DESPRE
PĂCATUL ADAMIC
autor: Gheorghe Apetroae, Sibiu
*
Copac, te creşti, mustind din tine liber,
cât stelele de ramul tău stau prinse
si-ți cântă înălţarea, pe ele le petreci
și-o boltă trecătoare lesne păstorești,
credința sinelui cu cristă înflorire!
Adamic în păcat, cu vrerile din urmă,
ne-ncovoiat de vânt, neclătinat iubirii,
Tu, nu poți fi copacul în irugă slugă…!
*
Sporind în ani prin rugii de pe hat,
copac în tine crești și, biciuit de ploi,
te înalți în cer, în lubrice plăceri
arzi rugul încrescut de alte primăveri,
iar cei scăpați de-a ta robie urcă
sfinţiți cu-al florilor înhăruit balsam
pe calea sevei tale întru re-nflorire,
în nou păcat, cu rost de-nmugurire…!
*
Copac din cer cobori, din lunga rătăcire,
l-al serilor extaz, dintr-un stelar cuprins,
te-ntorci la vechiul tău tărâm, în glie,
te-nfingi Cu-vânt în frunza ruginie
și-austra-nflăcărare- a inimii sporești…!
Ajuns izvor de vreri, de clipe, tâlhărindu-l,
îți ții de rug Cu-vântul, veşnicia, pat,
învălurat de raze reînverzeşti curat...!
*
Copac te creşti stăpân pe Prea- înalt,
reînfrunzeşti bogat și-ncendiat de flori,
mustind de sevă, liber, adamic în păcat,
ești rugul la altar de sfinte sărbători,
prin vremi ucigătoare-aspre, ne-ntomnat...!
Stăpân pe cer și peste Ne-nceput,
rămâi copacul verde, veșnic înflorit-
o arcă de Cuvânt la bolta în turcoaz-…
Curmătura Rășinari, 15.05.2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu