IV. TEMPLE ÎN FLĂCĂRI
UN ALT ORFEU
Aşa te cerni prin sita vieţii,
din ceţile ce te-au păzit,
cu-al lor deşert, al lor iubit,
să curgi izvor de dor în cântec,
cu vâna unui timp canon...
s-ajungi să urci în sinea lor
cu fiecăre gând- îndemn,
Olimpul, în cereşti furtuni ...
Te prelungeşti, alt zeu, din el ,
şi te cobori pe scara vieţii ,
în rang astral, un alt Orfeu,
din zi şi cântec de sirene:
un chin şoptit de val, în val,
strivit de ţărmul egeean...
Un levantin andaluzit-
pontif al ţărmului extins:
un uriaş cu chip de sfinx
pe stânca care l-a ucis,
în zbor de fluturi, prin ne-linişti
şi-n forfotiri de aşteptări-
pe-acei ce pleacă nicăieri,
îţi legini paşii în plăceri...
Dar sunt distanţe inegale,
spre sinea ta şi vrerea mării ...
S- ajungi un altul, robul sării,
ne-ntoarce-te în aşteptări!...
Că cerul ţi-a născut noi stele,
cu-vinte-n lacrimi reci pe gene
din pleoape de nemărginiri...
Fântânile ţi-s tulburate
cu cele-n ieri, când alte astre
îţi năbuiesc cu noi păcate...
Ingrat , nicicând, un salvator,
să le urmezi în gând, le cânţi
de mic , de ploi şi gânduri rele,
te logodeşti cu alte stele
în cerul care te-a crescut...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu