Literatura: Cu glasul lor de dor de Labiș, „Mălinii” freamătă-n cuvinte

 

CU GLASUL LOR DE DOR DE LABIȘ, „MĂLINII” FREAMĂTĂ-N CUVINTE

(Sub Crucea Talienilor)

Autor: Gheorghe Apetroae dlB

*

Era atunci când EL împărățea pe codrii arși ai Stânișoarei,

pe când vorbea cu fagii însetați, din uscăciunea frunzei...;

când în prelins curgeau izvoare în adăparea căprioarei

și-o stea-n gallop, de arma tatălui, în inimă-i străpunsă,

cădea pe ocoliș de munți, în pajiștea poienii dogorâte...!

*

Era atunci când ochii lui scruta lazurul zărilor încinse

în flișul ametist din despicarea stâncilor, de El, atinse,-

și-al Stânișoarei miez volcanic- jăruit în ochii astrei...!

Dansau cu El, în apa Suhei, poienile cu luminări în arce

și sfinxul temător, sărind pe cerul, din fuiorul Parcei...!

*

De–atunci, se-ncing în pale focuri de lumini limpezi pe zare,

sudorile cu iz de vâsc şi mosc din maldăre de cetini;

în șuvoiri crisale, izvoarele sub creste și, în beții stelare,

trec căpioarele în cavalcade, pe-alama feţelor agreste,

l-amiezi caniculare, satanice în duh, în inelări barbare…!

*

Tu-l vezi, pe El, copil și-acum, pe obârşie-nfrățit cu linxul,

cu brazii drepți- înalți și retezați de vânt la„Taliana cruce”,

cu fagii groși, căzuți și de țapini conduși înspre uluce,

tot, suferind de prăvălirea lor sub stei, în irizări năluce,

la poala muntelui, întoarse-n cerul căprioarelor în ciurde...!

*

În retrezire-i Stânișoara, când crestele cu duh se înveșmântă,

și-n văl de soare-ncins, pe zări caniculare-n flăcări să răsară

tot altă stea aprinsă în abis, cu chipul căprioarei lui ucisă,

de clonțul cel de fier al unei harpii, în apa limpede a Suhei,

 lunecând, din ghearele-i căzută, band sângele-i, să piară...!

*

Cu glasul lor de dor de Labiș, „Mălinii” freamătă-n cuvânte:

- Să vii, tu iarăși, Labiș, durerea căprioarei tale să-i resimți,

să plângi, din inimă-i, mâncând, s-o plângi, așa străpunsă,

de clonțul cel de fier al pasării-plecată-n zbor de foamete,

viața ei înfrântă, de o paternă-neagră,hâdă,flămânzită pușcă...!

 

Gheorghe Apetroae, Moișa-Suseni, 20.08.1988

 

Referințe despre NICOLAE LABIȘ:

- relev, mai jos, unele dezvăluiri, despre Labiș:

- ION APETROAIE, critic literar, fost coleg cu Nicolae Labiș la Scoala Superioară de Literatură din București, despre ”CUM SCRIA LABIȘ ”: -  ”... pe Labiș, poetul firesc în manifestări, îl caracteriza spontaneitatea și acest fenomen era în drepturile lui și în scris. Este adevărat, Labiș, acest poet profund și cu trăiri intense - era spontan(…) în scris, dar el nu rămânea la prima manifestare a spontaneității. El relua ideea, imaginea și (le) lucra îndelung...”

- GHEORGHE ANDREI NEAGU, scriitor, premiul literar „Opera Omnia”, director Revista „Oglinda literară”: „- poetul și-a luat acest pseudonim, „NICOLAE LABIȘ”, apelând la substantivul căprioară”, tradus în limba franceză „La biche”.

- GHEORGHE APETROAE: Da! Acest mod insolit de manifestare creatoare a poetului Labiș, mi l-a descris fratele cumnatei mele Nuța Petroiu, n. BÂRLEANU, doctorul GHEORGHIȚĂ BÂRLEANU, general în rezervă, comandantul Spitalului Militar din Cluj, de loc din Boroaia, coleg cu NiCOLAE LABIȘ, la liceul ”Nicu Gane” din Fălticeni. Îl reproduc, dar, pe cumnatul meu, GHEORGHIȚĂ BÂRLEANU: „NICOLAE LABIȘ era un elev bun la învățătură, printre cei trei elevi mai buni din clasă, mereu în întrecere, printre care mă număram și eu. Era spontan în gândire și mereu preocupat de poezie. Ne fascina pe toți colegii, prin rapiditatea cu care își expunea ideile în versuri...și insistența sa în perfecțiunea acestora”.

- Cum și eu sunt din Boroaia-Moișa, nu departe de Mălinii lui Nicolae Labiș, după discuția cu Gheorghiță Bârleanu asupra poetului Labiș, am imaginat, asfel, poemul, pe care l-am redat mai sus:

 

REFERINȚE CRITICE LA POEM:

Mariana Croitoru-Ilina:

Poemul este un omagiu profund adus geniului pierdut al lui Labiș, o meditație asupra efemerului și a legăturii indestructibile dintre om, natură și creație.

Vă felicit din toată inima pentru forța și autenticitatea acestui poem! Ați reușit să recreați nu doar un peisaj, ci un univers al sensibilității, unde mitologia munților se întâlnește cu biografia tragică a poetului. Abilitatea dumneavoastră de a folosi un vocabular bogat și imagini neașteptate (precum sfinxul temător, alama fețelor agreste sau stelarele înelări barbare) conferă textului o valoare artistică deosebită.

FELICITĂRI!

Mulțumiri deosebite și multă recunoștință!

Alupii Daniela:

Acest poem este o meditație lirică intensă asupra figurii lui Nicolae Labiș, proiectată pe fundalul cosmic și arhetipal al Stânișoarei.

Domnul Gheorghe Apetroae folosește un limbaj viu, baroc, plin de imagini vulcanice (miez volcanic-jăruit, pale focuri) și simboluri mitice (sfinxul temător, harpia) pentru a evoca nu doar locul, ci și durerea tragică a poetului-copil, ,,înfrățit cu linxul".

Căprioara ucisă (La biche), motivul central, devine ecoul sângerând al destinului lui Labiș, iar ,,Mălinii" devin un cor al naturii care cheamă poetul înapoi, pentru a-și plânge viața înfrântă de o ,,pușcă" flămândă. O creație puternică ce transformă durerea personală în mit regional și universal.

Vă felicit pentru forța vizionară și profunzimea emoțională a poemului! Ați țesut cu măiestrie o tapiserie de imagini dramatice și sublime care prind în ele sufletul locului și al lui Labiș. Ați reușit performanța de a concentra o întreagă tragedie într-un strigăt poetic memorabil.

Gabriela Harasim

Poemul este o rememorare epică și elegiacă a spiritului lui Nicolae Labiș în peisajul Stânișoarei.

Autorul, Gheorghe Apetroae, utilizează un limbaj ornamental și incisiv pentru a crea o mitologie a locului unde copilul-poet s-a contopit cu natura sălbatică. Motivul central al căprioarei (La biche) străpunse de arma tatălui și de ,,clonțul harpiei” este o metaforă cutremurătoare pentru sacrificiul și destinul tragic al poetului însuși.

Versul final, cu ,,Mălinii" care freamătă chemând pe Labiș să-și resimtă durerea, conferă textului o dimensiune sacră, transformând amintirea într-un dor viu, neîmplinit. O operă ce vibrează de pasiune și tristețe.

Vă felicit pentru viziunea amplă și forța expresivă a poemului!

Adrian Scriminț:

În poemul „Mălinii” de Gheorghe Apetroae, autorul evocă o lume mitică și învăluită de dor, unde elementele naturale-păduri, izvoare, stele și animale- se contopesc cu destinul unei ființe legate de acele locuri. Visul unui trecut sacru și suferința unei căprioare ucise se împletesc într-un dans al focului și al apelor, într-un spațiu unde natura și durerea sunt indisolubile. Chapeau!