ÎNVĂLUIRI
Gheorghe Apetroae d.B.
De cât vibrezi, ca un ecou de harfă,
cu astru-n rătăciri îmbuiecit de vrere,
revii himera lui şi-i numeri sfinţii
străini de El în el, de ielele fiinţei
pe-altarul rug din templul pocăinţei,
nedepăşit de trecerea-i prin vremi...
să nu îl uiţi s-a rotunjit în semne
de unde a venit în tine şi-a-nflorit
cu raze în cohorte în zbor pe răsărit
alunecând cu ele-n el, privindu-i
blajină seara-i ce-n cădere-i urcă
în joc, rostind târziul rece-n clipe!?
Cât să nu uiţi că te-ar fi vrut robit,
sortit la rătăciri cu stafia credinţei
plâns şi hulit, de Dumnezeu jertfit,
a nu-i urca pe scara frântă-n minte,
doar cât să-şi lase vălul suferinţei
pe faţă de Luceafăr ... noul asfinţit!
Că locuri din pruncie revăzute-n el
te hăruiesc regal şi te înalţă-n vise
cu zori desmini pe stânci în răstigniri
el “astrul” în alt astru pare o nălucă!
- Angelic vis, e zborul în cuvânt
şi-un Pegas aripat i-aduce asfinţitul!
G.A.S.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu