Dialoguri literare: Un raspuns to
“cronica – lectura lui Tudor Crețu”
Din
arhiva de autor publicat cu pseudonimul
“rasmiles”, de pe cite-ul cenaclului “Pavel Dan”, am lecturat acest
ciclu de poeme, fără a reuşi să reperez
autorul... M-am gândit să zburd în
cuvinte, implicat pe câmpiile cu înfloririle de erotism ale aceastui gen de
poezie, urmând a mă convinge pe parcursul studiului acestui ciclu, de
identitatea scriitoarei... Dar, nu mai repede de a reitera gama paletelor
literare, de o evidentă rezistenţă şi consistenţă estetico- gnomică, pe un site
care reuşeşte să promoveze cu succes activitatea literară a cenaclului
studenţilor şi intelectualilor timişoreni “Pavel Dan”, un grup literar agregat
şi condus ingenios de un magnific magistru cu o tenacitate de invidiat, de
scriitorul Eugen Bunaru. Am remarcat activitatea literară susţinută a membrilor
acestui cenaclu, cât şi relevarea ultimului eveniment literar, cel al
întâlnirii, în data de 14 aprilie a.c.(2012), cu prozatorul Radu Pavel Gheo. Am reţinut, de asemenea, numele autorilor
acestui cite de socializare literară, care manifestă mult înteres şi
consecvenţă în promovarea unei creaţii literare de calitate, realizează,
astfel, evidenţa unui cenaclu literar tot mai remarcat în cadrele literaturii
naţionale. Printre autori se remarcă, desigur, scriitorii poeţi şi prozatori:
Moni Stănilă; Ana Maria Puşcaşu; Alexandru Colţan; Crislit; Marian Oprea;
Rasmiles; Cătălina Letiţia; Alex Condrache; Filiana Popeti; Nicoleta Papp; Alex
Roşu; Arnold Schlachter; Livia Batista; Aleksandar Stoicovici... Dar, nu numai atât! Am reţinut şi şirul de scriitori, dintre care
mulţi dintre ei redutabili în literatura contemporană, cei care onorează
literatura română prin colaborarea cu cenaclul “Pavel Dan. Aceştia sunt:
Alexandru Vakulovschi, Andrei Ruse, Cătălina George, Claudiu Komartin, Cosmin
Perţa, Cristina Ispas, Dan Sociu, Daniel Vighi, Gelu Diaconu, Marius Ianuş,
Mihail Vakulovski, Miruna Vlada, Oana Cătălina Ninu, Savatie Bastavoi, Radu
Vancu, Ovidiu Baron, Dragoş Varga, Răzvan Tupa, Tudor Creţu, Vlad Moldovan,
Ştefan Baştovoi ş.a. . După unele observaţii generale, de evidentă factură în
promovarea creaţiei literare contemporane, am să trec la prezentarea de
consideraţii tematice asupra ciclului de poeme, pe care, personal, l-aş
intitula “rasmiles” şi ştiu de ce, sugerând autoarei grăbirea desconspirării
publice a identităţii!
Voi începe cu primul poem din ciclu,
intitulat ” Untitled”. Acesta se semnifică în imagini cu reflexii de lumină
provocatoare, incitantă, în ochii de observator al cititorului interesat de
valoarea poemului. Din primul vers se degajă o atmosferă în mai multe planuri,
una apollogetică , încărcată de azurul cerului lazur prea senin, reflectat în
irişii poetei apropiaţi de cerul erotismului, până la contopirea privirii
adânci, reflexive, cu acel cer, o alta, anamnetică, tributară copilăriei, dar
actualizată în teluricul psiho-biologic al maturităţii, cu evidenţă conjunsă în
versurile: ” unchiul meu dă cu putere frânghia-n / avânt şi leagănul meu cel
roz de lemn / zvâcneşte ca un bulgăr de pământ / ţintit în aer/”, o altaconciliantă temporal, împăciuitoare a
primelor două, într-un cadru paradisiac pe via narcisismului ludic complex şi a
imaginativului profund apollinic şi policord, de zbor salvator, dar şi de
cădere prematură din zbor, în teluricul entropic, mai evident în versurile
“…două degete care nu vor să ţină leagănul./ Ştiu că nu-s dintre păsări şi
iarba, rece, / mi-ar întinde mâna de-ar fi să cad,…”. Dacă primul poem începe
într-o notă de lumină cu reflexii interioare, erotice, atunci poemul, intitulat
” Răbdare” degajă , încă de la primul vers, o stare de luptă cu relativitatea
trăirilor sublime, într-o existenţă devenită statică, glacială şi patologică, sepulcrală,
dar şi erotică, reflectată chiar şi în apocaliptic, cu un recurs în geamăt, fie
el şi conjugal, stare evidentă în versurile: ” Irişii-s de piatră,/ îmi râd sub
gene că încă/ mi-e frică să-mi las mânat de ei, îngustul piept, / prin troiene
calc şi-n troiene, zestrea mea, / de gheaţă…./ …de n-ar fi geamăt pe buza mea…”.
Aici este promovat de autoare şi idealul
rugii la cer în zbuciumul salvator al urmelor lăsate adânc de existenţă, spre
apocalipticul apărut cu evidenţă în versurile: ” …de cerul mi-ar face un loc
sub el / ghetele să-mi scurg de vânturi aspre, / bluza să-mi scutur de ger/ că
n-am ştiut cu sufletul de ele să mă prind/ mai bine...”, pentru ca finalul poemului să fie tot mai reflexiv,
cu accente antinomice şi comenzi nihilist- hedeggeriene, de fiinţare numai în temporalitatea copleşită de arderi
vulcanice, de erotism lilithic, până la difuziile din lavele thanatice, cu
evidenţă în versurile: ” Clintirile mele-s de singurătate, neclintirile-s / de
dragoste / De n-aş fi , de n-aş fi, pe sub gene să-mi râdă/ sub gene, irişi
negri de piatră!” Şi poemul, intitulat ” Clipping masc” este este
într-un clişeu anamnetic, imaginea,configurând o existenţă cuprinsă de
apofantic, dar şi de regretul prezenţei umbrei exibite, în versurile: “… şi soarele a uitat de umbra lacomă /
privirea caldă să şi-o .noade:”, un cadru de climax din care ejectează sau
eluviază premoniţii apocaliptice, un simţ de nelinişte, dorinţa muritorului de
a nu muri şi de a nu transgresa apele Styixului, în jurul ţinutului lui Hades,
până la împlinirea scenei falluxiene , temeri, exprimate în versurile :
“…plutesc prin carnea-i de praf- un luntraş / micuţ şi vânât, dospind la
întâmplare ciuperci / crescute pe copaci,/ Lasă-l măcar de un spectacol... porţile
cu var aprins să mi le scrie!” Şi în următorul poem ale acestui ciclu,
intitulat: “Six”, sau sugestiv, “sex” ,
cât şi în următoarele poeme ale autoarei, cele intitulate: “Soare”,
“Chibrituri”, “Latifundiar”, ” Ţi-am uitat ibricul pe foc”, “Ori vară de jar,
ori toamnă de popor” şi “Melancolie”, se emană aceleaşi respiraţii conjugale
flamante, într-un teatru, poate comic, poate tragic, în care se joacă aceeaşi
piesă, pe variate scene, cu acte frcvente de erotism, în care actorii sunt bine deghizaţi... În
fiecare act, graţie unor metafore de nudă vestimentaţie, bine induse şi, credem
noi, gustate din plin de actualele tinere generaţii antropomorfe de papiliformi
care pot digera esenţele unei poezii de rafinament, de reflexii adânci asupra stărilor
umane, în multiplele ipostaze existenţiale. Putem crede, aşadar, şi de ce nu,
că şi acest gen de poezie, în care vulgul destul de bine încifrat în metafore, este
înscris patetic, dar şi exaltant de “Rasmiles” în acest registru, putând deveni
un “ars amandi” de un real succes pentru
acum şi pentru toate timpurile ! Cu stimă, Gheorghe Apetroae Sibiu , 9-04.2012
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu