FIORII FOCULUI ATINGERII DE
CER
Gheorghe Apetroae, Sibiu
Şi buzele-ţi în tremur curtate-s des de
îngeri...
au febra stelelor căzute sub pământcu umbra ta din ele, în seară- alunecând
cum gându-ţi de copil în lungul lui alint
la jocuri de lumini, cât să săruţi ţărâna-
albaştrii sâni ai tainei flăcării din rozela-atingeri vii de cer cu-nviorari, vibrând…
Şi zeul e un mag pe culmea vrerii sfinte...
îi muşcă buza-i de citrin şi-nfinge
o spadă înflorită-n ea, centaurul cyanic
ce calcă-n revărsarea firii printre ziceri
un capăt dintr-un vis, în el îmbălsămat
cu mari plăceri… E-n el, cu Luna-n mariaj…
l- atingerea de mâini, infioraţi, vibrează...
Pe pajişti zburzi în năluciri cu toamna
spre cel mai larg deşert de Lună în fiori
şi ploaia deasă-şi spală bolta de culori
cum gura mumii de rugina toamnei,
de-i cresc plămâni rotunzi din bronz curat
cu foc din ţarina albită de tăcerea bahnei
la atingerea de ea, vibrând înfiorat…
Şi ceru-n râu îngheaţă negura din taine,
vâlceaua sângerând-o în crepuscul…, grele,
de slava nopţii, scuturate-n mare,
cu aripi mari de fluturi, argintate stele…
lumina lor vuieşte-n liniştire plaiul
cu urlete de lupi, în revărsări de toamnă
l -atingeri de cuvinte şi vibrează-n ele …
Pe patul vostru-n rug vă stăpânesc blesteme
şi-n rătăciri de valuri, tânguiri rebele...
în cârduri desenate pe azur se-nalţă în mister
sub bucla munţilor cromaţi, cocorii -
se dezgolesc de nori însinguraţi, se pierd -
în rostul crezului de-a ajunge zei pe zare...
tu... îţi stingi cu lacrima fiorii focului atingerii
de cer…
G.A.S.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu