TEMPLE ÎN
ZORI- DOR DE VEŞNICII
Autor Gheorghe Apetroae dlB,Sibiu
*
Azurul boraciu l-ai acoperit cu roze -
ziua ta cu vălul lor de calde sărutări,
iar în munţi, pe liniştea serilor,
cu Chaterton şi cu muzele lui ai învăţat
să cânţi alături de izvoare, cu iubire,
lui Thetys; să arzi din inima lui necuprinsul
ivit ca o dâră din marea clepsidră:
sângele neînceput în reciful mării...!
*
Furtunile de atunci, le-ai tot alungat,
destrămându-le timpul în zbucium
pe albastrul celestin al pădurii;
pe Soare de început îl dezbraci
ca pe un copil, uşor,
de privirea-i de corindon,
învelindu-l în linţoliu de... neguri,
eonul himeric al vieții tale...
*
Ai strâns în braţe mereu lazurul
dar şi mijlocul cerului axiniu
din nopţi cu evantaie selene,
ca pe un cuvânt viu, viscolit în suflet...!
În plutirea stelelor, flebeței „Fecioara”,
ai vibrat sideral, arzând în adânc,
iar uşurinţa în zbor ai luat-o
de la „Lebăda” cu aripi de flăcări…!
*
Tu, nicicând nu ai abătut naiadele -
surorile tale, de la izvodiri:
pâraiele repezi și fulgerele în jasp-crisoberil,
le-ai condus în cântecul lor-
cântecul tău în
alegro, printre stânci-
şi le-ai slobozit din al tău cer:
doruri aprinse de veşnicii -
Noi melodii pe portative de stele….!
Era un Cuvânt sfinţit cu armonii:
sonanţele fericirii veșniciei în dor…!.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu