TRUNCHIUL DE SEMNE PE ABSOLUT
Autor: Gheorghe Apetroae dlB, Sibiu
*
În verdura întâlnirii cu ea au înflorit stelari crinii,
absintul Arthemisei îl împarți acum cu un nevăzut
de ea crezut, să nu-l crezi, dincolo de suflet ajuns…!
În ochii lazurii, însângerați cu ultimul gând,
i-ai închis calea iubitei, o Lună, în al tău amurg…!
*
Din mâinile cerului, și el ajuns cărunt,scăpată
în Haos, nu ai dezbrăcat
cu totul pe Lună,
să poți să-i alinți aura irisului, în risipire…
Ai fost scăpat și tu, mai aproape de sânii flăcării:
izvorul tău îmbălsămat de roze și cântec…!
*
Pe runa lâncedă ți-alunecă din titvă cuvintele,
zuruind cu eleganță, prea devreme-n țărână…!
Repede cresc, pe locuri din nicăieri, umbrele…
Se înfierbântă-n sărutul tău de trecere bacantele:
ideile tale cu freamăt de nisip în valurile mării
*
bolnavă de plăceri neritice și de neliniști în cuget…
Trupul tău descărnat de carnea luminii, e un trunchi
cuprins de vecii și roditor de semne pe absolut…!
Îți curg prin oasele aspre - plumbuite și genele,
chipul nostalgic la timpul opririi din cursa viselor… !
*
Din jumătatea nevăzută de nemarginea ta,
A cobort dincolo de cer, în tine, flămând,din zbor,
vulturul, să-și înfingă ghearele ascuțite
și clonțul în inima-ți de înger, sfârtecând-o
ca pe o zare ceruită, în carnalice franjuri…!
*
E dincolo de adînc liniștea ta pictată pe Haos,
sângerând din zorii lui o solară eritrină lumină…!
Din iubirea de înălțimi îți cresc și ți se întind aripile,
ochii tăi să rămână deschiși pe adâncile larguri…,
tot așteptând scânteierile tainelor în Neînceput…!
-poem publicat în „Negru pe alb”,cu titlul
„Elegie în imagini”, 14
iunie, 2014
