LITERATURA, volumul „ FULGERÂND TĂCEREA”,ciclul
„TEMPLE ÎN ZORI”, Gheorghe Apetroae Sibiu
DOR NOU DE
VEŞNICII
Azuru-n alanit îl copleșiai atunci cu roze,
ziua ta, cu un văl de
sărutări parfumate…,
în munţi, urcând, pe
liniştea serilor,
la Chaterton, ajuns, intrat în corul erelor,
de la muzele lui ai învățat
din flaut să cânţi, alături de izvoare,
iubirea pelagică a nereidei Thetys ...!
... ardeai în inima ei, necuprinsu-i marin:
sângele neînceput din silicea recifului
era un alt cuvânt
sfinţit de armonii:
sonanţele fericirii tale în game de cer auzite… .
Furtunile de atunci le tot alungi,
destrămând din timpul lor al tău netimp
în albastrul adamit al pădurii ;
pe Soarele în travertin, îl dezbraci
uşor, ca pe un copil, visând de început,
zâmbitor, cu privirea-i de corindon
și-l acoperi cu linţoliul tău de... neguri…!
Ai strâns în braţe mereu zării, lazurul
dar şi mijlocul axiniu al infinitului
din nopţile cu evantaie selene...!
mereu în plutirea nisipului din stele
vibrezi sidereal și arzi în recele-i adânc...,
-uşurinţa în zbor ai luat-o de- atunci
de la păsările cu aripi de flăcări…!
Tu, nicicând nu
ai abătut naiadele -
surorile tale, de la noile izvodiri:
pâraiele cerului în jasp, sfen şi anatas
le conduci în cântec printre stânci,
și le slobozi fulgerate de cer
în dorul tău aprins de veşnicii - cu ele să-ți cânţi
în oricând, noi melodii pe portative de stele….
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu