IMNUL
TERASELOR ANTROPICE
DE
LA OCNA SIBIULUI
Poem scris în anul
1985, pe când funcționam ca inginer șef la
cooperativa agricolă
din orașul Ocna Sibiului, când am reușit să readuc
în cultură puzderia de terase lucrate cândva
și părăsite de mai multe decenii…
În prezent, sunt din nou nelucrate, înțelenite.
*
Terasele
s-au aruncat săgeți în lumea ființei mele,
cuprinse
de speranța unor zări senine,
învăluind
cu raza lor- vii jocuri de lumină-,
îngeri
cu duh de rod din ancestrala glie...
*
La
vechile zidiri ajuns, am început să cânt
imnul
antropic și glia lor să o frământ
pentru
primii semăntori în dacicul pământ
cu
vlaga ancestrală, azi flacără-n mormânt...
*
Sunt
temple-n harul altor vremi, care au răsplătit
de
generații munca augustă în cunună,
dar
asprul ger pe veacuri cu moartea le-a cernit
și
dezmierdarea gliei le-a rămas străină...!
*
Că
un aspru vânt le-a pustiit trecutul milenar,
și
le-ambrăcat în doliu cu țelina pe deal,
rodirea
lor jertfită pe rugul din altar
cu
umbra celor morți, întinsă pe Ardeal...!
*
Dorința
lor o simt din greu și-n mine le cobor
să
le aprind un crez din cerul vieții mele,
spre-a
le reda lumina de nouă înviere,
rodirea
ancestrală în noua fire-a vremii...!
*
Acum,
la horă le petrec, în jocurile noi
alt
ev le-am slobozit: întoarcerea-n ființă,
reverberând
din morți lumini de noi chemări,
din
inima țărânei, izvoarele credinței...!
*
Zidite
de supușii gliei din fiecare deal
cu
plugul tras de boi și trudă de țăran
azi
le rescriu mileniul devenirii, de mănos hotar,
ca
un simbol de jertfă..., de infinit uman...!
*
-
De veți trăi în rostul lor, cu ele-n legământ,
răsplata
muncii voastre cât holda e de mare...!
-
Terase de milenii…! În lumea voastră să rămân,
v-arunc
săgețile de rod cu vârfurile-n floare…!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu