Literatura
: IRINA – LUCIA MIHALCA și ”CELĂLALT TRUP – O NOUĂ VIAȚĂ”; Comentariu
realizat de GHEORGHE APETROAE, Sibiu
În poemul Irinei – Lucia Mihalca, intitulat
” Celălalt trup, o nouă viață” se descoperă receptarea facilă a forțelor
sonanței eternului în spiritul materiei, a sonanțelor universalității
ontologice, capabilă de autodisecție și de creare a temporalității în universal:
”Vuietul veșniciei, auzit noaptea, tăia timpul în două,”… Această sonanță (a
veșniciei) întrețesută de crome astrale și izvorâtă, poate, din repertoriul
corurilor celeste, dar și din câmpuri de combustii cuantice și megaastrale, este capabilă de culisare în
universal si, hiperbolizându-se, poate constitui
în sine un punct referential (ac) al universalului: ”Cobora din cer pe pământ,
împungându-l cu un ac”… Poeta, sigură pe
simbolistica revelației sale, pe care o induce cu succes în discursul său
poetic cu accent metaforic, într-o logică a bivalenței, formalizează și
transfigurează elegiac suspinul, întru-n sunet subțire, feminin, acesta
(feminin), și nu altul, fiind capabil de o replicare referențială duală în cerul din lăuntricul poetei și al celor
initiați într-o astfel de logică: ” Calea lacrimilor suspină pe cer./Iute ca
privirea femeii, un sunet subțire/ Îndoi cerul-n lumină și întuneric”.
Asistăm
de acum înainte la un alt plan existential, cel de cunoaștere a vieții entive -lăuntrice,
a profunzimilor spiritului uman, având ca element stilistic determinant, atât
în armonizarea diferențial formală, cât
și în distrucția acestora, tot sunetul: ”Dintr-o îndepărtată nostalgie, o tristă
melodie/ Voia să cârpească viața /Acolo unde sunetul o sfâșiase”… Sunetul a învins temporalitatea prin scindare
și e în posesia sa în revelația poetei IRINA LUCIA MIHALCA și se constituie
referential genezic în câmpul veșniciei, ne îndepărtează de orice metafizică
sau de oricare polivalență în explorarea adevărului universal…:”La stânga
sunetului era noaptea, La dreapta lui era ziua, Univers presărat cu picături de
apă și prezenturi.”… În continuare, asistăm la un exercițiu litotic, de
recluziune și întrupare a sunetului, a muzicii sferelor din Universal într-un
labirint talic, acolo unde trecerea nu poate fi depășită din cauza diferențelor
parteneriale temporale, rezultat al generărilor referențiale sonante, care, de multe ori induse în cel de al treilea trup,
devin ”noua viață”, dar cu temporalități perathice-thanatice, sfidând astfel ” vuietul veșniciei”: ”Începând să respire, muzica se strecură prin
labirint,/ Călcându-și umbra plină de apă în Canalul Miracolelor./Timpul femeii
nu curge pe aceeași cale/ Cu timpul bărbatului,Spre celălalt trup.”. Este un
exemplu viu de nouă viață, în armonii și simetrii leibniziene, dar și de vieți,
precum cea a lui Icarus, care întruchipat, bineînțeles, din diferențe
paternale, în ambiția unei noi vieți sonante, de a atinge soarele, își va găsi
moartea...! Interesant este fondul ideatic al acestui poem, parte din
înteresantele creații poetice ale Irinei Lucia Mihalca înserate în volumul său de
poeme, intitulat ”Dincolo de luntrea visului” !
Felicitări! Gheorghe Apetroae, Sibiu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu