sâmbătă, 8 februarie 2014

Literatura, Subiacențe..., Gheorghe Apetroae Sibiu

SUBIACENȚE
 de Gheorghe Apetroae Sibiu
 Paternitatea
cu cerul înțeleasă
iscodea
memoria gliei...
tu coborai, să urci
printre ”pietrele vremii”
în primele flăcări
însemnele firii...
 
când semințele
mureau de două ori
de nemurire,
colorai cu răbdare
lumina sângelui
în rodosii petale -
ochii țărânei
de mare....
 
Printre ferigi și reptile
dogorâte de astre
călcai pe nemărginire...
de multă primăvară
semințele încolțeau
privirea ... -
se deschideau
pleoapele tale
ochilor ... albaștri....
 Din  volumul ”Despre neînceput”, Editura HERMANN, 1992

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu