ASTĂZI, UN EVENIMENT SĂRBĂTORESC RELIGIOS ȘI CULTURAL NAȚIONAL (†). Comentează Gheorghe Apetroae d.B.

 

ASTĂZI, UN EVENIMENT SĂRBĂTORESC RELIGIOS ȘI CULTURAL NAȚIONAL (†)

 

Astăzi, la Mănăstirea Antim din București se sfințește, de către preafericitul pariarh Daniel, Paraclisul Arhieresc Antim.

           De amintit, utilizând date informative, în principal furnizate de Wichipedia, faptul că Sfântul Antim Ivireanul (†) s-a născut în anul 1650, în Iviria, o localitate din Georgia, de unde și-a luat numele, fiind de naționalitate georgiană, din părinții Ioan și Maria. A fost de tânăr, luat în robie de către turci și dus la Constantinopol. Fiind ulterior eliberat, a trăit în preajma Patriarhiei ecumenice din Constantinopol, unde a învățat sculptura în lemn, caligrafia, pictura, broderia, precum și limbile greacă, arabă și turcă; tot acolo s-a călugărit sub numele Antim, iar mai târziu a fost hirotonit ieromonah.

           În 1689 a fost adus de către voievodul Constantin Brâncoveanu în Țara Românească, la recomandarea episcopului Ierusalimului. Aici a învățat limbile română și slavonă, precum și meșteșugul tiparului. În 1691 i s-a încredințat conducerea tipografiei domnești din București, în care au fost imprimate nenumărate cărți de cult, dar și laice.

        A fost, pe rând, egumen al mânăstirii Snagov, episcop de Vâlcea și mitropolit al Țării Românești. În același timp, a fost și un mare om de cultură: tipograf, gravor, teolog și autor al celebrelor Didahii (o colecție de predici folosite la Marile Sărbători de peste an).

        În anul 1696 a devenit egumen al Mănăstirii Snagov, unde a mutat și tipografia domnească. Acolo a tipărit 15 cărți: 7 grecești, 5 românești, una slavonă, una slavo-română și una greco-arabă (Liturghierul greco-arab, în 1701, prima carte din lume tipărită cu caractere arabe).

        Între 1701 și 1705 și-a reluat activitatea tipografică la București, unde a tipărit alte 15 cărți. Pe data de 16 martie 1705 a fost ales episcop de Vâlcea. În afară de activitatea sa de ierarh, nu a pregetat să continue imprimarea cărților bisericești: astfel, la tipografia de la Mănăstirea Govora, sub îndrumarea sa, au fost tipărite alte 9 cărți (3 românești, 3 slavo-române și 3 grecești).

          La 28 ianuarie 1708 a fost ales mitropolit al Ungrovlahiei (Țara Românească), fiind instalat în scaunul mitropolitan de la București pe 22 februarie al aceluiași an. Printre alte activități, în această calitate, înființează, ca și la Râmnicu Vâlcea, o tipografie la Târgoviște, unde a tipărit un număr de 18 cărți (11 românești, 5 grecești, una slavo-română și una slavo-româno-greacă), între care se remarcă cele românești.

           Sf. Antim Ivireanul este și ctitorul mănăstirii cu hramul „Duminica Tuturor Sfinților” din București – numită azi Mănăstirea Antim - pe care a ridicat-o între anii 1713 - 1715 și pe care a înzestrat-o cu toate cele trebuitoare, această mânăstire fiind unul dintre cele mai remarcabile monumente de arhitectură, pictură și sculptură din țara noastră.

           După planurile sale a înălțat Biserica în ancadramente florale scuptate în piatră. A sculptat personal ușa masivă din lemn cu reliefarea scupturală a șarpelui  și catapeteasma din piatră, precum și icoanele de o parte și de alta a catapetesmei cu înscrisuri în limba română, dovdă a respectului său pentru limba și cultura română și aceasta pentru că activitatea sa în slujba bisericii și-a desfășurat-o în cea mai mare parte în teritoriul românesc. Acestei biserici i se adaugă, pe rând, Turnul clopotniței și mai nou Paraclisul Arhieresc, al cărei sfințiri are loc astăzi, 27.09.2023.

       Trebuie subliniat, în aceeași măsură, rolul lui Antim Ivireanul în propășirea culturii române. Pe lângă activitatea sa de ierarh al Bisericii din Țara Românească, el a fost tipograf, redactor, editor și creator de limbaj bisericesc în limba română.

       Prin cele 63 tipărituri, lucrate de el însuși sau sub îndrumarea sa, în limbi diferite și de o mare diversitate, prin numeroșii ucenici pe care i-a format, este considerat - alături de diaconul Coresi –

cel mai mare tipograf din cultura medievală românească.

          A avut, în același timp, un rol însemnat în introducerea completă și definitivă a limbii române în slujbele bisericești. Deși româna nu era limba sa nativă, a reușit să creeze o limbă liturgică românească limpede, care a fost înțeleasă de contemporanii săi și este folosită până astăzi.

        Pe lângă lucrările tipărite, de la Sf. Antim Ivireanul au rămas și câteva manuscrise: Chipurile Vechiului și Noului Testament, adică obrazele oamenilor celor vestiți ce se află în Sfânta Scriptură, în Biblie și în Evanghelie și adunare pe scurt a istoriilor celor ce s-au făcut pe vremea lor... , cu 22 file de text, la care se adaugă 503 portrete în medalion cu personaje biblice, datând din 1709.

        Tot în manuscris a rămas și opera sa omiletică, Didahiile (cu 28 predici la diferite sărbători și 7 cuvântări ocazionale).

       Analiza cărților originale publicate, dar și a celor rămase în manuscris duce la constatarea că Antim Ivireanul avea nu numai o vastă cultură teologică, ci și una laică, întrucât folosea nu doar citate din Biblie, dar și din filozofii antici. În multe din ele făcea o critică vehementă a moravurilor vremii. Didahiile îl așează pe Antim Ivireanul, fără nici o îndoială, în rândul celor mai de seamă predicatori creștini din toate timpurile.

          Dintre cărțile tipărite de și sub îndrumarea Sf. Antim Ivireanul, cele mai remarcabile sunt: Învățăturile lui Vasile Macedoneanul către fiul său Leon (1691, limba greacă); Slujba Sf. Paraschiva și a Sf. Grigorie Decapolitul (1692, limba română); Evangheliarul greco–român (1693);Psaltirea (1694, limba română); Antologhionul (1697);Mărturisirea ortodoxă a lui Petru Movilă (1699):Proschinitarul Sf. Munte Athos (1701, limba greacă); Liturghierul greco-arab (1701, prima carte tipărită cu caractere arabe din lume); Evanghelia (1697);Acatistul Născătoarei de Dumnezeu (1698); Carte sau lumină (1699);Învățături creștinești (1700); Floarea darurilor (1701); Noul Testament (1703);Tomul bucuriei, (1705, limba greacă);Liturghierul și Evhologhionul (1706); Învățătură pe scurt pentru taina pocăinței (1705, lucrare originală);Învățătură bisericească la cele mai trebuincioase și mai de folos pentru învățătura preoților (1710, lucrare originală); Capete de poruncă la toată ceata bisericească, pentru ca să păzească fieștecarele din preoți și din diaconi deplin și cu cinste datoria hotarului său (1714; lucrare originală); Psaltirea (1710); Octoihul (1712); Liturghierul (1713);Evhologhionul (1713); Catavasierul (1714) și Imnografie:Tropar, glasul al 3-lea; Condac, glasul al 3-lea:

       Fiind un apărător energic al drepturilor Bisericii și ale poporului român, din pricina atitudinii sale antiotomane, în toamna anului 1716, la cererea domnitorului Nicolae Mavrocordat (primul domn fanariot al Țării Românești), a fost înlăturat din scaun, închis, caterisit de patriarhul ecumenic și condamnat la exil pe viață în Mănăstirea Sfânta Ecaterina de la Muntele Sinai.

       La insistențele Porții Otomane, a fost exilat în anul 1716 iar pe drumul spre locul exilului de pe Muntele Sinai, a fost ucis de ostașii turci din escortă, trupul său fiind aruncat în râul Marița, în apropiere de Adrianopol.

     La câțiva ani după uciderea sa, Patriarhia Ecumenică a ridicat nedreapta caterisire a mitropolitului Antim Ivireanul, fiind reabilitat și proslăvit sfânt.

       Sfântul Antim Ivireanul a fost canonizat de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române în anul 1992 (actul sinodal din 20 iunie, proclamarea oficială a canonizării având loc la 21 iunie 1992). Este prăznuit în fiecare an la 27 septembrie.

      Materialul informativ a fost preluat și comentat de dr. ing. GHEORGHE T.APETROAE d.B., Sibiu.