Ce dacă la finit renunți și nu îmbrățișezi neantul, autor Gheorghe Apetroae

 CE DACĂ LA FINIT RENUNȚI ȘI NU ÎMBRĂȚIȘEZI NEANTUL

Autor:Gheorghe Apetroae (dlB, Sibiu)

***

Ce dacă timpu-ți curge liber în cu- vântul luminii arămii

cu ploi reci, vânturi iuți și aspre, pe carâmbul vieții,

copacii, de frunzele demonice-n foșniri bacante,

Cu dans stellar pe caldarâm, cu-n aer ud și greu, în el dedus,

covorul gros de frunze, melancholii în clipă să-ți trezească…!

***

Ce dacă te cuprind zăpezile polare, se-aștern pe clipa ta

în fuga de finit, spre a-ți grăbi tăcerea în cursa altei clipe…?

Să nu-ți mai țină-n casa-n rost, grădina, iar firea să-ți croiască

drumul vieții din necuprinsul- cuprins de triste nostalgii,

un efemer, cu cerul să-ți petreci, noi clipe de- asfințire…!

***

Ce dacă-n miezul vieții tale-ți ostoiești, mereu cântând

durerile-ți din lespezi efemere și din lut, de veșnicii crezut;

destinul tău i-al stelei..., de- a fi în firea ei, pentru a nu fi

decât un fost-căzut al clipei ne-ncepute, pradă desmărginirii…

Din putreziri să te renaști sfințit, la cer, stâlp de destin…!

***

Ce dacă-n fuga de finit ferestre spre lumină îți deschizi,

zorind în asfințit mereu a răsări o stea cu nemurire,

a nu mai fi ce-ai fost, decât un rest aprins de-o fire-n despărțire,

replămădind din lutul argiliu, alt eu, privit cu-n ochi însuflețit,

statuie vie în neant, cu grai și simț, cu duh sfințit zidit…!

***

Ce dacă, din finit ți-ai construit, din bezna lui, o sinceră lumină…!

Când trinitar, în Ne-nceput te spulberi meteor și te configurezi ușor,

să te dezlimitezi în absolutul tău să te înveșnicești cu duh

și să renunți, într-o lăuntrică-nsumare, la tot ce vezi și simți…!

De lumea ta, când te desparți, nu-mbrățișezi Neantul…!