TE DORESC ÎNSĂNĂTOȘITĂ ȘI PUTERNICĂ, ȚARĂ

Autor: Gheorghe Apetroae

Țară bolnavă, durerea şi răul îţi cresc ascunse cu cerul în noroi şi pâslă de fum;

din zăpezile pe stânci balaurii îți cresc pe creste, purtaţi de vânturi sterpe peste stei, nebuni …

Cascade, peste tot, îţi înzăporesc lumina din izvoare, bulboanele-nghiţind îngheţul tău în râu;

mai vin şi păsările-n crâng, doar ca să-ţi cânte jalea, când şobolani din alte zodii îţi mişună urban sătui, destui …!

Și-ţi dorm „bâtlani” în trestii şi-n mâl „ceata de broaşte”, iar nada în năvod s-adună tot mai greu …!

Mai ai femei cu braţele de flori întinse prin casele curate, uitate de plăceri...!

Mai stau căpiţele de fân în dosul şurii şi-n ţarc mioare, prea puţine, mai behăie de miel,

iar vacile rămase din măcel, aşteaptă de păşune să-adune-n clopul sorţii al laptelui „mister” …!

Mai ai cărările pe crestele alpestre, tot aşteptând mioarele în turme, care nu mai vin

şi stele blonde-ţi mai răsar devreme, dar când te văd murindă, în noapte-ţi pier în chin.

Ţi se-nmulţesc, în schimb, „hârciogii”, se-mbuibă ca flămânzii toamna din porumbiştea neculeasă de ţăran …!

Și tot mai rară-ţi creşte iarba printre spinii verii, iar sălcii prinse-n dâlme te plâng, dar în zadar …!

Îţi cresc din ploaia nopţii peste frunte „şerpii” şi râuri scurg veninul lor în marea-ţi de dureri …

În serile albastre de tăcere plâng bătrâni în van, ducându-se te duc doar ca să mori cu ei,

Tu ai şi „cruci” pe cer şi cruci în cimitire, ce se-nmulţesc acum prin satele ce pier,

când mulţi copaci, de noul vânt, blestemul tău, căzând zăpor de suferinţă, se vor sicriul tău …!

Și tot mai mulți ciulini îți cresc pe şes, se-ntrec cu mărăcinii şi-ţi bate „Traista goală” de mulţi ani a pustiu;

în Vadul Râului de-nchizi devreme ochii, simți case cum se urlă în steu din senin…!

Ţi se-n înmulţesc „năpârcile” în taină, iar gloata ţi-e muşcată, e-n groaznice dureri

şi mulţi ţărani îşi dau hectarul pe-o para, la zar primit, de s-ar scăpa de el, …e greu …!

Au ruginit piroanele în porţi ce cad din balamale, iar carele nu ies din curţi, nici se întorc din ţarini;

se-mpodobesc ferestrele în colb şi în paianjeni şi-n vatra stinsă de cătun, în sihle se-ntorc anii …!

Și vin străinii, ca să-ţi vindem totul, în a-ţi grăbi pieirea; să-ţi verse sărăcia în sacul ce ţi-e gol;

Îți vâră tot în sacul lor pân-l-or tixi nebunii, spre a cerşi ai tăi la poduri, pentr-un leu …!

La subsiori, pe trup, pădurile îţi tund, de poale te despoaie, în alte părţi virgine putrezind...,

Dar știi că-ți cresc vârtoşi din gropile din drum stejarii, de care să te sprijini, să nu te-apleci de boală, nici de vânt …?!

Că pomii tăi, bătrânii, de rod lipsiţi, s-or altoi de vreme, spre-a înflori noi stele din muguri rubinii

cu gând de vindecare, să-ţi înmulţească zorii, izvoarele prunciei, să-ţi ieşi din agonii …!

Valea Oltului, 5.03.1999