Literatura: Adam Mickiewicz , Gheorghe Apetroae, Sibiu

Lucia Mandache: Se poate constata că Adam Mickiewicz (1798-1855), acest polonez cu trăsături apollinice, s-a remarcat în literatura polonă ca poet național, dramaturg și esseist, publicist și professor de literatură, fiind identificat și definit ca un reprezentant de seamă al romantismului mediu și târziu în literatura poloneză, lithuaniană și belarusă...Trebuie spus că pentru stoicismul dovedit în promovarea ideilor sale de libertate, politice în fond, este nevoit să ia drumul exilului din anul 1929, la numai 31 de ani..A cochetat cu poezia lui George Byron și, deși nu a penetrat și nu a uzitat din plin de formalismul simbolistic în opera sa, nu a fost străin de simbolismul francez, instituit ca și curent literar modern de Baudelaire, și nici de filosofia germană a reprezentării, pesimismului și voliției concepută de Arthur Schopenhauer.. Se deduc aceste influențe din însăși titlul poemului, intitulat ”Îndoiala” și din cuprinsul acestuia, care conține un mixaj de lirism și de epic țesut cu intense trăiri nostalgice. Poate voi greși când îndrăznesc să afirm că deși multe din scrierile sale sunt monumentale, acestea nu reușesc să egaleze, în valențe literare, opera eminesciană, dar să o depășească! Felicitări pentru ideea publicării poemului și pentru încercarea de restituire a literaturii poloneze, în fond europene din perioada romantismului mediu și târziu! Cu deosebite considerații! Gheorghe Apetroae, Sibiu.

Literatura: Colind; Gheorghe Apetroae, Sibiu

 COLIND

Gheorghe Apetroae, Sibiu

Aici albite-s zilele în frumuseţi de datini

 cât Vifleemu-n flori de chiparos;

 găsești eros în ASTRA TRANSILVANĂ,

colind: urmaşii locului din care-au fost …

Lumina cea mai caldă arde-n candele

cu clopoţei şi voci trandafirii;

prin românesc, regatul, paşte Mielul:

credinţa cerului în stea la Beit- Sahur …!

 Îți sunt frumoşi şi tot mai crişti copiii:

 brazi argintii pe zăpezite bolţi …

Cuvântul s-a împodobit cu sânge-cântec:

 colind de serafimi la naşterea-n Hristos.

 „Foaia Poporului”, nr. 11 – 12, 1995

 HARISMĂ

Gheorghe Apetroae, Sibiu

 Pe sub bolţile aurite cu zorii de " Lumină",

 în Iisus să ajungi, cu smerenie păşești

 în glasul de crez al clopotelor sfinte;

în graţie te închini şi Cerul slăvești …!

 Duhul, în Duh pogorât, te înalţă-n Treime,

 într-un miracol divin de iubire, ne-stins…

 reverberează-n altar lumini inefabile,

 smulg din glasul razei nemurirea,

 sfântă în sine şi un suflet din vis …

 Din Pacea creştină înfloreşte o inimă,

irump nădejdi pentru o Lume-n Iisus

cu adevărul Crucii, care se revarsă

 "Lumina"în lumină, apus peste apus …!

 Prealargul albastru, Mântuitorul îl coboară

 în-Dumnezeit în trup, celest prin Cu-vânt…

 mărturişeşti crezul tău în Iisus, Mariei

 şi o Naştere a Cerului prin Ea, pe pământ …

 Poem cuprins în ciclul " Porunca iubirii",

 din volumul de versuri" Depăşirea trecerii",

 Editura " FIATLUX", Bucureşti, anul 2000

Literatura: Irina Lucia Mihalca: Ieșirea din labirint, Gheorghe Apetroae, Sibiu

”Ieșirea din labirint” este unul din poemele reușite, prin care Irina Lucia Mihalca își exprimă o viziune cosmică asupsa iubirii, ca fiind atât interastrală, cât și interumană. Si aceasta , printr-o transfigurare reușită a erotismului genuin, uzitând de elemente mitologice în construcția poemului său, cu principiul luminii ”strânsă în cercul iubirii”, atunci când ”ard clipe la temelia templelor” . Irina Lucia Mihalca, precum Deianira lui Heracles, prin frământările sale existențiale cunoscute iubitorilor de literatură, de poezie bună, reușește ”Ieșirea din labirint”, mimând erotismul sisific: ” urnind lespedea simți vaierul lanțurilor”, doar spre a se săvârși actul solar al apropierii apollinice. Prezența transfigurată a autoarei în actul iubirii, în imperiul flăcării, nu poate fi decât condiția învingerii lui Achelous. Apariția telurică și apollinică - antinomică a iubirii, unde poate fi în alt loc decât din pelagicul marin, de acolo unde poeta se poate identifica cu ”insula virgină apărută din mare” și cu care se poate personifica și identifica, asigurând, astfel, accesul la ea a iubitului, care nu poate fi altul decât ” Un mesager nevăzut, vântul călător mi-a dăruit sărutul.”. Iubitul și-l recunoaște ca fiind transfigurat în Eol, apărând aici ca un ” Parfum suav, mister printre stele, doar buzele tale în vise!” Eol poate configura, la Irina Lucia Mihalca, imaginea misteră a iubitului pe care îl consideră ideal și la care se poate tinde în marea iubire. De aceea, el vine doar un vânt în vis, în prima etapă, actul iubirii fiind doar imaginat, ireal: ”Misterul învăluie visele tale, o lume unde puţini au acces.” … Acest Eol poate fi și gândul insidious, purtător de capcane ale iubirii, dar și natural, un vulcan în regres, prin disiparea iubirii: ”Capcane de gânduri despleteşti spre mâine, înaintezi în flacăra stinsă a torţei, printre voci, respiraţia ei îţi arde oxigenul”. Ajungerea la tema soluționării iubirii presupune o prezență existențială magnetică, polară-antinomică a părților, printr-o extrapolare litotică și hiperbolică a acestora în temporalitate, la și de la mediile astrale:” Două clipe-i separă – atât de aproape şi-atât de departe...” Reușita împlinirii iubirii la Irina Lucia Mihalca constă și în travaliul reașezării pieselor pe acel puzzle table, în așa fel încât printr-o așezare reușită să poată fi șoptită chemarea de apropriere a luminii, motorul apropierii în iubire, dar care poate fi și un eșec al misterului mitologic, întrucât cu ” Aaipile grele îşi continuă zborul spre zenit.– lumină strânsă în cercul iubirii –”, un motor al magnetismului, al mișcării și al iubirii universale. Sunt tulburătoare aceste versuri, prin care poeta reușește să ofere soluții, concentrând numai în câteva propoziții, excellent articulate, universul iubirii umane! Felicitări! Gheorghe Apetroae, Sibiu.

Literatura: Irina Lucia Mihalca: Ieșirea din labirint, Gheorghe Apetroae, Sibiu

Literatura: alt adevăr din rest; Gheorghe Apetroae, Sibiu

ALT ADEVĂR  DIN  REST

Gheorghe Apetroae, Sibiu

Adâncul cerului și acum

întors în el îl priveşti,

cum atunci,în cristalul izvorului

cu resturi diamantine - stele reci

căzute în luptă, în extaz

din tine, înflăcărate 

de prezența umbrei tale

crescută pe zâmbetul  Lunei

mereu în veşmântul turcoaz:

o lebedă jună fecundă de ieri,

valsând pătimaşă adevărul

pe unde stropite cu topazul

dedus din ale sferelor tăceri ...

Impulsul materiei îți sta  extins

în zeul ce ştia doar să-și coboare

din tronul  permanenţei

umbra hiacintă lângă tine,

în fluxul trecerii tale ascuns…

Acum, lumina șiroind albastru,

căzută chiar pe ritmul ei

de pe spinarea bolții în turmalin,

zace sub geana adâncului…

cu începutul dezbrăcat de neînceput

petreci și acum rămas doar

flăcăra, să-i înteţeşti glasul,

să poți vorbi despre nemurire

și despre arderea cu rest... 

de atunci asculți în ochrul serii

cântecul cuantei vagaboande

ce-și plânge nepăsarea, unduind

lacrimile pe recele tău umăr,

misterul morţii, să poți să-l dezlegi…

de marile nelinişti  să-ţi aminteşti,

de gema cristal: amorul stelar

poposit la sfârşitul copilăriei

și bălăcit, de atunci, în clipele

trecerii tale în depășire …

cu dorinţe reci reaprinzi și acum fecioare,

primind din limpezimea bulboanei 

adevărul fluid, să-l renegi: 

arşiţele altor veri, le sporești în izvoare…!

G.A.S.