GHEORGHE APETROAE dlB - REFLEXII PERSONALE:
Mi-am spiritualizat sensul vieții și l-am binecuvântat cu harul sufletului primar al locurilor natale din Boroaia Sucevei. Am fost mereu în amoruri imaginare cu turmele de stele din toate constelațiile și galaxiile cerului, pe care le-am păstorit cu multă grijă pe lunca de acasă, cea înverzită și înflorită, cu miresme de violete, anemone, coronile și sălbatice roze, în soptirile și în surâsul undelor repezi ale pârâului de munte Moișa, în dimineți, în amiezi și în târziul serilor de vară...! Ele mi-au ținut trează copilăria în al ei oniric și m-au purtat în zboruri lungi cu infinitul clipelor tăcute. În osmotica curgere a zorilor prin crinii înlăcrimați de roua clipelor, nu am lăsat pe zeii ursuzi să-mi ascundă în beţiile lor cu toate stelele, pe cele rămase neiubite, nevăzutele! Pentru explorarea ființei universalului și pentru ca să-mi depășesc în oriunde, pentru oricând trecerea, mi-am fulgerat în pretudindeni prin cuvânt tăcerea, ..!
Da! Să îmi păstrez toată viața sufletul de copil în curățenie, am știut cum să rămân toată viața prietenul lui Marcel Proust! Am fost și am rămas păzitorul armoniilor astrale, al devenirii spirituale conștiente, umane, rostind cuvântul înobilat cu duh și har divin, în filigrane lirice…! Și, nici nu am lăsat tigroaica timpului să-mi sfâșie inima, pe care zi și noapte am reparat-o și încă mi-o repar, încălzind-o cu flacările adolescentine ale amintirilor…!
Pentru ca să pot învăța lucruri noi, m-am împrietenit cu omul filosof, iar în lipsa lui am devenit filosof, învățând de la Sine cum să transcend limita pitagorică și cum să pot revela limita ontologică, cum să pot explora ființa universalului- cel dintotdeauna și din pretutindeni...!
Depărtarea de cei dragi, de paternitatea locurilor, mai mult m-a apropriat, iar când destinul a încercat, uneori, să-mi ofere mai puține anotimpuri, am privit cu încredere la ființarea în infinitul de anotimpuri ale Neînceputului.
Din sofia lui Heraclit și din lirica lui Pindar, din atomistica lui Leucip și Democrit, din gravitația newtoniană și din funcțiile diferențiale infinitezimale leibniziene și nu numai din atât, am înțeles că trebuie să învăț de la astre, cum că toate cele care au fost și toate cele, din cele care au fost, și astăzi sunt, rămân în sinergii corporale: nucleon-fermioni-bozonice, în câmpuri gravifice relativ-einsteiniene și cu iradieri cuantic-fotonice, în matricele sitemelor atomare, astrale, constelare, galactice și metagalactice, că toate sunt transfigurări gravitaționale dinamice, toate în metafora temporalității neînceputului.
Am înțeles că toate gravifică cu substanța lor duală polarizată, în universalul newtonian și leibnizian, cu forțe gravitice în polarități cosmice, determinate de densitățile lor structural- materiale și de constanta cosmică-Poisson și am mai aflat că toate se poziționează gravitațional pe multitudinea straturilor gravitice, în jurul osiei metagalactice- axul demiurgic-divin al tronului black-hoole ceresc, că toate, infinitizimale, fiind sunt purtate, cu geometriile lor identitare, prin spații euclidiene- recte și lobacevskiene curbe, în spirale și elipse orbitare, spre un tot Neînceput cosmic, înspre Haos…!
Am învățat de la stelele lui Pindar, că tot ce a fost și toate cele care sunt ființează, fără un preț, în energii materiale și spirituale divine, cu libertatea lor de a se uni- iubi sau nu în imperiul gravitației cosmice, dar și că oamenii frumoși în interior, chiar neprețuiți, fiind, nu mor! Ei rămân, precum stelele, substanța eternă a desfiindului mineral, trup spiritualizat în ființări abisale, precum astrele din constelații, cu duhul și substanța lor, întru materialitatea și sfințenia armonică a trupului veșniciei!
Luptă, deci, pentru a grăbi trecerea ploii și a furtunii, oricât de grave ar fi acestea în cerul cel de sus și în cel din tine și cu siguranță îți va zâmbi, în curând, curcubeul!!! Dr. ing. Gheorghe Apetroae (dlB), eseist și poet, dr.h.c. în literatură.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu