LA GENIUL VESTAL AL SALMONEI
Gheorghe Apetroae,Sibiu
Adâncul udă cu lacrimile clipei tale
obrajii Lunei în ametist, sărutați
de buzele sărate sidefii ale mării
cuprinsă de furiile siderale...
- lumina de pe faţa crisală
a valului atinge celestul
și te sărută cu silfu-n adiere
carena Sirenei..., te mângâie…
Pe bolţile brumate de absint
amnarul serii scântie-n turcoazul mării
iar pe ţărmul de dacit - melanian,
în siderale reverii, zeii tăi,
în toge albastre,
în cântecul de briză al clipei,
te chinie mereu cu plăceri adamice…
Din valurile de topaz şi argint,
muzele, ies în pelagic;
poartă salbe de spumă la gât
și din viola solară a mării
îți cântă...
Pe ţărmul înflorit de Alysum
şi de juna Silene (acaulis):
sorbi balsamul vrerilor-
zâmbetele serii din pocalul stibinic-
Înverzită e faleza de platani roiali,
înflorită-i de iriși și de zinii...
E un incendiu de corole pe ţărm
şi în al luminii pojar, nisipul
împânzit de scoicile cristale-
spirale de neînceput în început
pe neritice locuri, în repetat avatar,
te cheamă-n abisuri, în surghiun
la geniul vestal al Salmonei...!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu