Din bolta rece a ne-fiinţei,
cobori un praf de stele blue ...
E cântec cerul ce Ţi-l cânţi
într-un concert de simfonii
şi-l porţi pe braţ fior de roze,
buchetul astrelor de crini:
un gând înfipt în pretutindeni-
caninii lupului flămând...
Tot răul să i-l treci în bine,
seci smârcuri şi-i sădeşti grădini,
cu ordinea universală,
într-un acord de împliniri!...
Şi-n vreri sporite de dorinţe,
izvorul flăcării din munţi -
eşti uragan, Ea(l) , ne-fiinţă
cu zâmbet , lacrimile-nfrunţi...
Nu te înfricoşează valuri,
cutremure, ploile-n furtuni,
nici avalanşele de umbre -
puhoi pe irişi în genuni...
Când mari imperii diacrone
le stăpâneşti cu El, în Sine,
zile şi nopţi, lumini şi umbre,
sunt ale Lui şi pentru tine!...
Pe ruguri,câte- s existenţe
şi ard în Ele, zboară-n firi ,
tu le transferi eternităţii,
valori heraclice-n simţiri ...
poem prezentat în Cenaclul „ Lumina”, Sibiu, 1987
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu