CĂTRE : DOMNUL AUGUSTIN BOTIȘ- membru al Uniunii Scriitorilor din România -Gheorghe Apetroae

 

Sibiu, România  •

CĂTRE : DOMNUL AUGUSTIN BOTIȘ- membru al Uniunii Scriitorilor din România

 

Subiect: Scuze oficiale și rectificare privind mesajul Facebook din data de 30.03.2026

 

Stimate Domnule Augustin Botiș,

 

Vă adresez această scrisoare cu dorința sineră de a vă prezenta cele mai profunde scuze pentru atitudinea necorespunzătoare și acuzațiile pe care le-am formulat la adresa domniei voastre prin intermediul platformei Facebook, în data de 30.03.2026.

 Doresc să precizez că întregul incident a fost rezultatul unei confuzii regretabile și total neintenționate.

 Urmărind emisiunea dumneavoastră televizată, v-am confundat cu o altă persoană, respectiv cu jurnalistul și scriitorul Ștefan-Doru Dăncuș(membru al Uniunii Scriitorilor din România- Filiala Sibiu).

 Eroarea mea a pornit dintr-o experiență personal dureroasă din trecut, legată de domnul Dăncuș, care, în anul 1990, a încasat un avans considerabil pentru editareaunui volum de versuri și eseuri, părăsind ulterior țara pentru Italia fără a-și onora obligațiile.

 Realizând acum că v-am atribuit pe nedrept fapte care nu vă aparțin:

-retrag în mod official toate acuzațiile transmise în mesajul de pe Facebook din data de 30.03.2026.

- Anulez orice afirmație denigratoare, recunoscând că acestea au fost nemotivate și bazate pe o identificare eronată.

- Îmi exprim regretul deplin pentru orice prejudiciu de imagine sau stare de discomfort pe care vi le-am cauzat.

 Respect munca și prestigiul dumneavoastră în cadrul Uniunii Scriitorilor din România și vă asigur că această eroare nu a vizat în niciun moment persoana sau activitatea dumneavoastră reală, ci a fost un act impulsive generat de o confuzie de identitate.

 

-Vă rog să acceptați expresia regretelor mele sincere.

 

Cu stimă,

Gheorghe Apetroae

31.03.2026

SOSIREA FELIPPEI Autor: Gheorghe Apetroae (dlB,Sibiu)

  

SOSIREA FELIPPEI

Autor: Gheorghe Apetroae (dlB,Sibiu)

*

A adasta în Chios, i se părea Felippei

că zările cuprinse în nemargini fluorine

spre alte lumi din cer, din Porto Santo, pleacă

pe madeiricul ocean, spre a-și lăsa în urmă

Azorele și Sao Jorge, corabia de visuri …!

*

Felippa, prințesă cu dragoste de prințul Christ

pe arca razelor, prin strâmtul Gibraltar ea trece

ca-n levantin palat să cadă stea aprinsă,

lumina dorului lui Christ, de cugete sfinte pătrunsă…,

plutind acum columbă pe larg mediteranian…!

*

Zări castelu-n depărtări, pe înălțime, străjuit de mare,

în Chios, unde prinţul agonea de al ei dor,

luptându-se din greu cu vălul gros al ceții,

ea să-i relege lui, rupt fir din ghemul vieţii…

valsa pe caravelă, pe valuri, spre cerul egeean…!

*

Ajunsă-n port, Felippa urca pe- alei orientale

cu roze marmoree și tei platifilii, bătrâni,

de vreme răsleţiţi și-n ritmul fiecărui val,

valsa-n zefirul bland cu florile de rodii și magnolii,

în mers spre turn, pe calea spre palat deschisă...!

*

Cu dragoste de prinț, își flutura, lung, vălul…

Pe poarta prinsă-n umerii lazuri să treacă,

cu sprijiniri de bolți înalte-n arce melantire,

sub rochia ei lungă albă şi sub voalul vieții

purta crini alanii și roze, simbolul fericirii…!

*

Urca pe trepte-nalte cu oglindire-n mare,

de marmură, pictate de raze lazurii- olive,

spre large încăperi cu ziduri nalte aurite,

acolo unde în iatac el, Crist, cu gândul la Felippa,

de lipsa ei, zăcând, îl învingea ursita…!

*

Se legăna în mers Felippa pe gleznele-i ivorii

pudrate-n recele crisal de larg cu roua dimineţii,

spre-alcovul prinţului livid, în zacere, deschis…

Ajunsă-n turn, cu un surâs ea-l smulse pe iubit

din gheara morții și îi reda, cu marea ei iubire, viața…!

Mater Dolorosa – Scrisoare către fiice ; autor: Gheorghe Apetroae dlB.

 

Mater Dolorosa – Scrisoare către fiice

În această scrisoare s-a surprins suferința de amânare a întregirii neamului în spațiul istoric românesc.

autor: Gheorghe Apetroae dlB.

***

Basarabie, Bucovină
vă pot numi nedespărțite în mine…
Numele vostru  mă locuiește
în confluența râului,
care nu și-a uitat debușeul și malurile …

***

Nu sunteți aproape,
dar această depărtare unește.
sapă tăcut și adânc,
până când sângele
are întoarcere și plecare...

***

În codri, respirația voastră nu s-a stins,
a rămas întreagă.
Vântul o poartă în fragmente,
ca pe o limbă care se tot desface
înainte de a fi rerostită...

***

Peste cei care au fost,
lumina nu cade și nu se întoarce-
cât rămâne suspendată,
în datini și în limbă

ca o întrebare fără loc…

***

Coroana nu e trecutul,

dar nici prezentul.
E greutatea nevăzută
a ceea ce poate fi purtat…

voi sunteți timpul care încape în hotar.
***

Eu sunt hotarul
care vă cuprinde

rana deschisă-n adânc, care unește,

ne ține aproape
și ne leagă…

***

Nu vă chem. Chemarea ar deschide

distanța,dar nici tăcerea

niciodată nu o închide…

Între noi nu este decât
o ruptură vie, care respiră,
la un semn să ne adune…

***

Și totuși, mai jos decât

memoria, pământul nu a uitat…

Acolo nu mai suntem doi,
ci unul, ceea ce rămâne,
când împreună e rostit...

***

Vă aud, nu ca pe o apă liniștită,
ci ca pe una care sapă în sine
până la submersa dispariție…

Inima e una, nu s-a împărțit
și bate întreagă-n destin…

***

Nu sunteți departe.
Dar nici aproape ...ardeți în duhul ierbii,

pașii nu se mai văd, dar se presimt în lut…

În codri, numele vostru nu respiră,
dar cei care au fost, lumina și-o caută...

***

Dacă există iubire, ea unește
și memorează locul unde începe

adevărul pământului, cel ce se întoarce

în sine, rămânând deschis,

acolo unde suntem trei în Una,

***

Iar Tricolorul  e răspunsul,
până când rana întreabă!

 

HARISMA INVIERII - SFINȚENIA CRISTICĂ –varianta reținută

Author: Gheorghe Apetroae (dlB, Sibiu)

*
Pe sub bolți aurite, cu lacrimi marianice șiroite
și cu sângele din adevărul christic hăruite,
la Iisus, în denie să ajungi, cu smerenie păşești
pe glasul de crez al clopotelor sfinte...!
… de graţie, te închini şi Cerul slăvești...!
*
Duhul în duh pogorât te reînalţă-n Treimea
izvorului vieții înhăruite de calea a iubirii…
Din altarul ființei, inefabile lumini îți reverberează
sfințenia și smerenia sufletelor christe,

din glasul razelor își smulg nemurirea …!
*
Cât adevărul e în Cruce și-n sfințenia luminii,  

în revărsări păgâne și în slava  Păcii creștine,

pe tot Apusul înfloresc, mai sincere, inimile

și în nădejdi pentru o Lume-n Iisus se irump

serafice plutiri în alaiuri de sfântă trăire...!

*
Prealargul albastru, Mântuitorul îl coboară
să-l reurce-n flăcări, cu duhul lor înhăruit,
în Dumnezeit, jertfit și celest prin Cu-vânt...!

*
Cât ești lumină-n adevăr, în al său necuprins,
altar de crez te-nalți, te redeschizi iubirii…!
Porți moștenire semnul de-ndumnezeire:

sfințenia din suflet- duh din trupul veșniciei...!

*

Stele prinse-n rozare la  gâtul fecioarei

îți luminează și-ți reînvie calea spre ne-nceput...

Tu îți mărturişeşti crezu-ți christic, Mariei
și o Naştere a Cerului, prin Ea, pe pământ...!

(G. Ap.,20)

 

BALADA PRIMĂVERII LA RĂȘINARI

Autor: Gheorghe Apetroae (dlB, Sibiu)

***

La Rășinari, de înfloresc cu duh zambilele-n grădini

iar în livezi bătrâne de cireși albinele în râvna lor roiesc

și Șteaza urlă la răstoace disperat, s-ascunde în irugă,

e-n clocot viața-n plai și satul arde-n sufletească rugă...!

***

În ulițe, cu tihna lor, pe porțile-nvechite bătrânii iarăși ies

să-și deapăne-ntre ei trecutul și rosturile din Ardeal...

Bătrânele, sub candele-n cornișe, în rugăciuni sporesc…;

la schit se cântă-n denii și clopotele bat române...!

***

Pe ramuri crude de arini și sălcii- plânse de mister,

în crângul iarăși desmorțit, e cel mai lung concert…!

Din streșini plâng și curg pâraie de sloiuri și lumini

și-aleargă în neștire-azurul, cu iz de primăveri...!

***

Se freamătă-n cărări molizii, iar pinii sprijiniți în stânci

și agățați de cer, tot rostul lor și-l glăsuiesc cu- Austrul…

E un lătrat târziu pe văi, ecou de liniști din vremile străbune

și -n largul țarc al bolții, mari, stelele adastă-n turme…!

***

Dar zările, de mult bătrâne-n ele, din nou re-ntineresc…!

Când neguri groase peste creste albe cu vântul se gonesc,

la Rășinari, în munții lor înalți, cu dorul de mioare,

cresc ierburile moi și dese, în mângâieri stelare...!

Rășinari, 29. 03. 2020

 

FIECARE ÎN EL, EONUL INDIFERENT Lui Lucian Blaga Autor: Gheorghe Apetroae (dlB,Sibiu)

 

FIECARE ÎN EL, EONUL INDIFERENT
Lui Lucian Blaga
 Autor: Gheorghe Apetroae (dlB,Sibiu)
***

Să pot să ascult din nelimită

verbele Lui, încă nerostite,

să te pot auzi și să te pot vedea

mai înainte de cu-vinte,

între El – demiurgul și între  mine, tu:

-inflorescență  mirifică de lumină-,

în căutarea nemărginirii

ți-ai ales, cu siguranță, ziua…!

***

Și,Tu, fără El, mi-ai sorbit zorii,

iar eu, fără El, m-am îmbătat

de parfumu-i demiurgic:

prundul și gândul amestecate

în femeie…!

Cu ea ne-a împletit, la amândoi,

vârstele în jocuri cu fire de raze,

într-un carnaval de lumină…!

 ***

Noi, cu El, cel într-o indiferență,

trinităm în poeme neștiutul

luminii pe care o trecem

prin deșertul vieții în cuvinte

răscolitoare de colburi telurice…!

Ardem în pământ toate oasele,

Iar El ascultă în flăcări, arderea lumii…!

***

Când Tu- mereu altul, între El și mine

ai sfărâmat dogmelor-Eonul…

Eu, ți le-am aruncat cu-vinte,

ca pe niște scoici cu spirala erelor…

ca să-mi spună,mai înainte  gândurile…

Nu am mai rămas doi:

 în El, am rămas doar o ființă

 într-o indiferență eternă…!

-Text recurrent, din volumul„Despre neînceput”,

Editura HERMANN Sibiu, 1992

 

 

METAFIZICA GÂNDULUI autor: Gheorghe Apetroae (dlB, Sibiu)

 

METAFIZICA GÂNDULUI

autor: Gheorghe Apetroae (dlB, Sibiu)

 

NOTĂ: din tinerețe, prieten cu Cartesius și Kant, ai învățat de la primul, rațiunile spiritului, iar de la al doilea despre imanența rațiunii morale și, astfel, ai reușit să lesivezi umbrele multor gânduri din craterele canioanelor dedalice ale sufletului, pe care să ți-l poți, apoi, hărui, din plin, cu duhul bunătății și umilinței, smereniei și răbdării, cu duhul îngăduinței și al libertății luminii…! Să poți să înțelegi și să te exprimi răspicat:

 

***

De-ți vrei ieșirea din cercul vâltorii,

 pe căi de împlinire,înspre demiurg ,

apuci printre spiralele de stele

 și-i buciumi cerului, să îl încânți…!

Urmându-i drumul devenirii,

închizi doar porțile ce duc spre Haos...!

***

 Tu, nici nu speri l- alt loc în cer,

 când sensul Lumii nu îl schimbi,

cât gândul ei e-n a ta strălucire

 și cât trăiești în Totul ei și-l simți…

În tine-i vezi nisipul-jar din astre,

 cum și-l adună-n veșnicii…!

***

Când, toate câte sunt n-au preț,

 decât o viața scrisă cu ales Cu-vânt-

sălașul umbrei razei pe pământ-,

 rămâi acolo unde ești…, tăcut…,

 în licărul luminii stelei tale, surd,

 să poți struni pe Tot, în a lui fire…! *

***

 Că din ce-ai fost, rămas doar duh,

 ești fericit. De ce? Că îi urmezi luminii

 să înoți pe valul ei de Ne-nceput,

topind clepsidrei timpul în nisip…,

spre-a deveni dram de-ndumnezeire,

 substanței-clipă-n Trupul Veșniciei…!

SEMNE SUB ZODIE Autor:Gheorghe Apetroae(dlB, Sibiu)

 

SEMNE SUB ZODIE

Autor:Gheorghe Apetroae(dlB, Sibiu)

***

- Ți-ai închis calea în acest umed-lasciv amurg

aproape de sufletul tău nevindecat-haos dincolo de cer,

pătruns de golul crescut în sine-i al lutului mocirlos,

în limpeziri cu zâmbetele liticului recelui adânc...!

***

Un recif e ultimul gând, marianic, al stelei tale,

de tine văzută demult cum pleacă-n eternal uitare…!

Știi să-l alinţi cu mâinile albe galactice și să-i furi

ecstatică aura, cum privirea rece, în risipire, a Lunii…!

***

Al celei care te încântă cu tot neantul, atunci când

tresare dezvelită de braţele cerului gârbov-bătrân:

căruntul mereu pipăind sânii de gemă ai stâncilor,

conici și încrescuți în tot jarul milericelor flăcări...!

***

Nu e timpul opririi tale la o margine a sinelui,

cel plans de nevăzut în marea cursă a viselor-vuiet

al acelora ce odihnesc în frica înalţimilor tale- purtat

de aripile solare de pe auriile larguri deschise…!

***

Cu ochii de sticlă, înscânteind azurul în iureșul sfinx,

vulturul tău tot coboară cerul alb în tine-n nefrică

și își înfinge clonțul în inima ta de înger-axă a firii,

sfârtecând-o ca pe zarea vieții ceruită de fulgere...!

***

Dar bucăţile stibinice de cer îți sângerează lumină

ca să-ți înfierbânți în sărutul bacantei ideile simple,

freamătând sub călcâiele zodiei nisipul orb din tina

mării bolnave de plăcerile câmpului rorurat de neliniştii...!

Ți-ai plumbuit chipul cris și bland, în adamice oase,

descărnate de nefirescul carnal al sufletului luminii …!

Miezul lor e o măduvă, e tot cuprinsul zodiei -

cu marii idoli ai sufletului, înfrigurați și bolnavi...!

***

Să-ți crească din pustiu, în luptă, umbrele din lumină

îți zac pe irugă în ierburi zâmbetele plâng pe runa lâncedă

de facere, osemintele tale drepte vuiesc în cuvinte:

cresc verduri înflorite, cernite, închise în ele, clipele...!

***

Văzutul să nu îl împarţi la cei reveniți din nevăzuturi

spre vindecări de taină și cuget, în iubiri sincere,

în care ai crezut și atunci, ca și acum și oricând,

Neînceputul îl ascunzi în al stelelor gând și surâs …!

***

Ți-alunecă din tidvă, zuruie în tine tainic pământul

cum izvorul vieții în clocot din irişii cerului- trandafiri

ce îmbălsămează vântul galactic al Neînceputului…,   

obscurul, rostindu-ți cu razele clare din adâncul semnelor...!

***

Să călătorești sigur, în cortegiul etern, de la lumină la umbră…!