IASON
gheorghe apetroae sibiu
Înflorite-s orhideele în grădina Herei,
iar tu, Melissa, ca o albină harnică,
însufletită de parfumul lor,
de multe culori , în aprinse aurore,
le sorbi , cum a lui, Ambrosia, nectarul …
El rupe, din miezul copt al verii
gândurile false şi le ascunde în poeme ….,
Dintr-un început de umbre, cerul,
în nestemate de genune şi-a deschis,
largi, porţile luminii, spre recile Selene…
O încântă , cu simfonii de culori clipocite
în havuzele serilor ei şi cu prima zi
îşi scaldă irişii … Marea
cu valuri reci, în abisale petreceri,
cântă pe culori, ultimului anotimp
simfonia re-facerii primei zile a vrerii….
De semne pe treceri, ruginesc frunzele ,
dansând, pe susurul de izvoare,
în Ea şi pe ritmul secundelor, în clepsidră …
cu dreapta Mellisă, fine balsamuri…
Sub abisul ametist al profeţiei Sibyllei ,
împărăţind, în nopţi de ne-linişti,
copilăria
mai aprope de El, liră lui Helios,
plecatului, demult, din grija lui Chiron,
şi-ntors pelerin din drumul la Colchis Iason ,
în Corinth, înşelând pe Medea,
în Iolcus, o închină pe a lui, Ambrosia...
În oricare şi orice asfinţit e un Argus…
Ziditorul e vesel, învelit în purpură
şi mereu scutură din cer, stelele …
În olul lui de lut, le adună, seminţe
apoi le seamănă veşnicia pe ţarină…
cu-vânt, cântec, poveste şi lacrimă
se prefac în idei, în geamăt de plug...
Iar tu ţi-ai închis calea amurgului,
mai aproape de sufletul lutului,
aproape de sânii flăcărilor stinse
mai aproape de oasele descărnate
ale părinţilor,
de tidvele în care cresc şi se căiesc
umbrele cerului, albi, crinii tăi
de dupa moarte… mocnind , în tine, eternitatea!…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu