|
GHORGHE APETROAE ~
CÂNTECUL LUI CRISTOPHER
COLUMBUS (23)
|
REFUZUL REGILOR LUSITANI
Cu vânturile reci în stăpâniri pe larguri,
la chei înalt,
drept ornic al plecării,
bat ritmic valuri
- clopotele mării!
Iar crisele columbe cerul înfloresc
cu fiecare zbor, oceanu-i
al lor glas
și-așteaptă a-nsoți pe prinț în echipaj,
de mult gândind a naviga spre Indii…!
Dar prințului îi poartă chinul vieții
mari gânduri ce-l lovesc cu
stăruință,
tot alte lumi
în cuget să-i revarse…!
Pe Crist îl vrea
acum oceanul liber...!
la chei coboară norii calzi, solari
s-aline pe Felippa cu o cristică iubire,
pe sufletul ei nobil, iarăși ne-mpăcat
și pe Diego, fiu, safir, iubirii din Levant…
Castelu-n Porto
Santo stă iar însângerat
pe brațul înserării în corindonul zării…!
Convoiul și l-ar vrea sub steag regal,
Crist, mare iubitor de țărmuri portugale,
dar regii
lusitani nu-i văd rostul plecării…
-
De multe zile-n
schimb îi pregătesc lacheii
plecarea spre
Genova și Veneții…
să-și caute adepți - matrozi și mateloți
în echipajul ce și-l vrea onest și temerar,
de a-l sluji
fidel pe marile corăbii…
navigator de larg
adânc și pururea convins
de sufletul curat
al zării ce-l îmbie
pe
mare, gallopând cum astrele cadâne,
nechezul cailor marini l-ascultă tulburat…
Iar ca s-o ia
spre Gibraltar la vântul sideral,
El, uneia din corăbii, ancora-i ridică
și rupe valurile mari, ce-l
cer la proră,
neînfricat roirii
de corsari ai mării,
pe drumul de lumină în dorința zării,
atras de gândul
însorit, italic al Veneției,
de valuri ce-i
stropesc zidirile rivere
cu albatroși în zbor, columbe și gondole…,
Crist întră triumfal pe larg mediteran
cu gând la- al Genovei port, știind că el
de-aici își trage seva, dint-un ținut solar
cu clementini, smochini și portocali…!
Ajuns în al
Genovei port, își caută prieteni
spre-a-l însoți pe drumul temerar;
navigatorii, pe care
îi știa, erau plecați,
ademeniți a naviga în istmul indian, pe bani…,
și-a înflori, astfel, Italiei,
comerțul…!
Umblând de multe zile-n genovezul port,
se-ntoarce mai înflăcărat la Pallos,
pe-o mare agitată, soră-i pe vecie,
și nicidecum învins de ne-mplinire,
în recele castel
cu oglindire-n mare și în cer,
lui Diego și Felippei, cerându-le primire
de-ntoarcere la ei, la sfânta lui iubire…!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu