Literatura: poem; În cerul din duh; Gheorghe Apetroae, Sibiu

ÎN CERUL DIN DUH

Gheorghe Apetroae Dela Boroaia

*

De când păstorii astrelor înlăcrimează

cu setea mineralei ştiinţei

și își flueră din lumină, duhul eterului,

tu, plecat în substanță, veșniciei

ți-ai lăsat de întoarcere inima 

în triumful gândului călător…!

*

Visezi adânc, în cântec de pasăre

și-n freamătul brazilor:

stâlpi celești la cuhla în desmin

între unduiri de ierburi moi și de flori

în malachiu, ritmice chemări

statornicite pe steiul frunţii

Îți culegi, prin fulgerul spadei,

pe fereastra inimii tinere-

din pieptul jăruit cu amintiri-

tu, în dansul fulgilor căzuţi

cu tine la rugă- îngerii agăţaţi

de sufletul umblător al mamei

*

Le sorbi aprinse, în turmalin 

în răcelile clipelor stinghere…

De când îți joci solar cu Luna

zările ostenite de patimile

ce cresc stinghere în roze,

în narcise,  iriși și în magnolii...

Toate rătăcesc şi bolesc împreună

cu demonii, torturate de vânt!

Crucea în cinabru din margine

cu izvoarele negurii, fericind

cu înspumarea privirii din gând,

spre cerul din duh, primăverile...!

Moișa -Suseni, 10 august, 2000