Literatura, Pe stânci, la Palos

de flori îi puse pe frunte,

clipele-i erau acum
numai plăceri și fiori ,
uitând de nopţi de nelinişti
ş“  CÂNTECUL  LUI  CRISTOFOR”

PE STÂNCI,  LA PALOS
                Gheorghe Apetroae, Sibiu

Pe când crisele-i coapse le dezgolea
abisinic
şi ai ei nuri îi frământa în ocean, 

cu glasul  stins, El, Cristofor
îi şoptea princiar:


- Felippa mea frumoasă, dorită,
plină de farmec  şi de aprins cuvânt,
tu m-ai renăscut  în Levant
cu al tău sărut !…

 Chinul meu, în rostul tău s-a stins,
m-ai împlinit,
nuntind împreună în mare palat
la Palos ,
Veneră,  pe stânci ţi-am jurat

credinţă nețărmurită,
cum valului din larg!...

 Ea îl privea  zeu al luminii şi mării,

cunună i de lungi aşteptări…

erau acum acoperiți de lauri și roze
şi legănați de madeiric ocean,
la Palos, în castelul pe stânci,
în  destrămărea freneticelor  valuri
şi amorul lor  primea
un rang  regal …
fericirea  era acum a ei,
era a lui, a  lor, ca-ntr-un vis ireal…

G.A.S.