FRAGMENTE… DESPRE INCANTAŢIA FINALITĂŢII, Christian Morgenstern…Cântece de spânzurătoare, Gheorghe Apetroae Sibiu.
Epistemologic, inexistenţa heideggeriană asein generează ontic dar şi ipotetic o criză a metaphysicii, într-o incantaţie a finitudinii (prin desfiinţare) cu forţa nihilismului fenomenologic husserlian, în fiinţă, în “Logosul” distrucţiei, speculativ şi, invers, in construcţio-compositum, prin raţionalismul cartesian în receptarea sensibilului, fiinţării temporale a formelor quasiaristotelice şi ordinii universal în cadre perathologice. Se receptează, dar, la Christian Morgenstern logosul maieutic-socratic şi aletheicul platonician, în diversitatea fiinţării şi cunoaşterii metafizice, în contrast cu finitudinea ontică. Distrugerea limitei pitagoreice în evidenţă antropologică, este susţinută de neopozitivismul scientist material- spiritual fundamentat de Scoala de la Viena. Se regenerează – dialectizează ontological- în perpetuu tangaj între atemporalitatea (nihilum nil – tempora) şi temporalitatea -zeit - existenţială nondeterminată în limitele ontice, ambele în transcendere pe via platonică ideatică a prezenţelor subiectivate dialectic - dinamice, în structuralismul naturalist, apriori-cauzal, kantiane...
Este vorba de un ontologic în sine (noumenon - da-sein -) în transcenderea sinelui şi în alt.. (alter ego), determinat şi evidenţiat, aici, de biologismul limitativ, de Hegel şi Schelling, în coordonate spaţial-temporale ideale, în universal, limitate. Este un ontologic aletheic înzestrat cu forţa principiilor (“Grund”-satz) universalităţii şi individuaţiei, ambele - principii axiologice ale transcendenţei, de speţă convenţional pseudoangelice, estetizate, obiectivând în formele corporale - aristotelice armonic simetrice - leibniziene- in principium rationis, într-o permanentă culisare şi în spiritualizare..., în coordonate metafizice duale şi universale. Asistăm la o mobilitate axiomatică între metafizica transcendenţei noniconice material-spirituale şi materia pură eternă, diaclectizată hegelian în substanţa ei cu voinţă magnetică acceleratorie şi cu valenţe spiritual- gânditoare sau relevată, posibil reflexivă, în exerciţiile reprezentării schopenhaueriene. Asistăm la extrapolările nelimitei şi ale nedefinitului material la formele monadice leibniziene, posibil armonizate, expresii duale ale nemărginirii nemărginitului spaţial-temporal universal nedeterminat. Se actualizează realul în sensibilul ireal şi se dimensionează existenţe genezic temporale dialectice, cum ar fi cea în dinamica spiritului intelectiv uman humeian, evolutiv, caracteristici canonice mecaniciste ale biologicului antropologic schelerian, cu valenţe sociologice corporale sau, printr-o nouă extrapolare, la orice – aposteriori- (Wie-sein) socio- biologic în climaxul absolutului intuitiv, bergsonian . Aceasta, numai spre evidenţa unor orientări rationalist-dialectice în explorarea incognoscibilităţii şi indeterminării diversităţii duale a universalului şi metafizicii sale, a infinitului mereu actualizat, substanţa - câmp a veşniciei, în creştere eliptică-descreştere placidă, culisabil în non-sensul proximei finitudini.... Gheorghe Apetroae Sibiu
Epistemologic, inexistenţa heideggeriană asein generează ontic dar şi ipotetic o criză a metaphysicii, într-o incantaţie a finitudinii (prin desfiinţare) cu forţa nihilismului fenomenologic husserlian, în fiinţă, în “Logosul” distrucţiei, speculativ şi, invers, in construcţio-compositum, prin raţionalismul cartesian în receptarea sensibilului, fiinţării temporale a formelor quasiaristotelice şi ordinii universal în cadre perathologice. Se receptează, dar, la Christian Morgenstern logosul maieutic-socratic şi aletheicul platonician, în diversitatea fiinţării şi cunoaşterii metafizice, în contrast cu finitudinea ontică. Distrugerea limitei pitagoreice în evidenţă antropologică, este susţinută de neopozitivismul scientist material- spiritual fundamentat de Scoala de la Viena. Se regenerează – dialectizează ontological- în perpetuu tangaj între atemporalitatea (nihilum nil – tempora) şi temporalitatea -zeit - existenţială nondeterminată în limitele ontice, ambele în transcendere pe via platonică ideatică a prezenţelor subiectivate dialectic - dinamice, în structuralismul naturalist, apriori-cauzal, kantiane...
Este vorba de un ontologic în sine (noumenon - da-sein -) în transcenderea sinelui şi în alt.. (alter ego), determinat şi evidenţiat, aici, de biologismul limitativ, de Hegel şi Schelling, în coordonate spaţial-temporale ideale, în universal, limitate. Este un ontologic aletheic înzestrat cu forţa principiilor (“Grund”-satz) universalităţii şi individuaţiei, ambele - principii axiologice ale transcendenţei, de speţă convenţional pseudoangelice, estetizate, obiectivând în formele corporale - aristotelice armonic simetrice - leibniziene- in principium rationis, într-o permanentă culisare şi în spiritualizare..., în coordonate metafizice duale şi universale. Asistăm la o mobilitate axiomatică între metafizica transcendenţei noniconice material-spirituale şi materia pură eternă, diaclectizată hegelian în substanţa ei cu voinţă magnetică acceleratorie şi cu valenţe spiritual- gânditoare sau relevată, posibil reflexivă, în exerciţiile reprezentării schopenhaueriene. Asistăm la extrapolările nelimitei şi ale nedefinitului material la formele monadice leibniziene, posibil armonizate, expresii duale ale nemărginirii nemărginitului spaţial-temporal universal nedeterminat. Se actualizează realul în sensibilul ireal şi se dimensionează existenţe genezic temporale dialectice, cum ar fi cea în dinamica spiritului intelectiv uman humeian, evolutiv, caracteristici canonice mecaniciste ale biologicului antropologic schelerian, cu valenţe sociologice corporale sau, printr-o nouă extrapolare, la orice – aposteriori- (Wie-sein) socio- biologic în climaxul absolutului intuitiv, bergsonian . Aceasta, numai spre evidenţa unor orientări rationalist-dialectice în explorarea incognoscibilităţii şi indeterminării diversităţii duale a universalului şi metafizicii sale, a infinitului mereu actualizat, substanţa - câmp a veşniciei, în creştere eliptică-descreştere placidă, culisabil în non-sensul proximei finitudini.... Gheorghe Apetroae Sibiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu