LISBOA – BONALISA
Autor: Gheorghe Apetroae dlB
Lui Antonio Munoz Molina, pentru ”El invierno en Lisboa”
*
Pe un larg contur de linii alb-violete
dansează-n lințoliu oliv, medieval
pe intrările în pergola arcuite
din trunchiuri bătrâne de Ginkos
și Seqvoia cu ramuri frânte de vânt
împletite cu humă și mit…
Deasupra lor, mari ruguri gânditoare
întorcând zenitul în pământ…!
*
Sub podul Vasco da Gama,
în albia însorită a râului Tajo,
șerpii apocaliptici, în diluvii, zăcând
pe oglinzile pustii, din genele lor,
rostogolite, își ascultă țipătul:
clipele neîncepute …!
*
Pânzele rodocrozii ale paianjenilor
cotlonesc dorințele undelor negre
în umbre galbene, verzi și rubinii-
lângă ziduri lisabone, la colțuri adunate:
sunt zorile reci și târzii, care apasă
pe pleoapele inimii Bonalisei…!
*
Sub ziduri, geme apăsat cu dorul La Solena…
În piețele mici, pe străzi întortocheate,
cu biserici și castele cu belvedere
își adună fiorii în florile din curți și de pe case
în Al-hamba: smârcurile La Solenei…!
*
În rest, fiare, de sânge lihnite:
umbrele înalte pe ziduri– lupi în haite
cu colții aurii le devorează timpul,
un dans continu pe acorduri maure,
de Fado, în tânguiri, și mușcă flămânzi
din soarele tot mai gârbov, căptușit
cu penele acvilei țipătoare, rătăcită în vânt…!
*
Mai jos, cu stelele căzute în altarele
catedralelor vechi vorbesc , în sine, îngerii
despre tainele biblice și ucid
tăcerea pietrei din oasele sfințite
vu duhuri de cuvinte maure:
sfatul sicrielor din cimitire ascunse sub pini…!
*
Dincoace, în umbrele statuielor,
turnurile sinistre scuipă pe cerul Bonalisei
umbrele, în evantaie albastre și negre…
Da! Chiar acum, cu primăveri înmugurite,
florile La Solenei râd de cerul
îmbătat de miresmele întinderilor
albe, negre și violete!
Revista Interferențe literare nr.7.1998
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu