de-nalte vele

cu ochi de sfinx și trup sculptat

uimit de croma marilor verduri,

urca din port pe scări spre marele palat

pe- aleea cea cu-oglindire-n golful

în care adăstau galere, zeci de caravele...

Pe scara-naltă-n arce prinse de recif

urca acum cu soarele în braţe strâns,

cu cerul levantin pe umerii săi largi

și le purta solemn cu grația din vis,

printre smochini, agave și eucalipți,

sedus de rozele înalte în pergole,

de rodiile înflorite, care îl ningeau

cu-ale lor corole-n diademe policrome...

Îl însoţea, dansând din chei, în fața lui-

Lilith cu aripile-ntinse peste necuprins,

... urca cu el și ea și îi curta misterul-

ursita care-l îndrăgea cu-al ei păcat...!

Răspunsul lui era în anatasul astrofil

al fiecărui val al mării: prințesa lui din vis -

iubirea lui aprisă și-al lui paradis…!

În urmă-i, valuri năvăleau pe chei,

scăldând faleza-n fluorine raze...

În dansul lor, cu înspumări crisale

mai unduia în vele soarele -n apus…

Columbe-n zbor, stropeau azurul

și-n urma lor, în turmalinul serii

dansa cinabrul ametist al mării

în adamitul prins de eritrinul zării…!

În mersu-l lui gândit, cu-o furișată briză,

magnolii înșirate, drumul i-l ningeau-

prinţese flori, cu el corolele-și valsau...

În jur, livezi de rodii-temple de lumini-

batute-n flori în salbe-mbălsămau aleea

și-n văluririle aprise de regal absint-

coloanele de tuia, mavrele păzind,

îl mângâiau cu vântul-sfetnic regăsit...

Cânta adâncu-n el și-n taină marea-

valsa cu el prințesa-balerina lui din vis-,

pe valuri chihlimbare, cum galera

cu lunecări pe-abisul din Egee

și cum columba peste-al Genovei larg…

Era tot cerul în prasen aprins...,

castelu-n irizări pe stânci de rodonit

se desfăta curtat de briza caldă-a serii...!

Va urma.

CALEA SPRE LEVANT Gheorghe APETROAE, Sibiu

CALEA  SPRE   LEVANT

Gheorghe APETROAE, Sibiu

În braţe cu spyrei şi kerrii-

de visul lor stelar curtat,

plecă în zori pe mare prinţul-

El, Cristofor, fiu al Savonei-,

înspre castelul din Levant,

al său, din moșteniri, clădit

cu renta din genove stambe,

înalt, pe stâncile din Chios,

spre-acolo unde mari corăbii,

alene călărind pe valuri,

cum stelele pe fruntea nopții...

Genovei își lasă absența,

dorul de stânci și de lagune,

de soarele în cer italic,

de valuri care rup din ţărmuri

pelagicul nisip și-l cântă

cu lira din solarul verii...

Era mânat de crezul în iubirea

de Chios, visul unei noi Veneţii..!

Un drum de raze-i deschidea

și ceru-n adamitul serii… !

El, Cristofor, de Quinto, prinţ,

de tânăr, doge marinar

ajuns în ani hispanic amiral,

regal în rang, stăpân pe-ocean,

pe San Domingo și pe Trinidad,

călătorea pe-o zare diademă,

purtându-și vrerile-n magii,

pe caravela ce-i rostea iubirea

cu al Egeei val-un drum de împliniri!

Cânta adânc în el, o tainică iubire

și-n orfic glas îi plângea marea

un chin şoptit.. În valuri l-asculta

scoici pe adânc în glasuri de sirene...

La Chios, în castel, visa o întâlnire

cu-a sa logodnică-o primă balerină

în chip de crin, angelică-n privire,

cu  trup de raze-n simetrii divine …

Curând, rupându-i gândul, un peisaj de vis

l-apropie de țărm, de portul strâmt din Chios... !

Va urma.

LITERATURA: EVER SINCE, Gheorghe APETROAE

DE ATUNCI - EVER SINCE
Gheorghe APETROAE

Efebul, în plina transă a sevei din pauze alburne
ascultai, atunci, cum susură arhetipal izvoarele
pe povarnișul adânc al căutarilor și cum sângeră
prin fiecare rază - cântecele astrelor,
mai întâi în anemone, apoi în zambile, roze și crini ...!

De atunci, tot cobori pe lunci stelele
și le păstorești în portocaliul de sânziene,
cochetând cu certarețul Eol ...

De atunci, batjocorești cugetul adânc al stâncilor
prăbușite în pârâul pe care l-ai scurs în gând
și în stihuri cu ritm meandric din el cioplite,
stropindu-le cu amintirile ploilor de aprilie...!

De atunci, asculți simfoniile albe ale zefirului
cu melodica uverturii despre neînceput
în bemolii gravi ai cerului, pe care i-ai îngropat
alături de trilul ciocârliei, împreună cu primăverile...

Dar, tot îi mai dezgropi, de atunci, cu grindina verii
de sub albaștrii trandafiri rămași înfloriți
în copilaria simbolurilor și în toți cei adormiți...

De atunci, te iubești cu obiceiurile și aberațiile…
Și te bucuri de timpul himeră, de tine fară habar...