joi, 29 noiembrie 2018

LITERATURA:MĂRTURII DESPRE UNIRE- GHEORGHE APETROAE,SIBIU

”MĂRTURII DESPRE UNIRE”-
GHEORGHE APETROAE, SIBIU (G.A.S.):
Patriei,/ Istoria, cupolă de rubin, / e un cântec de arbore / întins peste neam...!/ E pajura ce-i poartă în aripi/ izvoarele în culorile de sânge,/ pâine şi cer;/ e cântecul de dor al trezitelor zări/ din Cartea Unirii...!/ Printre genele zorilor / săgeată cerul arc- / trunchiul de Eroi/ cu rădăcini de neam, intins-arcul noii generaţii…!/ din sângele ţărânei/ trandafirii cresc temple- / scut şi simbol:/ Limba şi neamul, marea şi cerul – / stau mărturii de safire/ Poporului Român, Erou!
Și în Ardealul românesc, unde locuiesc de 40 de ani, ca și aici în BOROAIA, în BUCOVINA ori BASARABIA, lupta pentru unitate națională și pentru întregirea României a început cu mult înainte de MAREA UNIRE. În acest context îl pot exemplifica pe marele luptător și patriot roman din Ardeal, AVRAM IANCU, pe care, în urma uneia din manifestările culturale ale ASTREI rediviva, care a avut loc la Țebea, acolo unde tribunul odihnește într-o permanentă veghe la neam și la țară, sub impresia acestui eveniment, am încercat să-l imortalizez în poemul: ”DORUL DE IANCU” G.A.S.): De dor de Craiul lor,/ răsar la Ţebea moţii …/ îşi leapădă calvarul/ şi-l freamătă-n gorun/ să le coboare Iancul/ în retrezire cerul/ cu Vidra în cunună/ şi Apusenii brâu …/durerea să le curme,/ El se revarsă-n zorii/ împărtăşiţi cu Horea,/ sub roata altei lumi …/ Sfânt, magul libertăţii/ şi soarele dreptăţii/ se-nalţă printre aster/ mai falnic, mai august …/Furtunile să-nfrunte,/ El se-mpleteşte-n ramul/ gorunului din Ţebea/ cu freamătul român !…/din Mureş le cuvântă,/ din Arieş le cântă/ pe undele soboare/ de harfe
îngereşti …/ că-s ocrotiţi de Thetis,/ mărturiseşte Crişul/ cu malul drept în Tisa/ şi malul stâng în Nistrul
…/O mamă, România,/ i-a botezat şi-n Jii.../ Înconjurat seraphic
pe drumul sfânt al Vidrei/ îi însoţeşte Iancul în cer,/ în munţi şi-n fii …/ la Ţebea-nalt gorunul/ le stăruie zenitul !/ să le aline dorul,/ El le-mplineşte visul …/ În templul Judecăţii,/ din tronul dreptei
legi/ le porunceşte Iancul, îi vredniceşte sfântul/ să-şi neclintească locul, şi,/ împlinindu-i gândul,/ pe Apuseni, pe Alba,/ va străluci Crai Nou! …/ Se creşte-n cer gorunul/ şi se preschimbă-n scuturi/ cu chip de moţi, Ardealul/ iubit de Dumnezeu!
Suferința de secole a românilor din Basarabia și Bucovina am surprins-o în poemul ”MATER DOLOROSA - SCRISOARE CĂTRE FIICE” - (G.A.S.):
< Fiicele mele tribune, auguste,/ glorii latine,/ vă vreau lângă mine.../ mamă cu mult of, vă cuvânt:/ liber vă este drumul de sânge / în limbă şi datini,/ de Sfântă Unire, vă înţeleg ruga,/ și-n suflet v-o ascult!/... Cu aură de dor, codrii / şi ţarinile vi le-am cuprins,/ iar mormintele străbune / vi le acopăr din veci, numai cu crini.../... Coroana lui Ştefan cu stele/ de flori şi cuvinte, / o port o mare boltă de slavă,/ unui singur românesc pământ!/ ... Mirese de suflet în plaiul / de port, de dor şi de grai,/ fiice prinţese române..., / vă vreau în raiul de Sfântă Unire,/ din aceeaşi strămoşescă glie -/ copile nefericite-n trăiri,/ prea iubitoare de mamă,/ cu soarele meu vă cunun / pe amândouă!.../ cu glasul/ cerului senin / al unei mari și singure inimi,/ vă chem la sânul meu arzător, /și de atunci vă doinesc, / grabnic lângă mine să reveniţi, / să vă petrec în alaiul divin.../ Basarabie! Bucovină! /
Mamă, vouă, în putere,/ Tricolorul vi-l port cu credinţa / în adevăr şi destin…!>
Reîntoarcerea tuturor românilor în singura lor patrie ”ROMÂNIA” este dezideratul national, care a căpătat valențe istorice sub steagul MARII INIRI de la 1918. Drumul reîntregirii este definitiv deschis și de aceea l- am putut cânta și eu în versurile:
”IMNUL REÎNTOARCERII” - G.A.S. - „Patria este locul, lumina şi vechimea neamului”
<Prin colbul zărilor, de fiii tăi /atât de mult bătut,/ să se întoarcă-n tine ei, acum,/ pe locul lor străbun,/ cutezătoare Patrie / le cânţi solemn de retrezire/ şi le reverşi din al tău suflet, / scumpi, zorii re-ntregirii!/ Tu ştii şi poţi a-i vindeca / de dor şi rana rătăcirii,/ din gheara vitregiei lor,/ a-i smulge de la moarte/ şi a le da un semn de bun venit/ în liberă sosire, / tot dreptul de-nălţare-n tine / prin ei cu-alese fapte!/…în duhul firii tale re-nflorit/ de mamă cu iubire, /nu înceta a-ţi reprimi / în cuviinţă dreaptă, fiii/ să-i reînveți că sunt lăstari/ din trunchiul României,/și să le-aprinzi în cuget/
o mare vie, flacăra Unirii!/ Azi, bucură-te că se-ntorc/ în tine-acasă şi-ţi cuvântă!/ Toţi sunt ai tăi şi vor a-şi coborî/ în rosturile gliei / sămânţa sângelui matern,/ să-ţi crească-n stăpânire/ pe şesuri de lumină, cerul,/ …sfânt, geniul României!
Nu departe de aici, din miezul Bucovinei bat mereu clopotele Putnei, al cărui glas românesc de întregire a neamului l-am auzit, ajuns la Putna în anul 1991, și l-am redat în poemul ” GLASUL PUTNEI”- (G.A.S.), poem pe care l-am lăsat înscris în anul 1991 în hrisovul acestei sfinte mănăstiri:
<< -Români, ce înfloriţi fiinţa/ unui popor creştin, viteaz,/ Moldova nu i-a voastră soră,/ cu Nistru-n plâns, român în glas…?!/ Săriţi dar toţi! …striviţi tăcerea/ de ger pe un străbun pământ…/ grăbiți, cât glasul ei mai cântă/ şi-mi trageţi clopotul cel sfânt…!/ El va rosti la cerul lumii/ de un popor
și-un ideal.../… din vrerea Putnei, o Moldovă/ vă poartă scuturi de hotar…!/ Nu staţi ca să-i truncheze trupul/ şi fala să-i spurce-n orgii;/ purtaţi- o -n braţe la durere,/ i-aprindeţi torţe-n morţi şi vii…!/ Iar, de-i nevoie, în Unire,/ daţi Prutul Nistrului!…Treceţi/ Stindardul sfânt al României/ pe locul gliei strămoşeşti…!/ Să simtă cei orbi că Românii/ sunt mândrii daci, demni de trecut…!/ -Tu,
Decebal…! - Mihai…! - Ştefane …! / voi știți şi-acum ce-i de făcut?!/… acum, cât glasul ei mai cântă,/ pe pod de flori treceți la Prut/ şi strângeţi-o la pieptul ţării/ augustă-n românesc triumf…!>>

vineri, 5 octombrie 2018

Literatura: Dor de veșnicii; G.A.S.

Din volumul „ FULGERÂND TĂCEREA”, ciclul „TEMPLE ÎN ZORI”,
Gheorghe Apetroae, Sibiu
DOR DE VEŞNICII

Azurul boraciu l-ai acoperit cu buchete de roze -
ziua ta cu văl de sărutări parfumate,
iar în munţi, pe liniştea serilor,
în corul erelor ajuns, cu Chaterton
şi cu muzele lui ai învăţat din flaut să cânţi,
alături de izvoare, cu iubire, lui Thetys! ...


ai ars în inima ei, necuprinsu-i marin:
sângele neînceput din silicea recifului
era un alt cuvânt sfinţit cu armonii
în sonanţele fericirii pe ale cerului game … .


Furtunile de atunci le-ai alungat,
destrămându-le: timp - al tău netimp
de pe albastra celestină pădure ,
iar Soarele, în travertin, l-ai dezbrăcat uşor,
ca pe un copil, visând la început
cu privirea-i de corindon..., zâmbindu-i,
l-ai învelit în linţoliul tău de... neguri…


Ai strâns în braţe mereu lazurul zării
dar şi mijlocul cerului în el axiniu
din nopţile cu evantaie selene...
mereu în plutiri de nisip ale stelelor
vibrezi sidereal și arzi în recele adânc...,
uşurinţa în zbor ai luat-o, de atunci,
de la păsările cu aripi de flăcări…!


Tu, nicicând nu ai abătut naiadele -
surorile tale, de la noile izvodiri:
pâraiele repezi, în jasp, sfen şi crisoberil,
le-ai condus în cântecul lor printre stânci
și le-ai slobozit fulgerate de cer
în dorul tău aprins de veşnicii:
 cu ele să cânţi, de atunci, melodii pe portative de stele….

marți, 2 octombrie 2018

Literatura: INTERIOR AUTUMNAL; G.A.S

INTERIOR AUTUMNAL
Gheorghe Apetroae, Sibiu

E zbatere în cer și înroiesc lumini
antofilii pe crisotilii sâni ai lumii
cu ne-nceput în firea ei fluidă…
iar tu, născut din lung descântec
în limoniul toamnei tale zaci,
cum mucenicii pe vetrele încinse
de tăceri în jarul dezumbririi…,
magnetic ești în vreri și în trăiri
și-ți spânzuri, încă vii, dorințele copile:
iertările - n copacul pomenirii!...

Porți gândului ceresc – argilică -
sămânţă în febra-i infinită,
din ea ca să răsari milerică pe rug
cu meristeme arhice-n cuvânt
din axa lumii arcuite-n crug…,
s-aduni pe buze fluvii de surâs -
granate zării crise, celestine -
șiroiul lung de lacrimi limpeziți-
grimase nopților în anatas, senine-
dulcețile licori prelinse să le sorbi
nectar al florii din potirul frunzei...

Știind că-n Ne-nceput e al Driadei vis,
izvorul toamnei tale, în a-l stăvili,
vieții îi cobori în liniște trecutul
cu vântul colţ în umărul de Sfinx
și îi oferi, la schimb, doar umbra-
rugina ireală a gândului cuprins
de adamitul sfintelor neliniști!...

joi, 20 septembrie 2018

Literatura: El, Labiș


El, LABIȘ
Gheorghe Apetroae, Sibiu          

Era atunci, când  El, pe codrii arși ai Suhei, împărat,
vorbea cu fagii însetați, din uscăciunea frunzei…,
izvoarele naiadelor se prelingeau în adăpatul ciutei
și-o stea-n galop pe cer topit, de arma tatălui atinsă,
cădea pe ocoliș de munți în pajiştile dogorâte!..

De -atunci, se -ncing în luminări la creste, focuri -
sudori cu iz de vâsc şi mosc din maldăre de cetini
și ciute trec în cavalcade pe-alama feţelor agreste
la șuvoirea din izvoare, purtate în beții stelare –
amiezi caniculare, satanice în duh, în inelări barbare…

Copil, ochii-i scruta lazurul pietrei muntelui încinsă
din flișul ametist, din despicarea-n secetă a stâncii…                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                  
al Stânișoarei miez vulcanic reaprins în ochii astrei,
dansa cu el în apa Suhei și cu poienile, în arce,
prea temătorul sfinx căzut în cerul din fuiorul Parcei ..!

Îl văd ca și atunci, pe obârşie - nfrățit cu linxul,
cu brazii  retezați de vânt la „crucea” din răscruce
cu fagii groși, căzuți și de țapini conduși înspre uluce,
tot suferind de prăvălirea lor în irizări năluce,
spre poale ce se-ntorc în cer, la vânătoarea ciutei…!

E-n retrezire muntele și, din crestele lui, ruptă,
în văl de soare-ncins, în Labiș, duh, se reaprinde
o altă stea căzută în abis, cu chip de căprioară,
din apa limpede a Suhei, prea însetată bea, să piară   
de clonțul cel de fier al pasării cu aripi reci, atinsă…  

Pe-aceleași locuri dragi, la nou altar de cer îi cântă
codrii adânci cu vântul, pe lunci de fluturi înroite…
tu, mergi la locul sfânt, al lui, ca să-l urmezi sălbatic
la auz de clopote cu limbi însângerate-de furtuni purtate,
jelind la inima din ne-nceput a ciutei, sub Talionul Crucii,

de-al pasării cu clonț de fier ucisă: un zbor fatal
al glonțului din pușcă…!

Gheorghe Apetroae, Moișa - Boroaia, 20.08.1988



sâmbătă, 21 iulie 2018

Literatura:comentariu, Emil Cioran, Gheorghe Apetroae, Sibiu


Emil Cioran…comentariu… Gheorghe Apetroae, Sibiu
Intimitatea , melancolia şi scepticismul, singurătatea, fatalitatea ontologică, misterul, alienarea şi angoasa sunt tot atâţi termeni tematici dominanţi care au preocupat viaţa livrescă şi creatoare a filosofului şi scriitorului Emil Cioran, încă de pe băncile facultăţii de filosofie din Bucureşti şi până în ultimile clipe ale vieţii sale…
L- am cunoscut bine pe fratele său, Aurel Cioran, pe cel care mi-a fost şi un bun prieten şi caruia îi plăcea să relateze, în cadrul cenaclului „Euphorion” din Sibiu, cenaclu pe care acesta îl frecventa cu o tenacitate de invidiat, despre scrisorile primate din Paris de la Emil Cioran, despre întreaga activitate filosofică şi condiţia socială a fratelui său în Franţa.
Am înţeles că personalitatea intelectuală a lui Emil Cioran a fost influenţată în bună măsură şi de cultura religioasă pe care acesta a primit-o de mic , prin condiţia sa de copil de preot în Răşinari. A dezavuat, în urma unor adânci reflexii şi unor studii de hermeneutică eclesiastică, până la permanenţa obsesiei în abordarea acestei teme, unele excese dogmatice şi canonice!..
Nu s-a mai întors la Răşinari, de la plecarea în Franţa, nici măcar să-şi viziteze locurile natale, casa părintească şi celebra sa ” Coasta Bocii”, şi aceasta nu din cauză că era urmărit de securitate, ci doar pentru faptul că o revenire în corespondenţă cu motivele şi momentul dezrădăcinării sale o considera rece şi intempestivă!…
Acest fapt m-a mişcat şi m-a determinat să compensez nerevenirea filosofului în spatiul mioritic al Răşinarilor, în care personal am hălăduit conjectural- profesional în ani, cu un poem pe care l-am intitulat ” Periplu”, şi pe care îl redau în continuare:
Lui Emil Cioran
Întors la rostul tău, cuprinzi în braţe zarea,/
cornişele cărării le-apuci din Răşinari/
să te întreci cu norii din pajişti alabastre/
pe plaiul revederii zăpezit de ani …/
La stâncile cărunte de ostenirea vieţii/
ajuns, respiri sălbatic şi desprinzi de cer/
azurul prăfuit de dor – o sacră revedere-,/
într-un decor de cetini, de vrajă şi mister …/
Trezit de nesfârşit, aici tu îţi cerţi clipa,/
privirea ţi-o arunci prin rariştea de pini/
stropiţi cu zorile, când crestele rebele/
te-aleargă la crepuscul, iubire să le-nchini!…/
Sclav serii îi vorbeşti şi o hrăneşti cu stele/
pe lucii de izvoare ce fug prin firea ta/
cu amintirile întoarse din înălţimea Steazei/
la boca văii strâmte, în a le-mbrăţişa!…/
Tăcerile din aşternutul de negură-a plecării/
în reveria nopţii le stingi cu un sărut/
pe genele ce cad din pleoapa de amurg,/
în susur de izvoare şi în miros de brad …/
Răşinari – Sibiu, 1996
Emil Cioran a transcens în studiile sale, după cum se exprima Blaga, din planul „imediatului” în cel al orizontului misterului şi aceasta pentru revelarea fenomenologică a genezei existenţiale, nu biologice, ci a mutaţiilor ontologice divine specifice genomului umanităţii… Dar nu a găsit decât un scepticism al sacralităţii esteticului şi nu a văzut dincolo de mister, în travaliul său de depăşire a trecerii, bine cenzurat de transcendenţă , decât limita metafizică a lacrimilor sfinţilor!..
Oricum, filosoful a fost o flacără nestinsă a conştiinţei livrescului şi un explorator temerar de nestemate filosofice, dar fără a se bucura în viaţa sa de preţul valorilor sale agonisite şi transferate cu o oarecare gratuitate eternităţii!… Gheorghe Apetroae Sibiu



Literatura: Poem... G.A.S. Fără întoarcere..



FĂRĂ ÎNTOARCERE
cu fiorii iubirii și spaima fulgerelor

Gheorghe Apetroae d.B.
*
Veacuri hoinare
ies din clepsidră
și zac fără griji
în leagănul adânc
al umbrelor albe…
Se preschimbă în gând…
*
Singur trăiești
netrăind
să alungi întoarcerea….
În stăpânirile apuse
pătrunzi nepătrunsul
știut de clepsidră..
*
Ai descoperit veșmântul
de rouă al flăcării
și infinitul, în doi,
mult mai slab
decât imperiul
celui mai vârstnic atom…
*
Din clipa începerii,
inima haosului
încă tânără,
e un arc între bolți,
slăbit de clepsidră,
pulsează ne-ntoarcerea…
*
de ce-n mormântul razei
se cântă Ne-nceputul,
tot el va ști….
e sigură himera de dimineață
și seară,
dar niciodată de zi….

Din volumul ”Despre neînceput”, 
Editura HERMANN, 1992

Literatura: poem... G.A.S.. La schimb...



 LA SCHIMB
Din volumul « FULGERÂND TĂCEREA »

Gheorghe Apetroae Dela Boroaia

E o zbatere a cerului: roi de lumini
antofilii în cel mai lung descântec…
iar tu, în limoniul toamnei tale zaci
cum mucenicii pe vetre-ncinse
de mulţime
și-ți spânzuri, încă vii, trăirile adânci:
iertările- n copacul pomenirii
și îți oferi, la schimb, trecutul...
*
Porți gândului cerescul - argilica
sămânţă,
din ea ca să răsari albastrul rug
cu pale de cuvinte celestine
re-ntețite-n crug,
iar fluviile-i de surâs le-aduni
grimasa nopților în anatas, senine!
*
… sorbi din trecutul Lui dulcețile
prelinse din potirul frunzei:
șiroiul lung de lacrimi. Spre a-l stăvili,
elitrele-i desprinzi și firea nimfei 
cu adamitul sfintelor neliniști,
cu-vântul colţuros, la schimb, 
mari, umerii de Sfinx despinteci,
 … știind că zborul tău e Ne-nceputul...!