7. ÎMBRĂȚIȘĂRI
Autor: Gheorghe Apetroae dlB
*
Logosul din sine renăscut,
nu trăiește în Haos;
în sfere-galaxii își ține
toți aștrii în frâu...;
din forțele-i supreme
își re-împarte forțe
și-i propulsează-n crug
pe drumuri în cădere
spre axul Demiurg…!
*
Priviți ale razelor cărări
cum vin în duh materiale
și pleacă-n infinit…,
în clocat mut și surd…!
Din focul lor stellar, urzit-
sămânță demiurgă,
noi astre-au răsărit…!
Din undele de-atunci,
emerși, ne-am despletit…!
*
Acelaș renăscutul cu aripa
albastră,
pe tot alt loc renaște...!
Cu energia sa pulsează viitor...!
Din ce s-au risipit în cer-
dogori-, se-adună în dogori:
pojarul altor vreri
de alte-mbrățișări:
substanțe-n alte câmpuri,
noi astre, pe alte cărări…!
*
Nemărginirea, cu stelele
căzute-n constelația verii,
viiază într-o mărginire,
în totul diachronic-
cu suflet apollinic...-!
Materia, în cosmică,
eterna sa cădere,
spre tronul demiurgic,
de corpul ei oricât se va spăla,
nicicând nu va-nțelege
să dispară…!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu