PE STÂNCI, LA PALOS
Christopher-s song on the cliffs at Palos
Gheorghe APETROAE, Sibiu
Pe când coapsele crise i le dezgolea
abisinic şi ai ei nuri îi frământa
dezlănţuit cu întregul ocean,
cu un glas stins, El, Cristofor,
în al ei surâs îi şoptea princiar:
- Felippa mea frumoasă, dorită,
plină de farmec,aprinsă-n cuvânt,
dator cu a mea viață, ție îți sunt...!
Tu m-ai renăscut şi m-ai vindecat
de zacere cu sărutul trimis
pe Egee, la castel, în Levant...!
Chinul meu în rostul tău s-a stins
și-n suavu-ți zâmbet m-am reîmplinit...!
Acum, nuntind cu tine la Palos
vară în pretorian palat,
Veneră, pe stânci andaluzele îți calc
și credinţă neţărmurită îți jur,
cum și Azorelor cu valul din larg...!
Ea îl privea zeu al luminii şi mării
și-o cunună de irişi albaştri
îi puse - tot cerul pe frunte..!.
Clipele-i erau acum împărţite
între fiori - un șir lung de plăceri...!
Uitase de negrele nopţi de nelinişti
şi de lungile lui aşteptări...!
Columbe pe zare le răsfăța privirea
și Luna scăldată în larg portugal,
legănaţi de un madeiric ocean...!
Erau acum împreună, acoperiţi
de lauri, de roze și de adânci săruturi
cu destrămâri în freneticul val...
La Palos, în castelul pe stânci,
amorul lor primea peceţi stelare,
în Porto Santo, rangul regal...!
Fericirea era iarăși a ei ...
era a lor..., ca într-un vis ireal...! (G. Ap., 185)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu