LÂNGĂ LABIȘ SUB CRUCEA
TALIONULUI
86 de ani ar fi avut Nicolae
Labiș-n. la 02 decembrie 1935, astăzi, în 02 decembrie 2021, poetul magnific,
una dintre stelele cele mai mari ale galaxiei poeților români din toate
timpurile. De aceia, m-am gândit să-l memorăm, precum i se cuvine, cu poemul pe
care i l-am scris în anul 1988, la o revedere a plaiurilor Moldovei, a Boroaiei
și Moișei mele materne, nu departe de Poiana Mărului și de Mălinii poetului...
autor: Gheorghe
APETROAE, Sibiu
*
Era atunci, când El
împărățea pe codrii arși ai Suhei,
vorbind cu fagii
însetați din uscăciunea frunzei,
când în prelins,
izvoare clipoceau în adăparea ciutei
iar zările dansau cu
El un asfințit cu luminări în arce,
*
cu sfinxul enigmatic,
temător în cerul din fuiorul Parcei...
O stea trecea-n galop
pe ocoliș de munți, cu chip de căprioară
cu oglindire-i
siderală-n apa Suhei, ca să piară
de clonțul cel de fier
al pasării cu aripi reci, străpunsă...
*
De atunci, se tot încing
în limpezimi la creste focuri
din reci sudori cu iz
de vâsc şi mosc, din maldăre de cetini
și ciute-n cavalcade
trec pe-alama feţelor agreste
spre poala muntelui,
întoarse-n crug, în vânători ucise...
*
Îl vezi pe El, ca și
atunci, pe obârşie-nfrățit cu linxul,
cu brazii cei înalți
și retezați de vânturile în năluce,
cu fagii groși căzuți
și de țapini conduși înspre uluce,
tot suferind de
prăvălirrea-n irizări sub Taliana Cruce...
*
Pe-aceleași locuri- un
altar de cer, Orfeu, slujindu-l
tu steaua albatrosului
ucis, sibilică i-o porți și-i cânți
cu șuvoirile-n izvoare
purtate în beții stelare
l-amiezi caniculare,
satanice în duh, în inelări barbare…
*
Și mergi la locul
sfânt, al Lui, să îl urmezi sălbatic,
jelindu-i inima din
ne-nceput a ciutei, sub Talionul Crucii,
de-al pasării cu clonț
de fier străpunsă - un zbor fatal
al glonțului păgân
dintr-o paternă flămânzită pușcă...!
La Moișa, Boroaia -
Suceava, 20.08.1988
