Felicitări!... Gheorghe Apetroae, Sibiu

Cu ocazia Crăciunului şi a  Anului Nou , 2015, la toţi cititorii mei, pentru care le mulţumesc şi îi venerez, le doresc sănătate,  impliniri de gânduri măreţe şi speranţe , umplerea sufletului cu aura de credinţă, trăiri spirituale înalte şi aleasă dragoste!..... Sărbătorile de iarnă fericite!... Gheorghe Apetroae, Sibiu 

Literatura, Balsamul gândului, Gheorghe Apetroae, Sibiu

 

BALSAMUL GÂNDULUI

 

Gheorghe Apetroae, Sibiu

 

Ca să cobori bătrân cu greu,

din patul astrelor culcat,

de multe griji lesne trezit-

al stelelor din Gemeni,

din sfânt alcovul tău, sculat,

în roua sângelui scăldat, 

păşeşti uşor încet pe cerul turmalin ,

a nu-i trezi tăcerea,

ca-ntr-un cavou adânc, sfinţit,

în care-ai îngropat pe rând

toţi zeii, încă în putere,

spre-a le-nvăţa în trecere

credinţa -n legi şi în  tăcere....

şi a putea să-nvârţi uşor,

în jurul axului galactic,

spre a spori  cu firea ta,

….lumina zilei din petale,

 făr-ajutorul lor, cântând, simţind

iubirea şi speranţa-n cer:

tot universul de plăcere!…

 

Te-mbată crinii săi fierbinţi-

balsamul gânditor ce-aşteaptă

şi îl valsezi păgân, desculţ,

pe cântul tot al marii treceri ,

al razelor în tine, înroind, 

ritmate pe clavirul mării-

un cant sirenic primăverii

ivită din al tău adânc!.. :

- petele noi de pale roze

şi-un paradis de albe flăcări:

- ninsori de fluturi blânzi

cu raze de vecie-n  aripi-

preludii de plăcere blues-

căzut în al tău necuprins!…

 

Tu, roza lui în dans, albastră,

răpusa de sfinte iubiri,

aşa cum inima fecioarei

ritmează gându-n frăgezimi

viind în torţe mari  sărutul-

aprinse flacări din iubiri,

de-al ei  ales,  furată…

desprinzi  opalul buzelor, surâsul-

mireasma rozei, ne-nceputul

cel prea devreme ofilit în glastră !...

G.A.S.

Literatura, Nostalgia obârşiei, Gheorghe Apetroae, Sibiu

  NOSTALGIA  OBÂRŞIEI

 Gheorghe Apetroae, Sibiu    

 

Era  pe când aici curgeau solar sudorile

cu iz de mosc pe-alama feţelor  agreste,

când ochii de-ametist  ai pietrei vii ,

de cer lazur  şi -amor păgân  aprinşi,

se-ncremeneau în large arcuiri pe creste !…

 

erai la locul unde zei, pe codrii împăraţi,

îţi cuvântau ales din  înfoşnirea frunzei …

goruni  şi fagi  pe-obârşii, de doruri retezaţi,

zăceau agest în lunge prăvăliri sub Cruce…

 

haiduc iubit de codru, de codru răsfăţat,

din margini i-ascultai corul de filomele !…

molizi şi brazi, cu umbra lor te ploconeau

şi te iubeau naiade  pe hăul Pădurenii !…

 

tu hoinăreai  aşa prin clipa unor duhuri sfinte,

păşind lumina lor pe tăinuite plaiuri,

nelinişti  răscolind  în suflete trezite

de flăcările vii din abisale raiuri !…

 

şi locuri neştiute ieri, acum îţi repornesc

trăiri în flăcări mari şi-o tainică nălucă…

… poţi tu să uiţi de mit, de unde magic creşti,

de unde, încă, steaua înspre seară-ţi urcă?...

                                                   

 iar, când în tine ele-mpătimit se-aprind,

 poţi a scapa de-amorul jar al clipei din cuvânt,

de locuri de obârşii?... când nouri de-amintiri

stau chip de flori livezilor bătute de absint?…

 

te primeneau , aici, cybilic tot alte ne-nceputuri

prin pajiştile înroite de culori rebele,

izvoarele, curgând din patul Proserpinei,

pârleazul vechi sărindu-l, te înfloreau în ele !…

 

şi duhul rătăcit al unui pui de cerb,

curând ieşit din codru, zvelt în salt şi liber

ca soarele scăpat din lăţul marelui adânc,

îl ucideai, vuind cu glas de corn în crânguri !..

 

din cer, din zbor înalt, totemic, uliul coborai

cu aripile-n alici negre-ntinse ţintuite,

salvând de clonţul oţelit şi ghiara morţii

mici vulpile carmine prin ruguri răvăşite…

 

din drumul drept de-odată te-abăteai, tăind pieziş

desişurile-n tinse peste stânci albastre,

sfidai magneticul hăţaş : un şarpe viu în arc

crestat de ani pe fruntea zărilor sihastre !…

 

aici, din brad în brad, un jder în salt înalt

pe al tău Vector urmărea cum fugărea mistreţii

cu colţii, sângerând  poteci în sihla nepătrunsă

şi cum din lupării, cu şiretlic, lupanii izgonea…

 

îşi lepădau de-ntoarcere hlamidele, irozii,

la fel, cum tu, de patimile grele-a cărnii şi de zodii…

te-mpreunai cu glia sângerândă , răscolind

faunice trăiri, tainic, balsamul de canine roze…

 

curând, la templul tău străbun ajuns,

fântâna deborda în flori, cu apa-i rece vie…

mesteacănul  acoperise cerul casei…

pe lada bunei, stând, te lumina icoana-i...

 

apoi, la via răsleţită, alergând, şerpi-i simţeai

încolăciţi sub rugi , plăcerii cum adastă

şi cum dogorii în cărări, veninul a pustiu şi-l varsă,

lui Eros să-i atingă aripa albastră!…

 

atunci, cuprins de Dumnezeu, cu El te logodeai,

jurându-i de credinţă tainică, slujirii

în horele  de slavă-a locurilor prins,

îi mulţumeai de harul grijii şi-al iubirii !…

 

tot tu, din trecere să-ţi poţi  opri părinţii

cu glasul orfic :  imn de binecuvântare,

le răscoleai în rugăciuni, străbunilor tăi gândul

din somnuri lungi şi-adânci,  pe tăinuita Vale!…

 

iar cerul te privea, curtând  fântânile adânci

cu ochii din cofei aprinsi de violete plângeri

cum mulţumeai în duh l-arhanghelii  bătrâni

de slobozire-n paradisul plin de îngeri….

 

Dar, te sfia acea  neagră vestire, cum că- aici

un cuget sclav trecutului, în el , zvâcnind

din uşa-acioalei sale-ntors, în blestemat amurg

sub geana-i  pală rece,a fost în fulger tras

şi -ucis cu colţii lungi, de un mistreţ flămând !…

 

 … de cât te bucurai de-nsufleţirea  sorţii

în zborul mai departe de rostirea morţii,

tu-i prohodeai în loc de rai plecarea tristă

cu chip de aură şi semne de ispită !…

 

… piereau atunci şi florile de mângâieri aprinse,

plângeau şi ierburile grase sub copite -

ecvestre-exilate lacrimi, şiroind dureri adânci

pe faţa libertăţii fiecărei clipe…

 

că totul nu-i decât acea secundă revărsare

a cerului căzut în crâncena vâltoare

şi-o gemere de faceri vii a apei în bulboane

sub roata carului,  în inelări bărbare ! ...

 

Da! Fusesei tu robitul,  cel sortit plecării,

la lungi, multe visări şi triste contemplaţii,

să înţelegi ecouri din glasul Bucovinei!…

te cheamă iar!…doar să te plângă fraţii!…

 

Creşti tu,  aici ,  în dorul lor cuprins de graţii,

în rang de zeu şi-ţi prelungeşti scara vieţii

un adoptat de –Ardeal, tot de  române locuri!…

de mic, ştiut rebel, efebul libertăţii !…

 

Aici te vezi, te simţi cer în blsam de gânduri

şi-un mare nesătul de proprii griji şi chinuri-

copilul , ieri, azi dor şi duh luminii,

 îţi adoptezi în nostalgii, cu fiecare zi, destinul!…

………………………………………………

 Cătunul  Pădureni ,

Slimnic - Sibiu, 28.05,2004