ELEGII ÎN IMAGINI
DESPRINDERE
Pe când, El, mult mai agresiv de fire
îşi desprinse uşor sufletul de trup
şi“Totul” se plimba în El cu alt El ,
cel în loc de cruce, lesne în-apoi,
îi apăruse în cale, ne-ştiută, Ispita
cu carnea alunie de ne-împlinire...
Ea-l însoţi şi-l cuprinse cu înţelesuri,
că în senectute pe irişii gândului
pe-trec, de ne-văzut-născute, dorinţele…
Ea-i pre-gătea de sfârşit, crinii rotunzi,
răsfăţul astral al unei nopţi valpurgice,
în-coronată cu ruguri de flăcări....
Simţul i-l testa, dezvelindu-şi uşor,
câte una,abisale, formele, iar de sfârşit,
în oglinda de cristal îşi arăta chipul
angelic-vernal, parcă leit al mamei..
El o privea, fecioară, cu bucuria magului
iubitor de mari celeste taine !..
Irişii Lui, în cearcăne, admirau, în armonii
peisaje andaluze, dedicaţii exotice
pentru irişii eri-gini ai cu-vintelor Ei
şi nu dovedeau a-i culge proaspete
de pe hău, drept dar, stelele albe-roze ,
în mari buchete de fulgere cinabrice…
Spre a-i regăsi albastrul nins al buzelor
şi a-l zidi în El, tot Ea, în desprindere
îşi punea petale de narcise în umblet:
fiorul extins- prin trup, bătătorind absurd
plăcerile să -i crească din crepuscul,
Lui, împărăţia morţii, sângerând în simţuri...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu