Literatura: Un trandafir albastru, Gheorghe Apetroae Dela Boroaia

FUGERÂND TĂCEREA- ELEGII  ÎN  IMAGINI

 

UN  TRANDAFIR  ALBASTRU

Bolnavul de furtuni e cerul în El nins,

să-l culci cu chip de stâncă-n turmaline  roze…,
- jertfindu-i din Cu-vânt, corola îi admiri,
lazuru-i re-aprinzi printre stelarii crini 
pe–aleile adânci, beţive de narcoze…

Cu El, furi zările adânci ale stelarei raze

cuprinsă de delir şi-n încâlcite fraze
sorbi  seva grea de vii împătimiri…

Din când în când înfingi adânc din zi,

 în scalpul Lui, lungi  ghimpi sihaştri
crescuţi din El în El, angelici trandafiri
pe sânii albi rotunzi ai Lunei sfinte,
ajunşi aşa albaştri-n vindecări târzii… !

spre-a te  hrăni cu har din pomenirrea lui –

cu greu balsam de  mosc, tu, stelă călătoare,
porţi clipe-n crez de  bine-cuvântare
şi sorbi ambroziile din lumina-ți  Blue…

Mai creşti din cer. în El, argilică-divină

cu slăvile-i  din ruga lungă, resorbind
prin crude rădăcini adamice, stelare,
iubirea razelor cu mările smaralde…!

Îl prinzi în El ca pe un policandru

de stele-n El, sorbi adevăr din har
şi, înger blând, în gândul sfintei taine,
cu zborul crist  la lumea celor sus
îl vrei, pretext de nouă cu-vântare…!

Că toate se rodesc cu vrerile în cripte

să crească-n cruci roze albastre-n  irişi,
...să îl alini, te pierzi  în Tot, în a lui minte…,
Treime-n fire creşti, în El, un nor divin...

Cu el, în El, te aperi şi-ţi  hrăneşti Cuvinte

din seva umbrei sfintelor  morminte !