Literatura, Desprindere, G.A.S.

III.I. DESPRINDERE

 Gheorghe  Apetroae Sibiu

Îi apăruse în cale nechemată ispita
şi-l prinse în brațele de-nţelesuri…
cum că-n senectute pe irişii gândului
pot petrece-n ne-nceput dorinţele…

…Ea-i pregătea de sfârşit, cântecul:
răsfăţul faustic al nopţii valpurgice!…
Simţul i-l testa, dezvelindu-şi,
câte una, formele, în marş nupţial…,
apoi în oglinda de cristal  îşi  arăta
chipul angelic, buzele cu-n surâs ireal..

…El o privea cu bucuria magului
iubitor de marile taine ale apelor!..
În concert, tot  El, cântând  la pian,
îi  desprinse uşor sufletul de  trup 
şi  i-l plimba ispită, acum altui  El
în loc de cruce, o privea în cuvinte
fulger crisoberil în iureșul de sânge...

…Ea-şi asculta “Aida, Marşul triumfal”…
irişi în cearcăne albastre admirau
peisaje andaluze pe iriși  cuvinte
și nu dovedeau  a culge  anemone
de pe hăul azur astrele albe-roze ,
în scânteieri cinabre-ametiste buchete
de vise stelare, în clarul mileric selen…

A-i regăsi  ispitei  iarăși albastrul,
însăși Ea zidea în El limona dragoste...
își punea multe petale violete în umblet
din El desprinse, cântec de leagăn
în simfonii de Haydn, siderale roze
în iriși neliniști, în simț, libere taine…