ŞI AZI, COPIII….
Gheorghe APETROAE, Sibiu
Copiii cu aprişi bujori din bulgăreli  fierbinţi,
înşiruie  făclii de basme vii pe albul plai 
de râuri sângerii ce curg  din irişii zglobii,
în re-treziri, din poala stelelor ce vin cu-alai 
cu sfinte bucurii, în cânt, în hârjoniri, și azi…!
Şi azi petreci întors în cimbru serile-n rugini
spre zori, pe mările cereşti sub troieniri târzii
şi coşi  cu fir de sânge raza din alb voal
pe cerul realgar lazur în ametist regal:
covor de plumb brodat pe -al zărilor smarald…
Din fulgii altor nori, ce-ţi bat sfioşi în geam,            
cu cerul coborând, îngenunchind în tine, 
un văl brocard urzeşti și-n tot aceleași flori,
veşmânt de seară cristă, stele violete, și azi,
pe sânii cei cuminţi de ceruzea ai zânei…
Vrăjiți de alb veşmânt, de ne-cuprins jertfiți,
nori trecători ce rătăcesc prin reci zăbrele,
tot dorul cerului imund copiii îl aprind
lumini valsând  pe sănii, surâzând și azi
 pleiadelor de stele din muntele Cyllene…!
Colinde albe-n jocul prin zăpezi, roind
și azi le-asculţi cât trec pe locurile tale sfinte,
cu îngeri albi şi serafimi, în fulguiri  de crini,
cu Pan, pândind pe nimfe, sihlele  păzind -
cântând din syrinx turmelor de cerbi şi ciute …!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu