VIII ELEGIE ÎN IMAGINI
DESPRE PĂCATUL ADAMIC
Copac, te creşti din tine, încă liber,
o boltă trecătoare lesne păstorind
dorinţa stelelor în crise coborâri,
să-ţi cânte de-nălţările în umbră…
cu păsări albe peste-al tău tărâm,
petreci cu-vântul printre- ale tale frunze
austră-nflăcărare inimii sporind…
Nu eşti copacul pentru alţii slugă...,
cât scoşii din a ta robie-ți cântă...
sfinţit cu-al florilor de rai balsam,
izvor de vreri şi sfinte primăveri,
îţi cauţi harul în misterul firii...
însângerând luminile din tine
şi creşti vânjos în prea-înaltul bine
din cercul Lunei, nopţii, străluciri
iubirii, arcă, mării de turcoaz…
Și înfrunzeşti bogat, copac din fire
în alt altar să arzi, de sărbătoare
prea plin de sevă liber, în păcat
ne-în-tomnat de vremile-n orgie
rămâi neclătinat şi neîncovoiat,
cu-al primăverilor dureri învii…
Îţi creşti şi astăzi trunchi vânjos
și stelele de ramul tău sunt prinse
în ruginiu, cu vânt al serilor de vise
când ştii c-ai fost un idol în plăceri,
acum un rege, mării de tăceri…
Pătruns de sarea lacrimii, te vrei
copacul ars şi biciuit de ploi ,
într-un păcat adamic,vrerea multor umbre…
Nu eşti copacul , cel în el trecut,
uscat de ani, în rugii de pe hat !…
mai mult îţi cânţi, la cer ca să ajungi
şi duhu-ţi încă mai pogoară crud
ţinând de rug şi veşniciei , pat…
Din văl de raze să-nverzeşti curat...
pe calea sevei, întru înflorire,
te-ntorci în cer, din lunga rătăcire,
prin frunze ruginite de păcat…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu