Literatura: APUS CU CERB, autor: Gheorghe APETROAE d.B.

 IMAGINI AUTUMNALE

APUS CU CERB

Autor: Gheorghe Apetroae D.B.

*

În largul poienii din pădurea albastră,

la izvoarele serii colorate de toamnă,

cerbul, plin de trufie, în inima turmei,

un arcaş dibaci al coroanei tenebre,

adulmecă bolta, suflarea şi-aprinde,

săgeată cu vârful de sceptru se-aruncă,

ia stelele-ciutele în coarne şi cerul la fugă..!

Toţi arborii zării îi freamătă-n vene…!

*

În haită, din cornul de lună desprinși,

de vânt îndemnați, înspre pradă trimişi,

câinii Proserpinei pe cerb îl aleargă,

din turmă îl scot, de pe zare-l alungă,

colţii: raze-i înfing în coapsele-i albe,

gambele-i sfâşie, stele șiroaie de salbe

în iureș copitele fulgere-i scapără

și sângele serii îi curge de sub chişiţa neagră…!

*

Un astru, de zile apus, sub stei alunecă,

din bolta toamnei târzii se prăvale-n irugă

cu o ultimă spasmă, în ultimul muget

și suflarea și-o curmă sub stânci andaluze…!

Departe rămase, cu vrerea în ele trezite

de urletul apelor însângerate de seară,

stelele-și sorb liniști din al nopţii izvor,

și pe pajiștea serii pasc al zilei crepuscul...!

*

Cu liniștea serii petrec pe cerb în uitare

și-n alte valuri de raze, cu ai nopţii centauri

se împreună, stelele-ciute se-adapă, se scaldă

și-n mersul bolţii își pasc zorii veciei:

flăcări de sânge galactic, în vreri dianic aprinse!

- E o logodnă cervidă acum cu centauri

şi e nuntă-n tot cerul în toamna târzie…!

E un rai de plăceri: poiana albastră-a luminii…!

ASTĂZI, UN EVENIMENT SĂRBĂTORESC RELIGIOS ȘI CULTURAL NAȚIONAL (†). Comentează Gheorghe Apetroae d.B.

 

ASTĂZI, UN EVENIMENT SĂRBĂTORESC RELIGIOS ȘI CULTURAL NAȚIONAL (†)

 

Astăzi, la Mănăstirea Antim din București se sfințește, de către preafericitul pariarh Daniel, Paraclisul Arhieresc Antim.

           De amintit, utilizând date informative, în principal furnizate de Wichipedia, faptul că Sfântul Antim Ivireanul (†) s-a născut în anul 1650, în Iviria, o localitate din Georgia, de unde și-a luat numele, fiind de naționalitate georgiană, din părinții Ioan și Maria. A fost de tânăr, luat în robie de către turci și dus la Constantinopol. Fiind ulterior eliberat, a trăit în preajma Patriarhiei ecumenice din Constantinopol, unde a învățat sculptura în lemn, caligrafia, pictura, broderia, precum și limbile greacă, arabă și turcă; tot acolo s-a călugărit sub numele Antim, iar mai târziu a fost hirotonit ieromonah.

           În 1689 a fost adus de către voievodul Constantin Brâncoveanu în Țara Românească, la recomandarea episcopului Ierusalimului. Aici a învățat limbile română și slavonă, precum și meșteșugul tiparului. În 1691 i s-a încredințat conducerea tipografiei domnești din București, în care au fost imprimate nenumărate cărți de cult, dar și laice.

        A fost, pe rând, egumen al mânăstirii Snagov, episcop de Vâlcea și mitropolit al Țării Românești. În același timp, a fost și un mare om de cultură: tipograf, gravor, teolog și autor al celebrelor Didahii (o colecție de predici folosite la Marile Sărbători de peste an).

        În anul 1696 a devenit egumen al Mănăstirii Snagov, unde a mutat și tipografia domnească. Acolo a tipărit 15 cărți: 7 grecești, 5 românești, una slavonă, una slavo-română și una greco-arabă (Liturghierul greco-arab, în 1701, prima carte din lume tipărită cu caractere arabe).

        Între 1701 și 1705 și-a reluat activitatea tipografică la București, unde a tipărit alte 15 cărți. Pe data de 16 martie 1705 a fost ales episcop de Vâlcea. În afară de activitatea sa de ierarh, nu a pregetat să continue imprimarea cărților bisericești: astfel, la tipografia de la Mănăstirea Govora, sub îndrumarea sa, au fost tipărite alte 9 cărți (3 românești, 3 slavo-române și 3 grecești).

          La 28 ianuarie 1708 a fost ales mitropolit al Ungrovlahiei (Țara Românească), fiind instalat în scaunul mitropolitan de la București pe 22 februarie al aceluiași an. Printre alte activități, în această calitate, înființează, ca și la Râmnicu Vâlcea, o tipografie la Târgoviște, unde a tipărit un număr de 18 cărți (11 românești, 5 grecești, una slavo-română și una slavo-româno-greacă), între care se remarcă cele românești.

           Sf. Antim Ivireanul este și ctitorul mănăstirii cu hramul „Duminica Tuturor Sfinților” din București – numită azi Mănăstirea Antim - pe care a ridicat-o între anii 1713 - 1715 și pe care a înzestrat-o cu toate cele trebuitoare, această mânăstire fiind unul dintre cele mai remarcabile monumente de arhitectură, pictură și sculptură din țara noastră.

           După planurile sale a înălțat Biserica în ancadramente florale scuptate în piatră. A sculptat personal ușa masivă din lemn cu reliefarea scupturală a șarpelui  și catapeteasma din piatră, precum și icoanele de o parte și de alta a catapetesmei cu înscrisuri în limba română, dovdă a respectului său pentru limba și cultura română și aceasta pentru că activitatea sa în slujba bisericii și-a desfășurat-o în cea mai mare parte în teritoriul românesc. Acestei biserici i se adaugă, pe rând, Turnul clopotniței și mai nou Paraclisul Arhieresc, al cărei sfințiri are loc astăzi, 27.09.2023.

       Trebuie subliniat, în aceeași măsură, rolul lui Antim Ivireanul în propășirea culturii române. Pe lângă activitatea sa de ierarh al Bisericii din Țara Românească, el a fost tipograf, redactor, editor și creator de limbaj bisericesc în limba română.

       Prin cele 63 tipărituri, lucrate de el însuși sau sub îndrumarea sa, în limbi diferite și de o mare diversitate, prin numeroșii ucenici pe care i-a format, este considerat - alături de diaconul Coresi –

cel mai mare tipograf din cultura medievală românească.

          A avut, în același timp, un rol însemnat în introducerea completă și definitivă a limbii române în slujbele bisericești. Deși româna nu era limba sa nativă, a reușit să creeze o limbă liturgică românească limpede, care a fost înțeleasă de contemporanii săi și este folosită până astăzi.

        Pe lângă lucrările tipărite, de la Sf. Antim Ivireanul au rămas și câteva manuscrise: Chipurile Vechiului și Noului Testament, adică obrazele oamenilor celor vestiți ce se află în Sfânta Scriptură, în Biblie și în Evanghelie și adunare pe scurt a istoriilor celor ce s-au făcut pe vremea lor... , cu 22 file de text, la care se adaugă 503 portrete în medalion cu personaje biblice, datând din 1709.

        Tot în manuscris a rămas și opera sa omiletică, Didahiile (cu 28 predici la diferite sărbători și 7 cuvântări ocazionale).

       Analiza cărților originale publicate, dar și a celor rămase în manuscris duce la constatarea că Antim Ivireanul avea nu numai o vastă cultură teologică, ci și una laică, întrucât folosea nu doar citate din Biblie, dar și din filozofii antici. În multe din ele făcea o critică vehementă a moravurilor vremii. Didahiile îl așează pe Antim Ivireanul, fără nici o îndoială, în rândul celor mai de seamă predicatori creștini din toate timpurile.

          Dintre cărțile tipărite de și sub îndrumarea Sf. Antim Ivireanul, cele mai remarcabile sunt: Învățăturile lui Vasile Macedoneanul către fiul său Leon (1691, limba greacă); Slujba Sf. Paraschiva și a Sf. Grigorie Decapolitul (1692, limba română); Evangheliarul greco–român (1693);Psaltirea (1694, limba română); Antologhionul (1697);Mărturisirea ortodoxă a lui Petru Movilă (1699):Proschinitarul Sf. Munte Athos (1701, limba greacă); Liturghierul greco-arab (1701, prima carte tipărită cu caractere arabe din lume); Evanghelia (1697);Acatistul Născătoarei de Dumnezeu (1698); Carte sau lumină (1699);Învățături creștinești (1700); Floarea darurilor (1701); Noul Testament (1703);Tomul bucuriei, (1705, limba greacă);Liturghierul și Evhologhionul (1706); Învățătură pe scurt pentru taina pocăinței (1705, lucrare originală);Învățătură bisericească la cele mai trebuincioase și mai de folos pentru învățătura preoților (1710, lucrare originală); Capete de poruncă la toată ceata bisericească, pentru ca să păzească fieștecarele din preoți și din diaconi deplin și cu cinste datoria hotarului său (1714; lucrare originală); Psaltirea (1710); Octoihul (1712); Liturghierul (1713);Evhologhionul (1713); Catavasierul (1714) și Imnografie:Tropar, glasul al 3-lea; Condac, glasul al 3-lea:

       Fiind un apărător energic al drepturilor Bisericii și ale poporului român, din pricina atitudinii sale antiotomane, în toamna anului 1716, la cererea domnitorului Nicolae Mavrocordat (primul domn fanariot al Țării Românești), a fost înlăturat din scaun, închis, caterisit de patriarhul ecumenic și condamnat la exil pe viață în Mănăstirea Sfânta Ecaterina de la Muntele Sinai.

       La insistențele Porții Otomane, a fost exilat în anul 1716 iar pe drumul spre locul exilului de pe Muntele Sinai, a fost ucis de ostașii turci din escortă, trupul său fiind aruncat în râul Marița, în apropiere de Adrianopol.

     La câțiva ani după uciderea sa, Patriarhia Ecumenică a ridicat nedreapta caterisire a mitropolitului Antim Ivireanul, fiind reabilitat și proslăvit sfânt.

       Sfântul Antim Ivireanul a fost canonizat de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române în anul 1992 (actul sinodal din 20 iunie, proclamarea oficială a canonizării având loc la 21 iunie 1992). Este prăznuit în fiecare an la 27 septembrie.

      Materialul informativ a fost preluat și comentat de dr. ing. GHEORGHE T.APETROAE d.B., Sibiu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 Literatura: POSTMODERNISMUL LUI MIRCEA IVĂNESCU

Autorul eseului: Gheorghe Apetroae d.B.

Poezia curentelor postmoderniste - un edificiu liric de mediu și scurt metraj- s-a construit în peisajul literaturii contemporane românești de către Mircea Ivănescu din elemente structurale de firească sensibilitate și imaginație, într-un sublimat de interioritate și de incantație, în configurații suprastilistice de simbol… Se asistă la acest scriitor la seria construcțiilor poetice în afara convențiilor estetice cu un liant de metaforă specifică genului său livresc, în crome stranii și în vibrații asonante...! Se descoperă în registrul armoniilor fonice ale acestui creator sublimări literare, partituri ale dizarmoniilor cosmice, care dezvoltă voliţii şi atitudini propensive limaxise, stări noetice ce reverberează celestul în integralitatea existențialismului uman cu dimensiuni comprehensive nebăuite în ecuațiile sale estetice (din „Versuri”...vorbe, vorbe, vorbe; din „Alte poezii”... poezia e altceva...). Acest gen de versificație, analogică prozei scurte, se soluționează sistemic prin substituirea unor termeni clasici lirici și ritmici cu algoritmările estetice ale grotescului, mitului, chiar și a satanicului, a răului și tragismului uman, a sinistrului, spre a crea în structurile poetice înterfeţe - măști cu reflexii antinomice de natură telurică și apolinică neașteptată, anegdotice, de înaltă factură neoexpresionistă, opuse prețiozității estetizante… Se vor pune în evidență toate aceste ipostaze ale valorii creaţiei sale prin tropismul metaforei, prin corespondențe și analogii de termeni identificatori prin simple intenții, fie ele și absconse: frumosul, concretul uman și normalitatea ontologică, în structuri cu formulaări ermetice. Dar, rolul poetului este de a umaniza naturalul și socialul, prin utilizarea acestor elemente artistice postmoderniste și neomoderniste cu principii simbolistice dominate lingvistic de imagismul metaphoric - esențe lirice care ne despart de creațiile versicate clasice, prin înlăturarea măștii, iluziei, exoticului și disimulării în actul creației....

Mircea Ivănescu, așa cum l-am cunoscut şi cum l-am putut urmări direct în abordările critice ale creațiilor prezentate de diferiții autori sibieni, sau din afară, în cadrul sedințelor de lucru ale cenaclurilor sibiene, era unul dintre puținii poeți care în destinul și voința-i livrești putea realiza facil, de multe ori cu o tentă ironică, comparații – corespondențe cu principiile textelor comparate, rostind frecvente citate bine articulate în contextul acelor ședințe din scrierile lirice ale lui Baudelaire, Paul Valery, E.A. Poe, W. Williams, S. T. Eliot sau din Dylan Thomas… Poetul Ivănescu cocheta foarte relaxat cu Paul Eluard, cu J. P. Jouve, G. Apollinaire și creind cadre ofeliene, cu Jean Arthur Rimbaud. Mircea Ivănescu nega cu accente sociologice radicale valorile civilizației tradiționale, până la a le ignora, și aceasta împreună cu Tristan Tzara, cu R. Barthes, A. Breton, P. Claudel, Pierre Reverdy, Umberto Saba și cu Giusepe Ungaretti…

De multe ori, particulariza, cu o spontaneitate genuină, rezonanțele meditative ale sensibilității lirice și, în aceeași măsură, a neliniștilor cotidiene, preparând pe loc soluții politice pe care le releva doar anecdotic, ca pe o iubire aridă pe care o asocia cu melancolia și singurătatea în fața neantului.... Pentru toate acestea, cocheta relaxat cu Vittorio Sereni, Garcia Lorca, A. Ginsberg, Hermann Hesse, Robert Musil, Raymond Queneau și cu J.R. Jimenez, sau lua figura profetului, tălmăcind mesajele transmise de textele auctoriale ale participanților prezenți cu creații în ședințele de cenaclu, aducându-le în luminare poetică, prin descifrarea facilă a misterelor existențiale și a filoanelor- filigran- din textele expuse. Lucra cu o sumă mare de culturi și învățături sedimentate în conștientul și lăuntricul său, pe care ni le releva spontan, dialogând cu noi și împreună cu Saint-John Perse, D. H. Lawrence, Bernard George Shaw, Craig Marianne Moore, E. W. L. Pound și cu W. C. Wiliams. Apăsând pe pedala realismului în lucidele sale observații, îl semnifica pe Cesare Pavese și pe Salvatore Quasimodo, contând pe personalitatea singulară și expresivă a liricii lui Rainer Maria Rilke și a lui Rabindranath Tagore...

Mircea Ivănescu s-a configurat, astfel, într-un simbol creator și critic al postmodernismului literar în România! - De ce? Pentru că a reușit o sindinamică spațial sinchorologică a unei altfel de literatură, autentică, raportat la mediul literar sibian, o inducere a acestui curent postmodernist narativ în poezia sibiană și, aceasta, în substituirea lirismului în poezia românească contemporană…

A reușit cu mult succes aceast lucru, așa cum o releva însăși Mircea Ivănescu în ” Poezia e altceva, vol. Versuri, 1968”, argumentând prin intervențiile sale edificatoare, prin structurarea accentuat anecdotică, expresionistă și ficționist transfigurativă a formelor sensibile şi abisale în canoane literare, de la satiric și până la descifrarea parmenidică și d'aquină a misterului ființării prin esențe ontice și lirice... Prin poezia inedită și prin critica doctă dezvoltată, în principal, în cercurile literare sibiene, Mircea Ivănescu a fermentat suprarealismul și a activat expresionismul în lirica sibiană, extrapolându-le cu mult succes în poezia românească din acei ani memorabili pentru literatură, devenită bază valorică pentru elevația creației lirice stilizate postmoderne cu sedimente ale impresiilor entive lăuntrice, revelatoare...

Reuşise, într-un scurt timp, Mircea Ivănescu, neeludând și pe alți făuritori de literatură românească, inducerea masivă a posmodernismului în spaţiile literare româneşti la sfârșit de secol și de mileniu la cotele pe care le reușise alţi titani ai literaturii în alte spații literare, amintindu-ne, desigur, prin Mircea Ivănescu de Allan Edgar Poe, W. C. Wiliams, Henry Louis Mencken, Edmund Wilson și de John Crowe Ransom în critica literară și eseistica americană, de Andre Gide, J.F.E. Lemaitre, Andre Maurois, Andre Thibaudet, Charles Mauron, Jean-Pierre Richard, Jean - Paul Sartre și de L. Goldman în critica literară și eseistica franceză, de Friedrich Gundolf, Karl Kraus și Werner Krauss în critica literară germană, de Eugenio Montale și Antonio Gramsci în critica literară italiană, de William Edmund Gosse, Edward Herbert Read, Middleton John Murry și Arthur Symons în critica literară și eseistica engleză, de Gomez de la Serna și Miguel de Unamuno în literatura spaniolă și nu numai...

Prin erudiția și talentul scriitoricesc, cât și grație activității sale de traducător, prin numeroasele traduceri din limba engleză, să nu uităm traducerile din Wiliam Faulkner (Povestiri...), Francis Scott Fitzgerald (Marele Gatsby), Soren Aabye Kierkegaard (Şcoala creştinismului), Friederich Nietzsche (Naşterea filosofiei în epoca tragediei greceşti), culminând cu traducerea romanului Ulysses al prozatorului irlandez James Augustine Joyce, scriitorul Mircea Ivănescu a devenit columnar,un reper literar de cel mai înalt rang al literaturii române și, de ce nu, universale a sfârșitului de secol 20 și a începutului de secol 21... În prezența scriitorului poet eseist și traducător poliglot Mircea Ivănescu, de multe ori găsindu-mă, modestia sa conjugată cu înalta cultură, dialogul livresc cu acesta - care genera un permanent antren la inedit şi la transcenderi metafizice, mă fericea și mă fascina…! De aceea, îi voi păstra, cât voi trăi, imaginea vie în memorie...!

Gheorghe Apetroae d.B.

Îmi place

Comentează

Distribuie

LITERATURA: ÎNTREGUL ABISULUI DUAL, autor: GHeorghe APETROAEd.B.

  ÎNTREGUL ABISULUI DUAL

Autor: Gheorghe Apetroae d.B.
*
Te-am surprins în lupta
cu Totul din Totul,
sigur de victorie;
cu timpul ce-ți fură,
câte puţin, cum Haosului, netimpul
puterea grijilor tale,
stropi de idei şi putere …!
Crist de raze, în cădere
te frângi şi preschimbi
în plăcere...!
De imanente revelații
nu-ţi faci probleme …!
*
Cu mâinile cuantice desfaci
una, câte una
corolele de stele
şi deschizi libere,
porţile metagalactice …!
*
Totul din Totul intră la tine …!
Îl priveşti şi-i zâmbeşti...
Eşti pe placul lui...!
Îl iubeşti şi-l cuprinzi
cu mâna sferei- o mână a ta,
ce a dezmierdat, tânără,
cosiţele fetelor …!
*
Într-o mână ţii Totul …
A doua, pentru cine-i ?
Mâinile nu sunt date,
fiecare, o eternitate ?
Da! Totul nu este numai
Unul şi infinitul, în doi,
începi să-l desfăşori:
tu, el: doi; polii sferei tale: doi;
ai stelelor: doi; ochii: doi;
buzele: două; mâinile: două....
Toate se întâlnesc, se unesc,
se despart fără sens, ne-nţeles…!
*
Un Necuprins din Tot s-a desprins
și aleargă spre tine…!
Vrea să-l primeşti în cuvânt
şi să-l crezi ce îți spune …
Ca să-i fii pe plac, pentru el
pregăteşti cealaltă mână …!
Să-i arăţi cât de mult îl iubeşti,
îl dezmierzi şi-l cuprinzi
cu a doua- galactică- a ta mână …!
*
Mâinile îngemănate,
sub greutatea sferei,
fiecare, împreună,
simte mişcarea posibilă …!
În mâinile tale, două, toate se întâlnesc
și câte două, se iubesc...
în Sferă, tot câte două,
îşi fac de cap
și se despart ne-nţeles...?!
Unele stele ascunse,
flămânde de limită,
cu frică de Haos,
sfărâmă şi înghit lanţul degetelor,
se conjugă-n secundă …!
*
Din impulsul unirii
fulgeră prin degete nemărginirile –
Să prindă putere,
să piardă putere,
în mâinile tale se ivesc, cresc
și înfloresc în corole stelele…!
*
Un Univers, la braţul altui Univers,
e în iubirea celuilalt,
fără somn…!
În mâinile tale alte lumi se nasc,
cresc, sufăr şi mor fără sens …!
Cu surâsul stelelor
îţi dezgheaţă genele… –
Dar, până când pierd
şi câştigă-n putere mâinile tale, sferelei???
*
Când Totul e în doi și fără preț,
în lumea ta, a lor, în devenire,
fii bucuros c-ai fost, că ești
și fericit c-o să devii
un bol de lut la Ne-nceput:
Substanță-n Trupul Veșniciei!!!

Din volumul„Depășirea trecerii” Editura FIAT LUX, București, 2000

LITERATURA: BALADA LOCULUI MATERN; autor: Gheorghe Apetroae d.B.

 

BALADA LOCULUI MATERN

Reverberații - BOROAIA: „Patria - locul, lumina

şi vechimea neamului tău”- fereastra de dor

în spiritul solar al lazurei Bucovine-.

Autor:Gheorghe Apetroae dlB.

*
Priveliști, de braţele zorilor prinse
farmec copilăriei, izvoare de vise,
prin floarea fiinţei curg primenite
şi le asculţi:
Te aleargă gătite: - Stânişoara în soare,
la vârfuri înalte și stropite pe zare-;
-Moişa şi Suha, răsfrânte la poale-,
prin hora lor să treci, copil la Slătioare...!
*
Te strigă- prin susur pârâul de munte (p. Moişa),
de maluri prăbuşit în recele cristal,
la meandre adânci, umbrite de sălcii
cu pletele despletite de undele repezi-;
în freamăt arinii, cireşii şi mălinii,
pe coasta înverzită şi lunca de flori,
la primăveri de soare te cheamă înapoi!
*
Pe drumul lung al lumii fiinţei tale
te caută: - casa între livezile de rai,
ce-i râd în povară-;
- izvorul rece din deal grăbit pe uluce
la florile mamei tale setoase, să-l piară...-!
Și plopii-brâu la izvor, piramidali, paterni,
şi brazii prinşi de cer, de strajă pe alei,
părinţii tăi cu rătăciri de lut, îndrăgostiţi de zări...!
*
Pe lira soarelui cântă, de atunci, în tine
colorate, senine, păsări, primăveri,
inefabile lumi de fragede vremi…,
când păstoreai copil florile de crin
şi salutai din vad pădurile de brazi,
iar pe poteci adânci, repezite de stânci
spre însoritele poieni, te strecurai zburdalnic
prin pasul de joc al fraţilor tăi...!
*
De Stânişoara şi cerul Bucovinei
porţi sufletul, fiorul!
Boroaia- maternă- vis fericit
şi împlinit pe zare, cea mai iubită floare-,
îţi înţelege dorul!
Să o revezi senin, azurul să i-l cânţi
şi s-o admiri,
mireasa noilor culori îţi râde de copil!
..........................................................
La voi, rai vieţii tale, oricând vei reveni:
să frângi plaiul de cer şi să-ţi asculţi izvorul...izvorul…!!

Boroaia, Susenii Moișii, 1963

Literatura: Metanoia, autor: Gheorghe Apetroae d.B.

 

LUMEA MIRABILIS - METANOIA

Gheorghe Apetroae d.B.

*

Din început te porți aplecat în Ea, în crisotil,

însoțit pe drum de pelerinul vagabond

cu „ Cartea facerii” în largi desagi

și cu moartea virală în El, Ea...

Le ceri să îți întrerupă pâcla

groasă de pe-al tău Neînceput,

în colindul tău oricum, oricând în oriunde...!

*

Tot din început, cu Ea, lângă tine,

în El, îți vrei și tu un rost, al tău:

ieșiri în libertate, căi drepte de-mplinire…!

- Dar când ce ai, ce este nu au preț,

de El așa gândite-n facere, știute,

rămâi cu Ea în brațe și-n acest decor,

nu căta alt sens vieții tale mute…!

*

Iluzii sunt și nu spera

un loc în cer și-un nume-n rai...!

Din amăgiri și din iubiri, atât tu să reții:

fii bucuros c- ai fost, că ești

și fericit c-o să rămâi-

transcens în El, într-o dumnezeire-,

la Început, un Ne-ceput:

SUBSTANȚĂ-n trupul veșniciei! (G. Ap.,20)

 

 

Literatura, Despre eternitate, autor Gheorghe Apetroae d.B.

 

DESPRE ETERNITATE – ABOUT ETERNITY

Gheorghe Apetroae D.B., Sibiu

Din cromele zeiescului amurg,

sângerie, voluptoasă, fierbinte

eternitatea îşi întinde aripile,

purtând în mersul spre Neînceput

clopote cereşti, prevestind

petrecerile din tot alt asfinţit,

eternul deşert al toastărilor fierbinţi

și sarabanda plăcerilor cu ritm...!

Oricând, nisipul sfinx, oriunde,

e-n libertatea stelelor căzute-

flăcări plânse-n pretutindeni

cu şarmul veşniciei umbrelor...!-

Un abis, porţile-și deschide

cu dogme, fire-n clepsidre măturând

prezentul cel trecut fiinţei

spre cerul tainic din morminte…!

Acolo să-şi cuprindă lesne

lumina- n sine, crugu- n jasp

hariolat cu negre-crise franjuri-

tornade veşnice-n păcat-:

nori alunii pe bolţi lesne gonind

tot ce-i zeiesc ...și-n arcuri cad

privind spre hău, în infinit-

firescul grandios din Haos...!

Săgeţi de chiciură s- atingă,

în vid adânc, al nopții scut…!

Un abis, porţile- și deschide

şi- alt răsărit îi cade- n rugă

la tot ce-i nou și Ne-nceput...!

În Oricând, Totul nu e mut...!