Literatura, Bonalisa, G.A.S.

Bonalisa

 Lui Antonio Munoz Molina,
pentru " El invierno en Lisboa"

Pe contur, întinderi de linii albe
şi Luna în linţoliu;
câteva intrări în pergole:
ramurile frânte de vânt,
împletite cu humă şi mit …
Deasupra, rugurile de gând,
întorcând zenitul în pământ:
dorul La Solenei …
Sub zidurile albiilor însorite
îşi ascultă ţipătul
şerpii apocaliptici,
pânzele păianjenilor cotlonesc
dorinţele undelor negre
galbene şi verzi,
rostogolite pe gene:
diluvii peste oglinzile pustii
rubinii, adunate lângă ziduri,
smârcurile La Solenei …
Zorile târzii apasă pleoapele inimii Bonalisei:
clipele neîncepute din cuvânt …
în rest, fiare de sânge nehrănite:
haite de lupi cu colţii aurii,
viscolite
muşcă flămând din soarele gârbov
căptuşit cu penele vulturului
rătăcit de vânt …
Parcă mai jos, cu stelele căzute
vorbesc numai îngerii
despre tainicele biblice …
Pe locurile oprite, cineva sau altcineva
ucide tăcerea pietrei din oasele
sfinţite cu cuvinte:
sfatul sicrielor de sub pini …
Dincoace, în umbrele statuilor,
turnurile sinistre scuipă cerul
cu primăverile înmugurite, fum
în evantaie albastre albe negre …
Da! chiar acum pe cerul Bonalisei
toate florile La Solenei râd
îmbătate de miresmele întinderilor
alb violete …


 Gheorghe Apetroae Sibiu
 Interferenţe, nr. 7, 1998