LA  PORTO  SANTO
din ciclul „Cântecul lui
Cristofor”
*
Felippa, din Levant, un  vis,
cu mlădierile-i în valuri,
sub cerul  nins de ametist
pe- al ei ales şi-l duse cântec
în  dezmierdări şi  dăruiri,
pe lunga caravelă  Sfinx,
în paradisul  Porto Santo:
- o insulă-n  strai andaluz
şi-o  floare-n braţul ei: - Azore:-
al Madeirei, lumii, Eden- !
*
Zorii granați și ninşi pe zare,
se sparg aici de  stânce arenii, 
aşa cum stelele, de haos!
Aici, și- aprinse neuitarea
în el, icoană -n roze crome
şi-l așeză în Porto Santo prinţ,
stăpân castelului pe stânci
din argilii şi-agate marmori…
*
Când cerul tot  în sine-i  cade
pe braţe- nlănţuind lumină
în pure dezmierdări fierbinţi
spre  arzătoare, noi dorinţi
cu pătimiri sfinte-n săruturi,
Felippa- n  El, e şi mai mult,
e har al firii- un șiroi de lacrimi
*
și, gând al inimii din  astre,
rămase cer și-ntru simţire,
de sânge-i clocotesc, fiorii:
un trup cu El și-un singur duh- 
ţinut de drag, cer al iubirii,
 visa, el, Crist..., un vis al ei,
ea, lui-  oceanul fericirii!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu