Ce dacă la finit renunți și nu îmbrățișezi neantul, autor Gheorghe Apetroae

 CE DACĂ LA FINIT RENUNȚI ȘI NU ÎMBRĂȚIȘEZI NEANTUL

Autor:Gheorghe Apetroae (dlB, Sibiu)

***

Ce dacă timpu-ți curge liber în cu- vântul luminii arămii

Ploi reci în vânturi iuți și aspre, pe carâmbul vieții,

peste copaci cu frunzele demonice-n foșniri bacante,

cu dans stellar pe caldarâmul ud în aer greu, în el, dedus,

covorul gros de frunze, melancholia clipei s-o trezească…!

***

Ce dacă te cuprind zăpezile polare, se- aștern pe clipa ta

în fuga de finit, spre a-ți grăbi tăcerea în cursa altei clipe…?

Să nu-ți mai țină casa-n rost, grădina, iar firea să-ți croiască

un drum în necuprins- cuprins de triste nostalgii,

un efemer, cu cerul să-ți petreci, tot clipe de- asfințire…!

***

Ce dacă-n miezul vieții tale-ți ostoiești, cântându-ți

durerile din lespezi efemere și din lut, de veșnicii crezute;

destinul tău e al „Lirei” netăcute, de-a fi, pentru a nu-i fi în fire,

decât un fost-căzut al clipei ne-ncepute, al desmărginirii…!

Din putreziri să te renaști sfințit, la cer, stâlp de destin…!

***

Ce dacă-n fuga de finit ferestre spre lumină îți deschizi,

zorind în asfințit mereu a răsări stea„Lira„-n nemurire...,

a nu mai fi, decât un rest aprins de-o fire-n despărțire,

replămădind din lutul argiliu, alt eu, în vreri re-nsuflețit,

-statuie vie în neant, cu grai și simț, cu duh sfințit…!

***

Ce dacă, din finit ți-ai construit, din bezna lui, un templu de lumină…!

Când trinitar, în Ne-nceput te spulberi meteor ca să-ți configurezi

din timpul tău, inflorescența-n Haos... Ce dacă, te dezlimitezi

în absolutul tău și te înveșnicești în duh și poți a renunța,

într-o lăuntrică-nsumare..., la tot ce vezi acum și tot ce simți…!

***

De lumea ta, când îți desparți lumina, nu-mbrățișezi Neantul…!