Literatura: E primăvară în cerul din sufletul tău, G.A.S.

E PRIMĂVARĂ ÎN CERUL DIN SUFLETUL TĂU Gheorghe Apetroae, Sibiu Din regatul mileric al stelelor, căzut în iubirea florilor, cerul, în slavă, în patul lor a intrat cu sinea lui în sinea ta... e linişte acum şi-n glasul tău solar de după zbucium...! din tăcerea lui îi înţelegi ultimile cuvinte de iubire, dorul slobozit de steiul stâncilor în febra de miresme ale vieţii... În lumina trecerii alergi alături de duhul meduzelor, al mării... Din cercul cerului ce-i ţine legaţi la masa muntelui, înţelegi dorul păstorilor, coborând turmele de mioare... cauţi razele despletite din ele, în tine, vlăguite de putere... Din frunzişul fagilor se ivesc în triumf, îngerii zărilor... La timpul vieţii ce fibrează în nemurire, sfinţii întineresc urcând în patimi selene deasupra norilor travertini, în vârtejuri atât de sonore.. gem şi bocesc cu urlete de rătăcire în haite - lupi strecuraţi în turmele de flăcări... E primăvară în cer...! Te cheamă în slavă Jupiter! Crinii albaştri răsăriţi din sufletul stâncilor - serafimi, îşi risipesc balsamul, râuri de pasiuni telurice - sărutul în patul în care -s ajunse să doarmă despărţite spiritele... Tu visezi adânc, în cântec de pasăre..., sub freamătul brazilor ritmează în ierburi moi chemările pe şesul frunţii tale, dar, tu, culegi fulgerul spadei intrat în pieptul jăruit de triumful gândirii celor veniţi cu setea ştiinţei minerale, atunci când păstorii astrelor flueră din lumină, eterul... În dansul fulgilor căzuţi în rugă- îngeri agăţaţi de sânii stâncii sorb iubirile aprinse în răcelile inimii tale stinghere, joacă solar cu Luna zările ostenite de patimi în roze, rătăcesc şi bolesc împreună cu demonii, în tortura vântului...! Crucea din marginea pădurii s-a înlăcrimat cu izvoarele Negurii, fericindu-te şi înspumându-ţi cu frumuseţi, privirea gândului tău..., în cerul din duh, primăverile...! Tărtărău, 10 august, 2000

Literatura, Colind şi harismă, Gheorghe Apetroae, Sibiu

Colind şi harismă, Gheorghe Apetroae, Sibiu

 COLIND

Aici albite-s zilele în frumuseţi de datini
 cât Vifleemu-n flori de chiparos;
 găsim eros în ASTRA TRANSILVANĂ,
colind: urmaşii locului din care-au fost …

Lumina cea mai caldă arde-n candele
cu clopoţei şi voci trandafirii;
prin tot regatul ASTREI paşte Mielul:
 credinţa cerului în stea la Beit- Sahur …

 Ne sunt frumoşi şi tot mai crişti copiii:
 brazi argintii pe zăpezite bolţi …
cuvântul s-a împodobit cu sânge-cântec:
 colind de serafimi la naşterea-n Hristos.

 „Foaia Poporului”, nr. 11 – 12, 1995


 HARISMA
Gheorghe Apetroae,Sibiu

 Pe sub bolţile aurite cu zorii din " Lumină",
 în Iisus să ajung, cu smerenie păşesc
 în glasul de crez al clopotelor sfinte;
 de graţie, mă închin şi Cerul slăvesc …

 Duhul ,în Duh pogorât, mă înalţă-n Treime
 într-un miracol divin de iubire, ne-stins;
 reverberează-n altar lumini inefabile,
 smulg din glasul razelor nemurire,
 sfântă în sine şi un suflet din vis …

 Din Pacea creştină înfloreşte o inimă,
irump nădejdi pentru o Lume-n Iisus
cu adevărul Crucii, care se revarsă
 "Lumina"în lumină și - Apus peste apus …

 Prealargul albastru, Mântuitorul coboară
 În-Dumnezeit în trup, celest prin Cu-vânt;
 mărturişeşti crezul tău în Iisus, Mariei
 şi o Naştere a Cerului prin Ea, pe pământ …

 Poem cuprins în ciclul " Porunca iubirii",
 din volumul de versuri" Depăşirea trecerii",
 Editura " FIATLUX", Bucureşti, anul 2000

Literatura: Sărbătoarea UNIRII , G.A.S.

SĂRBĂTOAREA  UNIRII

IMNUL  REÎNTOARCERII

„Patria - locul ... lumina şi vechimea neamului”

  Gheorghe Apetroae Sibiu

Prin colbul zărilor, de fiii tăi atât de mult bătut,

să se întoarcă-n tine ei, acum, la locul lor străbun,

cutezătoare Patrie le cânţi  solemnă retrezirea

şi le reverşi din suflet, scumpi, zorii re-ntregirii!

Tu ştii şi poţi a-i vindeca de dor şi rana rătăcirii,

din gheara vitregiei lor, a-i smulge, de la moarte

şi a le da un semn de bun venit în liberă sosire,

tot dreptul de-nălţare-n zi, prin ei cu-alese fapte!

…în duhul firii tale re-nflorit…de mamă cu iubire,

nu înceta de a-ţi  primi în cuviinţă dreaptă, fiii

şi-a-i  re-nvăţa că sunt lăstari din al tău trunchi, al României,

de a le-aprinde-n cuget mare - vie,  flacăra Unirii!!!

Azi, bucură-te că se-ntorc în tine-acasă şi-ţi cuvântă!!!

Toţi sunt ai tăi şi vor a-şi coborî în rosturile gliei

sămânţa sângelui matern…să-ţi crească-n stăpânire

pe şesuri de lumină cerultău,…sfânt, geniul României!

  MATER DOLOROSA :SCRISOARE CĂTRE FIICE

Gheorghe Apetroae, Sibiu

- Fiicele mele tribune, auguste,
glorii latine,

Vă vreau lângă mine...

mamă cu of,  vă cuvânt:
 liber vă este drumul de sânge
în limbă şi datini,
de Sfântă Unire, vă înţeleg ruga
şi v-o  ascult!!!

... Cu aură de dor, codrii şi ţarinile
vi le-am cuprins,
iar mormintele străbune vi le acopăr
de atunci,numai cu crini...
... Coroana lui Ştefan cu stele
de flori şi cuvinte,
o port boltă de slavă,
unui singur românesc pământ!

... Mirese de suflet în plaiul
de port şi de grai,

fiice prinţese române...,



vă vreau
în raiul de Sfântă Unire,
în aceeaşi strămoşescă glie -
copile nefericite-n trăiri,


prea iubitoare de mamă,
cu soarele meu vă cunun
pe amândouă!...

cu glasul cerului senin
al unei singure inimi,



vă chem la sânul meu,

 vă doinesc de atnci

şi acum, grabnic
lângă mine, să reveniţi ,

să vă petrec în alaiul  divin...


 Basarabie! Bucovină!
mamă, vouă, în putere,
Tricolorul vi-l  port cu credinţă
în adevăr şi destin!

DORUL DE IANCUL

 Gheorghe Apetroae - Sibiu

De dor de Craiul lor,

răsar la Ţebea moţii …

îşi leapădă calvarul

 şi-l freamătă-n gorun

să le coboare Iancul

în retrezire cerul

cu Vidra în cunună

 şi Apusenii brâu …

durerea să le curme,

El se revarsă-n zorii

împărtăşiţi cu Horea,

sub roata altei lumi …

Sfânt, magul libertăţii

 şi soarele dreptăţii

se-nalţă printre astre

mai falnic, mai august …

Furtunile să-nfrunte,

El se-mpleteşte-n ramul

gorunului din Ţebea

cu freamătul român !…

din Mureş le cuvântă,

din Arieş le cântă

pe undele soboare

de harfe îngereşti …

că-s ocrotiţi de Thetis,

mărturiseşte Crişul

cu malul drept în Tisa

şi malul stâng în Nistrul …

O mamă, România,

 i-a botezat şi-n Jii...

Înconjurat seraphic

 pe drumul sfânt al Vidrei

îi însoţeşte Iancul în cer,

în munţi şi-n fii …

la Ţebea-nalt gorunul

le stăruie zenitul !…

să le aline dorul,

 El le-mplineşte visul …

În templul Judecăţii,

 din tronul dreptei legi

le porunceşte Iancul,

îi vredniceşte sfântul

să-şi neclintească locul, şi,

împlinindu-i gândul,

pe Apuseni, pe Alba,

va străluci Crai Nou! …

Se creşte-n cer gorunul

şi se preschimbă-n scuturi

cu chip de moţi, Ardealul

iubit de Dumnezeu !!!

„Patria - locul unde am văzut lumina şi vechimea neamului”

GLASUL  PUTNEI

 Gheorghe Apetroae, sibiu

Români, ce înfloriţi fiinţa

unui popor creştin, viteaz,

nu v- auziţi sora Moldovă

la Nistrul, cum vă cheamă azi ?

Săriţi dar toţi! …striviţi tăcerea

de ger pe un străbun pământ…

grăbiţi, cât glasul ei mai cântă

şi-mi trageţi clopotul cel sfânt…

El va rosti la cerul lumii

al românimii ideal...

din vrerea Putnei, o Moldovă

vă poartă scuturi de hotar…

Nu staţi ca să-i truncheze trupul

şi fala să-i spurce-n orgii;

Purtaţi- o -n braţe la durere,

aprindeţi torţe-n morţi şi vii…

Iar, de-i nevoie, în Unire,

daţi Prutul Nistrului!…Treceţi

stindardul sfânt al României

pe locul gliei strămoşeşti…

Să simtă cei orbi că Românii

sunt aprigi daci- demni de trecut…

Tu,  Decebal !… Ştefan !… Mihai!...

- Voi ştiţi şi-acum ce-i de făcut!!!

Acum, cât glasul ei mai cântă,

veniţi, cât trupul nu I-e frânt

şi strângeţi-o la pieptul ţării.

augustă-n românesc triumf!!!

..... DE VEGHE, IANCUL

 Gheorghe Apetroae - Sibiu

Cât clopote cu dangăt românesc 

 mai înfierbântă Blajul
şi din Sibiu, Bărnuţiu îi declamă

 libertatea-n zodii,
cât vârful lancei e-n triumf:

izvor de legământ eroic...
... ne trec prin fire, ale Iancului tribun,

 chemările la arme...!

Nu-i loc de şedere, nici de-nchinări,

 de ni-s umbrite glorii...
cât ţara e -n dureri

şi lacrimile-i curg pe şarul Vidrei
şi-i plânge Arieşul, Nistrului, 

neliniştile zilei,
contăm pe Iancul şi pe moţi!…

prin ei, pe toţi românii!

Chemări de le-nălţăm, ... ei le-nţeleg

 şi ştiu să le răspundă!
- stejarii veacului eroic ne cuvântă

cu aprinse graiuri!
Ei, mari Goruni, în crezul lor,

o taină ne ascund în ramuri-
şi-şi cresc coroanele în cer:

 Bucovina, Basarabia şi întreg Ardealul!

În glorie, cu faptele de arme mari,

împovăraţi de stele
păşesc lumini pe cer, iar lângă ei,

cu mersul lui român, Poporul-
îl ştie-n veci pe Iancul crai!

..în fruntea lui, cu cerul scut,
de pavăză - trecutul înalţat în fii,

 în strălucire,Tricolorul!

Sub semnul stâncii pe - Apuseni  

ni-s veşniciţi Eroii...!
cu Iancul ne veghează Sever,

Pumnul, Dobra şi Buteanu…
cu legământ de ţară,

stau dreaptă strajă Ghibu şi Cipariu ..
- urmaşi ai lor, le venerăm jertfirea,

 ne-nflăcărăm curajul...!

Cu glasul torţei vii - când ei cuvântă -

 se aprinde cerul!
- noi le-am pus cruci

 şi flori pe osemânt, în loc de arme,
credinţa să le aromeze-n veci

în lanul travertin şi-n vechile livezi
îmbălsămări din înfloriri române,

 noilor (v)lăstare !

Şi-acele flăcări ce ne ard  din neam,

statornicind  în candele
un soare ce îşi varsă duhul re-nfrăţirii

 în străvechi hotare,
se-nalţă-n imn de slavă ţării, 

glas de binecuvântare...!
- Români, sunteţi uniţi şi  mari

în dreptul  sfânt, regali,

cât vi-i de veghe Iancul!!!

Ţebea, 1991, Gheorghe Apetroae Sibiu

SARMISEGETUZA REGIA

 Gheorghe Apetroae - Sibiu

Străbunii vă înalţă-n rang cu moştenirea sacră

călcată des de multe naţii fără hat şi cântec!

stelare vi-s cetăţile, în slavă, dacice în stirpe,

iar Clopotiva-Grădişte vi-i semnul de răscruce !



Din marmori, colonadele trezesc Sarmisegetuza,

regescul ei popor, din stâncile obârşiei - românii

îşi stau de mult în rost, în moţi şi-n basarabii

ce-şi arcuiesc credinţa în nobila-i cunună!...



Din har ales răsar, din loc, şi azi, getuzi şi sarmi

şi cresc în voi vânjoşi - din seva sfântă tracă

cu braţele din Tisa şi din Nistru, cu trupul din Ardeal -

vă-nalţă-n cer din daci, din sciţi şi din bastarni-



goruni cu rădăcinile-n iubiri de strămoşesc hotar,

cu rost la bolta Ţării Mari, de colonade sfinte

zidite-n arc stelar de carpi, o Mare Românie

în geana mândrei zări, veghind-o spre vecie!...



Se ţine Dacia cea Mare - regină-n nemurire...

şi-al ei şiroi de lacrimi i-l seacă prin Unire

şi Decebal şi Iancul, şi Ştefan al Moldovei...

...stejarii Daciei de azi vă neclintesc prin zodii!. G.A.S.



MĂRTURII  DESPRE  UNIRE

 Gheorghe Apetroae - Sibiu

Patriei,

istoria, cupolă de rubin,

e un cântec de arbore

întins peste neam...!

E pajura ce-i poartă

în aripi

izvoarele

în culorile de sânge,

pâine şi cer;

e cântecul de dor

al trezitelor zări

din Cartea Unirii...!



Printre genele zorilor

săgeată cerul arc-

trunchiul lor de Eroi

din rădăcini,  intins-

arc al noii generaţii!...



Trandafirii cresc temple

din sângele ţărânei,

scut şi simbol:

Limba şi neamul,

marea şi cerul –

stau mărturii de safire

Poporului Român, Erou!

 G.A.S.

Literatura: Mărturii despre Unire, G.A.S.

 

MĂRTURII  DESPRE  UNIRE

 Gheorghe Apetroae, Sibiu

Patriei,

istoria, cupolă de rubin,

e un cântec de arbore

întins peste neam...!

E pajura ce-i poartă

în aripi

izvoarele

în culorile de sânge,

pâine şi cer;

e cântecul de dor

al trezitelor zări

din Cartea Unirii...!

 

Printre genele zorilor

săgeată cerul arc-

trunchiul lor de Eroi

din rădăcini,  intins-

arc al noii generaţii!...

 

Trandafirii cresc temple

din sângele ţărânei,

scut şi simbol:

Limba şi neamul,

marea şi cerul –

stau mărturii de safire

Poporului Român, Erou!

 G.A.S.

 

 

Literatura: Filosofia din cuvânt; G.A.S..

 FILOSOFIA DIN CUVÂNT
Gheorghe Apetroae Sibiu

În lumea–n care-mpărăţeai
şi n-au pătruns de-atunci
nici zeii cerului cu semnele
milericii lumini,
un verde încâlcit, ţipând
o umbră-n albăstrimi,
îţi defăimează - nmiresmat
de flori, culcuşu-n cer,
cuvântul în cuvânt, acum...!

Frumos - virgin atunci,
vestind în fire-ţi marile simţiri-
vulcanice adânci trăiri,
azi nu mai eşti decât
un pat de frunze ruginii
pălite-n adieri de o şoptire
tremurândă - a astrei, din iubire...!

Zbârcirile adânci, olive-n carnalit,
nu ţi le-arată încă firea, feţii,
dar, deşi ţi-i timpu-n voia lui,
mai volatil, de azi, de ieri, calvar...
profitul tău e-n  al lor schimb,
un rest de cheltuit pe vânt
şi cer, pe vise şi  pe stele,
pe alte ne-ncepute sfinte vreri!…

E mult nimic în Tot,
în ce - ai turnat în El, în jur:
ţărânei,  bronzul să i-l vezi,

tăcerea să- i admiri
şi -nsufleţirea-I  să i- o crezi
statuia marmoree-
a sinelui în El zburând

tenebre-n  marele lazur !..

Cu ploile prea lungi şi reci,
prea des, prea mult o speli acum,
ca arderea în simţ să-i stingi,
tot focul să i-l pierzi…!

te joci străin desculţ pe cer,
mai lesne- acum, în blugi..!

şi-n rodul copt în travertin
pe vatra altuia-i frămânţi
pe buze zâmbet proaspăt -
greu balsam de crini,
şi gândul tot mai desfrânat,
barbar pătruns în templul de cuvânt !…

că treci prin trecere de braţ
de-atunci cu stelele pe lunci;
dezgheţi bulboana cerului,
ca să o scurgi şi să cobori cu ea
în râul gândului căinţa ta,
păcatele de raze lesne să le speli...

 

Te-ncercuiesc năluci, cu ele
să te urci, să-i treci Ofeliei
pe alte valuri  alt, cuvântul...,
cu paza ei în sinele-ţi petreci…
să te împaci cu ce-ai iubit -
în semnele din norul cel ascuns -
în fin linţoliu de stibin -,
apusul..., mai lesne-l descifrezi ..!

Gheorghe Apetroae, Sibiu

 

 

 

Literatura: Iustin Panţa şi “ OBIECTELE SIMPLE” , eseu- Gheorghe Apetroae, Sibiu

Literatura:  Iustin Panţa şi “ OBIECTELE SIMPLE”

Eseu -  Gheorghe Apetroae, Sibiu

  Poetul sibian Iustin Panţa a plonjat în mijlocul şi sub privirile generaţiei de poeţi optzecişti, din Mathesis-ul lui Constantin Noica cu  similitudini între lucrurile - obiecte simple şi teza bucuriilor simple, în plin curentul postmodernist. Îl găsim în plutiri angelice şi în deplină siguranţă în cerul versurilor sale, simple şi glaciale, cu multe reflexii arhetipale, alături de puţinii poeţi contemporani consacraţi principial acestui curent neoexpressionist, fără a dezamăgi prin deconstrucţiile sale stilistice cu obiectivări livreşti, reuşind, în schimb, aşa cum reuşise predecesorii postmodernismului literar, precum Charlles Baudelaire, Stephane Mallarme, George Bernard Shaw,  Allan Edgar Poe, Arthur Rimbaud, Paul Valery, Guillaume Apollinaire, Ihab Hasan ş.a, să trăiască şi să gândească într-un alt registru poetic, decât cel classic. Iustin Panţa, boemul cu ţigara mereu în mână şi taciturn,  vibra necontenit pe adîncimile din lăuntricul cu principii literare în cavalcade de aritmii şi în simbioze, până la contopirea eufonică cu revelatul şi nontemporalitatea ontologică a universalului... Va spune, dar, în context,  poetul Panţa: “Numai lucrurile simple nu dezamăgesc niciodată”. 

  Cu  un liant ivănescian consistent în ironie şi paradox, furnizat în permanenţă de Mircea Ivănescu, în jurul şi în spiritul căruia poetul se găsea frecvent,  mixajul textualizat împărtăşit - în poemele sale - cu spovedaniile în euritmii disonante ale magistrului,  Iustin Panţa este present şi participă la renaşterea postbarocă a poeziei pe filiera postmodernismului hedeggearian şi Freudian.

El, diseminând, în acelaşi timp, în zonele expresionismului literar, multe din  platitudinile expresiilor nonvalente, formele naraţiunii deconstruite , va marca prin indiferenţa de stilistica clasică, metafizica literaturii individuate într-o poezie cu amprentă livrescă şi dorită a fi extrapolată în social, spre a fi  descifrată în mediile încă obscure, sociale: “fereastra prin care priveam lumea indiferentă trecând prin faţa porţii”.

  Obiectul mişcat este adus din orizontul ontic al obiectivizării în cel al  negândirii şi al negării interioare “după-amiezile când coboram fără să mă gândesc la nimic”,  dar şi  încifrând, cu o iscusinţă ingenuă în simplitatea versificată, principii substanţiale cu formulari meristemice, esenţe din care emerg condiţiile altor tendinţe literare determinante în reacţia poetului apofantic învolburat, împresurat de iluminare şi devenit un locatarul indus şi persuasiv, ne-voit al bestiarului şi al nihilismului nietzscheian, al neantului derridean cu referenţial stenic: “casa umbrită în care dormeam dimineaţa până târziu”. În discursul său poetic se regăsesc termenii ecuaţiei stilistice şi se identifică facil meniscurile eluviilor livreşti consistente, juxtapuse într-un spaţiu lingvistic ce disonează cu cel clasic,  diseminând cuvintele gândite ale iubitei în expresiile condiţiei sociale la momentul epistemic al asocierii în dezechilibre ontice:  “ O singură dată gândisem la vorbele ei”. Vocaţia predilectă a poetului este aceea de a parodia în texte, asemenea lui Mircea Ivănescu în deconstrucţia unor conţinuturi, în expresie ternă, spre a  stârni şi amplifica contrastele existenţenţiale, dezechilibrul dintre nihilismul geanni-vattimoean - cu negarea naturii stărilor existenţiale din cotidianul viciat husserlian şi linia comportamentală a neîncrederii lyotarde a poetului în creaţia sa literară asonantă cu inducerea sevrajului... ”Nu mă interesează. Oamenii vor să se drogheze”.  Sublimatul simplităţii faptelor omului simplu neobiectivate metaforic sunt cele narate în versurile poetului sibian, cel cu o fizionomie mesianică şi  cu o anvergură literară naţională, arhitectul construcţiilor simple arte-facte în poeme şi toţi pot fi beneficiarii obiectelor sale - lucruri simple, obiecte vitalizate cu valori lavelliene, mişcate într-un dialog axiologizat. Poezia se reformulează cu întreaga generaţie optzecistă, simplu imaginată şi obiectiva-tă identificată şi cu sufletul  mare naţional, Iustin Panţa, un intelectual model în breasla scriitoricească, un promotor nedeterminat al confluenţelor şi armoniilor culturale în România, o ţară, una în eternitate şi numai Una şi nu atomizată în spaţii multiculturale - “spaţiu  geo-cultural de afinitate congenială”, aşa cum încearcă să le inculce poporului roman transilvan “rezistenţa prin cultură şi a interiorizării” , “ retragerii în ontologie” , etnocentrismul, unii potentaţi literali, pretinşi elitişti, fie ei chiar şi clujeni, cu atitudini comerciale şi pseudoistoriste confuse, cei care “miticesc” cu vădită insolenţă şi cu o incredibilă perseverenţă, pe scriitorii români care, zic aceştia, nu ar face parte din spaţiul cultural transilvan??!!  “ Sunt atâţia bani în lumea asta şi atâtea feluri de-ai obţine.”... Asistăm la mai mult, la o atitudine expresivistă spre o împlinire viscerală de similarităţi stilistice în disonanţe cu tendinţe post - postmoderniste, la o fracturare esenţială, de stil în versificaţie,  în manipularea  principiilor literare pe care le reformulează simplu pentru a copleşi şi fascina, prin inducerea valorii poetice în monocordul asonanţelor nonaxiologice şi neexegetice...: ” Eu mănânc o prăjitură, beau un suc, merg, adică, pe drumul drept.” Reiterăm, din nou, la Iustin Panţa o metafizică a fiinţei în acceptare mundană, în simplitatea abordării versificaţiei, nehermeneutică, rectă genomic de către poetul dandy, pentru o dominantă constantă în relativizarea contrariului : ” Sunt o fiinţă liniştitoare, nu crezi? Sunt un om simplu, liniştit. Desigur, minţea”...Taciturn şi cu ideea simplităţii lucrurilor, încredinţat, acesta, pe filiera posmodernă a nihilismului heideggerian orientată în negare, ştie a nega monismul şi universalizarea. Poetul îşi începe dialectica simplităţii lucrurilor simple cu vectorizarea liniştii propriului eu,  în contrast cu liniştea metafizică, prin demantelarea poeticii de standardizarea rigidă, de dogmatismul literar. “ Liniştea nu este deloc un lucru simplu,....”.  Ieşirea poetului din ambiguităţile atmosferei terne şi pătrunderea triumfală în cadrul larg al templului modernităţii în sipet cu teza filosofului german Jurgen Habermas “aşa cum am crezut mai demult/ uneori simţi cum cade ceva de la o înălţime imensă / în tine un obiect despre care nu ştii nimic”prin psihologia funcţiei fatice a zilelor fruste în maturitatea devenirii în idealismul kantian ale cărui paradigme li se reuşeşte configurarea cu dimensiunile raţionalităţii apocaliptice : “şi în liniştea aceea aştepţi bubuitul care să însemne/ sfârşitul căderii.”. Nu este o negare a  imposibilului, ci o acceptare antitetică conştientă a existenţei posibile în omniscienţa infailibilului genezic, în fluxurile creaţiei conştiente : “ Înălţimea este nebănuită” Ipostaza : timp present, un cronos ontologic, esenţă a sufletului şi ideie a existenţei unui adevăr obiectiv subiectivat în sustentaţie cu visele ieşirii din gravitaţie “obiectul se mai află mult timp în cădere, ţinându-te încordat” este o reproducere fenomenologică a destinului fiinţial pe un defileu aletheic cu sens parmenidian în stereografie katharsisă: “Cu puţină şansă ai putea să uiţi”.  În timpul mitic al cosmicului ontofanic asistăm la evanescenţa creaţiei panţiene: “Nimeni nu ne-a simţit lipsa nici prezenţa.” Nevorbind despre sine, poetul ecstaziază în spaţiile perspectivale dincolo de existenţă, în simboluri, simplifică şi banalizează substanţa primară a creaţiei, principiile şi sensurile fiinţiale considerându-le hilare şi compensatorii: “ Ne gândim la preocupările simple, casnice sau de sfârşit de săptămână, când, poate, vom ieşi câteva ceasuri la aer curat, să fumăm mai puţin.” ... Asistăm la o luptă fictivă, pusă sub lupa lirismului lingvistic, la o întoarcere a totului holistic la sensurile simplităţii, a poetului la ludism prin destructuralism, spre bestseller, pentru a le banaliza şi  eluda cu obiectele sale simple, mişcate facil în intenţia de pierdere a luptei lungi de către eul gânditor aureolat în deconstrucţie ideatică şi axiologică, de transcendentalul creaţiei, într-o poetică a spaţiului lingvistic ce oripilează cu simple reconstrucţii canonice auctoriale substituite de adevărate colaje estetice tzaristice din fracturări euliterare:“... Spunem cuvinte obişnuite, ca în primele clase de şcoală, când copiii învaţă despre subiect şi predicat şi dau exemple de propoziţii: Calul paşte iarbă pe deal. Oamenii se întorc de la câmp.” ... Se constituie această atitudine într-o sfidare a  sensurilor din cuvinte şi o livrare de panteisme în tropii ideilor - imagini, într-o metafizică a uitării întâmplării iconice bachellardiene??? “ Sau atâtea altele /aşa cum am dat uitării întâmplarea din gară” .  Refugiul este evenimenţial, timp al sosirii iluziei  în clipă, flou al fluxului neoexpressionist postmodernist, “ în maniera Virginiei Wolf sau a lui James Joice  “când am sosit prea târziu la peron, trenul plecase”, o disperare a negării cunoaşterii valorii realului “şi făceam cu mâna cuiva nevăzut.”, pentru o eludare  a postmodernismului în literatura română estetizată (Alexandru Ştefănescu).

    Asistăm la o detaşare de realism, în asteptarea imaginară a creaţiei bachelardiene cu implicaţii panteistice sinecdoce în dualitate holistică: “din tren nu ştiam ce mână îmi răspunde sau dacă îmi răspunde vreuna”.. În resentiment se sfidează şi se simplifică, precum uitarea, cronia categorial - psihologică a trecerii, fibraţiile discursului postmodernităţii:  “Nici uitarea nu este deloc un lucru simplu.” ... Şi pentru că  Iustin Panţa,  poetul obiectelor simple, mişcate, cel pe care l-am cunoscut  bine în activităţile Cenaclului literar al revistei ”Euphorion” de la Sibiu,  deşi de profesie inginer, se releva, dominând constant  şedinţele cenaclului, ca un literat desăvârşit, am considerat că trebuie să încerc un exerciţiu de demontare a liniei sale literare, câte puţin, din mecanismele simple ale creaţiei sale, pentru a constata că substanţa poeziei sale se constituie monolită prin contactele ingénue ale ansamblurilor literare, tributare liniilor specifice postmoderne, cu liantul simplităţii cuvintelor, dar fără a fi totul reductibil la postmodernism,  şi pentru a asista, în acelaşi timp, în creaţia poetului Iustin Panţa, la constanţa viziunii sale de nealiniere la oricare din curentele literare ale sfârşitului de secol 20.

     Asistăm la Iustin Panţa la o ieşire din tiparele lirismului  şi la o despărţire ireversibilă de impressionismul clasicizat prin destrucţia universaliilor şi obiectivarea acestora în simplitate, la o depărtare facilă şi evidentă de  demitizarea materială şi ideatică, până la persiflarea esteticii clasice a literaturii, în alinierea sa la metaexpresionismul promovat în autoreflexii de deconstrucţie a canoanelor estetice ale iluminismului şi raţionalismului, de bricolarea informaţiei - atât de evidentă la Iustin Panţa, ca şi la John Fowels, Julian Barnes, David Foster Wallace, Paul Auster, la o dezobiectivare ideatică pozitivistă a naturalismului prin filiera neopozitivistă a Cercului de la Viena, la T.S. Kuhn, David Bohm, Ludwig Wittgenstein, H. Smith, J. Derrida, J.F. Lyotard, G. Watimo, Richard Rorty, Daniel Bell , Alvin Toffler ş.a. în ecuaţiile exerciţiul ui literar-filosofic al mişcării literare postmoderniste de depăşire a trecerii prin structuralismul cu formulări behavioristic - radicaliste, pe care Iustin Panţa a ştiut să-l soluţioneze şi să se impună exponenţial în literatură, în preascurta sa existenţă ampretată cu talent  poetic autentic şi abordată cu reală competenţă.

Bibliografie:

¤ - Panţa, Iustin, Obiecte mişcate, vol. I şi vol. II, criitori români,Editura VINEA, Bucureşti, 2003;

¤ - Mihăilescu, Clementina, Journal of Romanien Literary Studies, Vol. 8, pag. 915-921, Gheorghe Apetroae - poems from the perspective of the connotations specific to cultural imagology;

¤ - Postmodernism - concept, Wikipendia, enciclopedia liberă;

¤ - Callinicos, Alex., Against  Postmodernism: A Marxist Critique (Cambridge: Polity, 1999) ;

¤ -  Apetroae, Gheorghe,  Postmodernismul lui Mircea Ivănescu, Revista „Oglinda literară”, 2013 şi revista Certitudinea, 26.08.2016;

¤ - Apetroae, Gheorghe,  ADRIAN GRAUENFELS: " NEVOIA DISONANŢEI" şi "DUPĂ PARADIS", comentariu , revista Certitudinea , 28.09.2016;

¤ - Apetroae, Gheorghe, Postmodernismul lui Mircea Ivănescu, Oglinda literară, 2014, revista Certitudinea, 26.08.2016;

¤ - Apetroae, Gheorghe, Izvoare filosofice, Valori ale eseisticii contemporane - Liviu Antonesei, “ În ostroavele Azore”, revista Oglinda literară, 2015;

¤ - Lyotard, Jean - Francois, La condiţion post-moderne, Paris, Minuit, 1988;

¤ - Borbely, Ştefan, APOSTROF, anul XXVII, nr. 10 (317), De la Goga la postmodernism;

¤ - Vattimo, Geani, Sfârşitul modernităţii, nihilism şi hermeneutică în cultura postmodernă, Editura Pontica, 1993;

¤ - Tiutiuca, Dumitru, Postmodernismul, revista Limba Română nr. 1-3, anul XVI, 2006.

 Gheorghe Apetroae, Sibiu

Literatura eseistică - Despre holism FOAMEA DE UNUL lui St. Aug. Doinaş Gheorghe APETROAE, Sibiu

 Literatura eseistică - Despre holism

FOAMEA  DE  UNUL

lui St. Aug. Doinaş

Gheorghe APETROAE, Sibiu

Vădit 

sau care-i place sa se-ascundă

împovărat de veacuri e urgentul,

 UNUL

cu semn de uriaş în zarea-i

 scundă:

posibil tandru investind prezentul ...

mereu se face veşnic,

 îşi amână rostul

nevertical în sus

si-n jos plimbare ...

negat de tot ce i se 

naşte-n mână

model adânc deschis 

ca o-ntrebare

ce stă pricina morţii, judecăţii-

un crug imens de licăriri 

minore,

dobânda-n lacrimi de identitate,

tiparul care bântuie 

prin toate ..

niciunde, pretutindeni,

altul vine,

o mare-absenţă uneltind în toate,

vădit sau care-i place

 să se-ascundă

multiplul UNUL, diferit de Sine ...

Revista „Interferenţe”, nr. 2, 1997