LA PORTO SANTO
din ciclul „Cântecul lui
Cristofor”
*
Felippa, din Levant, un vis,
cu mlădierile-i în valuri,
sub cerul nins de ametist
pe- al ei ales şi-l duse cântec
în dezmierdări şi dăruiri,
pe lunga caravelă Sfinx,
în paradisul Porto Santo:
- o insulă-n strai andaluz
şi-o floare-n braţul ei: - Azore:-
al Madeirei, lumii, Eden- !
*
Zorii granați și ninşi pe zare,
se sparg aici de stânce arenii,
aşa cum stelele, de haos!
Aici, și- aprinse neuitarea
în el, icoană -n roze crome
şi-l așeză în Porto Santo prinţ,
stăpân castelului pe stânci
din argilii şi-agate marmori…
*
Când cerul tot în sine-i cade
pe braţe- nlănţuind lumină
în pure dezmierdări fierbinţi
spre arzătoare, noi dorinţi
cu pătimiri sfinte-n săruturi,
Felippa- n El, e şi mai mult,
e har al firii- un șiroi de lacrimi
*
și, gând al inimii din astre,
rămase cer și-ntru simţire,
de sânge-i clocotesc, fiorii:
un trup cu El și-un singur duh-
ţinut de drag, cer al iubirii,
visa, el, Crist..., un vis al ei,
ea, lui- oceanul fericirii!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu