ȘAMANUL, autor: Daniel CORBU
Comentariu la poem: Gheorghe APETROAE, Sibiu
Toți cred într-un miracol al tămăduirii, dar nu conștientizează
perathosul în ființare, chiar și în cea literară, imposibilul transcenderii
limitei pitagoreice și atunci apelează la un șaman al deslimitării, aici în speță poetic, un
șaman fiind cel din poem, Daniel CORBU, cel identificat în verrsurile sale „De-un timp toţi vor să le ghicesc viitorul/dar
de fiecare dată uită/că în el se ascunde și moartea.” Șamanul suferă de
conștiința sinelui și de sensul ireversibilității condiției existențiale
naturale, încât își poate expune singur finitudinea stărilor sale și în lumea
dedincolo, o lume plenară, care aparține și celor mulți și șamanului, în
versurile:„Despre mine ce vă pot spune/când
deja ați aflat că sunt/martorul orb/preamărind labirinticul drum/al eșecului”. Și,
totuși, șamanul este conștient de rolul pozitiv și de travaliul unui sine
ascetic în contracărarea stărilor malefice personale și ale clienților săi,
unii omologi, stări pe care le proiectează dezinvolt în oglinda armoniilor
imaginative, spre a căpăta valențe cosmice compensatoare, în versurile: „sunt șamanul ascet ce-și duce la amanet/
toate nopțile albe/ și cel care-așează tablouri senine prin/ grădinile spaimei.”
El conștiientizează rodul trecutului său dar în trecere, îl transcende
și îl transfigurează nihilistic în versurile: „ Zilnic întruparea nimicului îmi scîncește la ușă/ zilnic mângîi un
trecut dolofan/ supraponderal și apatic”.
De aici, poetul transgresează cotidianul, urcând treptele cele
mai înalte ale rugii șamanice, spre a realiza contactul celor interesați de
ruga sa cu lumea de dincolo, identificând magia benefică a misticului și alungând interogațiile sale, ale altora, prin exerciții de extaz și prin
ritualuri terapii, în versurile: „ și
ca nimeni altul recunosc/ degringolada și treptele răbdării/ clipele amorțite-n
regret/ aerul tremurat din mijlocul rugăciunii”. Un poem apollinic, construit în planul al
doilea al cunoasterii, în care Daniel CORBU exprimă facil sensurile ontonome și
află soluția, cum că în acel viitor se ascunde finitudinea, în versurile: Toți
vor să le ghicesc viitorul/ dar de fiecare dată uită/ că în el se ascunde și
moartea”. Deosebit! Felicitări!! Gheorghe APETROAE, Sibiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu