„Patria - locul unde ai
cunoscut lumina şi
vechimea neamului”
Gheorghe Apetroae, Sibiu
cu cerul în noroi şi
pâslă de fum;
din zăpezile pe stânci,
balauri cresc pe creste
purtaţi de vântul toamnei
peste stei, nebuni...
Cascadele pe Olt înzăporesc lumina din izvoare,
bulboanele-nghiţind
îngheţul tău în râu;
mai vin şi păsările-n
crâng, doar ca să-ţi cânte
jalea, când şobolani din
zodii îţi mişună urban
sătui destui…!
şi-ţi dorm „bâtlani” în
trestii şi-n mâl „ceata de
broaşte”, iar nada în
năvod s-adună tot mai
greu...
Mai ai femei cu braţele
de flori întinse prin
casele curate…, uitate de
plăceri…
mai stau căpiţele de fân
în dosul şurii şi-n ţarc
mioare, prea puţine, mai
behăie de miel,
iar vacile, în grajd,
rămase din măcel,
aşteaptă de păşune,
s-adune-n clopul sorţii,
al laptelui „mister”...
Mai ai cărările pe
crestele alpestre, tot aşteptând
mioarele în albe turme care
nu mai vin
şi stele blonde-ţi mai
răsar devreme, dar,
când te văd în chin, în
noapte pier cu al tău frig...
Ţi se-mulţesc, în schimb,
„hârciogii”, se-mbuibă
ca flămânzii toamna din
porumbiştea încă
neculeasă de ţăran...
şi tot mai rară-ţi creşte
iarba printre spinii verii,
iar sălcii prinse-n dâlme
te plîng, dar în zadar...!
Tu ai şi ”cruci” pe cer şi cruci în cimitire,
ce se- mulţesc cu rod prin
satele ce pier,
când mulţi copaci, de
noul vânt, blestemul tău,
căzând zăpor de suferinţe,
se vor sicriul tău...!
şi-ţi cresc din ploaia
nopţii peste frunte”şerpii”
şi râuri scurg veninul
lor în marea-ţi de dureri...
la serile albastre de
tăcere plâng bătrânii în van,
ducându-se, te duc, doar
ca să mori cu ei…!
Ţi se-nmulţesc în schimb
„năpârcile” în taină,
iar gloata ţi-e muşcată, e-n groaznice dureri,
de ieri...
şi mulţi ţărani îşi dau
hectarul pe-o para, la
zar primit, străinilor, de
s-ar scăpa de el...! E greu!!
Au ruginit piroanele din
porţi ce cad din balamale,
iar carele nu ies din
curţi, nici se întorc din ţarini;
se-mpodobesc ferestrele cu
colb şi cu paianjeni
şi-n vatra stinsă din
cătun, în sihle se-ntorc anii...!
Ciulinii cresc în şes,
se-ntrec cu mărăcinii
şi-ţi bate „Traistă
goală” de mulţi ani, a pustiu;
La Râul Vadului, de-nchizi
devreme ochii
vezi casele urlându-se pe
steuri din senin...
şi-ţi dau străini năvală,
ca să îţi vindem totul,
în a-ţi grăbi pieirea;
să-ţi verse sărăcia în sacul ce ţi-e gol;
ei vâră-n sacul lor pân
l-or tixi, nebunii,
românii, noi, ca să
cerşim la poduri pe un leu...
La subsuori şi de pe
sfântu-ţi trup, pădurile îţi tund,
de poale te despoaie, în
alte părţi virgine putrezind...
dar cresc acum vârtoşi
din gropile adânci din drum
stejarii de care să te
sprijini, să nu apleci de boală,
nici de vânt...
Că pomii tăi, bătrânii,
de rod lipsiţi, s-or altoi cu-o vreme,
spre a-ţi înflori noi
stele din muguri rubinii
şi-un gând de vindecare,
să-ţi înmulţească zorii,
izvoarele prunciei…,
să-ţi ieşi din agonii...!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu