Literatura, Arca albastră, G.A.S.

V. ZBORURI ÎN ABIS -

ARCA ALBASTRĂ

Cât râde-n El,  lumina

iar El, de un nou Ne-nceput

şi-un univers albastru

îi stă slujbaş supus ...

... şi-l satură statornic

curatele-i bătrâne  rădăcini,

rămâne tot El, crinul,

ninsori de flori pe buze

cu-aşternere-n culori

în lunecări prin simţuri! …

Cât luna solitară-i poartă

gândul  pe  crise braţe

şi fluture aprins rămâne,

tot colorat de raze-i,

în ciuda celor puşi

să-i toarcă crisalida -

... clepsidra, El , e cerul

cu încă mult nisip

ce curge-n albăstrimi, adânc...  

El,  fără El, confuz, ciobit,

să-și contureaze chipul,

să-şi înţeleagă rostul,

păşeşte - albastru-n Ea,

însângerând cuvântul

cu ochii reci smaraldici...

se ține drept bătrânul ,

privindu-şi în adâncuri

tot simţul din nelinişti!…

 Din trunchiu-i verde

 și-n inelări de boltă,

pe zare zămislită,

nu ar vrea arca să-şi  vadă

o frunză - ngălbenită

pe-o apă,  în derivă,

sfârşind în putrezimi...

... nici nu ar vrea să-i simtă

în resturi  formele ei vii

din revelări divine, nisipul,

în alte simetrii!...

În schimb  ar vrea s-o ştie

cu cerul  în  sfinte armonii !...

şi-n frângeri adamite

de braţe fecioreşti ,

din ancore, scăpând,

în  zbor  și-n grave piruiete

cu chip de pasăre columbă,

...  Lelith, în nebunii! ...

Adam e El  și nu e  Noe,

în valpurgia vieţii

s-ar vrea desculţ şi-albastru,

păşind prin slove în iubiri

din gene litere, să-i picure,

într-o-nflorire crisă 

petalele de crini!…

Şi , sigur, nu şi-ar duce, El

în purgatoriu, trupul ...

cu nudul lui albastru

să-i curăţe Ei, duhul…
... din re-nfrunziri de gânduri-

nelinişti în simţiri... 

 cât sevă e destulă

şi grijă-n   Providenţă,

nu-i dor de amurgiri!...

Dar... de cât Arca albastră

ca o lebădă de gheaţă,

mai  bine blândul Luceafăr

care-l mângâie de-o viaţă!...

Gheorghe Apetroae Sibiu