ETOSUL MEU: BOROAIA-Autor: GHeorghe Apetroae, Sibiu

 

ETOSUL MEU: BOROAIA - BALADA LOCULUI ETERN

 

MOTTO>„Patria - locul, lumina şi vechimea neamului tău”-

o fereastră de dor la spiritul solar al lazurei Bucovine-.

 

Autor:  Gheorghe Apetroae dlB., Sibiu

*

Priveliști, de braţul chrisal al zorilor prinse,

farmec copilăriei: izvoare stelare- eritrine vise,

prin floarea fiinţei îți curg primenite

și veșnicia lor o asculţi:

-Te aleargă gătite: - Stânişoara în soare,

la vârful Pleșu în „Cerdac” și stropit pe zare;

Moişa, Râșca, Suha, munți răsfirați-răsfrânți la poale,

prin hora lor să treci, copil la Slătioare...!

*

Te strigă în susur, de-atunci, pârâul în munte, (p. Moişa),

de maluri prăbuşit în valuri de cristal

-la meandrele adânci și umbrite de sălcii

cu pletele despletite de undele repezi;

în freamătul lor grav arinii, cireşii şi mălinii

pe coasta re-nverzită şi lunca ta de flori,

la primăveri solare, te cheamă înapoi...!

*

Pe drumul vieții- al lumii fiinţei tale

bătrână, te-așteaptă casa-ntre livezi, ascunsă,

și azi să-ți râdă-n rod și încă în povară...;

izvorul rece-n fântână, grăbit pe uluce,

florile mamei- narcișii- însetați să-l soarbă...

Și plopii:-în brâu tremoli izvoru-nmătăsind,

iar cei piramidali, pe boltă măturând

tot cerul cu vârfurile lor în vânt

şi brazii drepți-înalți și prinși de cer,

în strajă pe alei, părinţii tăi plecați din lut,

îndrăgostiţi de zări...!

*

Pe lira soarelui tot cântă închipuite în tine:

colorate și senine, păsări, primăveri

inefabile- lumi din fragede vremi…,

când păstoreai crângul copil

cu stelele din cer, pe înflorite lunci

şi salutai din vad pădurile de brazi,

iar pe poteca adâncită-n munți,

repezită de stânci spre însoritele poieni,

în veri, te strecurai zburdalnic

cu ploile în fulgere de jasp și-n vreri,

prin pasul de joc al fraţilor tăi...!

*

De culmea Stânişoarei şi cerul Bucovinei

porţi sufletul-atârnat, de-atunci, fiorul...;

maternă Boroaia:- vis, de muze profețit

şi împlinit pe zare- cea mai frumoasă

și iubită floare, îţi înţelege dorul...!

Să îi asculți sfințenia în lut, chemarea,

azurul să i-l cânţi şi s-o admiri…,

mireasa noilor culori îţi râde de copil...!

..........................................................

La raiul tău,- Boroaia-, în brațele-i cu duh,

oricând revii, de ea înhăruit,

să-i frângi plaiul de cer şi să-ţi asculţi izvorul…!

 

Boroaia Sucevei, Suseni, 1963, text în recurență.