VIOLETTA PETRE- „NU MAI E VARĂ-N IULIE, IUBITE”
Este de reținut, din
poemul „ Nu mai e vară-n iulie, iubite...” întoarcerea facilă la
expressionismul literar, pe care o realizează cu evidență poeta Violeta PETRE,
prin modul de expunere lirică și ideatică indirectă a principiilor
existențiale, în principal, aici, de esență erotică, într-un cadru imaginar
care fascinează și îndeamnă la reflexie, precum versurile: „Te-aş fi adus din
vise ofilite/ Dar, eu nu pot să îţi dezleg misterul”, sau „Te caut prin
cotloane clandestine/ Şi-mi stă pe buze, azi, o întrebare:/ De ce-ai ucis
grădinile din mine?”, sau din versurile „ Se-mbrăţişau săruturi orfeline/Şi înfloreau în noi
mărgăritare.”. Toate aceste stări și momente ontice cu gnome accentuate, poeta le relevă într-o
structură lirică metaphorică filigrană, concomitant cu armonizarea relațională
a expresiilor în vers, prin utilizarea recuzitei imaginare și prin așezarea
cromelor în conținutul ideatic al versului, precum „ Şi-aş lăcrima albastru
peste marea”, sau „(De ziua mea, a plâns albastru cerul).”, toate acestea, în
parallel cu evidența unei fenomenologii cu substrat metafizic și în relaționări edificatoare, dar cu tente nihiliste și perathice, în versurile: „M-aş fi zidit o Ană pentru tine-/ Poem născut din
lacrima durerii/ În temelia ta şi peste mine,/ Tu, zidul nemilos al
ne-nvierii.”
Finalul poemului exprimă
starea de neîncredere dar și stările de așteptare și de frământ ale iubitei,
opuse cele ale partenerului, acestea fiind bine conturate în versurile: „Îmi
place să-mi atingă ploaia gândul? Şi să-l trimit la tine să te-adape,/ Că ţi-a
secat, iubite, iar, cuvântul/ Şi ţi-au rămas numai silabe şchioape./Eu încă te
aştept în miezul verii?Să-nsufleţim, din nou, masa tăcerii...”.
Pe tot întregul poemului
se constată o claritate a stilului cu impregnări metaforice în ritm și o rigoare a logicii în structura lirică a
versului, elemente care conferă valențe valorice de clasă poemului. Interesant! Minunat!
Felicitări! G.Ap..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu