EL, E POETUL ....
E cel aprins de marile ninsori-
azurul boltii i-a căzut în Sine un decor ...
înfipte-s stelele-n eter şi în nelinişti
închină frunţile în zori
la codrul, idol cu straie de brocart ,
de cântec ostenite, de jocul în neant -
poetul-n flacăra lor e-n freamăt ireal!...
sorb diavolii din sânge, serii reci
și din izvoare mari iubiri, în El
clipele bacante şi în ritm de vers nou,
cu lira divină i le recântă Orfeu
lui Euridice, până îi umple crugul
cu cete de îngeri şi cu regretul tău!...
Tăcerea e-n cântec, iar Luna pe lac,
printre nuferi, stăpână pe irişi...
se tot plimbă sfânta prin raiul de gânduri!...
Luceafărul îşi trăieşte suferinţa, sus
în sfinte ne-nţelese străfunduri
şi-ntre clipe-ecou de corn ireal?!...
De început, e aprins necuprinsul
demn irumpe Ne-nceputul, în El,
adevărul obosit ca-ntr-un vulcan!...
Salcâmii bătuţi de flori răsfăţaţi
pe cer răsfiraţi ning cu balsam,
iar plopii, în brâiele vide plâng
şi sufăr de iubire, de viscol şi ger...
briza libertăţii îi jură credinţă,
când pe tronul Lui, cu sângele Lui
în beţii îşi răsfaţă Luna privirea,
şi-n raza Lui, stella Antares, amorul absurd!..
...El, e poetul iubitor de adevăr
îmbietor de miresme, de cântec şi dor!...
Gheorghe Apetroae, Sibiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu