ANOTIMPUL MIRACULOASELOR COMBUSTII
Francois Villon, Ballade des dames du
temps jadis
*
Îţi aminteşti? Era cumplită iarna
în munţii
din zăpezile cu- aşterneri pe alei…
de când în lungile plimbări
de mâini pe-ascunse străzi, prin nefeline
seri,
două inimi se înflăcărau
cu privirea şi-ardeau
cu foc celest, deslănțuit,
în ale dragostei văpăi...!
*
Și îți mai amintești
că într-un inefabil vis
tot aşteptai să vină primăvara...?!
Chiar te vedeai de multe ori
în parcul de flori nins,
plimbându-te
la brațul lui, cu sfieciune-ntins
și parcă nu credeai,
cum pe- nserat, lângă havuz,
privind în ochii tăi lazuri - aprinși
de irișii zglobii,
îmbălsămaţi de crini,
îți admira tot cerul tău în ei,
un necuprins-
galactic roi de celestine stele-...!
*
Și cât te fericea
cu-mbrăţişări prelungi,
te-n fiora și-nflăcăra cu sărutări adânci
și-ți presăra în părul alaniu
flori albe
de cais…Îți amintești...?
*
De câtă-nsufleţire-ați dat
atunci iubirii,
tăcerii, locul i-ați găsit...!
Și-n depăşirea unui crez,
voi v-ați desprins ușor,
găsindu-vă alt sens
pe calea turmelor de stele,
alt mers, de ne-nțeles și-acum…!
*
Un drum de ger prin voi,
în loc de flori
și treceri reci pe lungile poteci
care s-au nins
cu timpul scurs
în jocu-i ludic și firesc…!
Pe un cuprins al tău și-al lui,
al paradisului trecut, pierdut
de atunci de ne-nțeles,
de-atunci, de el, mereu să-ți amintești...!
*
Fălticeni, 1963 (variantă)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu